ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2539/2023

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în data de 06.09.2017, tribunalul arbitral a admis cererea de disjungere a cererii reconvenționale formulată de reclamanta-pârâtă B. S.R.L., constituindu-se dosarul nr. x/2017.

Prin sentința arbitrală nr. 113/2.12.2021, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea reclamantei A. S.A. Barcelona - Sucursala București și obligată pârâta B. S.R.L. la plata penalităților contractuale de întârziere, a dobânzii legale calculate de la 29.09.2021 și a cheltuielilor arbitrale.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin cererea de completare a cererii introductive înregistrată la 24 martie 2022 pârâta B. S.R.L. a solicitat suplimentar și anularea încheierii pronunțate în 10 februarie 2022 în dosarul nr. x/2017 de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin care a fost respinsă cererea sa privind înlăturarea omisiunii din cuprinsul sentinței arbitrale nr. 113/02.12.2021.

Prin sentința civilă nr. 57/2022 din 6 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă ca nefondată cererea având ca obiect acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 113/02.12.2021 și a încheierii din data de 10.02.2022, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în dosarul nr. x/2012.

În considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că prima instanță a reținut în mod greșit că petenta B. S.R.L. a invocat în argumentarea cererii sale încălcarea de către instanța arbitrală a unor principii generale ale procesului civil, privind dreptul la apărare, contradictorialitatea și egalitatea de arme, deși, în realitate, pârâta a criticat încălcarea principiului disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) Cod procedură civilă, aspect asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.

Ca urmare a acestei confuzii, prima instanță a pronunțat o hotărâre prin care a încălcat regulile de procedură ce atrag nulitatea relativă a hotărârii, respectiv art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. privind motivarea soluției pronunțate și din același act normativ art. 6 - dreptul la un proces echitabil, art. 8 - egalitatea, art. 9 alin. (2) - dreptul de dispoziție al părților și art. 13 alin. (3) privind dreptul la apărare.

Astfel, recurenta-pârâtă susține că, în raport cu cele anterior arătate, în privința sentinței recurate devin incidente dispozițiile art. 175 C. proc. civ., privind nulitatea actului de procedură, vătămarea sa constând în imposibilitatea valorificării unei apărări fundamentale sau neanalizarea unui motiv de fapt fundamental al cererii sale principale adresate instanței de judecată, într-o procedură judiciară cu dublu grad de jurisdicție care să se finalizeze printr-o hotărâre judecătorească care să poată fi supusă controlului judiciar sub toate aspectele invocate de părți.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea atacată din perspectiva existenței unor motive străine de natura cauzei, respectiv reținerea de către prima instanță a încălcării principiului contradictorialității reglementat de art. 14 Cod procedură civilă, motiv care nu a fost niciodată invocat de către pârâtă. Conform recurentei, vătămarea procesuală ce i s-a cauzat pe această cale rezultă din împrejurarea că instanța nu a analizat efectiv cererile și apărările părților, ci chestiuni generale, care nu au făcut obiectul cauzei.

De asemenea, titulara căii de atac a recursului a mai susținut că motivarea primei instanțe este parțial contradictorie chiar și în privința aspectelor de fapt reținute pe baza susținerilor pârâtei B. S.R.L.

A mai arătat recurenta-pârâtă că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în abulare a reținut în mod greșit că o parte dintre apărările formulate de societatea B. S.R.L. s-ar circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., însă acest motiv de nelegalitate nu ar fi fost invocat de către pârâtă, care s-a prevalat exclusiv de art. 608 alin. (1) lit. h) din același cod. De asemenea, a mai adăugat faptul că nu a înțeles să își întemeieze acțiunea în anulare pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) Cod procedură civilă, întrucât nu este vorba despre o sentință arbitrală nemotivată sau lacunară în privința dispozitivului, ci aceasta este motivată parțial și discreționar, încălcând astfel principiile procesuale.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că prima instanță a restrâns în mod nejustificat și nemotivat obiectul judecății la "consecința pretinsei nemotivări a hotărârii, respectiv încălcarea dreptului la apărare al pârâtei prin ignorarea unor norme procesuale imperative", o astfel de motivare fiind vădit contradictorie.

De asemenea, arată recurenta, prin sentința atacată au fost examinate succint doar o parte din motivele de nelegalitate invocate prin acțiunea în anulare prin care a făcut referire la cele trei argumente juridice formulate în cursul arbitrajului și care nu au fost analizate de tribunalul arbitral, deși constituie cauze exoneratoare de răspundere civilă.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că prin sentința recurată s-au încălcat și normele de drept material în contextul analizării succinte a modului în care au fost acordate penalitățile de întârziere ce au făcut obiectul arbitrajului în dosarul nr. x/2017 în favoarea reclamantei A. S.A. Barcelona - Sucursala București, fiind nesocotite și aplicate în mod greșit dispozițiile art. 1270, art. 1489 și art. 1538 C. civ., coroborate cu art. 19 din contractul de execuție lucrări nr. CN 3057-0004/13 din 01.08.2013.

A mai menționat recurenta-pârâtă că prima instanță a făcut o analiză sumară și contradictorie a problemei penalităților contractuale, fără a face referire la cifrele concrete din contractul de execuție lucrări ori la datele concrete convenite de părți, așa cum rezulta din probele administrate în timpul arbitrajului.

S-a mai arătat că instanța a pornit de la premisa că pârâta B. S.R.L. a prestat servicii în favoarea reclamantei A. încă anterior semnării contractului de lucrări din 01.08.2013, dar nu a stabilit în mod cert care sunt termenii și condițiile înțelegerii dintre părți care ar fi fost aplicabile și în această perioadă, fiind neclar dacă prima instanță a validat viziunea tribunalului arbitral de a aplica retroactiv o lege civilă, respectiv convenția părților din anul 2013 asupra situațiilor juridice din 2012.

În cuprinsul memoriului de recurs recurenta-pârâtă a mai făcut referire la nelegalitatea sentinței arbitrale nr. 113/02.12.2021, prezentând și aspecte de fond în susținerea cererii în anulare formulate împotriva acestei hotărâri, precizând că tribunalul arbitral a soluționat cauza preponderent pe baza susținerilor reclamantei A. și a omis să cerceteze cele două expertize, prejudiciind astfel drepturile și garanțiile procesuale ale pârâtei B. S.R.L., care a fost privată de dreptul la apărare și de egalitatea la tratament juridic.

Deși a fost comunicată cererea de recurs intimatei A. S.A. Barcelona - Sucursala București atât la adresa sediului ce rezultă din extrasul O.N.R.C., cât și la adresa sediului cabinetului avocatului ales, aceasta nu a înțeles să formuleze întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 13 iunie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, recurenta și intimata neexercitându-și însă acest drept.

Prin încheierea din 3 octombrie 2023 a fost admis în principiu recursul și acordat termen de judecată la 5 decembrie 2023, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil trebuie precizat, cu referire la cadrul judecății, că obiectul prezentului recurs îl constituie sentința prin care a fost respinsă acțiunea recurentei în anularea unei hotărâri arbitrale, cale de atac supusă unei duble limitări.

Pe de o parte, rămâne supusă exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același act normativ și obligă recurentul să prezinte critici concrete împotriva sentinței, obiect al recursului, numai acestea fiind admisibile și având vocația de a fi examinate de instanța de recurs, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, motivele care pot întemeia o acțiune în anulare conform art. 608 C. proc. civ. sunt expres și limitativ prevăzute de lege, fiind, ca atare, de strictă interpretare și vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală, precum și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără să poată fi valorificate motive referitoare la situația de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare, astfel cum s-a statuat în decizia nr. 1/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 284/24.03.2022.

Consecutiv acestor statuări, Înalta Curte subliniază că vor fi analizate numai criticile care sunt îndreptate împotriva sentinței recurate, nu și acelea care se raportează la sentința arbitrală și a celor referitoare la fondul litigiului.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea, potrivit art. 174 din C. proc. civ.. Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Subsumat acestui motiv de recurs susține recurenta-pârâtă că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. privind motivarea soluției pronunțate și din același act normativ art. 6 - dreptul la un proces echitabil, art. 8 - egalitatea, art. 9 alin. (2) - dreptul de dispoziție al părților și art. 13 alin. (3) privind dreptul la apărare.

S-a mai arătat că prin hotărârea recurată s-a reținut în mod greșit că au fost invocate în argumentarea cererii formulate încălcarea de către instanța arbitrală a unor principii generale ale procesului civil, privind dreptul la apărare, contradictorialitatea și egalitatea de arme, deși, în realitate, pârâta a criticat încălcarea principiului disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., motiv asupra căruia instanța nu s-a pronunțat.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, notând că instanța învestită să evalueze legalitatea hotărârii arbitrale este ținută să-și limiteze examinarea la motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Analizând hotărârea recurată se observă că prima instanță a reținut că prin acțiunea în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., pârâta a invocat încălcarea dreptului său esențial la apărare, a principiilor contradictorialității și egalității de arme, subliniind că instanța arbitrală a ignorat în totalitate apărările formulate referitoare la inexistența sau reducerea culpei sale contractuale și că în cuprinsul încheierilor și hotărârii arbitrale nu se regăsesc notele sale privind cele două expertize și a înscrisurile atașate la dosar. Totodată, petenta a susținut că hotărârea instanței arbitrale nu a fost motivată, negându-i astfel posibilitatea de a cunoaște argumentele pentru care s-a decis înlăturarea criticilor sale.

Cu privire la aceste critici s-a constatat că nemotivarea hotărârii arbitrale se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut la art. 608 lit. g) C. proc. civ., acest temei nefiind însă invocat de titulara acțiunii în anulare, care a beneficiat de o apărare calificată, motiv pentru care curtea de apel a avut în vedere doar consecința pretinsei nemotivări a hotărârii, respectiv încălcarea dreptului la apărare al pârâtei prin ignorarea unor norme procesuale imperative.

Din această perspectivă, a concluzionat prima instanță că pârâta nu putea pe calea acțiunii în anulare, prin care a criticat încălcarea unor norme de ordine publică referitoare la dreptul la apărare și egalitatea de arme, să invoce, în esență, nemulțumiri legate de modul de interpretare a materialului probator, o atare încercare excedând dispozițiilor de strictă interpretare ale art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele statuate de lege și care sunt reglementate prin art. 608 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi extinse, prin analogie altor situații, după cum nu pot repune în discuție aspecte de temeinicie, așa cum pretinde recurenta prin memoriul de recurs.

În consecință, nefiind cazul unor încălcări ale principiilor procesului civil, curtea de apel, prin soluția pronunțată asupra acțiunii în anulare nu a provocat recurentei nicio vătămare procesuală, de natură să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv reținerea de către prima instanță a încălcării principiului contradictorialității reglementat de art. 14 C. proc. civ., motiv care nu a fost niciodată invocat de către pârâtă.

De asemenea, titulara căii de atac a recursului a mai susținut că motivarea primei instanțe este parțial contradictorie chiar și în privința aspectelor de fapt reținute pe baza susținerilor pârâtei, precum și cu privire la restrângerea în mod nejustificat și nemotivat al obiectului judecății la "consecința pretinsei nemotivări a hotărârii, respectiv încălcarea dreptului la apărare" și a precizat că prima instanță a analizat în termeni generali și succint doar o parte dintre motivele de nelegalitate invocate prin acțiunea în anulare.

Criticile recurentei-pârâte nu sunt fondate.

Verificând, sub acest aspect considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că prima instanță a prezentat considerentele și silogismul juridic pentru a explica hotărârea dată, nefiind imperativ un răspuns la toate argumentele aduse de parte, ci prezentarea considerațiilor care susceptibile să sprijine soluția, arătând în continuarea raționamentului juridic motivele pentru care nu toate aspectele invocate de parte pot fi analizate din perspectiva motivului invocat prin acțiunea în anulare.

Astfel, contrar susținerilor recurentei-pârâte, prima instanță a analizat criticile invocate pe calea acțiunii în anulare, reținând că, deși pârâta invocă încălcarea de către tribunalul arbitral a principiilor generale care guvernează procesul civil, respectiv dreptul la apărare, principiile contradictorialității, egalității de arme prin argumentele aduse, aceasta în realitate își exprimă nemulțumirea față de modul de administrare a probatoriului, aspect ce excede obiectului cenzurii pe calea acțiunii în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

În ceea ce privește critica ce vizează reținerea greșită de către prima instanță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., din verificarea sentinței recurate se observă că trimiterea la acest motiv de nelegalitate a fost făcută în sensul că o parte dintre criticile invocate de pârâtă prin acțiunea în anulare pot fi încadrate în acest motiv de anulare, care însă nu a fost invocat, astfel analiza curții de apel a avut în vedere doar consecința nemotivării, respectiv încălcarea dreptului la apărare al pârâtei prin ignorarea unor norme procesuale imperative.

Prin urmare, în mod greșit susține recurenta-pârâtă că prima instanță a reținut că acțiunea în anulare a fost întemeiată și pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ.

A mai reținut curtea de apel că contrar susținerilor pârâtei analiza tribunalului arbitral a luat în examinare apărările invocate de către pârâtă, dându-le efect și răspunzând sintetic aceasta adăugând totodată că acțiunea în anulare nu este o cale de atac cu efect devolutiv, pârâta încercând o reanalizare a probelor cu expertiză, aspect inadmisibil în cadrul acestei căi de atac.

Prin urmare, motivarea curții de apel conține argumentele pentru care s-a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, răspunde criticilor pârâtei astfel cum au fost formulate prin raportare la motivele de nelegalitate enumerate de art. 608 alin. (1) Cod de procedură civilă și nu raportat la fondul litigiului, fiind conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei motivări străine sau contradictorii a hotărârii recurate.

Prin urmare, faptul că recurenta-pârâtă nu este de acord cu considerentele instanței de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât, critica întemeiată pe aceste dispoziții legale va fi respinsă ca nefondată.

Procedând în continuare la analiza ultimului motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă invocat, Înalta Curte constată că, deși s-a făcut referire la nesocotirea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270, art. 1489 și art. 1538 C. civ., coroborate cu art. 19 din contractul de execuție lucrări nr. CN 3057-0004/13 din 01.08.2013 în ceea ce privește penalitățile de întârziere, acest motiv de casare a fost invocat în mod formal de către titulara memoriului de recurs, nefiind însoțit și de critici privind modul concret în care prin sentința atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanțial.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a mai făcut referire la nelegalitatea sentinței arbitrale nr. 113/02.12.2021, prezentând și aspectele de fond invocate în susținerea cererii în anulare.

În legătură cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270, art. 1489 și art. 1538 C. civ., recurenta-pârâtă a criticat soluția pronunțată de tribunalul arbitral, prin reiterarea motivelor formulate pe calea acțiunii în anulare, făcând trimitere la modalitatea de executare a obligațiilor contractuale.

Constată, Înalta Curte, că astfel de critici nu pot forma obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât interpretarea clauzelor contractuale și modalitatea de acordare a penalităților de întârziere reprezintă interpretarea probatoriului, etapă esențialmente legată de stabilirea situației de fapt și vizează aspecte de netemeinicie ale hotărârii arbitrale ce nu pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă a ignorat faptul că toate aceste susțineri au primit un răspuns specific din partea primei instanțe, iar motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate, pentru a răspunde exigențelor acestei căi extraordinare de atac de reformare.

Prin simpla reiterare în recurs a argumentelor expuse în cadrul acțiunii în anulare valorificate la prima instanță nu se respectă exigențele art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., acest text de lege impunând invocarea unor critici punctuale la adresa sentinței atacate, care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, nu sunt întrunite exigențele art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, dispoziții de strictă interpretare și aplicare.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a concluzionat că nu este incident motivul de nulitate al hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Constatând, așadar, că nu sunt incidente motivele de casare invocate în cauză, cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 57/2022 din 6 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 57/2022 din 6 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2023.