ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 208/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 4 februarie 2025

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 aprilie 2020 pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecților din Romania - Filiala Teritorială Timiș, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 80.000 EURO, cu titlu de prejudiciu/beneficiu nerealizat (lucrum cessans), derivat din convențiile profesionale: Contractul cadru de prestări servicii nr. x/13.03.2017 și Contractul de proiectare nr. x/04.04.2017 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul Ordinul Arhitecților din Romania - Filiala Teritorială Timiș a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, respingerea cererii ca inadmisibilă, prescrisă, iar pe fond ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 20 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civilă a Tribunalului Timiș, invocată de instanță din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Timiș.

Pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Timiș cauza a fost înregistrată sub număr de dosar x/2020

Prin încheierea din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscala fost admisă excepția necompetenței materiale funcționale, invocată de reclamantă, și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș, în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Timiș.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința civilă nr. 16 din 4 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secției de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2020, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Timiș.

Pe rolul Tribunalului Timiș, cauza a fost înregsitrată sub număr de dosar x/2020

Prin sentința civilă nr. 396/PI din 22 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâtă; s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtului Ordinul Arhitecților din Romania - Filiala Teritorială Timiș; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.443,85 RON și contravaloarea în RON a sumei de 297,13 euro reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 690/A din 7 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 396/PI din 22 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Timiș; a fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

Împotriva deciziei civile nr. 690/A din 7 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, au formulat cereri de recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâtul Ordinul Arhitecților din Romania - Filiala Teritorială Timiș.

Prin decizia nr. 205 din 8 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de renunțare la judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 690/A din 17 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

A fost anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 690/A din 17 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

S-a respins cererea formulată de recurentul-pârât Ordinul Arhitecților din Romania - Filiala Teritorială Timiș privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

S-a respins recursul declarat de recurentul-pârât Ordinul Arhitecților din Romania - Filiala Teritorială Timiș împotriva deciziei nr. 690/A din 17 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Prin sentința civilă nr. 994/PI din 17 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, invocate de pârât; a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată; a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 61490,84 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel prin care a solicitat modificarea integrală a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată; cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș a depus întâmpinare față de apelul reclamantei și apel incident.

Pe calea apelului incident, apelantul-pârât a solicitat, în principal, schimbarea în parte a sentinței atacate, și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind (i) formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și (ii) lipsită de interes legitim; în subsidiar, a solicitat completarea considerentelor sentinței cu restul motivelor privind fondul cauzei, indicate în întâmpinarea formulată de acesta în primă instanță și neanalizate de Tribunalul Timiș; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 258/A din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi în dosarul nr. x/2020, a fost respins apelul principal declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 994/PI din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, având ca obiect pretenții.

S-a respins apelul incident declarat de apelantul-pârât Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș, împotriva sentinței civile nr. 994/PI din 17 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020, având ca obiect pretenții.

În termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 258/A din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

După o succintă prezentare a situației de fapt și un scurt istoric al cauzei, în argumentarea recursului, reclamanta A. S.R.L. a susținut, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată și cuprinde motive străine de natura pricinii.

Astfel, în opinia sa, Curtea de Apel Timișoara a recurs la o motivare extrem de lapidară care, raportat la complexitatea problematicii supuse dezbaterii, la apărările invocate de părțile litigante și la volumul probatoriului administrat, context în care, hotărârea atacată devine criticabilă din perspectiva legalității, neoferind garanția de transparență asupra silogismului judiciar care explicitează și validează dispozitivul, neindicând parcursul logic al concluziei exprimate.

Redând paragrafele 2 și 3 de la pagina 27 din decizia atacată, conchide că instanța de apel a soluționat calea de atac, fără a proceda la un examen analitic efectiv, real și consistent 1) al argumentelor, apărărilor, mijloacelor și elementelor de probă invocate de reclamantă în stadiul procesual precedent, care au fost reactualizate și expuse exhaustiv și sistematic în cuprinsul Concluziilor scrise, acestea fiind omise cu desăvârșire; 2) precum și al temeiurilor de drept incidente în speță.

O asemenea abordare superficială, profund subiectivă a problematicii complexe supuse dezbaterii ilustrează lipsa de disponibilitate de a aprofunda fondul cauzei și de a recurge la o judecată imparțială, justă, creând premizele unei verdict arbitrar.

Într-o altă exprimare, susține recurenta, Curtea de Apel Timișoara nu și-a exercitat efectiv prerogativele controlului judiciar.

Or, în jurisprudența în materie s-a statuat fără echivoc că, motivarea sumară și fragmentară a hotărârii echivalează deopotrivă cu o nemotivare.

Totodată, subliniază recurenta, admițând, pur ipotetic, că cele două paragrafe ar putea fi interpretate ca reprezentând o veritabilă motivare a soluției de respingere a apelului declarat de reclamanta A. S.R.L., o asemenea "expunere de argumente" s-ar dovedi a fi pe deplin străină de natura cauzei.

Implicit se acreditează teza utopică conform căreia pârâta ar putea fi răspunzătoare pentru producerea eventualelor prejudicii decurgând din nerealizarea proiectelor profesionale subsecvente lunii martie 2019 din culpa sa exclusivă, prin neacordarea dreptului de semnătură, însă nu și pentru prejudiciile cauzate prin nerealizarea proiectelor aferente anului 2017, epocă la care arhitectul B. era privat de dreptul de semnătură.

Este prilejul de a semnala o omisiune suplimentară, maia rată recurenta, având în vedere că reacordarea dreptului de semnătură a fost dispusă prin Ordonanța președințială, anterior momentului pronunțării sentinței civile nr. 1309/P.I. din 25 septembrie 2018.

Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că, litigiul anterior, înregistrat sub nr. x/2017 a avut loc între B., arhitectul lipsit de dreptul de semnătură și recurentul-pârât Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș, reclamanta din prezenta cauză nefiind parte în acel dosar.

Motivarea instanței de apel este străină de natura pricinii, pe considerentul că recurenta-reclamantă nu și-a întemeiat demersul judiciar pe o pretinsă încălcare a hotărârârilor judecătorești, ipoteză în care aceasta ar fi avut deschisă calea executării silite, cu solicitarea de penalități pentru întârziere, ci pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii comisă de intimata-pârâtă, constând în suspendarea ilegală și abuzivă a dreptului de semnătură. în momentul emiterii de către Ordinul Arhitecților din România - Filiala Teritorială Timiș a Adresei nr. x/07.04.2017, care a fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, în considerația caracterului ilegal, abuziv al actului administrativ respectiv.

Cu referire la argumentele, apărările și probele, care nu au fost analizate de instanța de apel, sub un prim aspect, recurenta apreciază ca fiind întrunite condițile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv, fapta ilicită ca cauzatoare de prejudicii, vinovăția autorului faptei ilicite prejudiciabile, prejudiciul cauzat prin fapta ilicită și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Fapta ilicită comisă de către intimatul-pârât, arată recurenta, constă în restricționarea prerogativelor dreptului legal al domnului B. de a-și exercita profesiunea de arhitect în cadrul formei oficiale de exercitare: A. S.R.L., fiind materializată în actul administrativ abuziv: Adresa nr. x/07.04.2017.

Relativ la vinovăția intimatului-pârât este necesar a ne raporta la prevederile art. 1 357 alin. (2) C. civ.:

"Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă", or, această culpă este evidentă în condițiile în care autoritatea judiciară a constatat încălcarea prevederilor legale incidente în materie.

Cu privire la prejudiciu, în condițiile în care domnul arhitect B. nu a beneficiat de dreptul de semnătură ca urmare a conduitei nelegale a intimatului-pârât, recurenta a fost privată de sumele de bani pe care le-ar fi încasat ca urmare a executării obligațiilor contractuale.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, contractele pe care societatea recurentă nu le-a operaționalizat din culpa intimatului vizau prestații pentru care calitatea de arhitect cu drept de semnătură constituie o condiție fundamentală și indispensabilă, prevăzută atât de legea specială, cât și de clauzele contractuale.

Motivarea instanței contrastează cu principiile care guvernează exercitarea profesiei de arhitect, principii consacrate de legislația în materie.

Infirmând caracterul ilicit al conduitei/faptei intimatului-pârât și implicit vinovăția acestuia, instanța invocă aceleași raționamente pentru a invalida legătura de cauzalitate dintre fapta intimatului și prejudiciul produs în patrimoniul recurentei-reclamante.

Totodată, recurenta expune contraargumente în raport cu apărările invocate în apel de partea adversă prin întâmpinare și face referiri la apărările/probele invocate în raport cu înscrisurile probatorii exhibate de intimatul-pârât.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara.

Prin adresa emisă la 20 august 2024 Înalta Curte a pus în vedere recurentei-reclamante să precizeze dacă prin recursul formulat înțelege să formuleze critici și din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în caz afirmativ să achite taxa de timbru aferentă.

La 3 septembrie 2024, recurenta-reclamantă a învederat instanței că nu înțelege să-și întemeieze recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Intimatul-pârât ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMÂNIA - FILIALA TERITORIALĂ TIMIȘ a depus întâmpinare la recursul reclamantei și recurs incident.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în argumentarea recursului incident, apreciază ca fiind nelegală soluția instanței de apel cu privire la apelul incident vizând excepția lipsei calității procesuale active a A. și excepția lipsei de interes.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului principal, invocată din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține inexistența motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă și formularea acestora cu depășirea termenului legal este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, se cuvine a fi subliniat faptul că autorul recursului (nefiind vorba despre o cale de atac devolutivă), trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată pretins săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Pe cale de consecință, instanța de recurs nu poate examina decât acele critici privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

Deși prin memoriul de recurs se reclamă nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la lipsa motivelor din cuprinsul hotărârii, precum și la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, recurenta nu dezvoltă niciun argument susceptibil de a fi încadrat în una dintre aceste situații, motiv pentru care invocarea acestui caz de casare apare ca fiind formală.

Se constată că în argumentarea acestui motiv de casare înțelege să procedeze la prezentarea stării de fapt, ceea ce constituie un aspect de netemeinicie și la expunerea unor considerații teoretice referitoare la noțiunea motivării unei hotărâri judecătorești, însă nu indică, în mod concret, în ce măsură instanța de apel nu a respectat exigențele motivării hotărârii pronunțate, afirmând la modul general aspecte legate de ipoteza nemotivării, pe care nu le individualizează în mod concret.

Recurenta nu a indicat argumente de nelegalitate care să susțină ipoteza nemotivării sau a motivării străine de natura pricinii și nici nu a arătat în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii.

În realitate, recurenta-reclamantă critică modalitatea în care instanța de apel a evaluat starea de fapt pe care s-a întemeiat decizia atacată pe baza probelor administrate, într-o manieră pe care aceasta o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria sa viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând doar aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Stabilirea culpei, existența faptei ilicite, vinovăția autorului faptei ilicite pe care le aduce în discuție recurenta, sunt chestiuni de fapt, care aparțin în mod suveran instanței de fond sau de apel, față de caracterul devolutiv al căii de atac.

Recurenta-reclamantă a redat paragrafe din considerentele deciziei recurate, însă susținerile sale nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, întrucât simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată și la argumentele care au format convingerea instanței, fără a reclama vreun viciu de legalitate considerentelor reținute de instanța de prim control judiciar în justificarea soluției pronunțate, simpla reluare a aspectelor particulare ale litigiului și prezentarea, din nou, a unor argumente expuse la instanțele de fond, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă nu răspund exigențelor legale care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 258/A din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

În ceea ce privește recursul incident declarat de recurentul-pârât ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA - FILIALA TERITORIALĂ TIMIȘ împotriva deciziei civile nr. 258/A din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, este de reținut că, potrivit art. 491 raportat la art. 472 C. proc. civ., dacă recursul principal (în speță recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.) este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămâne fără efect.

Astfel, în condițiile în care soluția este aceea de anulare a recursului declarat de reclamanta A. S.R.L., conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident declarat de pârât ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA - FILIALA TERITORIALĂ TIMIȘ apare ca fiind rămas fără efect, în raport cu prevederile menționate.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentul-pârât ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA - FILIALA TERITORIALĂ TIMIȘ împotriva deciziei civile nr. 258/A din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

În condițiile în care recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. va fi anulat în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar recursul incident declarat de recurentul-pârât ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA - FILIALA TERITORIALĂ TIMIȘ se va constata ca rămas fără efect, instanța apreciază că nu se pot acorda cheltuieli de judecată pe temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 258/A din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurentul-pârât ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA - FILIALA TERITORIALĂ TIMIȘ împotriva deciziei civile nr. 258/A din 28 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2025.