ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2024

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, la 19 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. Italia și B. Sucursala Cluj-Napoca, a solicitat obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 815.999,68 RON, precum și la plata dobânzii legale, de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 451-453 C. proc. civ., art. 1.443, art. 1.552, art. 1.553, art. 1.350, art. 1.530, art. 1.548 C. civ. La 13 ianuarie 2016, pârâtele B. S.R.L. Italia și B. Sucursala Cluj-Napoca au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 227.578,64 RON, sumă achitată de pârâte, în temeiul contractului nr. x/2011, către Institutul de Studii și Proiectări Energetice S.A., a sumei de 36.000 RON, datorate pentru întocmirea manualelor de punere în funcțiune și întreținere pentru stația Vârșolț, conform art. I pct. vi) din acordul din 25 ianuarie 2012 și a sumei de 186.353,70 RON, reprezentând lucrări executate de I.S.P.E. S.A. pentru care s-au emis facturile nr. x, nr. 148, nr. 149 și nr. 150 din 28 februarie 2013, pe care reclamanta s-a obligat să le plătească, conform art. I pct. iii) din acordul comercial din 25 ianuarie 2012. Totodată, au solicitat cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 454 din 22 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Prin încheierea civilă nr. 156/CC din 31 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției Mixte de contencios administrativ și fiscal, de Conflicte de Muncă și de Asigurări Sociale a aceleiași instanțe. Prin sentința civilă nr. 2072 din 27 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și de Asigurări Sociale, s-a admis excepția necompetenței sale materiale, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Cluj, în vederea pronunțării regulatorului de competență. Prin sentința civilă nr. 67 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj- Napoca, la 29 februarie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Institutul de Studii și Proiectări Energetice S.A., în contradictoriu cu pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 192.565,49 RON, reprezentând contravaloare lucrări de proiectare și a sumei de 40.617,50 RON, cu titlu de penalități de întârziere, precum și a cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.270, art. 1.280, 1.324 și ale 1.325 C. civ. Prin încheierea civilă nr. 8687/2016 din 13 octombrie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la cauza înregistrată sub nr. x/2015. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, la 28 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Institutul de Studii și Proiectări Energetice S.A., în contradictoriu cu pârâta B. - Sucursala Cluj-Napoca, a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 39.223,18 RON, reprezentând contravaloarea unor lucrări de proiectare, precum și a cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 1.270 C. civ. Prin încheierea din 17 ianuarie 2018 Judecătoria Cluj-Napoca a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 la cauza înregistrată sub nr. x/2015. Prin sentința civilă nr. 948/2019 din 22 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă C. S.A., desprinsă prin divizare din A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele-reclamante B. S.R.L. Italia și B. Sucursala Cluj-Napoca, având ca obiect obligarea pârâtelor-reclamante la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 815.999,68 RON plus dobânda legală penalizatoare în raporturile dintre profesioniști, de la data introducerii cererii, respectiv 19 noiembrie 2015, cu cheltuieli de judecată. A fost admisă cererea formulată de reclamanta ISPE Proiectare și Consultanță S.A., desprinsă prin divizare din Institutul de Studii și Proiectări Energetice S.A., formulată inițial în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca și, în consecință, pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca a fost obligată să plătească reclamantei suma de 192.565,49 RON, reprezentând contravaloarea însumată a facturilor fiscale nr. x, nr. 148, nr. 149, nr. 150 din 28 februarie 2013, precum și suma de 40.090,00 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 1 aprilie 2013 - 25 februarie 2016. A fost respinsă ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Ispe Proiectare și Consultanță S.A., formulată inițial în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca, având ca obiect pretenții în valoare de 39.223,18 RON, reprezentând contravaloarea însumată a facturilor nr. x, nr. 42 și nr. 43 din 30 ianuarie 2014. Au fost respinse ca neîntemeiate, excepțiile prescripției dreptului pârâtelor-reclamante la acțiune în sens material, lipsei calității procesuale active a B. S.R.L. Italia și B. Sucursala Cluj-Napoca și lipsei de interes a pârâtei reclamante B. S.R.L. Italia, excepții invocate de reclamanta-pârâtă C. S.A. A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtele-reclamante B. S.R.L. Italia și B. Sucursala Cluj-Napoca în contradictoriu cu reclamanta pârâtă C. S.A. și, în consecință, a fost obligată reclamanta pârâtă C. S.A. să plătească pârâtei reclamante B. S.R.L. Italia următoarele sumele de 188.338,64 RON, reprezentând contravaloarea facturilor nr. x și nr. 29 din 27 ianuarie 2012 emise de ISPE S.A., de 30.000 RON + TVA, cota conform prevederilor legale în vigoare la momentul plății, reprezentând contravaloarea manualelor de punere în funcțiune și întreținere pentru stația Vârșolț, de 186.353,70 RON reprezentând porțiunea solicitată de pârâtele reclamante din contravaloarea însumată a facturilor fiscale nr. x, nr. 148, nr. 149 și nr. 150 din 28 februarie 2013. A fost obligată reclamanta-pârâtă C. S.A. să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, pârâtei-reclamante B. S.R.L. Italia suma de 37.944,58 RON și pârâtei-reclamante B. Sucursala Cluj-Napoca suma de 42.354,09 RON. A fost obligată pârâta B. Sucursala Cluj-Napoca să plătească reclamantei ISPE Proiectare și Consultanță S.A. suma de 11.697,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta C. S.A. a declarat apel, iar pârâtele B. S.R.L., și B. Sucursala Cluj-Napoca au formulat apel provocat. Prin decizia nr. 578/2021 din 26 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost admis apelul principal, fiind schimbată în parte sentința apelată. Astfel, a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta C. S.A, fiind obligate, în solidar, pârâtele B. S.R.L. Italia și B. - Sucursala Cluj-Napoca la plata sumei de 815.999,68 RON și a dobânzii legale, calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la plata integrală. Cu privire la cererea reconvențională, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a pârâtelor-reclamante în privința primului capăt de cerere și a celui de-al treilea, acestea fiind respinse întrucât au fost formulate de persoane fără calitate procesuală activă. De asemenea, a fost respins, ca neîntemeiat, cel de-al doilea capăt de cerere. A fost respins ca nefondat apelul provocat ce vizează exclusiv hotărârea din dosarul conexat nr. x/2016 Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Au fost obligate pârâtele B. S.R.L. Italia și B. - Sucursala Cluj-Napoca la plata către reclamanta C. S.A. a sumei de 32.578,34 RON, cu titlu de cheltuieli efectuate în primă instanță, precum și a sumei de 18.132,5 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii pârâtele B. S.R.L. Italia și B. - Sucursala Cluj-Napoca au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel. Prin decizia nr. 305 din 15 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost admis recursul, fiind casată decizia recurată, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și trimisă cauza spre o nouă judecată instanței de apel. În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază decizia atacată reflectă o preluare necenzurată a susținerilor apelantei, iar nu raționamentul propriu al instanței de apel. Totodată, s-a constatat că instanța de apel a ignorat apărările din cuprinsul întâmpinării, care includeau și o cerere de constatare a intervenirii compensației, dar și pe cele vizând apelul declarat împotriva soluției pronunțate asupra cererii reconvenționale.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015*. Prin decizia nr. 562/2023 din 30 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 948 din 22 mai 2019, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2015, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: A admis cererea formulată de reclamanta C. S.A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și B. - Sucursala Cluj-Napoca și în consecință: A obligat pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 815.999,68 RON, precum și a dobânzii legale calculate asupra acestei sume de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la plata integrală a acestei sume. A admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtelor-reclamante B. S.R.L. Italia și B. - Sucursala Cluj-Napoca în ceea ce privește capetele nr. 1 și 3 din cererea reconvențională formulată împotriva reclamantei-pârâte C. S.A. și a respins cererea reconvențională ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. A respins ca neîntemeiat capătul nr. 2 din cererea reconvențională formulată de către aceleași pârâte-reclamante. A respins ca nefondat apelul provocat formulat de B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 948/22.05.2019, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2015, ce vizează exclusiv hotărârea din dosarul conexat nr. x/2016 a aceluiași tribunal. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A obligat pârâtele B. S.R.L. Italia și B. Sucursala Cluj, în solidar să plătească reclamantei C. S.A., suma de 32.578,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond. A obligat intimatele B. S.R.L. Italia și B. - Sucursala Cluj, în solidar, să plătească apelantei suma de 18.132,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanta C. S.A. a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului reclamantei, cu consecința admiterii cererii principale și respingerea cererii reconvenționale. Totodată, s-a solicitat menținerea deciziei atacate în ceea ce privește soluția de respingere a apelului provocat, precum și acordarea cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut incongruența considerentelor deciziei atacate. Potrivit recurentei, comparând considerentele de la pag. 28 a deciziei, prin care s-a respins excepția autorității și/sau puterii de lucru judecat a ordonanței nr. 8630/25 septembrie 2015 cu cele de la pag. 32 ale aceleiași hotărâri, prin care s-a reținut că această ordonanță a dezlegat o problemă litigioasă, rezultă caracterul contradictoriu al argumentelor instanței de apel cu privire la efectele aceleiași hotărâri. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a dispozitivului și considerentelor ordonanței civile nr. 8630/25.09.2015, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2015, prin raportare la art. 430 alin. (1) și (2), art. 431 alin. (2), art. 432 și art. 1.025 alin. (1) C. proc. civ. A susținut reclamanta că, prin ordonanța de plată nr. x din 25 septembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că B. Sucursala Cluj-Napoca nu are calitate procesuală activă în formularea cererii de chemare în garanție contra C. S.A., precum și că reclamanta nu datorează suma de 188.338,64 RON, menționată în facturile fiscale nr. x/27.01.2012 și nr. y/27.01.2012. De asemenea, s-a reținut că cele două pârâte sunt entități diferite, chiar dacă una este societatea-mamă iar cealaltă este sucursală. Or, instanța de apel a respins excepția autorității de lucru judecat, apreciind că în dosarul nr. x/2015, instanța a fost învestită cu cererea de chemare în garanție formulată de B. Sucursala Cluj-Napoca și a stabilit că aceasta nu are calitate procesuală activă, însă procedura în care instanța s-a pronunțat asupra excepției este una sumară, subsumată art. 1.021 C. proc. civ., verificările fiind limitate la probele puse la dispoziție de părți. S-a concluzionat că, din moment ce art. 1.025 alin. (1) C. proc. civ. prevede că ordonanța are autoritate de lucru judecat, considerentele instanței de apel sunt lipsite de temei legal. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanta a arătat că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.266, art. 1.267, art. 1.268 și art. 1.269 C. civ., fiind ignorată voința reală a părților, astfel cum rezultă potrivit art. I pct. IX din acordul comercial încheiat la 25 ianuarie 2012. Prin acest acord s-a realizat o nouă repartizare a categoriilor de lucrări între membrii asocierii și, de asemenea, la art. 1 pct. IX s-a prevăzut suportarea de către pârâta B. S.R.L. Italia a eventualelor penalități de întârziere care vor fi aplicate de către autoritatea contractantă beneficiar pentru întârzierea în executarea lucrărilor. Asumarea de către reclamantă a obligației de a executa și lucrările pe care trebuia să le realizeze anterior pârâta nu poate fi asociată cu ideea că cea dintâi și-a asumat și obligația de a suporta penalitățile și daunele cauzate de neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor pentru perioada anterioară datei de 25 ianuarie 2012. S-a învederat, în acest sens, că voința reală a părților a fost clară, neechivocă, nesusceptibilă de alte interpretări decât cele care sunt în concordanță cu dispozițiile C. civ., respectiv că partea în culpă la data încheierii acordului din data de 25 ianuarie 2012 trebuia să suporte consecințele neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate prin acordul de asociere inițial, precum și prin contractul de execuție lucrări nr. x din 7 martie 2011. A mai susținut reclamanta și aplicarea greșită a art. 1.270 C. civ., precum și a clauzelor cuprinse la pct. IX din acordul comercial încheiat la data de 25 ianuarie 2012, având în vedere că instanța de apel a stabilit că penalitățile și daunele-interese care au fost pretinse și obținute deja de autoritatea contractantă, în cuantum total de 815.999,68 RON, trebuie suportate de reclamantă, deși prin acordul de la acea dată s-a prevăzut ca aceste daune și penalități vor fi suportate de către pârâtă. Potrivit reclamantei, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1.270 C. civ. și în ceea ce privește clauza cuprinsă la art. I pct. III din acordul comercial încheiat la data de 25 ianuarie 2012, potrivit căreia părțile au convenit ca reclamanta să plătească facturile emise de ISPE în temeiul contractului nr. x din 29 iulie 2011, pe bază de refacturare, condiția fiind ca plata să fie realizată doar după refacturare. Cu toate acestea, deși nu a fost emisă nicio factură pe numele reclamantei, instanța de apel a apreciat în mod greșit că reclamanta trebuie să plătească sumele pretinse de ISPE, în cuantum total de 186.353,70 RON, conform facturilor nr. x, nr. 148, nr. 149 și nr. 150 emise la 28 februarie 2013. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă ISPE Proiectare și Consultanță S.A. a expus istoricul litigiilor dintre părți și a arătat că aceasta nu este semnatara acordului comercial în temeiul căruia reclamanta C. S.R.L. a formulat pretenții împotriva celor două pârâte, pretențiile proprii ale institutului fiind admise în etapa fondului, iar reclamanta nu contestă soluția de respingere a apelului provocat declarat de pârâte. Prin urmare, s-a concluzionat că ISPE Proiectare și Consultanță S.A. nu justifică niciun interes în a pune concluzii în ceea ce privește recursul. La 14 martie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatele B. S.R.L. Italia și B. Sucursala Cluj-Napoca, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. La 1 aprilie 2024 au fost înregistrate răspunsurile la întâmpinări formulate de recurenta C. S.A., prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimatele-pârâte, precizând, totodată, că nu justifică un interes pentru în combaterea poziției procesuale exprimate de intimata-reclamantă.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele următoare: Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește faptul că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Față de aceste precizări, criticile recurentei care urmăresc fie stabilirea unei alte situații de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în fața celor două instanțe devolutive, nu vor fi examinate în cadrul recursului, pentru că vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a invocat trei motive de casare, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., în legătură cu soluția de respingere a apelului său. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susținut incongruența considerentelor deciziei atacate cu privire la efectul autorității de lucru judecat a ordonanței nr. 8630 din 25 septembrie 2015, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2015. Această critică nu este fondată. Astfel, situațiile în care se poate ajunge la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se rezumă la existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, nemotivarea soluției din dispozitiv ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de pricină. Recurenta susține că instanța de apel ar fi reținut, într-un mod contradictoriu, că ordonanța de plată nr. x din 25 septembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2015, nu beneficiază de putere de lucru judecat, iar pe de altă parte că această ordonanță de plată se bucură în litigiul pendinte de putere de lucru judecat în ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței deținute de ISPE Proiectare și Consultanță S.A. împotriva pârâtei-reclamante B., în limitele cererii admise. Prin decizia recurată, s-a reținut că încheierea prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a B. Sucursala Cluj-Napoca nu cuprindea considerente decizorii care să justifice soluția pronunțată, deoarece procedura ordonanței de plată fiind una specifică, subsumată prevederilor art. 1021 alin. (1)-(2) C. proc. civ., care impun verificări limitate, instanței de judecată sesizate nu îi era permisă o verificare a raporturilor pe care contractul de lucrări nr. x din 7 martie 2011, dar și operațiunile ulterioare derulate, le-au generat între toate părțile prezentului dosar, cadrul procesual nefiind identic sub aspectul cauzei și părților. Faptul că instanța de apel a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat al aceleiași ordonanțe doar cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței în sumă de 188.338,64 RON, la care a fost obligată debitoarea B. (Sucursala) în favoarea creditoarei ISPE Proiectare și Consultanță S.A., în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/2011, nu reprezintă o motivare contradictorie, în cuprinsul deciziei recurate regăsindu-se toate motivele invocate de reclamantă în cererea de apel, care au fost examinate, aspect ce se desprinde din expunerea raționamentului pe care se fundamentează soluția adoptată, referitor la autoritatea de lucru judecat a ordonanței, conform art. 1021 alin. (3) și art. 1025 C. proc. civ. Prin urmare, în condițiile unei expuneri clare a argumentelor pentru care critica recurentei-reclamante nu a fost reținută, este nefondat motivul de recurs circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În acest context, este nefondat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care privește ipoteza nesocotirii autorității de lucru judecat. Din această perspectivă, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea de către instanța de apel a autorității de lucru judecat a ordonanței de plată nr. x din 25 septembrie 2015, pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2015, în legătură cu respingerea cererii de chemare în garanție a recurentei pentru lipsa calității procesuale active a creditoarei. În situația respingerii potrivit art. 1.021 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța nu se pronunță asupra fondului dreptului și, deci, nu poate exista lucru judecat în această situație. Alin. (3) prevede posibilitatea creditorului să introducă acțiunea întemeiată pe dreptul comun în ambele cazuri, de unde se poate reține concluzia că încheierea de respingere a cererii de ordonanță pe calea chemării în garanție era lipsită de autoritate de lucru judecat, constatarea lipsei calității procesuale active neputând fi opusă în prezentul litigiu. În schimb, atunci când ordonanța e admisă definitiv, drepturile și obligațiile părților sunt cele stabilite în dispozitivul ordonanței de plată admise și litigiul rămâne definitiv tranșat între părți cu privire la cauza și obiectul cererii privind emiterea ordonanței de plată. Acest aspect rezultă clar din dispozițiile art. 1.025 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care, corespunzător prevederilor art. 430 din același cod, ordonanța admisă are autoritate de lucru judecat. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a argumentat că în dosarul nr. x/2015, judecătoria a fost învestită să se pronunțe, pe calea emiterii unei ordonanțe la plată, asupra contractului încheiat între creditoarea ISPE Proiectare și Consultanță S.A. și debitoarea B. - Sucursala Cluj-Napoca, în această procedură simplificată neputând fi opus creditoarei acordul comercial nr. 545/25.01.2012 încheiat cu chemata în garanție A. S.A. În mod corect curtea de apel a reținut că, în speță, prin ordonanța de plată nr. x din 25 septembrie 2015, Judecătoria Cluj-Napoca a admis cererea creditoarei și a somat debitoarea la plata către creditoare a sumei de 188.338,64 RON, stabilindu-se, prin considerentele sale decizorii, caracterul cert, lichid și exigibil al acestei creanțe, dezlegare de care instanța era ținută în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ. În concluzie, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Referitor la motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.266 - art. 1.269 C. civ., cu referire la prevederile din acordul comercial încheiat la 25 ianuarie 2012, propunându-se o reapreciere a situației de fapt, prin reexaminarea corespondenței comerciale și a declarațiilor de martori. Interpretarea clauzei prevăzute la art. I pct. IX a făcut obiectul analizei instanțelor de fond din perspectiva întinderii răspunderii pârâtelor pentru penalitățile solicitate de Compania de Apă Someș S.A., în situația neexecutării obligațiilor contractuale rezultate din contractul de lucrări. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține faptul că susținerile recurentei vizează, de fapt, nemulțumirea acesteia față de modalitatea în care instanța de apel a determinat natura obligațiilor asumate de părți prin acordul comercial încheiat la 25 ianuarie 2012, prin aplicarea succesivă a regulilor de interpretare. Temeinicia acestor constatări ale instanței care configurează situația de fapt nu poate face obiectul controlului judiciar de nelegalitate, în condițiile expres și limitativ prevăzute de at. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Aceasta deoarece determinarea naturii obligațiilor asumate de părți presupune cu precădere examinarea clauzelor contractului încheiat între părți și, totodată, a contextului încheierii actelor juridice, respectiv a stabilirii voinței părților. Toate aceste elemente rezultă din probatoriul administrat în cauză și revin spre apreciere instanțelor de fond, instanța de recurs neputând face o reapreciere a acestora, criticile neurmărind contestarea interpretării regulilor de drept substanțial, ci a concluziilor instanței în urma aplicării regulilor de interpretare a convenției. Se constată că, în apel, asupra susținerilor părții recurente referitoare la obligația intimatei-pârâte de a suporta penalitățile și daunele cauzate de neîndeplinirea obligațiilor pentru perioada anterioară datei de 25 ianuarie 2012, s-a reținut că, analizând condițiile concrete în care s-a încheiat Acordul comercial din 25 ianuarie 2012, părțile au dorit să modifice prin încheierea noului acord de voință obligațiile asumate de reclamantă și pârâtă, în sensul că "reclamanta C. a preluat toate obligațiile pârâtei B., cu excepția întocmirii manualelor de operare și a întreținerii și asistenței tehnice pentru montaj și punere în funcțiune." Prin urmare, voința părților contractante a fost aceea ca, odată cu preluarea obligațiilor de la pârâta-reclamantă să preia și răspunderea corelativă pentru eventuala neîndeplinire a lor, cu consecința că răspunderea contractuală a pârâtei poate fi antrenată doar pentru eventualele neexecutări ale obligațiilor rezultate din contractul de lucrări nr. x/7 martie 2011 ulterioare datei de 25 ianuarie 2012, confirmându-se soluția primei instanțe de repunere a cererii de chemare în judecată. Nu în ultimul rând, nu pot fi primite nici criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 1.270 și art. 1280 C. civ., întrucât, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța a examinat convenția conform voinței părților și a constatat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor sale asumate contractual. Recurenta urmărește să extindă analiza asupra conduitei părților și a aprecierii asupra lipsei refacturării serviciilor prestate de către intimata-pârâtă B. S.R.L. pentru a obține o confirmare a instanței de recurs asupra executării contractului conform propriei viziunii, ignorând faptul că o asemenea evaluare implică analiza fondului cauzei și nu este permisă instanței de recurs. Criticile formulate, deși fac referire la principiul forței obligatorii a convenției și la relativitatea efectelor sale asupra părților, în realitate propun o reapreciere a probelor administrate, în vederea schimbării situației de fapt. Chiar dacă s-a invocat in terminis încălcarea unor norme de drept material, ipoteză încadrată aparent în textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile nu pot fi primite, întrucât instanța de apel a argumentat soluția de respingere a apelului reclamantei pornind tocmai de la forța obligatorie a contractului și raporturile juridice corespunzătoare, reținând și că reclamanta a recunoscut realitatea lucrărilor realizate și solicitate la plată, invocând, fără a dovedi, că ar fi fost neconforme și incomplete. Instanța de apel arată că reclamanta și-a asumat expres obligația de a plăti inclusiv facturile emise anterior încheierii acordului comercial între părți la 25 ianuarie 2012, în considerarea obligațiilor asumate de pârâte în raport cu creditoarea ISPE, care a și obținut emiterea ordonanței de plată împotriva pârâtei. În legătură cu lipsa refacturării, instanța de apel a înlăturat criticile reclamantei în sensul că ar constitui un impediment al admiterii cererii reconvenționale. Instanța de apel a făcut referire la conținutul contractului părților dedus judecății în prezentul litigiu și la faptul că obligația de plată a reclamantei subzistă, creanțele fiind exigibile de la data introducerii cererii reconvenționale (13 ianuarie 2016), conform art. 1522 alin. (1) teza finală C. civ., considerente care nu sunt criticate în recurs. În consecință, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat. Pentru considerentele expuse anterior, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. S.A. împotriva deciziei nr. 562/2023 din 30 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Referitor la cererea intimatelor-pârâte B. - Sucursala Cluj-Napoca și B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Raportat la aceste norme, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatele-pârâte au depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform înscrisurilor aflate la dosarul de recurs. Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului, urmează să fie admisă cererea intimatelor-pârâte, în sensul obligării recurentei-reclamante C. S.A. la plata sumei de 9.950,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.