ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2239/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 77/11.09.2023, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrise, pretențiile reclamantei S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva pârâtelor Asocierea Webuild SpA - D. S.A. - E. S.R.L. - F. S.R.L., C. - Sucursala România București, C., prin reprezentant C. - Sucursala România București și D. S.A. Spania, prin reprezentant D. S.A. Barcelona - Sucursala București.

Împotriva acestei sentințe arbitrale, S.C. A. S.R.L. a formulat acțiune în anulare, care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința civilă nr. 117/08.12.2023 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

A. S.R.L., prin lichidator judiciar G.., a declarat recurs împotriva acestei sentințe civile, solicitând casarea ei și, în consecință, anularea sentinței arbitrale.

În motivare, a arătat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.522, art. 2.537 pct. 4 și ale art. 2.540 C. civ.

Recurenta a susținut că, prin notificarea trimisă asocierii pârâte la 23.08.2022 pentru a achita facturile emise în perioada august 2019- aprilie 2022, întemeiată pe art. 1.014 C. proc. civ., debitoarea a fost pusă în întârziere, astfel că a operat întreruperea termenul de prescripție extinctivă, potrivit art. 2.537 pct. 4 C. civ.

Totodată, a subliniat că sunt îndeplinite cerințele art. 2.540 C. civ., întrucât a sesizat instanța arbitrală la 16.02.2023, în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.

Titulara căii de atac a criticat raționamentul tribunalului arbitral, potrivit căruia debitorul care se află în întârziere de drept nu mai poate fi pus în întârziere printr-o notificare, simpla ajungere la scadență a debitului având acest efect, și a apreciat a fi aplicabile dispozițiile art. 1.522 C. civ. A mai subliniat că, deși notificarea a fost întemeiată pe o normă de drept care reglementează somația ce trebuie comunicată debitorului în procedura ordonanței de plată, efectul punerii în întârziere se produce, cu consecința întreruperii termenului de prescripție extinctivă.

A susținut că, fiind încălcate dispozițiile imperative care reglementează instituția prescripției extinctive, a promovat acțiunea în anulare întemeiată pe art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., însă, în mod nelegal, curtea de apel a respins-o.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În speță, deși a indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs nu privesc considerentele hotărârii recurate, ci doar situația de fapt și probatoriul administrat, recurenta urmărind să convingă instanța de recurs că pretențiile sale nu sunt prescrise.

Astfel, susținerile sale privind punerea în întârziere a asocierii debitoare prin notificarea din 23.08.2022, cu consecința întreruperii termenului de prescripție, precum și promovarea acțiunii în termen de 6 luni de la data respectivă reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de prima instanță, prin prisma dovezilor de la dosar, reprezentând critici de netemeinicie cu privire la sentința recurată.

Totodată, Înalta Curte constată că argumentele cuprinse în cererea de recurs sunt identice cu cele prezentate în cuprinsul acțiunii în anulare, întemeiată pe art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. și au fost analizate de curtea de apel, autoarea demersului judiciar susținând că normele de drept invocate, referitoare la prescripția extinctivă, au natura juridică a unora imperative.

Contrar opiniei reclamantei, prin hotărârea recurată, curtea de apel a statuat în sensul că dispozițiile art. 2.537 pct. 1 și 4 și ale art. 2.540 C. civ. nu au caracter imperativ, reținând că această concluzie rezultă din cuprinsul art. 2.515 alin. (3), (4) și (5) C. civ., astfel că nu este incident cazul de desființare a sentinței arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

De aceea, recurenta ar fi trebuit să critice hotărârea curții de apel, care nu a recunoscut caracter imperativ normelor de drept invocate, dar analiza cererii de recurs relevă lipsa oricăror asemenea argumente. Titulara căii extraordinare de atac s-a limitat să afirme că sentința atacată este nelegală sub aspectul interpretării date dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., că normele juridice imperative prescriu o conduită obligatorie de urmat ce poate consta într-o acțiune sau inacțiune și că a invocat natura imperativă a dispozițiilor care prevăd întreruperea cursului prescripției, dar aceste susțineri nu pot fi calificate drept critici de nelegalitate la adresa sentinței atacate, cât timp niciun argument suplimentar care să combată raționamentul primei instanțe nu a fost dezvoltat.

Înalta Curte reamintește că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare din perspectiva rigorilor procedurale, situație constatată și în cauza de față, de vreme ce analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă a fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal; controlul judiciar s-ar fi putut realiza doar în măsura în care recurenta ar fi adus critici de veritabilă nelegalitate hotărârii atacate și ar fi arătat în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de fond.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar G.., împotriva sentinței civile nr. 117/08.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.