Decizia nr. 2109/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 18 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin Primar General și Primăria Municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art. 194 C. proc. civ., prin care a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 184,537.68 euro, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru suma de 620.895,12 euro, calculată pentru ultimii 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea în solidar a pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată pentru suma de 620.895,12 euro, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective a debitului principal, precum și obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze. În drept, a invocat dispozițiile art. 1535 din C. civ., art. 2 și 3 din O.G. nr. 13/2011 și orice altă prevedere legală incidentă. La 1 aprilie 2019, reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată în sensul obligării în solidar a pârâtelor la plata sumei de 226.087,95 euro, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru suma de 760.117,52 euro, calculată pentru ultimii 3 ani, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea în solidar a pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată pentru suma de 760.117,52 euro de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective a debitului principal, precum și obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.

Sentința pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1687 din 4 iulie 2019, Tribunalul București – secția a III-a civilă a admis acțiunea modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin Primar General și Primăria Municipiului București, prin Primar General și a obligat pe pârâți, în solidar, la plata sumei de 226.087,95 euro în echivalent RON la data plății, reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru suma de 760.117,52 euro calculată pentru ultimii 3 ani, anterior cererii de chemare în judecată, a obligat pârâții în solidar la plata dobânzii legale penalizatoare calculată pentru suma de 760.117,52 euro de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 14.366,78 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 221 A din 16 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1687 din 4 iulie 2019 pronunțate de Tribunalul București – secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018. A schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea. A obligat pe apelantul-pârât la plata următoarelor sume: - suma de 1.111.934,14 RON reprezentând dobânda legală, pentru creanța de 760.117,52 euro de la data scadenței, respectiv 01.10.2015 până la data de 29.11.2018, data emiterii ordinului de plată și - suma de 114.746,47 RON reprezentând dobânda legală pentru diferența de creanță de 139.225 euro de la data de 30.11.2018 până la data efectuării raportului de expertiză. A respins în rest acțiunea. A obligat pe pârât la plata sumei de 14.366,78 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru achitată în fața primei instanțe. A obligat pe apelantul-pârât la plata sumei de 2.500 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de expert din faza procesuală a apelului.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiate pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât a invocat, în esență, următoarele aspecte: Susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, anume O.G. nr. 13/2011, Legea nr. 287/2009 și Legea nr. 51/1995. Astfel, art. 21 din O.G. nr. 13/2011 reglementează dobânda legală penalizatoare în raporturile dintre profesioniști și autoritățile contractante. În speță, raportul juridic dintre creditorul-reclamant și debitorul Municipiul București nu este unul de tip profesionist. Municipiul București nu are calitatea unui profesionist în înțelesul legii, astfel cum această noțiune este definită la pct. 2 al art. 2 din Legea nr. 72/2013, în sensul că profesionist este orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu caracter lucrativ. Mai mult, recurentul-pârât, în relația juridică creată cu intimata-reclamantă, nu are calitatea de autoritate contractantă, iar suma ce a făcut obiectul contractului nr. x/2010 a fost achitată prin OP nr. x/2018. Art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 stipulează faptul că, în raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabilește potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. Având în vedere acest din urmă criteriu de evaluare a dobânzii penalizatoare, expertul a ajuns la o valoare de 503.784,72 RON, reprezentând cuantumul dobânzii legale pentru suma de 760.117,52 euro și valoarea de 51.171,88 RON, pentru dobânda legală, raportată la suma de 136.225 euro. Consideră că singurele valori care ar putea fi luate în calcul la reținerea obligației de plată a dobânzii penalizatoare sunt cele arătate mai sus, prin raportare la art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, întrucât raporturile juridice create nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ. Mai mult decât atât, contractul de asistență juridică învestit cu formulă executorie, în condițiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului (art. 124 alin. (1) din Statut raportat la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995), nefiind purtătoare de dobânzi. Așadar, în speță, contractul de asistență juridică constituie titlu executoriu în ceea ce privește plata onorariului, fiind aplicabile dispozițiile art. 632 alin. (2) și urm. C. civ. Intimata-reclamantă deține un titlu executoriu reprezentat de contractul de asistență judiciară, având astfel la îndemână regulile aplicabile executării silite și, nicidecum, o acțiune în pretenții constând în dobânzi legale penalizatoare. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. 4. Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă A. a depus, în termenul legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., inadmisibilitatea criticilor referitoare la motivul de recurs ce vizează caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică, ca fiind invocate omisso medio și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. Nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 12 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, constituită în complet de filtru, a admis, în principiu, recursul, fiind respinsă excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare și a fost stabilit termen, cu citare părți, la 3 noiembrie 2022, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva acesteia, având în vedere următoarele considerente: Recurentul-pârât Municipiul București a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, recurentul a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că, în speță, se impunea aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) 1 din O.G.. nr. 13/2011, și nu cele ale art. 3 alin. (3) din același act normativ, cum era corect, întrucât raportul juridic dintre creditoarea-reclamantă și debitorul Municipiul București nu este unul de tip profesionist. În acest sens, susține că Municipiul București nu are calitatea unui profesionist în înțelesul legii, astfel cum această noțiune este definită la pct. 2 al art. 2 din Legea nr. 72/2013, și nici nu are calitatea de autoritate contractantă, iar raporturile juridice create între părți nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, fiind guvernate de un simplu contract de asistență juridică, astfel că sunt incidente prevederile art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Criticile sunt nefondate. Contrar susținerilor recurentului, raporturile juridice dintre părți nu sunt guvernate de un simplu contract de asistență juridică cum se pretinde prin cererea de recurs, ci de un veritabil contract de achiziție publică guvernat de prevederile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, în raport de efectul pozitiv al lucrului judecat, față de statuările reținute în decizia civilă nr. 4648/18.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015, prin care a fost stabilit debitul principal, în raport de care sunt solicitate dobânzile din prezentul demers judiciar. Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea). Efectul negativ al autorității de lucru judecat are drept consecință respingerea acțiunii în temeiul acestei excepții, oprind o nouă judecată în fond, atunci când există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză), prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., iar efectul pozitiv consacrat de alin. (2) din același articol, se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, în acest caz nemaifiind necesară existența unei triple identități de acțiune. Or, între prezentul litigiu și cel care a format obiectul dosarului nr. x/2015, diferențele îl reprezintă doar pretențiile solicitate, în primul dosar fiind dedus judecății debitul principal, în raport de care sunt solicitate dobânzile din prezentul demers judiciar, în temeiul aceluiași contract de asistență juridică, astfel că cele statuate prin decizia amintită nu pot fi ignorate în prezentul litigiu. Astfel, prin decizia civilă nr. 4648/18.09.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015 s-a reținut: "Curtea reține că acest contract subsecvent nr. x/04.12.2010 ce are ca obiect servicii juridice a fost încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aspect ce rezultă din preambulul contractului menționat . Mai mult, acest aspect privind calificarea contractului ca fiind circumscris contractelor de achiziție publică, a fost tranșat de instanța de fond prin încheierea din data de 09.05.2016, încheiere prin care, cu ocazia soluționării excepției necompetente generale, instanța a stabilit că «Obiectul dedus judecății îl reprezintă pretenții care au ca izvor un contract de achiziție publică. Aceste pretenții sunt guvernate de dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 care trimite în mod special la dispozițiile C. proc. civ..»". Prin urmare, având în vedere că a fost stabilit, în mod definitiv, în raport de procedura care a stat la baza încheierii contractului de asistență juridică, că a fost încheiat un contract de achiziție publică, Înalta Curte constată că recurentul-pârât Municipiul București, prin Primarul General, are calitatea de autoritate contractantă, în accepțiunea art. 2 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 72/2013, fiind autoritatea publică care acționează la nivel local, în înțelesul legii, iar intimata-reclamantă are calitatea de profesionist, conform art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013. De altfel, deși susține că nu are calitatea de autoritate contractantă, recurentul nu prezintă, în concret, argumentele pentru care pretinde că nu ar întruni această calitate. În ceea ce privește calitatea de profesionist a intimatei-reclamante, conform art. 2 din contractul subsecvent nr. x/04.12.2010 de asistență juridică, obiectul contractului a constat în desfășurarea următoarelor activități de asistență juridică și reprezentare în cadrul Dosarului nr. x înregistrat pe rolul International Chamber of Commerce (ICC): "a) să redacteze documentele necesare în cadrul procedurii legale ce face obiectul Dosarului nr. x; b) să asigure reprezentarea Achizitorului în fața International Chamber of Commerce (ICC) și a celorlalte instituții publice sau private în legătură cu soluționarea Dosarului nr. x". Activitățile enumerate anterior se subsumează obiectului de activitate al avocatului, reglementat de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Conform art. 3 alin. (1) C. civ., dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil. Art. 3 alin. (2) și (3) C. civ. prevede că sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere și constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ, iar conform art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013, profesionist este orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ. Față de obiectul contractului de asistență juridică mai sus-menționat, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține calitatea de profesionist a intimatei-reclamante, din perspectiva art. 2 pct. 2 din Legea nr. 72/2013 și, pe cale de consecință, faptul că pretențiile solicitate de reclamantă izvorăsc dintr-un raport juridic care decurge din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, întrucât acordarea asistenței juridice în cadrul litigiului se circumscrie obiectului de activitate al societății civile de avocatură, aceasta din urmă, reprezentând doar forma de exercitare a profesiei de avocat, potrivit art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 51/1995. În consecință, în mod legal, instanța de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. (2) 1 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 care stipulează că "(2 1 ) În raporturile dintre profesioniști și între aceștia și autoritățile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 8 puncte procentuale", nefiind aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, invocate de recurent, cu privire la modalitatea de calcul a dobânzii legale penalizatoare. În ceea ce privește critica întemeiată pe caracterul de titlu executor al contractului de asistență juridică și posibilitatea reclamantei de a-și valorifica pretențiile pe calea executării silite, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mișcare a controlului judiciar îndeplinit de instanțele superioare asupra hotărârilor instanțelor ierarhic inferioare și este guvernată de principiul legalității căilor de atac, prevăzut și de art. 129 din Constituție, care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită. Atunci când se exercită calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în apel, obiectul și cauza recursului constă în hotărârea atacă și, respectiv, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și, care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel. Aceste considerente rezidă din aplicarea principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, în raport de exigențele devoluțiunii din apel - și anume, ca judecata să fie limitată la ceea ce a fost apelat - în recurs pot fi formulate doar critici care vizează aspectele ce au fost invocate în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima dată de instanța de recurs, în contextul în care art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. se opune unei astfel de judecăți. În cauză, relativ la susținerile Municipiului București, invocate în recurs, referitoare la caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat în acest sens, Înalta Curte reține că acestea nu au fost invocate de pârâtul-recurent nici în fața primei instanțe, ca apărări, și nici nu au format obiectul criticilor în apel. Astfel, hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de către Municipiul București, în cadrul căruia pârâtul, deși a avut posibilitatea, nu a invocat apărările respective. Cale de atac exercitată a fost admisă și schimbată sentința, sub aspectul cuantumul dobânzii legale penalizatoare și a modalității de calcul a acesteia, în raport de plata parțială efectuată de către apelantul-pârât, însă, deși hotărârea din apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în cadrul acesteia pârâtul nu mai este în drept să invoce susținerile referitoare la caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică, întrucât se opun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care "motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din Cod nu vor putea fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor". Cum susținerile referitoare la caracterul de titlu executoriu al contractului de asistență juridică nu au făcut obiectul apelului, nu mai pot fi invocate direct în recurs fiind, așadar, formulate omisso medio. De altfel, chiar dacă s-ar ignora impedimentul procesual enunțat, cu toate acestea instanța de recurs constată că, și pentru această ipoteză de lucru, critica pârâtului nu poate fi considerată ca fiind fondată, În cazul concret, reclamanta este în posesia unui contract calificat de lege ca fiind titlu executoriu, însă acesta nu a putut fi pus în executare, întrucât, față de prevederile art. 663 din C. proc. civ., numai creanțele certe pot fi realizate prin executare silită. Astfel, reclamanta, care pretinde prestarea unei activități profesionale care dădea dreptul la onorariu și acoperirea cheltuielilor în temeiul unui contract căruia legea îi atribuie valoarea de titlu executoriu, nu poate obține plata acestor servicii. În ceea ce privește acest drept, astfel cum a subliniat Curtea Constituțională în decizia 178/26.05.2020, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul, pe de o parte, la onorariu și, pe de altă parte, la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său, aspect consacrat ca atare de art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și reiterat și în art. 127 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat. Onorariul avocațial este unul dintre elementele esențiale ale contractului de asistență juridică, sens în care legiuitorul asigură o protecție specială. Astfel, printre altele, contractul de asistență juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mențiunea referitoare la onorariu, iar lipsa acesteia atrage nevalabilitatea contractului [art. 122 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Statutul profesiei de avocat]. Onorariul însă nu trebuie indicat doar generic, ci cuantificat, având în vedere faptul că, potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, "contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu". Or, pentru a putea fi pus în executare, este necesar ca din conținutul său să rezulte o creanță certă sau determinabilă, lichidă și exigibilă. Rațiunea legii, în cazul atribuirii valorii de titlu executoriu contractelor de asistență juridică, a fost aceea de a oferi un instrument flexibil și rapid care să vină în sprijinul avocaților în vederea recuperării costurilor activității pe care o desfășoară, pentru a permite asigurarea continuității desfășurării acesteia în bune condiții și canalizarea eforturilor profesionale, în principal, pentru asigurarea dreptului la apărare al persoanelor fizice și juridice, iar nu predominant pentru rezolvarea cauzelor proprii strâns legate de activitatea lor profesională, astfel cum s-a arătat în decizia nr. 71/31.10.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În contextul expus, este întemeiată apărarea reclamantei în sensul că acțiunea în pretenții dedusă judecății are ca finalitate realizarea dreptului său la onorariu și la acoperirea cheltuielilor făcute în interesul clientului său, reclamanta invocând imposibilitatea realizării acestui drept în procedura executării silite, întrucât prin contractul subsecvent MB nr. 409/23.12.2020, la art. 3.1 lit. b) a fost agreată o modalitate variabilă de determinare a onorariului de succes și nu o sumă forfetară, divergențele dintre părți cu privire la cuantumul onorariului de succes datorat făcând, de altfel, obiectul dosarului nr. x/2015 Pentru aceste considerente, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite condițiile ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.