ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1024/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 05.08.2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamanta Societatea A.. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.231.989,48 RON, reprezentând prejudiciul creat societății reclamante de către pârâtă; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta B. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepție, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 68/C din 26 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Brașov – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A.. S.A. și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.. S.A., în contradictoriu cu pârâta RC – CF TRANS S.R.L., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 23.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A.. S.A. a declarat apel, solicitând, în principal, anularea acesteia cu trimitere spre rejudecare iar, în subsidiar, în situația reținerii spre judecare, constatarea existenței contractului dintre reclamantă și pârâtă, a neîndeplinirii obligațiilor de către pârâtă și obligarea acesteia la repararea prejudiciului cauzat prin conduita sa, precum și la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecata cauzate de judecarea prezentei cauze.

Prin decizia civilă nr. 25/Ap din 17 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Brașov – secția Civilă, statuând asupra soluționării greșite a excepției lipsei calității procesuale active și văzând că instanța de fond a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a admis apelul formulat de reclamanta A.. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 68/26.01.2023 a Tribunalului Brașov, pe care a anulat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii, pârâta RC – CF TRANS S.R.L., prin avocat, a formulat recurs, solicitând casarea deciziei civile nr. 25/Ap din 17.01.2024 și trimiterea cauzei în rejudecarea apelului la Curtea de Apel Brașov; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecat ocazionate de prezentul demers judiciar în apel și recurs.

În motivare, recurenta a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., arătând, totodată, că le va argumenta și susține împreună, întrucât apreciază că motivele de recurs invocate se întrepătrund și decurg unul din celălalt.

În concret, recurenta a susținut că decizia recurată conține motive contradictorii (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), a fost pronunțată (i) cu încălcarea dispozițiilor de procedură prevăzute de art. 36 C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) și (ii) cu încălcarea dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 2.1 din Contractul de închiriere nr. x/03.08.2004, a dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998 și a dispozițiilor art. 13

1

și art. 16

1

lit. b) din H.G. nr. 27/2004 (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Detaliind, a arătat că, din considerentele deciziei recurate rezultă că, pe de o parte, instanța de apel a reținut că instalațiile de telecomunicații din litigiu au făcut obiect al Contractului de închiriere nr. x/03.08.2004 încheiat între recurentă și C.N.C.F.R. și că i-au fost predate de către locatorul C.N.C.F.R. prin Contractul de închiriere a secției de circulație feroviară, conform procesului-verbal nr. x/16.11.2005 (sens în care evocă paragrafele 7 și 10 de la pagina 4 a deciziei recurate), iar, pe de altă parte, instanța de apel a reținut că obligațiile aferente instalațiilor de telecomunicații din litigiu rezultă din contractul nr. x/16.11.2005, pe care recurenta l-a încheiat cu intimata Telecomunicații, ca urmare a predării instalației de telecomunicații, sens în care evocă paragrafele 4 și 5 de la pagina 5 a deciziei recurate.

Astfel, în accepțiunea recurentei, considerentele mai sus evocate sunt în mod evident contradictorii, întrucât fie instalația de telecomunicații a făcut obiecul Contractului de închiriere încheiat între recurentă și C.N.C.F.R. și i-a fost predată de C.N.C.F.R., fie instalația a făcut obiectul unui contract separat (sub nr. x/16.11.2005) încheiat între recurentă și Telecomunicații și instalația i-a fost predată de intimată, sens în care arată că sub acest aspect susține motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, arată că teza pe care a expus-o deja în pozițiile procesuale anterioare și pe care o susține în continuare este că rețeaua de telecomunicații:

(i) a fost obiect al Contractului de închiriere încheiat între recurentă și C.N.C.F.R. (sens în care face trimitere la capitolul 1 - Părțile contractante și art. 2.1 din Contractul de închiriere nr. x/03.08.2004), aceasta plătind chirie către C.N.CF.R. pentru folosința rețelei de telecomunicații;

(ii) trebuia să facă obiect al Contractului de închiriere încheiat cu C.N.C.F.R. potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998 coroborat cu art. 13

1

și art. 16

1

lit. b) din H.G. nr. 27/2004, susținând că, din punct de vedere legal, nu putea fi obiect al unui alt tip de contract (comodat, cum susține intimata) încheiat cu altă parte contractantă decât C.N.C.F.R.;

(iii) i-a fost predată de către C.N.C.F.R. prin reprezentantul său de specialitate (sens în care indică art. 2.3 din Contractul de închiriere încheiat între recurentă și C.N.C.F.R.) conform mandatului dat prin Adresa C.N.C.F.R. nr. x/2005;

(iv) i-a fost predată în executarea Contractului de închiriere încheiat cu C.N.C.F.R., astfel cum a recunoscut și intimata prin adresa nr. x/24.04.2019, aceasta fiind, conform susținerilor recurentei, cauza juridică a fișei tehnice nr. x/16.11.2005, în speță neexistând o întâlnire a acordului de voințe pentru încheierea unui contract distinct cu intimata.

În acest context, recurenta susține că, deși instanța de apel pare că a reținut, cel puțin parțial corect, aspectele evocate în paragraful anterior, în cele din urmă, aceasta a concluzionat în sensul că rețeaua de telecomunicații a făcut obiect al unui contract distinct (pretinsul contract x/16.11.2005), de comodat (iar nu închiriere cum impune legea), încheiat în formă simplificată (iar nu în formă scrisă, cu conținut reglementat în normele legale evocate), cu intimata-reclamantă Telecomunicații S.A. (iar nu cu C.N.C.F.R., așa cum rezultă din Contractul de închiriere nr. x/03.08.2004, dar și cum impune legea) în 16.11.2005 (deci ulterior datei de 03.08.2004, când dreptul de folosință al rețelei de telecomunicații îi fusese deja cedat prin Contractul de închiriere nr. x/68.03.08.2004).

Totodată, a susținut că mențiunea din Procesul-verbal nr. x/28.02.2019, potrivit căreia problemele litigioase cu privire la instalația de telecomunicații urmează să fie soluționate amiabil sau în instanță între recurentă și Telecomunicații S.A. nu poate avea valența dată de către instanța de apel, deoarece nu reprezintă o consimțire a acordului dintre recurentă și Telecomunicații în privința existenței unui raport contractual cu această societate, distinct de cel cuprins în Contractul de închiriere nr. x/03.08.2004 întrucât încalcă dispozițiile legale mai sus evocate, care reglementează natura juridică și forma contractului prin care se poate ceda dreptul de folosință a rețelei de telecomunicații și titularul dreptului de ceda folosința, dar și pentru faptul că vine în contradicție cu dispozițiile art. 2.1 din Contractul de închiriere încheiat între recurentă și C.N.C.F.R.

Prin urmare, recurenta apreciază că în decizia recurată au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile de drept material mai sus evocate, sens în care arată că sub acest aspect susține motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, recurenta susține că interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material evocate a avut drept consecință/s-a materializat în încălcarea dispozițiilor de procedură prevăzute de art. 36 C. proc. civ., sens în care conchide că, în cauză, nu există identitate între părțile raportului juridic de drept material și părțile raportului juridic litigios, având în vedere că instalația de telecomunicații a făcut obiectul Contractului de închiriere încheiat între recurentă și C.N.C.F.R. (deci nu a unui contract de comodat încheiat în formă simplificată cu intimata Telecomunicații S.A.), dar și în considerarea celorlalte argumente mai sus expuse.

Totodată, recurenta susține că argumentul mai sus expus nu este înlăturat de considerentele instanței de apel, potrivit cărora intimata ar avea calitatea de proprietar asupra rețelei de telecomunicații, întrucât, în opinia sa, reclamanta tot nu ar avea calitate procesuală activă în prezentul litigiu atât timp cât raportul contractual ce a avut ca obiect cedarea folosinței rețelei de telecomunicații a fost încheiat și executat doar între recurentă și C.N.C.F.R. (direct sau prin reprezentant), intimata fiind terț față de acest contract.

Ca atare, consideră că avea obligația de a restitui instalația locatorului C.N.C.F.R., nicidecum unui terț care nu se legitimează contractual în raport de titulara recursului, sens în care arată că sub acest aspect susține și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

La 8 aprilie 2024, intimata-reclamantă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar la 29 aprilie 2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din 14 mai 2024, în ședință publică, Înalta Curte, constatând că prin cererea de recurs au fost formule critici care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-pârâtă a susținut nelegalitatea deciziei recurate, criticând soluția pronunțată asupra calității procesuale active a reclamantei din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit situației de fapt reținute de instanța de apel, Înalta Curte constată că, între COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." S.A., în calitate de locator, și recurenta-pârâtă RC – CF TRANS S.R.L., în calitate de locatar, s-a încheiat Contractul de închiriere nr. x/68 din 03.08.2004, având ca obiect închirierea secției de Circulație Hărman – Întorsura Buzăului cu toate elementele necesare desfășurării circulației și manevrei materialului rulant (liniile CF, instalațiile SCB, TTR și de electrificare, etc), clădirile stațiilor de cale ferată cu facilitățile aferente, precum și celelalte clădiri și facilități destinate desfășurării transportului feroviar, astfel cum sunt menționate în procesul-verbal de predare-primire întocmit potrivit art. 2.3 din acest contract, care aparțin infrastructurii feroviare neinteroperabile, durata închirierii fiind de 5 ani de la data de 03.08.2004 până la data de 03.08.2009.

Prin procesul-verbal nr. x/99/29.11.2005 încheiat de C.N.C.F. – C.F.R. S.A. Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov și pârâta RC – CF TRANS S.R.L., instalațiile de telecomunicații din litigiu au fost predate de locator conform procesului-verbal (fișa tehnică) de predare primire nr. x/16.11.2005.

De asemenea, s-a mai reținut că pârâta B. S.R.L. a recepționat rețeaua de telecomunicații feroviare în integralitatea ei funcțională, asumându-și obligațiile în ceea ce privește întreținerea, paza și restituirea acesteia la momentul încetării contractului, iar pe parcursul derulării contractului de închiriere, intimata reclamantă împreună cu recurenta-pârâtă au întocmit periodic procese-verbale de constatare cu privire la starea bunurilor predate și exploatate de recurenta pârâtă, în acest sens fiind și actul de predare primire nr. 420/16.11.2005 având ca obiect instalațiile de telecomunicații, semnat doar de intimata-reclamantă și recurenta-pârâtă, fără terțul C.N.C.F. C.F.R. S.A.

La încetarea contractului, prin procesul-verbal de predare-preluare a secției de circulație Hărman-Întorsura Buzăului încheiat la 27.03.2019 între recurenta pârâtă B. S.R.L. în calitate de locatar și locatorul C.N.C.F. – C.F.R. S.A., semnat și de către intimata reclamantă Societatea Comercială "A.." - S.A., s-a menționat (și) faptul că, în urma inventarierii infrastructurii de telecomunicații feroviare existente pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, s-a constatat lipsa unor instalații de telecomunicații, fapt consemnat în procesul-verbal nr. x/28.02.2019, urmând ca problemele litigioase să fie soluționate separat între (recurenta) B. S.R.L. și (intimata-reclamantă) A.. S.A. pe cale amiabilă sau în instanță (a se vedea dosar fond).

Or, în condițiile în care procesul-verbal din 27.03.2019 a fost semnat de toate părțile implicate, instanța de apel a prezumat existența unor raporturi contractuale între părțile litigante, distincte de cele cuprinse în contractul nr. x/68 din 03.08.2004.

Totodată, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, în justificarea pretențiilor, reclamanta nu a invocat drept temei contractul de închiriere a secției de circulație Hărman – Întorsura Buzăului nr. 9/68/03.08.2004, ci a invocat o serie de acte normative, cu referire în special la H.G. nr. 706/2002, în baza căreia, înființată ca filială a C.N. C.F.R. S.A., a dobândit proprietatea acestor instalații, bunurile constituind aport la capitalul social la momentul constituirii societății în anul 2002, conform art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 706/2002, aspect necontestat în cauză de către recurenta-pârâtă, dar și la H.G. nr. 27/2004, care a recunoscut C.N. C.F.R. S.A. dreptul de a închiria părțile din infrastructura feroviară clasificate ca neinteroperabile, cum erau cele din speță.

Ca atare, apreciind că C.N. C.F.R. S.A. nu putea transmite folosința și a subsistemului de telecomunicații, dar că intimata trebuia să beneficieze de acesta, pentru a-și desfășura activitatea în condiții de siguranță, reclamanta a susținut că a fost de acord cu transmisiunea folosinței, care, deși neformalizată printr-un înscris, a fost executată prin semnarea fișei tehnice a instalațiilor de telecomunicații/procesului-verbal de predare-primire nr. x/16.11.2005.

Prin urmare, Înalta Curte reține că reclamanta, proprietară a subsistemului de telecomunicații al infrastructurii feroviare ce a făcut obiectul contractului de închiriere a secției de circulație Hărman – Întorsura Buzăului nr. 9/68/03.08.2004, a introdus acțiunea ce face obiectul litigiului pendinte în virtutea existenței unor raporturi juridice cu recurenta pârâtă care rezultă din succesiunea actelor normative și contractuale mai sus amintite.

Cum calitatea procesuală presupune existența identității între persoana reclamantului, titulară a dreptului în raportul juridic (calitate procesuală activă) și cea a pârâtului, care este persoana obligată în același raport juridic (calitate procesuală pasivă), față de aspectele expuse, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de apel a statuat în sensul că intimata-reclamantă A.. S.A. justifică legitimare procesuală activă în cauză, această constatare fiind în acord cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ.

Valorificând, totodată, considerentele precedente (și) în analiza criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși instanța de apel face vorbire atât de procesul-verbal nr. x/99/29.11.2005 (încheiat între CNCF- CFR și recurenta pârâtă), cât și de procesul-verbal (fișa tehnică) de predare primire nr. x/16.11.2005, aceasta nu confundă obiectul acestor procese-verbale și nici semnatarii acestora, raportat la obiectul contractului de închiriere, așa cum lasă de înțeles recurenta.

Astfel, cu toate că nu a detaliat conținutul/obiectul acestor înscrisuri, se constată că, în timp ce procesul-verbal (fișa tehnică) de predare primire nr. x/16.11.2005 atestă exclusiv predarea între părțile litigante a instalațiilor de telecomunicații aflate pe secția de circulație Hărman – Întorsura Buzăului, procesul-verbal nr. x/99/29.11.2005, semnat între locator (CNCF CFR S.A. prin Sucursala Regională CF Brașov) și locatara (recurentă) RC – CF TRANS S.R.L. s-a încheiat cu ocazia predării-primirii secției de circulație Hărman – Întorsura Buzăului, moment la care a avut loc, așa cum s-a și consemnat în preambulul respectivului document, predarea-primirea activelor, a documentației și a evidențelor, printre care figurează și Instalațiile TTR predate (anterior) în baza procesului-verbal nr. x/16.11.2005 (a se vedea dosar fond).

Prin urmare, având în vedere că, prin respectivele considerente, instanța de apel nu a făcut altceva decât să arate că, între părțile litigante, există raporturi juridice care justifică calitatea procesuală activă a reclamantei, distinct de raportul juridic al recurentei cu locatorul C.N.C.F. C.F.R. S.A., rezultat în urma încheierii contractului de închiriere nr. x/68/din 03.08.2004, motivarea instanței de apel nu este contradictorie, astfel cum susține recurenta, ci cuprinde argumente care, împreună cu toate celelalte considerente, vin în susținerea soluției din apel și a concluziei instanței privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a apelantei Telecomunicații CFR S.A.

Referitor la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta nu poate invoca o încălcare a normelor de drept material indicate, în condițiile în care, prin niciuna din criticile formulate, aceasta nu a arătat, raportat la semnarea procesului-verbal de predare-primire nr. x/16.11.2005, prin care, în realitate, reclamanta nu a făcut altceva decât să ratifice cedarea anterioară a folosinței instalațiilor de telecomunicații (transmisă de locator fără a le deține în proprietate), care este prevederea contractuală sau dispoziția legală care interzicea reclamantei să adopte o atare conduită.

Constatând, așadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate și că decizia instanței de apel, de a recunoaște reclamantei calitate procesuală activă, este legală, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 25/Ap din 17 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2024.