ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 964/2024

Ședința publică din data de 25 aprilie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat plata dobânzii legale actualizată cu rata inflației.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 148-1551, art. 192, art. 194-195 C. proc. civ. și art. 1489 C. civ.

Prin întâmpinarea formulată, Municipiul Bucuresti a invocat excepția lipsei capacității procesuale și lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București, indicată ca pârâtă în cererea de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat compensarea pretențiilor solicitate cu suma facturată de pârâtă la data de 13.01.2022.

La data de 01.08.2022 s-a înregistrat cererea reclamantei de modificare a acțiunii de chemare în judecată, prin care s-a indicat în calitate de pârât Municipiul Bucuresti.

Prin sentința civilă nr. 3163 din 16.12.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis în parte cererea, fiind obligat pârâtul la plata prețului serviciilor contractate, în cuantum de 945.757 RON, reținându-se că nu poate opera compensarea datoriei cu prejudiciul creat prin constituirea cu întârziere a garanției de bună execuție, în lipsa formulării unei cereri reconvenționale.

A fost acordată dobânda legală începând cu data scadenței obligației de plată a prețului - 09 iulie 2022 și până la data plății, obligația accesorie urmând a fi actualizată în raport cu inflația.

S-a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 59,50 RON, reținându-se că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1018 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1898/A din 4 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel a încălcat art. 5 C. proc. civ. privind îndatorirea judecătorilor de a soluționa cererile aflate în competența lor și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. referitor la principiul procesual al aflării adevărului.

În plus, recurentul a susținut că modalitatea în care instanța a soluționat calea de atac a apelului încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituția României, art. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO.

Potrivit recurentului, contractul nr. x din 18.06.2020 este un contract de achiziție publică încheiat prin atribuire directă, are un caracter intuituu personae și nu permitea intimatei-reclamante să subcontracteze integral serviciile și lucrările care fac obiectul acestuia, către societatea B.. Întrucât reclamanta a facturat servicii subcontractate, creanța nu este certă și scadentă.

Se mai susține că recurentul nu a cunoscut subcontractarea serviciilor, pentru a putea face obiecțiuni la momentul comunicării facturii și a procesului-verbal de recepție al lucrărilor, aflând despre aceasta doar după comunicarea raportului de inspecție economico-financiară nr. 5004 la data de 25.01.2022.

În opinia recurentului, contractul nr. x din 18.06.2020 a fost încheiat cu intimata-reclamantă fără ca aceasta să aibă certificarea profesională și capacitatea tehnică de a realiza toată gama de servicii și lucrări solicitate de recurentul-pârât.

Se mai arată că instanța de apel în mod greșit a obligat recurentul la plata contravalorii facturii nr. x din 09.06.2021, întrucât nu au fost livrate toate produsele conform art. 8.1 - 8.3 și art. 8.5 din contract.

Potrivit recurentului, contrar celor reținute de instanța de apel, chiar dacă lucrările au fost acceptate, nu înseamnă că nu se pot formula critici privind nelivrarea integrală a produselor, atât timp cât factura nu a fost achitată.

În aprecierea recurentului, nu se datorează dobânzi actualizate cu rata inflației în condițiile în care nu a existat alocare bugetară pentru obiectivul Sistem informare tabelă electronică, potrivit art. 19.5 din contract și art. 4 din Normele metodologice din 24 decembrie 2002 privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale.

În continuare, recurentul a apreciat că în mod greșit a fost respinsă solicitarea de compensare cu suma de 3.863,52 RON, aferentă facturii nr. x din 13.01.2022, cu motivarea că neformularea unei declarații de creanță a stins debitul. Or, recurentul susține că nu putea formula declarație de creanță până la termenul din 17.01.2022, atât timp cât nu s-a împlinit termenul scadent al facturii (28.01.2022).

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia recurată nu este motivată, deoarece instanța de apel nu a analizat motivele din apel privind imposibilitatea intimatei de a subcontracta serviciile contractate, având în vedere caracterul intuituu personae al contractului.

De asemenea, se menționează că instanța de apel nu a răspuns nici criticilor privind lipsa certificării profesionale și a capacității tehnice a intimatei de a realiza toate serviciile contractate.

Totodată, instanța de apel nu a analizat argumentele recurentului privind neîndeplinirea de către intimată a obligației de a depune toate documentele justificative împreună cu factura, astfel cum este prevăzut la art. 25 din caietul de sarcini și la art. 8.12 din contract.

Intimata reclamantă Compania Municipală Tehnologia Informației București S.A., prin lichidator judiciar A., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La 9 aprilie 2024 recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare, iar la 23 aprilie 2024 intimata-reclamantă a depus note scrise.

Cauza a fost înregistrată la 1 februarie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 9 aprilie 2024 s-a fixat termen la 25 aprilie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este neîntemeiat, fiind invocat doar în mod formal.

Acest motiv de casare instituie condiția existenței unei neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea potrivit art. 174 din C. proc. civ. sau a încălcării unor principii ale procesului civil.

Deși recurentul pretinde încălcarea normelor de procedură prevăzute la art. 5 C. proc. civ., privind îndatorirea judecătorilor de a soluționa cererile aflate în competența lor, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. referitor la principiul procesual al aflării adevărului, art. 6 C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din CEDO și art. 21 alin. (3) din Constituția României privind dreptul la un proces echitabil, acesta nu dezvoltă critica de nelegalitate, respectiv nu arată modalitatea concretă prin care instanța de apel a încălcat normele de ordin procedural, raportat la aspectele sub care se manifestă principiile fundamentale ale procesului civil pretins nesocotite, pentru a se putea exercita în mod efectiv controlul judiciar în calea de atac a recursului.

Afirmația generală a recurentului, în sensul că, prin respingerea apelului și a tuturor apărărilor formulate instanța de apel, au fost încălcate principiile procesului civil indicate, fără a se releva formele concrete în care s-au concretizat aceste încălcări, nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În continuare, recurentul a prezentat situația de fapt referitoare la încheierea contractului de prestări servicii pe care se fundamentează pretențiile deduse judecății, reiterând criticile din apel privind lipsa caracterului cert al creanței, raportat la caracterul intuituu personae al contractului, cu consecința imposibilității subcontractării serviciilor atribuite, la lipsa certificărilor profesionale și a capacității tehnice a intimatei-reclamante de a realiza în integralitate serviciile contractate și la neîndeplinirea obligației de livrare a tuturor echipamentelor și de atașare a documentelor justificative.

Față de argumentele care însoțesc aceste critici, care privesc interpretarea clauzelor contractuale sau a probatoriului, Înalta Curte constată că recurentul solicită, în realitate, o reapreciere a probelor administrate în vederea stabilirii unei alte situații de fapt decât cele reținute de instanțele de fond, chestiuni ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitelor recursului, așa cum sunt ele stabilite de art. 488 alin. (3) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În opinia recurentului, decizia atacată nu este motivată deoarece instanța de apel nu a analizat criticile privind subcontractarea ilegală a serviciilor și lucrărilor către un terț, având în vedere caracterul intuitu personae al contractului, lipsa personalului specializat pentru prestarea serviciilor contractate și lipsa documentelor justificative prevăzute la art. 25 din caietul de sarcini și la art. 8.12 din contract.

Verificând decizia recurată, se constată că instanța de apel a reținut că pârâtul Municipiul București a formulat apărări noi în calea de atac, prin care a susținut, în esență, calificarea contractului dedus judecății ca fiind unul de achiziție publică și nerespectarea caietului de sarcini ce a stat la baza încheierii acestuia, stabilind că nu se poate reține incidental anularea unei proceduri de achiziție publică, cu atât mai mult cu cât nu reiese în mod clar care este finalitatea susținerilor părții.

Totodată, instanța de apel a constatat că motivul de apel privind incapacitatea tehnică a reclamantei de a îndeplini obligațiile prevăzute în caietul de sarcini, chiar dacă ar fi probat, nu poate fi primit într-un litigiu care are ca obiect executarea contractului și nu legalitatea încheierii acestuia.

În continuare, instanța de apel a analizat condițiile contractuale privind plata și a constatat că acceptarea lucrărilor, prin semnarea procesului-verbal de recepție și a facturii fiscale, ambele fără obiecțiuni, nu mai permite ridicarea ulterioară a excepției de neexecutare.

Se constată, așadar, că instanța de prim control judiciar a analizat critica privind nelegala subcontractare a lucrărilor către un terț, reținând, pe de-o parte, modalitatea echivocă în care a fost formulată, iar pe de altă parte, nerelevanța acesteia raportat la obiectul litigiului și la limitele devoluțiunii în apel în raport cu ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

În egală măsură, au fost analizate și înlăturate în mod argumentat, într-o manieră care permite înțelegerea raționamentului juridic care a fundamentat soluția instanței de apel, criticile privind lipsa capacității tehnice a intimatei-reclamante de a executa contractul, respectiv lipsa documentelor justificative.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivarea curții de apel conține temeiurile pentru care s-a respins apelul reclamantei, răspunde criticilor din apel și apărărilor formulate în cauză și este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind în ipoteza unei nemotivări a deciziei recurate.

Împrejurarea că recurentul nu este de acord cu motivarea instanței de apel, nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la critica recurentului privind neefectuarea plății facturii întrucât nu a existat alocare bugetară pentru obiectivul "Sistem informare tabelă electronică", potrivit art. 19.5 din contract și art. 4 din Normele metodologice din 24 decembrie 2002 privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, Anexă la Ordinul nr. 1792 din 24.12.2002, Înalta Curte reține că a fost invocată direct în recurs, fără a fi relevată în calea de atac a apelului, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prevederile menționate reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din același cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, cu excepțiile prevăzute de lege, în a căror ipoteză nu ne regăsim.

Prin urmare, critica privind lipsa alocării bugetare pentru plata lucrărilor contractate, ca argument în susținerea caracterului nedatorat al dobânzilor aferente debitului principal, nu va fi analizată.

În ce privește critica ce vizează respingerea solicitării de compensare a creanței reclamantei cu suma de 3.863,52 RON, pretins datorată de aceasta din urmă, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că nu poate fi opusă compensarea, întrucât art. 75 din Legea nr. 85/2014 închide creditorului demersul procesual al dreptului comun, obligându-l să formuleze declarație de creanță.

Fără a releva încălcarea vreunei norme de drept material, recurentul combate această constatare, susținând că a fost împiedicat să formuleze declarație de creanță până la împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului, întrucât scadența facturii emise pentru plata creanței pretinse nu era împlinită.

Critica recurentului, ce urmează a fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este neîntemeiată, raportat la prevederile art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele scadente sau nescadente, sub condiție sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora" și art. 114 alin. (1) din aceeași lege, care stabilește că "... titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decăzut, cât privește creanțele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor și nu va dobândi calitatea de creditor îndreptățit să participe la procedură".

În considerarea celor evocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar împotriva deciziei civile nr. 1898/A din 4 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei Compania Municipală Tehnologia Informației București S.A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar împotriva deciziei civile nr. 1898/A din 4 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata Compania Municipală Tehnologia Informației București S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2024.