ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 219/2025

Ședința publică din data de 5 februarie 2025

Analizând actele de la dosar și încheierea atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 29.07.2021 sub nr. x/2021, întemeiată pe art. 1.235, art. 1.250 și art. 1.566 C. civ. și Regulamentul (UE) nr. 1.215/2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B.., S.C. C. S.R.L. și D., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună constatarea nulității contractului de cesiune încheiat între pârâții B.. și S.C. C. S.R.L. având ca obiect cedarea creanței în valoare de 1.044.047,45 euro deținută împotriva debitorului cedat S.C. E. S.R.L. și a creanței în valoare de 142.542,50 euro deținută împotriva debitorului cedat S.C. F. S.R.L., întrucât a fost încheiat fără consimțământul și în dauna pârâtei B.., anularea tuturor actelor subsecvente acestuia, repunerea părților în situația anterioară, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pe calea întâmpinării, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D., iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul D. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și, în subsidiar, calificarea întâmpinării/răspunsului la întâmpinare ca fiind o cerere de intervenție accesorie în sprijinul reclamantului, precum și admiterea cererii de chemare în judecată.

Pârâta B.., prin întâmpinare, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 1051/26.04.2023, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; totodată, a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L. și B..

Împotriva acestei sentințe civile, A. și B.., respectiv D. au formulat câte o cerere de apel.

În cursul judecății cererilor de apel, A. și B.., în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., au formulat o cerere de suspendare a judecății apelurilor până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cerere admisă prin încheierea din 11.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Această încheiere a fost atacată cu recurs de S.C. C. S.R.L., întemeiat pe art. 414 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea ei, cu consecința respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a judecății și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea continuării judecății cererilor de apel.

În motivarea căii de atac declarate, din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., evocând dispozițiile art. 233 alin. (1) lit. j) și ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta a reproșat instanței de apel faptul că nu a motivat în ce constă caracterul esențial al argumentelor/susținerilor invocate, de natură a justifica concluzia existenței unei înrâuriri hotărâtoare pe care l-ar putea avea soluția ce s-ar putea da în dosarul penal asupra modului de soluționare a acțiunii civile de față.

Astfel, a susținut că instanța de apel nu a argumentat în ce modalitate soluția ce va fi pronunțată în dosarul penal ar influența soluția din procesul civil pendinte, deși obligativitatea motivării unei hotărârii judecătorești, inclusiv a unei încheieri interlocutorii, constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din legea fundamentală și a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamantale.

În opinia autoarei recursului, instanța s-a rezumat la a prelua în mod succint și lacunar motivarea cererii de suspendare, reținând doar că a fost începută urmărirea penală, fără a face propria cercetare judecătorească pentru a stabili dacă aceasta putea avea sau nu un rol determinant în cauză.

Circumscris celui de-al doilea motiv de casare invocat, statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a invocat încălcarea/aplicarea greșită a normei de procedură reglementată de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cu referire la prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru ca acest caz de suspendare facultativă să devină operant, a susținut că numai începerea urmăririi penale in personam răspunde exigențelor cerute pentru luarea unei măsuri cu efecte importante de întrerupere a cursului judecății procesului civil, întrucât acceptarea ca fiind suficientă începerea urmăririi penale in rem ar deschide calea unor abuzuri procesuale, permițând tergiversarea procesului civil prin formularea unor plângeri penale cu efect imediat de suspendare a judecății cauzei civile.

Cum dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu fac nicio distincție între urmărirea penală in rem și urmărirea penală in personam, autoarea recursului a afirmat că acestea, în circumstanțele concrete ale pricinii, nu pot fi înțelese și interpretate decât în sensul în care urmărirea penală a început cu privire la persoana bănuită că ar fi săvârșit o faptă de natură penală, pentru că numai astfel s-ar putea aprecia că soluția pronunțată de instanța penală ar putea avea o înrâurire hotărâtoare și asupra modului de soluționare a cauzei civile.

A mai precizat că sintagma "s-a început urmărirea penală" trebuia interpretată numai în sensul art. 305 alin. (3) C. proc. pen.., întrucât, la momentul începerii urmăririi penale in rem, situația cu privire la infracțiunea pentru care a fost sesizat organul de urmărire penală nu este suficient conturată, nu are nicio bază probatorie, ci doar o simplă sesizare; prin urmare, oportunitatea suspendării cauzei civile ar fi putut fi discutată doar după ce urmărirea penală era continuată in personam, deoarece numai în acest fel se putea stabili care ar fi fost înrâurirea hotărârii penale asupra cauzei civile.

În opinia sa, prin formularea plângerii penale înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, având ca obiect, printre altele, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, respectiv a înscrisului ce face obiectul prezentei cauze, contractul de cesiune de creanță din 21.04.2021, apelanții au urmărit tergiversarea procesului, cunoscând posibilitatea instanței de a suspenda judecata cauzei până la soluționarea plângerii penale.

Cu referire la cea de-a doua condiție necesar a fi îndeplinită, contrar celor reținute de instanța de apel, a susținut că soluția ce urmează a se pronunța în cauza penală nu are nicio înrâurire asupra soluției din litigiul pendinte, iar soluția de suspendare a judecății cauzei nu reprezintă altceva decât o materializare a încălcării dreptului la un proces desfășurat într-un termen optim și previzibil, potrivit art. 6 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6.1 din C.E.D.O.

A învederat că prezenta cauză se află pe rolul instanțelor din anul 2021, iar o eventuală tergiversare a procesului ar provoca o vătămare a intereselor intimatei-pârâte, care nu ar putea să dispună executarea obligației transferate prin contractul de cesiune nr. x/21.04.2021.

A concluzionat în sensul că nu există niciun motiv temeinic justificat pentru care judecata cauzei ar trebui să stagneze până la soluționarea dosarului penal.

Intimatul-reclamant A. și intimata-pârâtă B.. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, întrucât nemulțumirea părții cu privire la motivarea încheierii recurate nu se poate confunda cu lipsa motivării, raționamentul expus de instanța de apel fiind ireproșabil, câtă vreme cuprinde analiza în detaliu a condițiilor cerute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la materialul probator.

Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au invocat nulitatea acestuia deoarece nu este dezvoltat astfel cum prevede art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., iar în raport cu obiectul acțiunii, au precizat că, în situația în care în dosarul penal s-ar dispune, urmare a stabilirii existenței săvârșirii unor înfracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, anularea înscrisului "contract de cesiune din 21.01.2021 încheiat între S.C. C. S.R.L. și B..", în mod rezonabil, prin efectul art. 28 C. proc. pen.., soluția din prezentul dosar nu ar putea nesocoti acest fapt juridic.

A conchis prin a aprecia în sensul că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată cercetată în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se pronunța în dosarul civil.

Recurenta-pârâtă nu a înțeles să uzeze de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 08.10.2024 s-a fixat termen în ședință publică la 15.01.2025, cu citarea părților, iar prin încheierea din 16.10.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus, din oficiu, preschimbarea termenului de judecată stabilit pentru 15.01.2025, la 05.02.2025, cu citarea părților.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Demersul procesual pune în discuție, în considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aplicarea eronată a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurenta susținând, în esență, că suspedarea judecății cauzei civile nu intervine în cazul începerii urmăririi penale in rem, nefiind suficientă începerea urmăririi penale doar cu privire la faptă, ci ar trebui să fie declanșată etapa urmăririi penale in personam, respectiv că soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Pachetului de pe lângă Tribunalul București nu are nicio înrâurire asupra soluției ce urmează a se pronunța în litigiul pendinte, iar din perspectiva cazului de casare statuat de pct. 6 al aceluiași articol, nemotivarea încheierii cu privire la modul concret în care soluționarea dosarului penal ar influența hotărârea ce urma să fie pronunțată în procesul civil.

Prealabil, Înalta Curte subliniază că potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Cazul de suspendare facultativă reglementat de dispozițiile menționate are în vedere ipoteza în care judecata cauzei depinde de stabilirea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, fiind însă necesar să se fi declanșat urmărirea penală în legătură cu infracțiunea respectivă pentru a se putea lua în discuție oportunitatea dispunerii măsurii suspendării judecății.

Analizând critica subsumabilă ipotezei de casare înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul neîntemeiat al acesteia, întrucât - astfel cum s-a reținut prin decizia nr. 21/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 460/20.06.2017 - art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu face nicio distincție în funcție de stadiul și tipul urmăririi penale - cu privire la faptă sau cu privire la persoană - și atrage interpretarea sa potrivit principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În egală măsură, constată că recurenta, prin argumentele aduse în susținerea neîndeplinirii primei condiții impuse de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ignoră faptul că prin decizia menționată a fost dezlegată în mod definitiv problema de drept dedusă judecății, concluzia mecanismului de unificare a practicii pronunțat de Înalta Curte fiind clară, iar potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

Prin urmare, se reține că, în mod nejustificat și cu ignorarea dezlegărilor obligatorii anterioare ale instanței supreme, se susține faptul că începerea urmăririi penale in rem nu ar reprezenta o condiție suficientă, prin sine însăși, pentru a conduce analiza oportunității suspendării judecății.

Nici argumentele recurentei prin intermediul cărora se susține inexistența elementelor din care să rezulte înrâurirea hotărâtoare a soluției ce s-ar putea da în dosarul penal asupra litigiului civil de față nu sunt fondate.

În acest sens, Înalta Curte notează că verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu are loc in abstracto¸ ci prin raportare la obiectul și cauza pretențiilor deduse judecății în fața instanței chemate să aprecieze asupra incidenței cazului de suspendare, la apărările formulate de către pârâți, la probatoriul administrat, respectiv la infracțiunile care fac obiectul urmăririi penale, pentru a se stabili în ce măsură existența sau inexistența acestora ar putea să influențeze soluția în pricina civilă.

În cazul de față se constată că, prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B.., S.C. C. S.R.L. și D., constatarea nulității contractului de cesiune încheiat la 21.04.2021 între pârâții B.. și S.C. C. S.R.L., având ca obiect cedarea unor creanțe fără consimțământul și în dauna pârâtei B.., cu consecința anulării tuturor actelor subsecvente și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia.

Pricina în raport cu care s-a cerut suspendarea, nr. 1980/159/P/2023, aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, vizează plângerea penală formulată de A., în calitate de reprezentant al B.. împotriva lui D., S.C. C. S.R.L. și G. sub aspectul săvârșirii (și) a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a contractului de cesiune nr. x/21.04.2021.

Întrucât verificarea caracterului fals al documentului care atestă încheierea contractului de cesiune a căruia anulare se solicită în pretenta cauză urmează a fi efectuată de către organele de urmărire penală în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că măsura suspendării este justificată de obiectul urmăririi penale și de cel al cauzei de față. Astfel, plângerea penală formulată vizează acte și împrejurări care au legătură directă cu litigiul dedus judecății civile, de vreme ce în dosarul penal este cercetat eventualul caracter fals al înscrisului ce constată contractul a cărui anulare se solicită în prezentul proces civil.

În această situație concretă, Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor recurentei, că, în cauză, erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că posibila existență a unei infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, care face obiectul urmăririi penale în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, are o înrâurire hotărâtoare asupra cauzei deduse judecății din dosarul civil, concluzia instanței de apel fiind dată cu respectarea acestor prevederi legale.

Ca atare, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Cu referire la criticile ce vizează nemotivarea încheierii cu privire la modul concret în care soluționarea dosarului penal ar influența hotărârea ce urma să fie pronunțată în procesul civil, subsumate de recurentă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluția adoptată, ceea ce impune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și a punctului de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și prezentarea raționamentului logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea.

Obligația instanței de motivare a hotărârii se înscrie între garanțiile dreptului la un proces echitabil, astfel că absența motivării sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătorești are semnificația juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv și, prin urmare, a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Această interpretare nu poate, totuși, să conducă la ideea că instanța ar fi obligată să răspundă separat și detaliat fiecărui argument invocat de părți, măsura în care obligația de motivare se consideră îndeplinită putând varia în funcție de natura deciziei și de circumstanțele concrete ale cauzei, precum și de natura argumentului invocat, de importanța acestuia în soluționarea cauzei.

În aceste repere, verificând încheierea atacată cu recurs din perspectiva respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a arătat într-o manieră suficient de lămuritoare considerentele pentru care a admis cererea de suspendare, cu referiri exprese la condițiile ce trebuie întrunite pentru ca o astfel de cerere să poată fi admisă, așa cum rezultă ele din cuprinsul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., și la aspectele invocate de apelantul-reclamant și apelanta-pârâtă B.. în susținerea cererii formulate.

Astfel, analizând cererea cu care a fost învestită, instanța de apel a apreciat, în raport cu considerentele deciziei nr. 21/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestuiuni de drept, că, pentru a se putea dispune suspendarea judecății în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., este suficient să se fi dispus începerea urmăririi penale exclusiv cu privire la fapta (in rem), în condițiile art. 305 alin. (1) C. proc. pen.., respectiv că prima condiție impusă de legiuitor este îndeplinită întrucât ordonanța din 07.09.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. în dosarul nr. x/2021 s-a început urmărirea penală, iar textul de lege nu face nicio distincție în funcție de stadiul și tipul urmăririi penale.

De asemenea, a apreciat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție, constatându-se existența unei legături între susținerile/argumentele invocate de părți în cauză și infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală, dat fiind faptul că argumentele prezentate în susținerea plângerii penale cu privire la modalitatea de încheiere a contractului de cesiune de creanță nr. x, sunt asemănătoare susținerilor invocate de reclamant în cauza dedusă judecății pentru a justifica motivele de nulitate ale aceluiași contract de cesiune.

Statuând în sensul celor mai sus arătate, Curtea de Apel București a dat o bază legală suficientă hotărârii adoptate și a răspuns într-o manieră concentrată, dar adecvată susținerilor formulate, din motivarea hotărârii rezultând că instanța s-a raportat întocmai la argumentele invocate în susținerea cererii deduse judecății, reținând caracterul oportun al măsurii suspendării, fundamentată pe îndeplinirea cumulativă a condițiilor legale impuse de textul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanța de apel a preluat motivarea cererii de suspendare, fără a face propria cercetare judecătorească, recurenta își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de concluziile la care a ajuns instanța de apel cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Or, faptul că judecătorul interpretează elementele procesului într-o altă manieră decât cea agreată de această parte nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și nu justifică incidența în cauză a acestui caz de casare.

În consecință, reținând că hotărârea atacată cu recurs respectă cerințele legale de indicare a argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată în cauză și că instanța de apel a luat în considerare, a analizat și a răspuns susținerilor esențiale formulate în cuprinsul cererii de suspendare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile subsumate motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest caz de casare nefiind incident în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 11.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierii din 11.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2025.