ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2142/2024

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 28.07.2021 sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul Municipiul București, prin Primar General, a chemat în judecată pe pârâta Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4.115.244 RON din care 617.719 RON reprezintă penalități de întârziere calculate pentru perioada 05.11.2018-19.05.2021, 1.235.437 RON reprezintă dobânzi de plată calculate pentru perioada 05.11.2018-19.05.2021, iar 2.262.087 RON reprezintă majorări de întârziere calculate pentru perioada 05.11.2018-19.05.2021. Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea și cererea reconvențională înregistrate în data de 27.09.2021, pârâta Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și, în subsidiar, respingerea acțiunii în ce privește plata penalităților de întârziere în valoare de 617.719 RON și a dobânzilor în valoare de 1.235.437 RON, întrucât părțile au stabilit prin contractul de împrumut exclusiv plata de majorări de întârziere, nu și de dobânzi sau penalități de întârziere.

Totodată, pârâta-reclamantă a solicitat ca, în ipoteza în care se apreciază de către instanță că pârâta datorează accesorii de întârziere, să se procedeze la compensarea legală a datoriilor reciproce între părți, creanțele părților fiind certe, lichide și exigibile, fiind posibile două variante: 1. dacă întârzierea în restituirea sumei împrumutate este o consecință directă a neîndeplinirii culpabile a propriilor obligații legale și contractuale ale reclamantului, precum și a tergiversării procedurii de delegare gestiunii serviciului de iluminat public, acțiuni care au cauzat pârâtei un prejudiciu egal cu contravaloarea accesoriilor de întârziere, a solicitat compensarea accesoriilor de întârziere cu valoarea prejudiciul cauzat de reclamant egal cu contravaloarea accesoriilor de întârziere ce se vor stabili în sarcina pârâtei; 2. dacă reclamantul nu este răspunzător, a solicitat compensarea valorii accesoriilor de întârziere ce se vor stabili în sarcina pârâtei cu valoarea de 2.449.737,93 RON reprezentând accesorii de întârziere pe care reclamantul le datorează pârâtei conform celor menționate la pct. II.2 din prezenta întâmpinare, aceste solicitări fiind calificate de instanță ca reprezentând cerere reconvențională.

Prin sentința civilă nr. 312 din data de 18.02.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul București în contradictoriu cu pârâta Compania Municipală Iluminat Public S.R.L., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.262.087 RON, reprezentând majorări de întârziere pentru perioada 05.11.2018-19.05.2021, a respins, în rest, cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, a admis în parte cererea reconvențională, a obligat reclamantul-pârât Municipiul București la plata către pârâta-reclamantă Compania Municipală Iluminat Public S.R.L. la plata sumei de 2.449.737,93 RON, reprezentând dobânzi, respectiv penalități de întârziere, a dispus compensarea celor două sume de mai sus până la concurența sumei de 2.262.087 RON, urmând ca, în final, reclamantul-pârât să achite pârâtei-reclamante suma de 187.650,93 RON, a respins în rest, cererea reconvențională ca neîntemeiată și a obligat reclamantul-pârât să achite pârâtei-reclamante suma de 28.102,37 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor admise.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Municipiul București, prin Primar General și Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1591A pronunțată de Curtea de Apel București, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Municipiul București, prin Primar General și Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 312 din data de 18.02.2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Municipiul București, prin Primar General și Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L.

Motivele invocate de Municipiul București, prin Primar General sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-reclamant susține că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 5, art. 22 alin. (2), art. 6 C. proc. civ. și a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În susținerea acestui motiv de recurs, autorul căii de atac redă conținutul respectivelor prevederi legale, precum și considerații teoretice cu privire la aplicabilitatea acestora. Recurenul-reclamant susține că prin Convenția de împrumut, părțile au convenit că este aplicabil Codul de procedură fiscală, în situația în care împrumutul nu este rambursat la scadență. Astfel, potrivit art. 174 și art. 176 Codul de procedură fiscală sunt reglementate dobânzile legale și penalitățile de întârziere la care Municipiul București este îndreptățit, arată recurentul. Totodată, arată că suma solicitată recurentei-pârâte se încadrează în categoriile de creanțe fiscale. Autorul recursului susține că deși nu e invocată prescripția, prevederile art. 2538 C. proc. civ., ce reglementează recunoașterea dreptului și fac parte din secțiunea privind întreruperea prescripției extinctive, sunt aplicabile. Aceste prevederi legale prevăd că executarea parțială a obligației de plată constituie o recunoaștere tacită a dobânzilor de plată și a penalităților de întârziere, potrivit recurentului. În continuare, recurentul face trimitere la adresele transmise recurentei-pârâte și arată că aceasta nu a contestat sumele reprezentând debitele datorate și totodată indică sumele achitate de către Compania Municipală de Iluminat Public.

Subsumat aceluiași motiv de casare, recurentul-reclamant susține că nu au fost respectate prevederile art. 209 alin. (1) C. proc. civ., deoarece pretențiile deduse judecății prin cererea reconvențională nu au o strânsă legătură cu cele formulate prin cererea de chemare în judecată. Totodată, arată recurentul că prin compensarea majorărilor de întârziere datorate de pârâtă în cuantum de 2.262.087 RON cu pretinsele accesorii pe care acesta le-ar datora recurentei-pârâte în cuantum de 2.449.737,93 RON, s-au încălcat prevederile art. 1 din Ordonanța nr. 22/2022, deoarece cele două sume nu puteau fi stinse reciproc. De asemnea, recurentul-reclamant arată că potrivit art. 1618 lit. c) C. civ., compensația este exclusă când are ca obiect un bun insesizabil. În continuare, autorul căii de atac face trimitere la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv facturi și contracte, concluzionând sub acest aspect că pretențiile Companiei Municipale de Iluminat Public au fost determinate chiar de culpa acesteia, care a dat dovadă de întârziere și pasivitate cu privire la solicitarea la plată a facturilor emise.

Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ.. În acest sens, arată că instanța de apel a apreciat că Municipiul București a invocat modificarea tacită a clauzei penale inserate în convenția de împrumut, respectiv că invocarea dispozițiilor art. 2538 C. civ. ar reprezenta de fapt o modificare tacită a clauzei penale, fără să pună în discuția părților această calificare.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant susține că decizia recurată conține motive contradictorii. Astfel, arată că instanța de apel a respins motivul de apel privind inadmisibilitatea cererii reconvenționale, motivând că pretențiile deduse judecății prin cererea reconvențională ar avea o strânsă legătură cu cele formulate prin cererea de chemare în judecată și apreciind că "îndeplinirea cu întârziere a obligației de restituire a împrumutului a fost determinată de faptele Municipiului București, respectiv de a plăti cu întârziere sumele datorate Companiei Municipale pentru serviciile prestate". Se arată că ulterior, instanța de apel a rețiut că Municipiul București nu și-a asumat obligația de a delega în anii 2018-2019 gestiunea serviciului de iluminat public către societatea nou înființată Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L. și că nu se poate reține că nerespectarea termenului de rambursare a împrumutului ar fi fost determinată de delegarea cu întârziere a gestiunii serviciilor de iluminat public în Municipiului București, conchide recurentul.

În final, recurentul-reclamant susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. Sub un prim aspect, arată că au fost încălcate dispozițiile art. 2538 C. civ.. În opinia acestuia, în cauză este o recunoaștere de către recurenta-pârâtă a dreptului acestuia de a obține contravaloarea dobânzilor. Arată că recurenta-pârâtă a achitat suma de 108.808 RON, reprezentând dobânzi de plată aferente împrumutului și suma de 54.404,50 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente împrumutului. Or, potrivit art. 2538 C. civ., executarea parțială a obligației de plată constituie o recunoaștere tacită a dobânzilor și penalităților de întârziere, arată recurentul. Sub un alt aspect, susține autorul recursului că au fost încălcate prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 și dispozițiile art. 1618 lit. c) C. civ.

Recurentul-reclamant a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de recurentul-reclamant, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

La termenul de judecată din 20 noiembrie 2025 instanța supremă a respins excepția nulității, cu motivarea reținută în practicaua prezentei decizii.

Motivele invocate de Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L. sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1351-1352 C. civ. și art. 1517 C. civ.

În acest sens arată că scopul înființării Companiei Municipale Iluminat Public București a fost acela de a presta servicii de iluminat public în Municipiul București, iar acordarea împrumutului ce face obiectul Convenției nr. 885 s-a făcut pentru motivele ce au fost prezentate prin Adresa nr. x/30.08.2017, precum și prin Nota de fundamentare privind acordarea unui împrumut nr. 45/19/09/2017. Astfel, arată recurenta, împrumutul a fost acordat cu scopul organizării Companiei Municipale Iluminat Public București din punct de vedere al dotărilor materiale și a resurselor umane necesare pentru îndeplinirea obiectului principal de activitate, respectiv prestarea activităților necesare asigurării serviciului de iluminat public. Potrivit recurentei, faptul că au trecut aproximativ doi ani între momentul înființării acesteia și momentul în care societatea a început să presteze efectiv aceste servicii, nu implică în niciun fel culpa acesteia.

În continuare, recurenta face trimitere la înscrisuri, respectiv nota de fundamentare privind aprobarea bugetului companiei, precum și la o serie de adrese și notificări transmise de către aceasta, recurentului-reclamant.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că abia la data de 23.07.2019 a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x cu Municipiul București, iar la data de 21.02.2020, recurentul-reclamant a încheiat cu Compania Municipală Iluminat Public București contractul de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public sub nr. x/2020. Or, arată autoarea recursului, până la momentul delegării, aceasta nu a obținut venituri semnificative, neputându-se angaja în asumarea unor obligații contractuale cu terți și deci neputând rambursa împrumutul acordat.

Recurenta mai susține că abia după ce Municipiul București a fost executat silit, aceasta a reușit să achite restul de împrumut. Astfel, arată că recurentul-reclamant a avut întârzieri foarte mari cu privire la plăți, iar neîndeplinirea propriilor obligații a determinat dificultățile financiate ale acesteia.

În opinia recurentei, dacă instanța constată că din culpa exclusivă a împrumutătorului, împrumtatul nu a putut restitui suma de bani la termen, poate face aplicarea prevederilor legale referitoare la cauze exoneratoare de răspundere prevăzute de art. 1351-1352 C. civ.

O altă critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 1517 C. civ.

Recurenta-pârâtă susține că aceste prevederi legale sunt aplicabile, deoarece tergiversarea încheirii contractuui de delegare, cât și neachitarea la scadență de către Municipiul București a facturilor emise și acumularea de accesorii de întârziere reprezintă o împiedicare concretă din punct de vedere financiar al acesteia de a restitui împrumutul. Dacă recurentul-reclamant și-ar fi respectat propriile obligații legale și contractuale, aceasta ar fi restituit la termen împrumutul, conchide autoarea recursului.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul București, prin Primar General.

Recurentul-reclamant a arătat, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., susținând în esență că instanța de apel a apreciat că invocarea dispozițiilor art. 2538 C. civ. de către Municipiul București ar reprezenta de fapt o modificare tacită a clauzei penale, fără să pună în discuția părților această calificare. Se observă că în argumentarea acestui motiv de recurs, autorul căii de atac critică și încălcarea principiului contradictorialității, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., care va fi analizat din perspectiva aceluiași art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Criticile referitoare la încălcarea principiilor disponibilității și contradictorialității, subsumate de autoarea căii de atac cazului de casare menționat mai sus, nu vor fi însușite de Înalta Curte de Casației și Justiție.

Potrivit art. 9 C. proc. civ., procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizații ori a unei autorități sau instituții publice ori de interes public, iar obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Totodată, potrivit art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Înalta Curte reține că instanța a fost învestită de către reclamant cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect pretenții, întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ.. Astfel cum rezultă din cererea de apel, Municipiul București a susținut că față de dispozițiile legale prevăzute de art. 2538 din C. civ., se află în prezența unei recunoașteri de către recurenta-pârâtă a dreptului său de a obține contravaloarea dobânzilor de plată și a penalităților de întârziere, executarea parțială a obligației de plată constituind o recunoaștere tacită.

Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat aspectele invocate prin cererea de apel privind incidența prevederilor art. 2538 C. civ., arătând motivele pentru care a reținut că nu sunt aplicabile cauzei respectivele dispoziții legale, dar și cu justificarea că în realitate, criticicile ar reprezenta o modificare tacită a clauzei penale. Astfel, se observă că instanța de apel a expus aceste argumente în susținerea și completarea silogismului logic de natură a explica hotărârea luată sub acest aspect.

Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar nu a încălcat nicio dispoziție procedurală în activitatea sa de judecare a apelului, iar decizia recurată respectă normele de procedură aplicabile căii de atac a apelului, reglementate de dispozițiile art. 466-482 C. proc. civ., ceea ce conduce la înlăturarea criticilor formulate de către recurent referitoare la încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 9 și art. 14 C. proc. civ. și încadrate în motivul de nelagalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 5, art. 22 alin. (2), art. 6, art. 209 C. proc. civ. și a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța supremă reține că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece argumentele sunt invocate în mod formal, fără a se arăta în concret de ce normele de drept procesuale nu au fost corect aplicate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că decizia recurată conține motive contradictorii.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Înalta Curte constată neîntemeiate susținerile recurentei potrivit cu care decizia recurată este contradictorie.

Astfel, se observă că în ceea ce privește critica privind inadmisibilitatea cererii reconvenționale, instanța de apel a argumentat în mod clar și concis că pretențiile deduse judecății prin cererea reconvențională au o strânsă legătură cu cele formulate prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă nu derivă din același raport juridic. Totodată a reținut curtea de apel că pretențiile formulate prin cererea reconvențională decurg din apărările invocate prin întâmpinare care sunt în strânsă legătură cu cererea de chemare în judecată, în sensul că îndeplinirea cu întârziere a obligației de restituire a împrumutului a fost determinată de fapte ale reclamantului.

Prin urmare, contrar criticilor formulate de recurentul-reclamant, considerentele expuse de către curtea de apel în soluționarea acestui motiv de apel susținut de Municipiul București, nu sunt contradictorii cu cele prin care instanța de apel a constatat că "Municipiul București nu și-a asumat obligația de a delega în anii 2018-2019 gestiunea serviciului de iluminat public către societatea nou înființată Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L." În consecință, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând și aplicând în cauza dedusă judecății textele de lege și actele normative care au stat la baza adoptării soluției sale, totodată prezentând raționamentul-logico juridic prin care a respins apelurile.

În ceea ce privește criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 2538 C. civ., art. 1 din O.G. nr. 22/2002, art. 1618 lit. c) C. civ., Înalta Curte reține că acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs.

Instanța supremă observă că trimiterile recurentului-reclamant la aceste prevederi legale și reluarea acestor critici susținute și în cererea de apel, au fost făcute în scopul de a repune în discuție situația de fapt stabilită de instanța de fond și confirmată de instanța de apel, ceea ce nu mai este permis în această etapă procesuală. Așa fiind, în lipsa unor argumente care să releve încălcarea sau aplicarea greșită a unor dispoziții de drept material în judecata apelului, reevaluarea circumstanțelor de fapt considerate relevante nu se integrează controlului de legalitate realizat în etapa procesuală a recursului.

Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L.

Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile referitoare la aplicarea greșită a prevederilor cu privire la neexecutarea imputabilă creditorului nu vor fi însușite de Înalta Curte deoarece instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1517 C. civ., potrivit cărora "O parte nu poate invoca neexecutarea obligațiilor celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune."

Astfel cum a statuat și doctrina, prevederile art. 1517 C. civ. consacră principiul neinvocării propriei culpe în executarea obligațiilor. Așadar, câtă vreme una dintre părți a împiedicat cealaltă parte să își execute obligația prin fapta sa culpabilă, nu poate invoca această neexecutare ca motiv pentru neexecutarea propriei obligații. Excepția de neexecutare nu poate fi invocată dacă neexecutarea prestației celeilalte părți contractante se datorează unei împrejurări care exclude vinovăția.

Înalta Curte constată că, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale și a reținut, în urma stabilirii situației de fapt și a unei analize judicioase a probatoriului administrat, că în speță nu a fost invocată o acțiune sau inacțiune a recurentului-reclamant care să împiedice restituirea de către recurenta-pârâtă a sumei împrumutate, iar neexecutarea la termen a obligațiilor de plată asumate de Municipiul București prin contractele de prestări servicii încheiate între părți nu justifică aplicarea prevederilor art. 1517 C. civ., întrucât nu este corelativă obligației de restituire a împrumutului și nu reprezintă o împiedicare de executare a acestei obligații de către apelanta-pârâtă.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel, analizând prevederile art. 1517 C. civ., coroborat cu situația de fapt, a constatat că nu există nicio dispoziție legală care să înlăture răspunderea unei părți pe considerentul că cealaltă parte nu și-a îndeplinit obligații care nu sunt corelative, decurgând din alte raporturi juridice, fiecare dintre părți răspunzând pentru executarea necorespunzătoare a propriei obligații, prin plata de daune-moratorii, astfel că, în mod corect, a respins apelul Companiei Municipale pe acest aspect.

În ceea ce privește susținerile recurentei-pârâte privind aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la răspunderea contractuală și cauzele exoneratoare de răspundere (art. 1350-1352 C. civ.), Înalta Curte reține că nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, deoarece nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci chestiuni de netemeinicie care nu pot face obiectul examenului de nelegalitate în recurs.

Instanța supremă constată că în expunerea acestor critici, recurenta face trimiteri la situația de fapt și probele administrate în cauză. Astfel, argumentele privind raportul contractual dintre părți, cu precizările referitoare la interpretarea clauzelor contractuale și trimiterea la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv adrese, notificări și contracte, nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

Instanța supremă reține că judecătorii fondului sunt suverani în ceea ce privește interpretarea probelor și a actelor juridice ale cauzei deduse judecății, iar circumstanțele factuale ale litigiului nu pot fi reevaluate în calea extraordinară de atac a recursului.

Afirmațiile prin care recurenta arată că recurentul-reclamant a avut întârzieri foarte mari cu privire la plăți, iar neîndeplinirea propriilor obligații a determinat dificultățile financiate ale acesteia, cu trimiterea pe care o face la înscrisurile din dosar (notificări, facturi, adrese) aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt. Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Pentru aceste considerente, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant Municipiul București, prin Primar General și de recurenta-pârâtă Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1591 A din 30 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant Municipiul București, prin Primar General și de recurenta-pârâtă Compania Municipală Iluminat Public București S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1591 A din 30 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2024.