ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2233/2024

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 09.08.2022, societatea "Telecomunicații C.F.R." S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. RC-CF TRANS S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 4.983.715,09 RON, reprezentând despăgubiri, precum și cheltuieli de judecată.

Pe calea întâmpinării, pârâta a solicitat respingerea acțiunii atât pe cale de excepție, context în care a invocat lipsa calității procesuale active, cât și pe fond.

Prin sentința civilă nr. 564/C/27.11.2023, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe civile, societatea "Telecomunicații C.F.R." S.A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 354/Ap/06.03.2024, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul, a anulat sentința apelată, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva aceste decizii, S.C. RC-CF TRANS S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin memoriul de recurs, a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 9, art. 36, art. 204 și art. 478 alin. (3) C. proc. civ. și cuprinde motive contradictorii.

În opinia sa, instanța de apel, reținând că reclamanta, prin semnarea procesului-verbal de predare primire nr. Tc/AR5/2/1581/20.06.2006, a ratificat contractul de închiriere încheiat între pârâtă și Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. (în continuare, C.N. CFR S.A.), a schimbat, în calea devolutivă de atac, cauza acțiunii, întrucât instanța a fost învestită cu pretenții născute dintr-un contract de comodat încheiat în formă simplificată între părțile litigiului, având ca obiect dreptul de folosință gratuită asupra rețelei de telecomunicații.

A susținut că, deși cererea de chemare în judecată nu a fost modificată conform art. 204 C. proc. civ., iar prima instanță a examinat-o prin prisma cauzei juridice invocate de titulara sa - reținând că aceasta nu a probat existența unui raport contractual născut între părțile litigiului, ci că transmiterea dreptului de folosință asupra rețelei de telecomunicații a avut la bază un contract de închiriere semnat de pârâtă cu C.N. CFR S.A. -, prin cererea de apel, reclamanta a invocat un pretins contract de comodat.

Potrivit recurentei, această modificare a acțiunii în apel a fost valorificată prin decizia recurată, împrejurare care încalcă principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

A mai arătat că instanța de apel, contrar voinței părților, a conferit procesului-verbal de predare-primire a rețelei de telecomunicații, semnat de părți, valoarea de înscris prin care reclamanta a ratificat contractul de închiriere semnat de pârâtă cu C.N. CFR S.A. A susținut că această calificare, dacă ar fi reală, ar conduce la concluzia că recurenta a încheiat contractul cu un reprezentant al intimatei, însă cuprinsul contractului de închiriere relevă împrejurarea că C.N. CFR S.A. s-a angajat contractual în nume propriu, aspect necontestat de părți sau de probele administrate în cauză și confirmat de reclamantă prin cererile formulate pe parcursul procesului.

În consecință, titulara cererii de recurs a subliniat că argumentele instanței de apel demonstrează că a dat o altă calificare juridică situației de fapt expuse de reclamantă, schimbând astfel cauza juridică a acțiunii în calea devolutivă de atac, cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 9, art. 36, art. 204 și art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A criticat decizia atacată și prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind contradictorii considerentele curții de apel prin care a reținut că rețeaua de telecomunicații a făcut obiect al contractului de închiriere pe care l-a încheiat cu C.N. CFR S.A. cu cele potrivit cărora aceasta din urmă a încheiat contractul în calitate de reprezentantă a reclamantei.

A mai menționat că facturile care au fost emise de intimată, referitoare la valoarea unor pagube la rețeaua de telecomunicații, nu vizează segmentul de infrastructură feroviară ce a format obiect al contractului de închiriere menționat anterior, astfel că nici prin aceste înscrisuri nu se poate demonstra existența unui raport contractual între părțile litigiului.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, iar recurenta a răspuns la întâmpinare.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

Pentru a statua asupra calității procesuale active, instanțele anterioare au reținut identic situația de fapt, însă au interpretat diferit actele juridice încheiate de părți.

Dacă tribunalul a notat că instalațiile și echipamentele de telecomunicații au făcut obiectul contractului de închiriere nr. x/27.04.2006 încheiat între C.N. C.F.R. S.A., în calitate de locator, și pârâtă, în calitate de locatar, iar procesul-verbal de predare-primire nr. Tc/AR5/2/1581/20.06.2006 a fost semnat de părțile litigiului în executarea contractului de închiriere (căruia nu i se poate reține natura juridică de contract de comodat) și a tras concluzia inexistenței unui raport juridic contractual între părți, curtea de apel a reținut, în schimb, că folosința instalațiilor de telecomunicații a fost transmisă de locator fără a le deține în proprietate, iar prin semnarea procesului-verbal de predare-primire amintit, reclamanta a ratificat contractul de închiriere dintre C.N. CFR S.A. și pârâtă și că, ulterior, pe parcursul derulării lui, părțile litigiului au întocmit, periodic, procese-verbale de constatare a stării bunurilor exploatate de pârâtă; a stabilit că între părți există raporturi juridice care justifică, astfel, calitatea procesuală activă.

Recurenta a criticat decizia instanței de apel, apreciind că a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură regăsite în art. 9, art. 36, art. 204 și art. 478 alin. (3) C. proc. civ., a căror nesocotire atrage sancțiunea nulității. A susținut că, în lipsa modificării în termenul legal a cauzei cererii de chemare în judecată, curții de apel nu-i era îngăduit să o valorifice, iar procedând într-un atare mod, a nesocotit principiul disponibilității și limitele efectului devolutiv al apelului.

În acest context, Înalta Curte subliniază că noțiunea de cauză juridică poate viza și acțiunea civilă (causa petendi) - reprezentând scopul urmărit de cel care o promovează, cu accent pe situația de fapt, dar și dreptul (causa debendi) - primind sensul de fundament al pretenției concrete deduse judecății, cu caracter constant, indiferent de calea procedurală aleasă. Astfel, spre deosebire de cauza acțiunii, care reflectă scopul urmărit de reclamant, explicat prin motivele ce l-au determinat să acționeze, cauza dreptului constituie cauza cererii de chemare în judecată, temeiul ei juridic; potrivit regulilor procedurii civile, ea nu poate fi schimbată în căile de atac.

În speță, cauza acțiunii civile este repararea prejudiciului pretins a fi fost cauzat de către pârâtă, prin exploatarea necorespunzătoare a echipamentelor de telecomunicații, iar cauza cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă contractuală.

În justificarea cauzei, reclamanta a invocat o serie de acte normative, cu referire în special la H.G. nr. 706/2002, în baza căreia, înființată ca filială a C.N. C.F.R. S.A., a dobândit proprietatea acestor instalații, dar și H.G. nr. 27/2004, care a recunoscut C.N. C.F.R. S.A. dreptul de a închiria părțile din infrastructura feroviară clasificate ca neinteroperabile, cum erau cele din speță; ca atare, apreciind că C.N. C.F.R. S.A. nu putea transmite folosința și a subsistemului de telecomunicații, dar că intimata trebuia să beneficieze de acesta, pentru a-și desfășura activitatea în condiții de siguranță, reclamanta a susținut că a fost de acord cu transmisiunea folosinței, care, deși neformalizată, inițial, prin vreun înscris, a fost executată prin semnarea procesului-verbal de predare-primire nr. Tc/AR5/2/1581/20.06.2006; așa fiind, a apreciat că existența unor raporturi juridice cu pârâta rezultă din succesiunea acestor acte normative și contractuale.

Contrar criticilor recurentei vizând schimbarea, în apel, a cauzei cererii de chemare în judecată, Înalta Curte observă că o atare modificare nu s-a produs, căci reclamanta nu a invocat alte împrejurări decât cele deja prezentate tribunalului; ca atare, calitatea ei procesuală a fost stabilită, în urma propriei interpretări pe care curtea de apel a dat-o actelor juridice deja deduse judecății și în considerarea acelorași argumente care fundamentaseră, în opinia titularei demersului judiciar, îndrituirea sa de a acționa, calificându-le în sens opus, însă, primei instanțe.

De aceea, statuările instanței de apel nu încalcă normele de procedură la care recurenta s-a referit, neputându-se reține nici schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată în apel, nici încălcarea principiului disponibilității ori a caracterului devolutiv al apelului.

Referitor la criticile vizând considerentele contradictorii ale deciziei atacate, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța supremă constată că este inexactă afirmația recurentei potrivit căreia s-ar fi statuat că C.N. CFR S.A. a încheiat contractul de închiriere în calitate de reprezentantă a reclamantei, acest argument lipsind din motivarea curții de apel, care a reținut însă faptul predării de către locator a instalațiilor de telecomunicații aparținând reclamantei către pârâtă, precum și împrejurarea că această conduită, pe care legea civilă nu o interzicea, a fost confirmată de proprietară prin semnarea procesului-verbal de predare-primire nr. Tc/AR5/2/1581/20.06.2006, prin care a ratificat cedarea anterioară a folosinței prin închiriere.

Prin urmare, criticile invocate de recurentă sunt nefondate, iar decizia instanței de apel, de a recunoaște titularei demersului judiciar calitatea procesuală, este legală, motiv pentru care Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 354/Ap/06.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2024.