ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1416/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 30 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Municipiul București, prin primarul general, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 4 București, prin primar, obligarea acestuia la achitarea sumei de 181.884 euro, echivalentă RON la cursul BNR, la data plății, conform deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2016, precum și la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată de la data efectuării plății către numita A. (conform ordinelor de plată nr. x din 3 iunie 2019, în sumă de 287.904,19 RON, nr. x din 25 iunie 2019, în sumă de 100.000 RON și nr. x din 1 iulie 2019, în sumă de 136.674,12 RON), și numitei B. (suma de 287.904,19 RON), iar în subsidiar, de la data depunerii acțiunii și în continuare până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1384 și art. 1349 C. civ. Prin întâmpinare, pârâtul Sectorul 4 al Municipiului București, prin primar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința nr. 965 din 15 iunie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a calificat excepția inadmisibilității acțiunii ca fiind o apărare de fond și a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia nr. 1741 A din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Municipiul București, prin primar, împotriva sentinței nr. 965 din 15 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Sectorul 4 București, prin primar.

Recursul Împotriva deciziei nr. 1741A din 18 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul Municipiul București, prin primar. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a invocat încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, precum și a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. A susținut că, potrivit art. 1384 alin. (1) C. civ., cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva celui care a cauzat prejudiciul, cu excepția situației în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul produs. Totodată, a arătat că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, astfel cum rezultă din art. 1357 C. civ., este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a produs prejudiciul. Raportând aceste prevederi legale la situația de fapt dedusă judecății, recurentul a arătat că fapta ilicită constă în efectuarea de către pârât a unor investiții și lucrări, care au avut ca rezultat blocarea accesului numitelor A. și B. la proprietatea lor, aflată pe str. x, intrarea făcându-se pe un teren amenajat de Primăria Sectorului 4, întrucât nu există o altă cale spre drumul public, pe care să îl poată folosi aceste două persoane fizice. Ca urmare a executării acestor lucrări, reclamantul a afirmat că a fost obligat să plătească numitelor A. și B., suma de 481.884 euro, echivalentă în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință, pentru investițiile realizate de Primăria Sectorului 4 București. A menționat că, printr-o cerere înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 București, la 27 octombrie 2016, numitele A., B. și C. l-au chemat în judecată pe recurent, alături de pârâții Primăria Sectorului 4 București și S.C. D. S.R.L., solicitând obligarea lor la deblocarea străzii Secerei, pentru a avea acces la proprietatea lor. Prin aceeași cerere de chemare în judecată, reclamantele au solicitat să le fie lăsată în deplină și liniștită posesie proprietatea lor, obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale pentru lipsa de folosință (cuantumul acestora fiind reprezentat de chiria pe ultimii trei ani, calculată de la momentul depunerii acțiunii, respectiv 1.000 de euro pe lună), la plata despăgubirilor morale în valoare de 100.000 euro, precum și a sumei de 200 RON pe zi daune, începând cu data introducerii cererii, până la deblocarea accesului spre proprietatea lor. Recurentul a susținut că instanțele de fond și de apel au reținut greșit efectul pozitiv al puterii lucrului judecat și faptul că acesta decurge din decizia nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, precum și din sentința civilă nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2016. A arătat că, prin decizia nr. 478A din 19 februarie 2019 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul a fost obligat să plătească numitelor A., B. și C. suma de 181.884 euro, echivalentă în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri. Deși recurentul s-a conformat obligației de plată menționate în titlul executoriu, aceasta nu înseamnă că nu are deschisă calea unei acțiuni de recuperare a sumei respective, în cadrul căreia să se analizeze condițiile răspunderii civile delictuale. A menționat că, pârâtul Sectorul 4 București a aprobat, prin autoritatea sa deliberativă, investiția, eliberând autorizație de construire pentru lucrările derdeluș, în primă fază, iar, ulterior, cascadă în trepte, foișoare, parcare, fântâni arteziene, teren de fotbal și alei, aceste acțiuni având drept consecință obligarea recurentului la plata către numitele A. și B. a sumei de 181.884 euro. Recurentul a susținut că, Primăria Sectorului 4 București este o instituție autonomă, cu personalitate juridică și buget propriu, care își stabilește obiectivele independent de vreo decizie administrativă a Municipiului București. Numitelor A., B. și C. li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, asupra unor porțiuni din terenul revendicat, pe suprafața situată între Parcul Tineretului și Parcul Lumea Copiilor, devenind coproprietare asupra terenului în suprafață de 968 mp, prin hotărârea nr. 922 din 14 decembrie 2006 a Comisiei Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, hotărâre care a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului aflat ulterior pe str. x A, respectiv lotul nr. x în suprafață de 583 mp, fiind emis titlul de proprietate nr. x din 5 aprilie 2007. Recurentul a specificat că, prin introducerea cererii de chemare în judecată, urmărește, în temeiul art. 1357 C. civ., recuperarea sumei de 181.884 euro, de la autorul faptei prejudiciabile, respectiv Primăria Sectorului 4 București. În consecință, a susținut că, din lecturarea deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, precum și a sentinței civile nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2016, reiese că recurentul Municipiul București a fost obligat să plătească numitelor A. și B. suma de 181.884 euro, echivalentă în RON la cursul BNR de la data plății, reprezentând despăgubiri (contravaloarea lipsei de folosință), ca urmare a investițiilor făcute de Primăria Sectorului 4 București (derdeluș, foișoare, parcare, fântâni arteziene, teren de fotbal și alei), realizate în baza unor hotărâri aprobate de Consiliul Local Sector 4 București, în baza unor autorizații de construire emise de Primăria Sector 4 București, autorizații care nu au fost contestate și care sunt valabile și în prezent, lucrările executate în baza acestora conducând la blocarea accesului celor două persoane fizice, A. și B. la proprietatea lor aflată pe str. x, neexistând o altă cale de acces la drumul public. Recurentul a arătat că există o acțiune prejudiciabilă a pârâtului, care a generat în sarcina sa o obligație de plată către numitele A. și B..

Înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 februarie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția completului de primire a dosarului din 15 februarie 2023, s-a dispus efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. și s-a stabilit, în sarcina recurentului, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 6.204,09 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Taxa judiciară de timbru, în cuantumul menționat, a fost achitată. 6. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la 24 martie 2023, în termenul procedural, intimatul a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat. Prin rezoluția din 10 aprilie 2023, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 28 septembrie 2023, cu citarea părților în ședința publică. La termenul de judecată menționat, Înalta Curte a respins excepția de nulitate a recursului, reținând că motivele acestuia se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează, aplicarea greșită, de către instanța de apel a prevederilor art. 430 C. proc. civ., referitoare la efectul pozitiv al lucrului judecat. În raport de această soluție, instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. 7. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: În esență, prin motivele de recurs invocate, recurentul a criticat decizia instanței de apel din perspectiva aplicării eronate a dispozițiilor art. 1357 și at. 1384 din C. civ., precum și a celor prevăzute de art. 430 C. proc. civ., ca urmare a reținerii efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 478 A din 19 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, precum și a sentinței civile nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2016, aspect ce a condus, în opinia sa, la greșita exonerare a pârâtului de la plata despăgubirilor pentru fapta cauzatoare de prejudiciu numitelor A. și B., constând în obstrucționarea accesului acestora la proprietatea lor, situată pe str. x. Analizată din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (care prevede casarea hotărârilor pentru încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității), critica ce vizează greșita reținere a efectului pozitiv al deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, precum și a sentinței civile nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2016, nu este fondată. Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății în prezentul dosar, reclamantul Municipiul București, prin primarul general, a solicitat, pe temeiul răspunderii civile delictuale (art. 1384, 1385, 1349 și art. 1357 C. civ.), obligarea pârâtului Sectorul 4 București, prin primar, la plata sumei de 181.884 euro, echivalentă în RON la cursul BNR la data plății, sumă cu privire la care a susținut că a fost obligat să o achite numitelor A. și B., în baza deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului situat pe str. x, ca urmare a executării unor lucrări care le-au obstrucționat acestora accesul la proprietate. Învestit fiind cu soluționarea cererii de chemare în judecată, prin sentința nr. 965 din 15 iunie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Sectorul 4 București, și constatând, ca urmare a apărărilor invocate de pârât prin întâmpinare (excepția inadmisibilității acțiunii), că aceste aspecte au fost anterior analizate de o altă instanță de judecată, în dosarul nr. x/2016, în care s-a stabilit, cu caracter definitiv, că această instituție nu a săvârșit o faptă ilicită, care să conducă la constatarea vinovăției sale. Soluția tribunalului a fost confirmată de instanța de apel prin decizia recurată în prezenta cauză, reținându-se efectul pozitiv al statuărilor din cuprinsul deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, referitoare la existența faptei ilicite, dar și a vinovăției Municipiului București în ceea ce privește situația creată numitelor A. și B., prin încălcarea atributelor dreptului de proprietate, rezultată din lipsirea de o cale de acces la imobilul asupra cărora li s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, acest drept. Înalta Curte reține că sunt corecte constatările curții de apel, de vreme ce circumstanțele cauzale ale speței au relevat existența anterioară a unui litigiu în care chestiunea de drept referitoare la atragerea răspunderii civile delictuale pentru obstrucționarea căii de acces a numitelor A. și B. la proprietatea lor, situată pe str. x ne. 106A, a fost pusă în discuție, fiind soluționată printr-o hotărâre judecătorească cu caracter definitiv. Astfel, prin acțiunea civilă care a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamantele A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul general, Consiliul General al Municipiului București, Unitatea Administrativ Teritorială Sector 4 București, prin Consiliul Local al Sectorului 4 București, Sector 4 București, prin primar, și S.C. D. S.R.L., obligarea acestora la deblocarea străzii Secerei, pentru a li se permite accesul la proprietatea lor, precum și lăsarea în deplină și liniștită posesie a imobilului, cu obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale pentru lipsa de folosință. Prin sentința civilă nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 4 București a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reținând în considerente că nu există vreun text de lege care să oblige unitatea administrativ teritorială să asigure accesul continuu al reclamantelor la aleea din parc, denumită str. x, iar investițiile efectuate de aceasta se bucură de o aparență de legalitate, ce reiese din deciziile autorităților locale, care nu au fost atacate de reclamante pe calea contenciosului administrativ. Totodată, judecătoria a arătat că nu poate să rețină existența unei fapte ilicite, care să confere reclamantelor dreptul de a obține daune morale sau materiale pentru prejudiciul reclamat, întrucât primăria le-a propus acestora schimbarea loturilor cu un teren compact, cu ieșire și deschidere lată la str. x, iar această propunere a fost refuzată. Prin decizia nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 (decizie cu caracter definitiv), Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 14890 din 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Sectorului 4 București, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. și C., pârâtul Municipiul București, prin primar, fiind obligat la plata sumei de 181.884 euro (echivalentă în RON), cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de acces a reclamantelor la imobilul aflat în proprietatea lor. Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat existența faptei ilicite a pârâtului, precum și vinovăția acestuia, față de executarea unor lucrări care au condus la blocarea accesului reclamantelor la imobil, și, implicit, a încălcării atributelor dreptului de proprietate. Reținând că exercitarea liberă a atributelor dreptului de proprietate este un drept garantat de Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale, tribunalul a apreciat că prejudiciul produs reclamantelor este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, care a fost stabilită prin expertiză tehnică de specialitate la suma de 181.884 euro. Prin acțiunea civilă dedusă judecății în litigiul pendinte, recurentul Municipiul București a solicitat obligarea pârâtului Sectorul 4 al Municipiului București la plata sumei anterior menționate, susținând că acestuia îi revine responsabilitatea reparării prejudiciului cauzat numitelor A. și B., ca urmare a săvârșirii faptei ilicite, constând în lipsirea de o cale de acces la imobilul aflat în proprietatea lor. Se observă astfel, că pretențiile exhibate de recurent în prezentul litigiu rezultă din aceeași pretinsă faptă ilicită, care a determinat inițierea demersului procesual în dosarul nr. x/2016, și asupra căreia Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a pronunțat, prin hotărâre definitivă (decizia nr. 478A din 19 februarie 2019). În acest context, aspectele statuate în cuprinsul deciziei menționate se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, în raport de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", precum și față de interdependența acestora cu chestiunea litigioasă ce se solicită a se dezlega. Astfel, cum corect a reținut instanța de apel, recurentul nu mai putea solicita, într-un litigiu subsecvent celui soluționat în dosarul nr. x/2016, atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului din prezenta cauză pentru o faptă ilicită pentru care, anterior, prin hotărâre definitivă, i s-a reținut propria vinovăție, precum și responsabilitatea pentru repararea prejudiciului. Ca atare, în prezenta cauză nu era necesară îndeplinirea condiției triplei identități de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie dezlegată o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă. Or, astfel cum s-a arătat, prin decizia nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă s-a stabilit că, pentru prejudiciul produs prin fapta ilicită reclamată de numitele A. și B., este răspunzător recurentul, aceasta fiind o chestiune litigioasă tranșată în procesul anterior și care are corespondență în prezentul litigiu. O soluție contrară ar contraveni principiului securității juridice, care presupune însăși previzibilitatea aplicării normelor juridice unei anumite fapte sau cauze deduse judecății, precum și situația în care, o soluție dată în mod definitiv de către o instanță într-un litigiu, să nu fie repusă în dezbatere. Referitor la principiul securității raporturilor juridice, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa, că este unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului (cauzele Androne/Stanca Popescu împotriva României), și că, odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita, pe cât este posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluții (cauzele Păduraru/Beian împotriva României). Așadar, hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părțile având obligația să se supună efectelor sale obligatorii, fără a mai avea posibilitatea de a repune în discuție ceea ce s-a stabilit anterior, hotărârea judecătorească definitivă subsumându-se sferei actelor de autoritate publică. În raport de aceste argumente, precum și de constatarea incidenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, nu se mai impune analizarea încălcării, de către instanța de apel, a normelor ce vizează răspunderea civilă delictuală din perspectiva pretinsei fapte ilicite reclamate. În litigiul anterior au fost reținute elementele răspunderii civile delictuale ca fiind întrunite în persoana recurentului de față, astfel încât acestea nu mai pot face obiectul analizei în mod distinct în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul București, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1741A din 18 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.