ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1887/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 22 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 428.498,68 RON, reprezentând debit principal.

Prin sentința civilă nr. 304/C din 21 iulie 2022, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 428.498,68 RON, cu titlu de debit și suma de 7.889,98 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1967/Ap din 13 decembrie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a admis în parte acțiunea și, în consecință, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 395.485,09 RON, reprezentând debit restant și a sumei de 7.559,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins restul pretențiilor reclamantei și a obligat reclamanta la plată către pârâtă a sumei de 165 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Pârâta B. S.R.L. a recurat hotărârea instanței de prim control judiciar, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

În susținere, a arătat că în apel, deși chestiunea autorității de lucru judecat a constituit unul dintre motivele sale de apel, aspect reținut în cuprinsul deciziei atacate, instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra ei, încălcând autoritatea de lucru judecat; astfel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În opinia recurentei, dacă s-ar fi analizat problema sesizată, instanța de apel ar fi constatat că există o hotărâre definitivă - sentința civilă nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - care a tranșat litigiul dintre cele două părți, inclusiv creanța afirmată de intimată.

Un al doilea motiv de nelegalitate invocat l-a constituit încălcarea de către instanța de prim control judiciar a prevederilor art. 1.350 și ale art. 1.469 alin. (2) C. civ., precum și ale art. 14 alin. (6), coroborate cu cele ale art. 478 C. proc. civ.

În justificare, autoarea căii de atac a arătat că, la stabilirea stării de fapt, instanța de prim control judiciar a administrat și a interpretat în mod eronat probatoriul, considerând în mod nelegal și în lipsa unor probe, că plata sumei de 245.000 RON, din 25 aprilie 2019, este aferentă facturii nr. x din 29 ianuarie 2018.

Astfel, a afirmat că aplicarea greșită a prevederilor legale incidente este și în raport cu probatoriul administrat în cauză, sens în care a indicat și decizia civilă nr. 658/Ap din 11 aprilie 2023 a Curții de Apel Brasov dată în dosarul nr. x/2021, în ceea ce privește plata facturii sus-menționate.

În continuare, a susținut că în considerentele deciziei recurate nu sunt expuse motivele pentru care instanța de apel a reținut o altă situație de fapt decât cea reținută prin decizia civilă anterior enunțată și cel pentru care a ignorat înscrisul din 25 martie 2019, din care rezulta că recurenta a achitat suma de 50.000 RON, reprezentând plata partială a facturii.

De asemenea, a arătat că în cuprinsul hotărârii atacate nu se indică motivul pentru care a înlăturat apărarea apelantei-reclamante, potrivit căreia, o altă instanță, învestită în mod legal, a analizat chestiunea livrării tuturor bunurilor aferente facturii nr. x din 29 ianuarie 2018 și a reținut că valoarea bunurilor livrate este în cuantum de 64.453 RON, și nu de 278.013,59 RON, recurenta achitând în plus, față de suma datorată, încă 33.013,59 RON.

A mai susținut că instanța de prim control judiciar nu a expus motivele pentru care a înlăturat proba solicitată recurentă cu privire la imputația plății efectuate în 25 aprilie 2019 în cuantum de 245.000 RON, nu a analizat valoarea facturilor ce fac obiectul prezentei cauze și nu a indicat probele care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii, referitoare la construcția situată în Brașov, str. x.

Subsumat aceleiași ipoteze, recurenta a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele care au determinat instanța să nu ia în considerare faptul că prin acțiune, intimata nu susține că ar fi livrat întreaga cantitate de otel din factura nr. x din 3 mai 2018 și că la dosarul cauzei nu se regăsesc probe, suspuse dezbaterii părților, potrivit cărora recurenta nu a desfășurat activitate, anterior lunii mai 2018, în locația din str. x, Brașov, dar a preluat constructia din zona respectivă.

În final, a precizat, cu referire la declarațiile martorilor audiații, faptul că la dosarul cauzei nu se regăsesc probe care să ateste livrarea bunurilor ce fac obiectul facturii nr. x din 3 mai 2018.

În acest context, a subliniat că prin omisiunea instanței de apel de a analiza toate probele administrate, împrejurările de fapt esențiale ale cauzei nu au fost stabilite.

La 9 aprilie 2024, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă a răspuns la întâmpinare.

Examinând decizia atacată prin raportare la motivele de recurs invocate și dispozițiile legale aplicabile, în limitele de nelegalitate, Înalta Curte reține următoarele:

În recurs, sub un prim aspect, autoare căii de atac critică hotărârea instanței de apel prin prisma încălcării autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Incidența art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este afirmată pentru considerentul că autoritatea de lucru judecat nu a fost analizată de către instanțele de fond.

Critica se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ipoteza omisiunii instanței de apel de a se pronunța asupra unor cereri sau excepții fiind asimilată cazului de nemotivare a hotărârii, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Răspunzând susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", ceea ce face ca, în sarcina instanțelor, să se regăsească obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "proces echitabil" presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei și să dea un răspuns argumentelor juridice esențiale, care pot influența soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză (cauza Albina împotriva României).

În apel, art. 479 C. proc. civ. obligă instanța de prim control judiciar să verifice, în limitele învestirii sale, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, ceea ce, din perspectiva obligației de motivare, face necesară atât expunerea argumentelor care conduc la pronunțarea hotărârii în calea de atac față de statuările primei instanțe, cât și indicarea considerațiilor părților care au fost primite, respectiv înlăturate.

Transpunând aceste considerente în analiza deciziei recurate, Înalta Curte constată că prezenta cauză are ca obiect pretențiile reclamantei, intimată în recurs, derivate din contractul de vânzare-cumpărare/furnizare marfă nr. x din 10 octombrie 2017, încheiat între aceasta cu pârâta, recurenta din această etapă procesuală, prin care cea dintâi s-a obligat să livreze materiale de construcții constând în oțel beton, iar pârâta să cumpere bunurile la prețul și valorile indicate în facturi.

În primă instanță, prin întâmpinarea formulată, pârâta a contestat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței în litigiu, precum și faptul că aceasta ar fi datorată. În dovedire, la termenul din 15 noiembrie 2021, această parte a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens sentința civilă nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin concluziile scrise depuse, pârâta, în apărare, a arătat, printre alte argumente, și faptul că între părți au fost purtate mai multe procese și că la dosar odată cu hotărârile pronunțate în aceste cauze, s-a învederat instanței autoritatea de lucru judecat a considerentelor din încheierea din 19 mai 2021 a Tribunalului Brașov dată în dosarul nr. x/2021, iar în cadrul concluziilor formulate în dezbaterile pe fondul cauzei, așa cum relevă încheierea de la acel termen, 20 iunie 2022, reprezentantul convențional a afirmat că la dosar s-au depus sentințe din care rezultă plata parțială a unor facturi.

Analiza actelor din dosarul de apel, inclusiv a deciziei atacate, relevă că recurenta a afirmat în fața instanței de apel faptul că în primă instanță ar fi invocat autoritatea de lucru judecat a încheierii sus-menționate, fără a expune sau dezvolta o anumită critică sub acest aspect.

În atare condiții, distinct de împrejurarea că cele două hotărâri invocate sunt distincte - încheierea din 19 mai 2021 a Tribunalului Brașov dată în dosarul nr. x/2021 și sentința civilă nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu se poate reține o omisiune din parte instanței de apel sau a primei instanțe de a examina autoritatea de lucru judecat.

Aceasta, în măsura în care o atare chestiune nu a fost dedusă judecății în etapele devolutive, sentința civilă nr. 675/SIND din 2 iunie 2021 a Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal fiind depusă în susținerea netemeiniciei cererii de chemare în judecată, și nu opusă, nici în primă fază procesuală, nici în apel, în scopul valorificării efectelor acestei hotărâri judecătorești, în temeiul art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Este adevărat că un proces civil finalizat printr-o hotărâre care dezleagă fondul include obligația instanței de a realiza o examinare efectivă, riguroasă și completă a probelor, argumentelor și elementelor deduse judecății de părți, astfel că, în lipsa învestirii instanțelor de fond cu chestiunea autorității de lucru judecat, soluționarea apelului s-a realizat cu respectarea normelor legale, decizia pronunțată respectând exigențele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Mențiunea din cuprinsul hotărârii atacate privind autoritatea de lucru judecat nu poate avea valența unui motiv de apel sau a unei excepții, în condițiile în care reținerea acestui aspect s-a efectuat în contextul expunerii susținerilor părții din memoriul de apel cu privire la parcursul procesual al cauzei, afirmația părții nefiind formulată ca o veritabilă critică de nelegalitate sau de netemeinicie, asupra căreia instanța de apel să nu se fi pronunțat.

În continuare, prin criticile integrate în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac impută instanței de prim control judiciar nerespectarea dispozițiilor art. 1.350 și ale art. 1.469 alin. (2) C. civ., precum și ale art. 14 alin. (6), coroborat cu art. 478 C. proc. civ.. Încălcarea normelor legale enunțate este susținută din perspectiva omisiunii curții de apel de a analiza întregul probatoriu al cauzei, chestiune cea a condus la neclarificarea situației de fapt.

Criticile excedează sferei verificărilor instanței supreme, întrucât analiza lor impune impune evaluarea modalității de valorificare a ansamblului probator al cauzei de către instanța de apel, chestiune nepermisă în recurs, față de limitele judecății stabilite de art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ. numai la aspecte de nelegalitate, nu și de netemeinicie.

În ceea ce privește susținerile recurentei privind neindicarea în cuprinsul hotărârii atacate a motivelor care au dus la înlăturarea alegațiilor și probelor indicate mai sus de parte, deși o atare ipoteză, de principiu, se integrează cazului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt invocate în mod formal, neadaptate considerentelor instanței de apel, criticile reprezentând, în realitate, o reiterare a motivelor de apel care aduc în discuție maniera de interpretare și coroborare a probelor de către instanțele de fond și relevă nemulțumirea părții față de modalitatea în care instanța de prim control judiciar a dat eficiență anumitor elemente ale probatoriului cauzei.

De altfel, decizia recurată cuprinde raționamentul logico-juridic al instanței de apel care justifică soluția din dispozitivul hotărârii.

Înalta Curte amintește părților că motivarea unei hotărâri judecătorești trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce, fără a presupune un răspuns exhaustiv la argumentele aduse de parte, susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția, să li se ofere o dezlegare, motivarea fiind o chestiune de substanță, și nu de cantitate.

În fine, Înalta Curte reține că în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea depusă de intimată, recurenta aduce în discuție chestiuni noi - critici expuse în subsecvența motivului de recurs dezlegat anterior, respectiv cele referitoare la condițiile autorității de lucru judecat, astfel că, raportat la prevederile art. 489 alin. (1), acestea nu pot fi avute în vedere în recurs, fiind tardiv invocate.

În concluzie, față de considerațiile anterioare, vor fi înlăturate atât criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și cele prin care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din același act normativ, recurenta susține omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra autorității de lucru judecat.

Așa fiind, constatând că decizia recurată respectă normele legale, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Totodată, în lipsa depunerii la dosar a unor dovezi privind existența și întinderea cheltuielilor de judecată, va respinge și cererea intimatei-reclamante de acordare a lor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1967/Ap din 13 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Respinge cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.