ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2255/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cadrul procesual:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. x/2022, reclamanta TELECOMUNICAȚII CFR S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 2.238.012,18 RON, reprezentând prejudiciul creat.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat în principal nulitatea cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Soluția primei instanțe:

Prin sentința civilă nr. 472/C din 17 iulie 2023 Tribunalul Brașov a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, a admis excepția invocată de pârâtă și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Apelul:

Sentința de fond a fost atacată de reclamanta TELECOMUNICAȚII CFR S.A., care a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii de primă instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția Civilă sub același număr unic de dosar.

Prin decizia nr. 686/Ap/2024 din 24 aprilie 2024 Curtea de Apel Brașov – secția Civilă a admis apelul declarat de reclamantă, a anulat în parte sentința de fond, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a trimis cauza spre rejudecare, menținând soluția dată excepției de nulitate a cererii de chemare în judecată.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurată de pârâta A. S.R.L., care a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii de apel cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă sub același număr unic de dosar.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând pronunțarea deciziei de apel cu încălcarea dispozițiilor de procedură prevăzute de art. 9, art. 204, art. 478 alin. (3) și art. 36 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanța devolutivă de atac a schimbat în calea de atac cauza juridică a cererii de chemare în judecată, cu încălcarea art. 478 alin. (3) și art. 204 C. proc. civ.

A arătat, sub acest aspect, că intimata-reclamantă a investit instanța de fond cu o pretenție pretins născută dintr-un contract de comodat încheiat în formă simplificată, fundamentul pretenției fiind, deci, un contract de comodat. Plecând de la această premisă, instanța de fond a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active, reținând că reclamanta nu a dovedit existența/încheierea unui raport contractual cu pârâta care să aibă ca obiect cedarea dreptului de folosință al rețelei de telecomunicații, predarea având loc în baza contractului de închiriere încheiat cu CNCFR.

A mai arătat că intimata-reclamantă nu și-a modificat cererea de chemare în judecată, nici nu a formulat asemenea apărări în calea devolutivă de atac, iar instanța de apel prin decizia pronunțată a schimbat natura juridică a actului depus în probațiune – procesul-verbal de predare-primire, apreciind că între părți ar fi încheiat un contract de închiriere.

Prin această interpretare, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității și cu lipsa acordului intimatei-reclamante, având în vedere și poziția expresă a acesteia în actele procedurale depuse la dosar.

În ce privește strict procesul-verbal menționat, recurenta-pârâtă a arătat că o calificare în sensul făcut de instanța de apel ar conduce la concluzia că intimata-reclamantă ar fi fost reprezentată de CNCFR la încheierea contractului de închiriere; or, probatoriul administrat relevă că CNCFR a acționat în nume propriu la semnarea contractului de închiriere, aspect necontestat de intimata-reclamantă, care a fost doar mandatarul de specialitate al CNCFR în verificarea în teren a stării rețelei de telecomunicații.

În acest context, cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța de apel a schimbat însăși realitatea faptică a evenimentelor astfel cum acestea au fost prezentate de părțile din proces.

În continuare, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu a contestat calitatea de proprietar a intimatei-reclamante, fiind argumentat amplu, atât în fața instanței de fond, cât și în apel, că actele folosite pentru dovedirea acestei calități nu îi sunt opozabile.

În final, recurenta-pârâtă a susținut că și dacă s-ar accepta calitatea de proprietar a intimatei-reclamante, aceasta tot nu ar justifica existența calității procesuale active, în condițiile în care cedarea folosinței rețelei de telecomunicații s-a realizat în baza contractului de închiriere încheiat cu CNCFR.

Sub imperiul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut existența motivelor contradictorii, instanța de apel reținând existența contractului de închiriere încheiat în nume propriu de CNCFR, pentru ca ulterior să considere că aceeași entitate și-a asumat cedarea dreptului de folosință al rețelei de telecomunicații în reprezentarea intimatei-reclamante.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității cererii de recurs, apreciind că nu se identifica critici de nelegalitate în memoriul de recurs.

A solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de apel nu a schimbat cauza cererii de chemare în judecată, aceasta fiind răspunderea contractuală. Motivul pentru care instanța de fond a respins acțiunea pe lipsa calității procesuale active a fost acela că nu s-ar fi dovedit calitatea sa de co-contractant. În apel, interpretând probele administrate și făcând o interpretare conform art. 1266 C. civ., a statuat asupra naturii raportului contractual, decizia de apel fiind astfel, legală.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.

Examinarea recursului:

În raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., instanța supremă va analiza cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare. Se reține că memoriul de recurs cuprinde și critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., excepția invocată, fiind, în consecință, respinsă.

Analizând legalitatea deciziei de apel raportat la motivele invocate și apărările formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Sunt nefondate criticile recurentei-pârâte fundamentate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Problema de drept care trebuie lămurită este aceea de a determina dacă prin decizia de apel a fost schimbată cauza cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că legalitatea deciziei de apel nu este afectată în sensul susținut prin memoriul de recurs, instanța de apel neschimbând cauza cererii de chemare în judecată. Concret, instanța devolutivă de atac a menținut cauza cererii de chemare în judecată – răspunderea civilă contractuală – și a calificat actele juridice aflate la dosar și depuse în probațiune, dar fără a impune, astfel cum susține recurenta-pârâtă, o calificare a raportului dintre părțile în litigiu ca fiind subsumat unui contract de închiriere.

Pentru a răspunde criticilor recurentei-pârâte, deși neuzual în calea extraordinară de atac, se vor face considerații asupra evoluției sociale și organizatorice din societatea românească, pentru a putea explicita raționamentul instanței de apel. În acest context, pe parcursul unei perioade destul de îndelungate în timp, entitatea CFR așa cum exista anterior anului 1989 a suferit numeroase organizări și reorganizări, divizări și privatizări. Urmare a acestei convulsionate și tumultoase restructurări, specifică anilor 1990, la nivelul anilor 2000 s-a ajuns la situația expusă și în speță când cu privire la un bun existau mai mulți proprietari, fiecare pe câte o bucățică, fără a putea ieși din indiviziune întrucât toate acele bucățele nu ar fi funcționat/nu ar fi avut valoare luate individual.

În speță, este evident că CNCFR S.A. era proprietarul stațiilor feroviare și a căii ferate adiacente, ce făcea legătura între stații. Locomotivele care circulă sunt electrice și este nevoie și de o rețea de telecomunicații pentru asigurarea unei circulații conform normelor de siguranță. Acestea, iarăși în mod evident, sunt proprietatea intimatei-reclamante. În acest context, statul național se hotărăște să devină eficient și adoptă acte normative care permite închirierea staților feroviare neoperabile. În acest cadru normativ CNCFR procedează la închirierea liniei neinterneoperabilă B., contractul menționând că vizează toate elementele acestei linii, deci și acele bucățele care nu aparțineau CNCFR.

Astfel se explică acele considerente ale instanței de apel care pleacă de la contractul de închiriere și ajunge la contractul de comodat pretins de intimata-reclamantă. Instanța de apel, prin considerentele care menționează ratificarea contractului de închiriere, nu induce ideea existenței unui asemenea raport și între părțile prezentului litigiu. Acestea rămân în continuare sub imperiul răspunderii civile contractuale, bazate pe comodatul invocat de intimata-reclamantă, ratificarea reprezentând acordul dat de intimata-reclamantă ca un terț neproprietar să cedeze folosința unor bunuri al căror proprietar necontestat era, în condițiile în care fără acele bunuri restul celor închiriate (și aparținând CNCFR) ar fi fost nefuncționale.

În consecință, nu se reține nelegalitatea deciziei de apel, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Plecând de la considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază caracterul nefondat al criticilor subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind în prezența motivelor contradictorii astfel cum pretinde recurenta-pârâta, exprimările pretins contradictorii fiind justificate prin raportare la modul în care s-au concretizat raporturile dintre părți.

Având în vedere considerentele expuse și constatând legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 686/Ap/2024 din 24 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă TELECOMUNICAȚII CFR S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 noiembrie 2024.