ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 768/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 18/22.03.2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restituirea sumei de 642.762,91 de RON, reprezentând 50% din garanția suplimentară reținută de pârâta A., în executarea Contractului de execuție de lucrări nr. x din 12.03.2012; de asemenea, a fost admisă, astfel cum a fost precizată, acțiunea arbitrală; ca atare, a fost obligată pârâta A. la restituirea sumei de 1.285.525,82 de RON, cu titlu de garanței suplimentară reținută în baza Contractului de executare de lucrări nr. x din 12.03.2012; a fost obligată pârâta la plata sumei de 324.857 de RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare, calculată pe perioada 11.11.2015 - 01.02.2019; a fost dată în debit pârâta A. cu suma de 9.277,96 de RON, reprezentând taxa arbitrală pentru suma de 324.857 de RON, pretinsă de reclamanta B., cu titlu de dobândă legală penalizatoare, în vederea verificării intervenirii compensației legale sau, după caz, pentru a se dispune compensația judiciară, pe cale de cerere reconvențională, invocate de pârâta A.; s-a constatat ca fiind stinsă în întregime, prin efectul compensației legale, creanța reclamantei B. S.R.L. - Societate în insolvență, în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanța pârâtei A. S.A. Barcelona - Sucursala București, de 4.091.572,51, înscrisă pe tabelul de creanță al B. S.R.L., până la concurența celei mai mici (1.610.382,92 de RON); au fost compensate în totalitate cheltuielile arbitrale constând în taxele arbitrale aferente valorii creanțelor stinse prin efectul compensației legale și s-a dispus ca fiecare parte să suporte celelalte cheltuieli avansate (onorarii de avocat, alte cheltuieli); a fost compensată în parte suma de 9.277,96 de RON, datorată de pârâta A., cu titlu de taxă arbitrală, cu suma de 16.446,38 de RON, ce trebuie să fie restituită pârâtei A., ca urmare a admiterii excepției de necompetență materială a soluționării cererii reconvenționale, până la concurența celei mai mici dintre ele, și s-a dispus restituirea către pârâta A. a sumei de 7.188,42 de RON, în baza art. 8 alin. (3) din Normele privind taxele și cheltuielile arbitrale.

Împotriva acestei sentințe arbitrale a formulat acțiune în anulare reclamanta B. S.R.L., solicitând admiterea acesteia, anularea parțială a sentinței arbitrale în ceea ce privește: a) stingerea prin efectul compensației legale a creanței reclamantei în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanța pârâtei în sumă de 4.091.572,51 de RON; b) compensarea cheltuielilor arbitrale constând în taxele arbitrale aferente valorii creanțelor stinse prin efectul compensării; c) dispoziția tribunalului arbitral ca fiecare parte să suporte propriile cheltuieli avansate (onorarii de avocat, alte cheltuieli). Ca atare, reclamanta a solicitat pronunțarea în fond a unei hotărâri, prin care: a) să se mențină celelalte dispoziții ale sentinței arbitrale necriticate de reclamantă; b) să se constate că nu a intervenit compensația legală a creanței reclamantei în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanța pârâtei în sumă de 4.091.572,51 de RON și să se respingă cererea formulată de către pârâtă în acest sens; c) să fie obligată pârâta la plata sumei de 64.217,44 de RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale; d) să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantei în prezenta fază procesuală.

Prin sentința civilă nr. 23/18 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea în anulare, a anulat în parte sentința arbitrală în ceea ce privește dispozițiile referitoare la constatarea stingerii în întregime, prin efectul compensației legale, a creanței reclamantei B. S.R.L. în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanța pârâtei A. S.A. Barcelona - Sucursala București, de 4.091.572,51 de RON, la compensarea în totalitate a cheltuielilor arbitrale constând în taxele arbitrale aferente valorii creanțelor stinse prin efectul compensației legale și la suportarea de către reclamantă a celorlalte cheltuieli avansate (onorarii de avocat, alte cheltuieli), a constatat că nu a intervenit compensația legală în ceea ce privește creanța reclamantei B. S.R.L., în cuantum de 1.610.382,92 de RON, și creanța pârâtei A. S.A. Barcelona - Sucursala București, în cuantum de 4.091.572,51 de RON și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 64.217,44 de RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Totodată, a menținut celelalte dispoziții ale sentințe arbitrale atacate, a admis cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul reclamantei B. S.R.L., formulată de intervenienta accesorie Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, și a respins cererea reclamantei B. S.R.L. de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. ca urmare a încălcării normei imperative prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 90 din Legea nr. 85/2014, deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii; compensarea poate fi constatată și de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar; prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și creanțelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenței. Potrivit alin. (2) al art. 90 din Legea nr. 85/2014, compensația creanțelor operează de drept și pentru creanțele reciproce născute după data deschiderii procedurii, cu condiția ca ambele creanțe, reciproce, să se fi născut după data deschiderii procedurii.

Având în vedere prevederile clare ale art. 90 din Legea nr. 85/2014, Curtea de apel a apreciat că nu poate opera compensația legală pentru o creanță născută anterior deschiderii procedurii și o creanță reciprocă născută în timpul procedurii. Pentru a nu se încălca ordinea de distribuire în cadrul procedurii, compensația legală operează numai între creanțe reciproce ambele născute anterior deschiderii procedurii sau între creanțe reciproce ambele născute în cursul procedurii.

În raport de aceste considerații, Curtea de Apel a reținut că sentința arbitrală nr. 18/22.03.2019 încalcă dispozițiile imperative ale art. 90 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Astfel, tribunalul arbitral a reținut, la pct. IX al sentinței arbitrale, că suma de 4.091.572,51 de RON (creanța datorată de reclamantă pârâtei) reprezintă o creanță născută înainte de deschiderea procedurii insolvenței împotriva reclamantei și înscrisă în tabelul de creanțe publicat în BPI nr. 312/2016.

De asemenea, tribunalul arbitral a reținut că suma de 1.610.382,92 de RON (creanța datorată de pârâtă reclamantei), compusă din debit principal și accesorii, a devenit certă, lichidă și exigibilă la data constatării lor de către tribunal, respectiv la data de 22.03.2019. Mai mult, tot tribunalul arbitral a reținut că suma de 642.762,91 de RON, reprezentând 50% din garanție, a devenit exigibilă la data de 11.11.2015, și că suma de 642.762,91 de RON, reprezentând restul de garanție de 50%, a devenit scadentă la data de 07.04.2017.

Având în vedere că procedura insolvenței împotriva reclamantei s-a deschis la data de 05.10.2015, Curtea de Apel a constatat că creanța deținută de reclamantă împotriva pârâtei nu era scadentă la data deschiderii procedurii, ci a devenit exigibilă după această dată.

Ca atare, având în vedere prevederile art. 90 din Legea nr. 85/2014, în general, și prevederile alin. (1) al acestui text legal, în special, Curtea de Apel a reținut că, în mod greșit, tribunalul arbitral a constatat ca fiind stinsă în întregime, prin efectul compensației legale, creanța reclamantei, în cuantum de 1.610.382,92 de RON cu creanța pârâtei, în cuantum de 4.091.572,51 de RON, înscrisă pe tabelul de creanțe asupra averii reclamantei, până la concurența celei mai mici (1.610.382,92 de RON), întrucât condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală nu erau îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Urmare a reținerii caracterului întemeiat al acțiunii în anulare, Curtea de Apel a apreciat că trebuie anulată în parte sentința arbitrală, doar în ceea ce privește dispozițiile referitoare la constatarea stingerii în întregime, prin efectul compensației legale, a creanței reclamantei B. S.R.L. în sumă de 1.610.382,92 de RON cu creanța pârâtei A. S.A. Barcelona - Sucursala București, de 4.091.572,51 de RON, la compensarea în totalitate a cheltuielilor arbitrale constând în taxele arbitrale aferente valorii creanțelor stinse prin efectul compensației legale și la suportarea de către reclamantă a celorlalte cheltuieli avansate (onorarii de avocat, alte cheltuieli) și a constatat că nu a intervenit compensația legală.

În acest cadru, Curtea de Apel a apreciat că sentința arbitrală contestată nu trebuie anulată în întregime în condițiile în care reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în anulare prin care a criticat numai dispozițiile tribunalului arbitral referitoare la compensația legală, doar în aceste limite urmând a fi analizată acțiunea în anulare, cu respectarea principiului disponibilității.

Deși dispozițiile art. 613 alin. (3) C. proc. civ. prevăd anularea sentinței arbitrale ca urmare a admiterii acțiunii în anulare anularea hotărârii arbitrale, Curtea de Apel a apreciat că sintagma folosită de legiuitor nu poate fi interpretată în sensul anulării, în toate cazurile, în întregime a hotărârii arbitrale atacate cu acțiune în anulare, întrucât, în acest mod, s-ar ignora, în mod nepermis, inter alia, principiul disponibilității, reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) și ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și ar da dovadă de un formalism excesiv, neavut în vedere de legiuitor.

Pe de altă parte, Curtea de Apel a considerat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, în condițiile art. 613 alin. (3) lit. b) teza I C. proc. civ., deși partea a solicitat aceasta, întrucât, dacă ar adopta o asemenea măsură, instanța ar da dovadă de un formalism excesiv, având în vedere faptul că reclamanta a criticat prin acțiunea sa în anulare numai dispozițiile tribunalului arbitral referitoare la compensația legală. Mai mult, trimiterea cauzei spre rejudecare ar fi și imposibilă din perspectiva faptului că, în acest mod, tribunalul arbitral ar trebui să analizeze numai o apărare a pârâtei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta A. S.A. BARCELONA - Sucursala BUCUREȘTI, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a arătat că măsurile dispuse de instanță nu respectă dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., care impuneau trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral dacă una dintre părți solicită acest lucru.

Totodată, în argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut caracterul neîntemeiat al acțiunii în anulare ca urmare a cacaterului supletiv al normelor referitoare la compensația legală prevăzute de art. 90 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu dispozițiile art. 1617 C. civ.

În subsidiar, a afirmat că pretențiile reclamantei reprezentau creanțe născute anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva sa, instituirea unui termen de plată netransformându-le în creanțe ulterioare, căt timp sunt grefate pe acte și fapte anterioare.

Prin întâmpinarea depusă la data de 5 august 20202, intimata - reclamantă B. S.R.L. prin administrator special C. și administratori judiciari D.. ȘI E. a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului motivat de faptul că nu mai există creanța în valoare de 4.091.572,51 RON, pe care reclamanta o deținea împotriva sa, nemaifiind posibilă compensația legală, iar, în ceea ce privește obligația de plată reținută în sarcina sa nu a formulat acțiune în anulare.

Prin încheierea pronunțată la data de 4 februarie în Completul de filtru, s-a respins excepția lipsei de interes, dându-se prevalență analizării aspectelor de ordin procedural invocate în cuprinsul memoriului de recurs și apreciind-se că argumentele invocate în susținerea excepției privesc elemente de netemeinicie, care depășesc cadrul procesual de față. Totodată, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta - pârâtă.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată fondat recursul pentru următoarele considerente:

Un prim motiv de recurs invocat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta învederează aspectul potrivit căruia măsurile dispuse de instanță în urma admiterii acțiunii în anulare nu respectă dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., care ar fi impus trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral dacă una dintre părți solicită acest lucru. S-a susținut în acest cadru că soluția nu ar putut fi decât de anulare în integralitate a sentinței arbitrale și trimiterea cauzei spre rejudecare instituției arbitrale față de voința manifestă a părții.

Potrivit dispozițiilor art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., în cazul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) (motiv invocat și reținut în cauză), admițând acțiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală și va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puțin una dintre părți solicită expres acest lucru.

Referitor la conținutul și efectele acestui text, deși instituie, de principiu, soluția anulării hotărârii arbitrale, fără nicio limitare, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că acesta nu poate fi aplicat ad literam, ci prin corelație cu principiile generale ale procesului civil, dând întâietate principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel, câtă vreme partea a înțeles să atace hotărârea arbitrală în mod expres doar în parte, exclusiv cu privire la constatarea stingerii în întregime a creanței reclamantei ca urmare a compensației legale, fără a contesta soluția pe fond asupra acțiunii arbitrale formulate de reclamantă, hotărârea arbitrală comunicată părților cu privire la acest aspect este definitivă și obligatorie potrivit art. 696 C. proc. civ.. Trebuie subliniat și faptul că dispoziția instanței arbitrale referitoare la fondul pretențiilor reclamantei, necontestată în acțiunea în anulare, nu este în nicio măsură afectată de cea subsecventă a aplicării efectelor compensației legale.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție înlătură susținerile recurentei pârâte privitoare la necesitatea anulării de plano în totalitate de hotărârii arbitrale, câtă vreme acțiunea în anulare a privit doar anumite măsuri din dispozitivul instanței, ce nu influențează soluția asupra celor anterioare.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că măsura subsecventă de trimitere spre rejudecare tribunalului arbitral în cazul admiterii acțiunii în anulare în baza motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este impusă în mod imperativ prin dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., atunci când cel puțin una dintre părți solicită acest lucru, această dispoziție constituind un element de noutate al actualului C. proc. civ. pentru a acorda prioritate voinței părților exprimată în sensul soluționării litigiului pe cale amiabilă încă de la momentul inserării clauzei compromisorii.

Chiar dacă în situația de speță, în urma aspectelor de drept tranșate cu prilejul soluționării acțiunii în anulare, intervenția tribunalului arbitral ar putea părea "excesiv de formală", dispozițiile imperative ale art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. nu permit suplinirea acesteia prin evocarea fondului de către curtea de apel în condițiile voinței manifeste contrare a unei părți.

În ceea ce privește argumentele invocate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în contra susținerilor recurentei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, Curtea de Apel a reținut că dispozițiile art. 90 din Legea nr. 85/2014 instituie norme imperative, ce pot fi antamate în cadrul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.. Chiar dacă invocarea în concret a compensației rămâne la latitudinea părților, conform dispozițiilor permisive ale art. 1617 C. civ. (confirmate, de altfel, de art. 90 din Legea nr. 85/2014), odată manifestată opțiunea pentru compensație, în cazul unui debitor aflat în procedura insolvenței, aceasta nu poate avea loc decât în condițiile art. 90 din Legea nr. 85/2014, rolul acestei norme fiind acela de a asigura respectarea caracterului concursual al procedurii insolvenței.

Or, aceste dispoziții legale impun invocarea compensației doar dacă sunt întrunite condițiile compensării legale la data deschiderii procedurii sau, deopotrivă, pentru creanțele reciproce născute după data deschiderii procedurii. Pentru prima ipoteză este necesar ca ambele creanțe să fie certe, lichide și exigibile la data deschiderii procedurii, orice termen sau condiție care ar afecta una dintre creanțe neputând constitui un caz de îndeplinire a cerințelor legale, după cum s-a reținut în mod corect și de prima instanță. Pe de altă parte, dispozițiile art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu sunt relevante în cauză, în discuție fiind creanța debitoarei în insolvență, și nu împotriva acesteia, care este în mod evident anterioară deschiderii procedurii, fiind și înscrisă în tabelul de creanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul și va casa sentința atacată, urmând a trimite cauza spre rejudecare Curții de Arbitraj Comercial Internațional sub aspectul cererii de compensare a creanțelor reciproce.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. BARCELONA - Sucursala BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 23 din 18 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. S.R.L. prin administrator special C. și administratori judiciari D.. ȘI E. și intimata-intervenientă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ NAPOCA - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SĂLAJ.

Casează în parte sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Arbitraj Comercial Internațional sub aspectul cererii de compensare a creanțelor reciproce.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2021.