ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 184/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1478, art. 1523 și art. 1530 și urm. C. civ.

Prin sentința civilă nr. 91/C din 31 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă astfel cum a fost formulată.

Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.531,06 RON, cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și s-a luat act de împrejurarea că reclamanta a solicitat recuperarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, pe cale separată.

De asemenea s-a respins ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de remitere de la dosarul cauzei a originalului taxei judiciare de timbru achitate prin ordinul de plată nr. x/13.12.2016, în cuantum de 14.072 RON.

Prin încheierea din 13 septembrie 2018 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea dosarului penal nr. x/2017 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, iar prin încheierea din 21 mai 2020 s-a repus cauza de rol.

Prin decizia civilă nr. 303/Ap din 28 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins apelul formulat de apelanta pârâtă, prin reprezentant legal administrator judiciar C..

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin încheierea din 13 septembrie 2018 instanța de apel a dispus suspendarea soluționării cauzei având în vedere dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., întrucât în legătură cu contractul în temeiul căruia s-au pretins sumele solicitate s-a dispus începerea urmăririi penale. Cauza a rămas suspendată până la 13.03.2020, termen de judecată preschimbat pentru 21.05.2020, când instanța a soluționat apelul prin decizia recurată.

Recurenta a susținut că decizia recurată este nelegală, întrucât pentru termenul de judecată din 21 mai 2020 s-a invocat că subzistă motivele de suspendare reținute prin încheierea de ședință din 13 septembrie 2018, dosarul penal nefiind finalizat și, mai mult, s-a arătat că, prin încheierea nr. 29 din 11 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019 s-a deschis procedura generală a insolvenței față de pârâta B.. În consecință, recurenta a arătat că s-a solicitat instanței de apel suspendarea soluționării cauzei în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În continuare, recurenta susține că instanța de apel, fără să observe cele învederate în ceea ce privește starea de insolvență a pârâtei B., dovedită cu actele depuse la dosar, a procedat la soluționarea cauzei cu nerespectarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, care impuneau suspendarea cauzei.

Astfel, recurenta a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Pe fond, recurenta a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât instanța de apel trebuia să mențină măsura de suspendare, fiind începută urmărirea penală în dosarul penal, iar din cuprinsul expertizei grafoscopice a rezultat că exemplarele contractului sunt diferite.

La 30 octombrie 2020, intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției inadmisibilității recursului, întrucât criticile formulate în cererea de recurs sunt invocate omisso medio în temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, intimata a solicitat admiterea excepției nulității recursului, întrucât recurenta nu arată care sunt dispozițiile legale pe care instanța de apel le-ar fi încălcat atunci când a pronunțat hotărârea, rezumându-se la a invoca în mod formal o serie de critici care, în esență, nu vizează decizia recurată.

Pe fondul recursului, reclamanta a solicitat respingerea acestuia.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, fără însă ca acestea să își fi exercitat acest drept.

Prin încheierea din 14 septembrie 2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de intimată, a constatat că excepția inadmisibilității recursului nu reprezintă o veritabilă excepție, apărările formulate urmând a fi analizate odată cu soluționarea căii extraordinare de atac, a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 16 noiembrie 2021.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2021 s-a acordat termen la 1 februarie 2022 pentru a se preciza dacă C.., în calitate de administrator judiciar al recurentei B., își însușește recursul declarat de administratorul special al societății aflate în procedura insolvenței, precum și pentru a preciza dacă înțelege să ratifice mandatul reprezentantului convențional.

La 27 ianuarie 2022, administratorul judiciar al recurentei-pârâte, C.., a învederat că își însușește calea de atac formulată de societatea recurentă, prin administratorul special al acesteia, și, de asemenea, că ratifică mandatul de reprezentare convențională acordat în cauză.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de intimata-reclamantă A. S.R.L., prin întâmpinare, privind încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ. de către recurentă, nu sunt întemeiate, întrucât acestea vizează măsura repunerii pe rol a cauzei, dispusă de instanța de apel la ultimul termen de soluționare a căii de atac a apelului, la care recurenta nu a fost prezentă.

Prin urmare, recurenta nefiind în măsură să invoce prezentele motive pe calea apelului, ori în cursul judecății, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs nefiind invocate omisso medio.

Criticile recurentei privind dispoziția eronată a instanței de apel de repunere pe rol a cauzei, întrucât subzistau motivele privind suspendarea facultativă prevăzută la art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dosarul penal nefiind soluționat, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

În virtutea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Textul de lege menționat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative, iar pentru a se putea dispune măsura suspendării, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: începerea urmăririi penale, infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză și legea să nu prevadă o altă soluție, condiții îndeplinite în cauză.

Este de subliniat că, fiind o suspendare facultativă, măsura suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică.

În calea de atac a apelului, prin încheierea din 13 septembrie 2018, instanța a apreciat că se impune suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluționarea dosarului penal nr. x/2017 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, iar prin încheierea din 21 mai 2020 a fost repusă cauza de rol.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (3) C. proc. civ., dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluție în acea cauză, instanța poate revoca măsura suspendării.

Având în vedere că măsura suspendării judecății este facultativă, fiind rezultatul aprecierii judecătorului, în egală măsură și revocarea măsurii suspendării este atributul judecătorului, care apreciază dacă se impune reluarea judecății cauzei, cu atât mai mult cu cât, în speță, de la data suspendării (13 septembrie 2018) trecuse mai mult de un an, fără a se dispune o soluție în dosarul penal.

Prin urmare, posibilitatea instanței de a decide asupra revocării măsurii suspendării, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, era de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, cât și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

În vederea unei mai bune administrări a actului de justiție, precum și în virtutea respectării principiului aflării adevărului, instanța este datoare să valorifice, în interesul tuturor părților din proces, dispozițiile legale incidente, fără a aduce atingere drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți.

În considerarea celor evocate, instanța de apel în mod corect a revenit asupra măsurii suspendării, considerând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 413 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

De asemenea, critica recurentei privind soluționarea apelului cu nerespectarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care impuneau suspendarea cauzei, este nefondată.

În cauză, se reține că în timpul soluționării căii de atac a apelului, prin încheierea nr. 29 din 11 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2019, s-a deschis procedura generală a insolvenței față de apelanta-pârâtă B..

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, invocate de recurentă, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului".

Având în vedere că instanța de apel a fost învestită cu soluționarea apelului pârâtei, care în cursul soluționării căii proprii de atac a intrat în procedura insolvenței, cauza nu era supusă suspendării de drept prevăzute la art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, fiind incidentă exceptarea prevăzută la art. 75 alin. (2) lit. a) din același act normativ, potrivit căreia nu sunt supuse suspendării de drept "căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

În consecință, Înalta Curte reține că, în mod just, instanța de apel nu a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existența unor argumente străine de natura cauzei.

De asemenea, Înalta Curte constată că și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este invocat formal, deoarece recurenta nu relevă în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, respectiv ce dispoziții legale de drept material au fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de prim control judiciar prin respingerea apelului formulat.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B., în insolvență, prin administrator special D. și prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 303/Ap din 28 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. B., în insolvență, prin administrator special D. și prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 303/Ap din 28 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.