Decizia nr. 1802/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C. FLORIN LEONARD, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună anularea contractului de prestări servicii proiectare nr. x din 8 octombrie 2008, încheiat între S.C. B. S.R.L. - în calitate de proiectant și reclamantă - în calitate de beneficiar, precum și anularea contractului de proiectare nr. x din 20 mai 2013, încheiat între S.C. B. S.R.L. - în calitate de proiectant și reclamanta - în calitate de beneficiar, cu obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată. Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1179, art. 1182, art. 1214 C. civ.

La data de 29 noiembrie 2016 reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de prestări servicii de proiectare nr. x din 8 octombrie 2008, precum și a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza lui; constatarea nulității absolute a contractului de proiectare nr. x din 20 mai 2013, precum și a tuturor actelor subsecvente încheiate în baza lui, cu cheltuieli de judecată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 2018 alin. (2), art. 1304, art. 1254 C. civ. B. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 150/PI din 6 februarie 2018, Tribunalul Timiș a respins cererea de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect acțiune în anulare, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 3000 RON.

Prin încheierea de ședință din data de 7 februarie 2017, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. FLORIN LEONARD și a respins excepția lipsei de interes cu privire la capătul de cerere din modificarea de acțiune privind nulitatea absolută a contractului de prestări servicii de proiectare nr. x din 8 octombrie 2008.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți s-au derulat relații comerciale, fiind încheiate contracte de prestări servicii proiectare nr. x din 8 octombrie 2008 și contract de proiectare nr. x din 20 mai 2013. Motivul de nulitate absolută a contractului de prestări servicii proiectare nr. x din 8 octombrie 2008 și a actelor adiționale nr. 1-6, invocat de către reclamantă, este lipsa consimțământului, ca urmare a faptului că acest contract nu este semnat de reprezentantul reclamantei, dl. A.. Tribunalul a constatat că acest aspect nu a fost probat de către reclamantă deoarece în cauză nu s-a putut efectua o expertiză grafologică, nedepunându-se la dosar înscrisul original, în ciuda demersurilor efectuate de către instanța de judecată. S-au depus o serie de mailuri conform cărora numitul C. își exprimă intenția de a semna el acest contract și actele adiționale în numele reprezentantului reclamantei, A., însă nu s-a făcut dovada că acest lucru s-a și întâmplat.

Un alt motiv invocat de către reclamantă și recunoscut de către pârâtă prin întâmpinare, a reținut instanța de fond, este acela că nu s-a executat niciodată contractul respectiv, însă această apărare nu poate fi motiv de nulitate absolută a unui act contractual.

Cât privește motivul de nulitate absolută care constă în aceea că acest contract și actele adiționale nr. 1-5 nu au o cauză licită și morală, tribunalul a apreciat că nu este imorală cauza actului, deoarece nu se indică expres care sunt acele reguli ce se circumscriu sferei bunelor moravuri care s-ar fi încălcat, în acord cu dispozițiile art. 1236 alin. (3) C. civ. Faptul că scopul urmărit de pârâtă ar fi fost obținerea unor licitații organizate în procedura de achiziție publică, în sensul că aducea un argument în plus în ceea ce privește competențele și experiența pârâtei în executarea unor astfel de contracte nu poate fi considerată cauză contrară bunelor moravuri, a apreciat instanța de fond.

De asemenea, sub aspectul cauzei ilicite, aceasta trebuie să fie contrară legii și ordinii publice, conform art. 1236 alin. (2) C. civ., reclamanta nearătând însă care dispoziție legală este încălcată prin încheierea acestui contract. Este adevărat că art. 1182 C. civ. prevede că un contract se încheie prin negocierea lui între părți, însă lipsa negocierii nu poate fi considerată un motiv de ordine publică, de natură să atragă sancțiunea nulității absolute, a arătat instanța de fond.

Față de contractul nr. x din 20 mai 2013 și de actele subsecvente acestuia, reclamanta a invocat lipsa consimțământului ca motiv de nulitate absolută, deoarece acest contract a fost semnat de către numitul C., fără a avea o împuternicire din partea reclamantei. Reclamanta a mai invocat și aspecte cum ar fi comportamentul de rea-credință al numitului C., conflictul de interese dintre el, ca mandatar sau ca director general al reclamantei și calitatea sa de asociat al societății pârâte, antedatarea contractului față de contractul cu S.C. E. S.A., aceste aspecte nu constituie însă cauze de nulitate absolută a unui contract, a arătat instanța de fond.

Tribunalul a mai reținut că reclamanta recunoaște că numitul C. are calitatea de mandatar al reprezentantului reclamantei, A.. La dosar au fost depuse împuternicirile în baza cărora C. pretinde că a semnat contractul în mod legal, în calitate de reprezentant al reclamantei. Chiar dacă ar fi depășit mandatul acordat, a apreciat prima instanță, acest aspect nu este cauză de nulitate absolută a contractului, putând fi doar cauză de angajare a răspunderii contractuale a lui C. în baza contractului de mandat, pentru eventualele prejudicii ce i s-ar fi creat mandantului său. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 7 februarie 2017 a declarat apel reclamanta A., criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că sentința apelată cuprinde mai multe motive contradictorii, motivarea instanței de fond este lapidară, aceasta neanalizând toate temeiurile de drept invocate prin cererea modificatoare.

Cât privește încheierea de ședință din data de 7 februarie 2017, aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond nu a analizat argumentele prezentate de către reclamantă în răspunsul la întâmpinare și nu a avut în vedere faptul că pârâtul C. a deținut calitatea de manager de facto pentru România al reclamantei-apelante, cât și pe aceea de asociat majoritar și administrator al pârâtei-intimate B. S.R.L..

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 470 și urm., art. 478, art. 479, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 22 alin. (1) și (2) C. proc. civ. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 52/A din 16 ianuarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu B. S.R.L. și C. Florin Leonard și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 RON către B. S.R.L. și 750 RON către C. Florin Leonard.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că sentința apelată este motivată atât în fapt, cât și în drept, cu valorificarea probelor administrate în cauză, critica apelantei fiind neîntemeiată.

Motivul de apel care critică admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-intimat C. Florin Leonard, prin încheierea din data de 7 februarie 2017, este nefondat, întrucât în speță s-a solicitat constatarea nulității absolute a unor contracte, astfel încât litigiul urmează să fie purtat între părțile contractante, pârâtul nefiind parte în respectivele contracte.

Pe fondul cauzei, în raport de probatoriile administrare, instanța de apel a constatat că apelanta-reclamantă nu a reușit să dovedească faptul că nu a cunoscut existența acestor contracte și că nu și-a dat consimțământul la încheierea lor. Dimpotrivă, a arătat instanța de prim control judiciar, faptul că aceste contracte au fost semnate din partea apelantei-reclamante de către intimatul C. Florin Leonard s-a datorat contractelor de mandat încheiate între părți, intimatul coordonând proiectele derulate în România de către apelanta-reclamantă. De asemenea, intimata-pârâtă B. S.R.L. a efectuat prestațiile la care s-a obligat prin convențiile încheiate cu apelanta-reclamantă, iar aceasta a valorificat prestațiile respective, uneori fiind chiar creditată de către intimata-pârâtă.

Totodată, a reținut instanța de apel, nu s-a dovedit nici faptul că apelanta-reclamantă ar fi fost prejudiciată în vreun fel prin încheierea contractelor respective cu intimata-pârâtă.

Instanța de apel a subliniat că, de regulă, cauzele de nulitate referitoare la consimțământ, inclusiv cele ce pot apărea în contractul cu sine însuși și dubla reprezentare atrag sancțiunea nulității relative. În mod excepțional poate fi incidentă sancțiunea nulității absolute, dacă se constată o lipsă totală a consimțământului, sau este încălcată o normă de ordine publică. În speță, a arătat instanța de apel, din probele administrate nu se poate reține în nici un caz o lipsă totală a consimțământului apelantei-reclamante, care să atragă nulitatea absolută a contractelor deduse judecății.

Instanța de apel a mai subliniat că, potrivit art. 1239 alin. (2) C. civ., existența unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară. În speță, apelanta-reclamantă nu a dovedit că, în realitate, intimata-pârâtă a încheiat cele două contracte pentru a-și procura anumite avantaje în viitor, atunci când urma să participe la anumite proceduri de achiziție publică, cu atât mai mult cu cât o perioadă îndelungată relațiile dintre părți au fost de bună colaborare. Mai mult, a reținut instanța de apel, în ceea ce privește contractul nr. x din 8 octombrie 2008, din actul adițional nr. x din 1 august 2014 rezultă că acesta a fost reziliat, părțile nemaiavând vreo obligație contractuală una față de cealaltă, iar apelanta-reclamantă nu a combătut susținerile intimatului C. Florin Leonard din întâmpinarea depusă la instanța de fond, în sensul că apelanta-reclamantă nu a achitat vreo sumă de bani în temeiul acestui contract.

Cât privește contractul x din 20 mai 2013, serviciile au fost prestate de către intimata-pârâtă, a reținut instanța de apel, astfel încât o eventuală valorificare a experienței acumulate într-o altă procedură de achiziție publică nu are un caracter ilicit. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurenta-reclamantă că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel, în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, nu motivează de ce apreciază că în speță nu se poate reține nulitatea absolută pentru lipsa totală a consimțământului.

Caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate rezidă din aceea că instanța de apel a reținut faptul că încheierea contractelor s-a datorat obținerii contravalorii serviciilor prestate, iar ulterior a constatat faptul că reclamanta nu a achitat vreo sumă de bani în temeiul contractului, aceste susțineri ale pârâtului nefiind combătute.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia instanței de apel pentru încălcarea și greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea motivului de nulitate absolută constând în lipsa consimțământului, precum și pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1236 - 1237 C. civ. referitoare la cauza actului juridic.

Astfel, susține recurenta-reclamantă, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au făcut o confuzie și o greșită aplicare a normelor legale aplicabile, apreciind că în speță este incidentă o problemă de întindere a limitelor mandatului dl. C. când, în realitate, era vorba despre lipsa voinței sociale valabil exprimată la încheierea contractelor, întrucât pretinsul mandatar a semnat în fals un act juridic care prevedea expres că trebuia încheiat de dl. A.. Instanța de apel, reținând corect faptul că ambele contracte au fost semnate de dl. C., a apreciat greșit că semnătura ar fi fost aplicată în calitate de mandatar. Or, dl. C. a disimulat calitatea sa, falsificând semnătura d-lui A..

Este lipsită de relevanță și contrară prevederilor art. 1179 C. civ., care guvernează condițiile esențiale pentru validitatea unui contract, împrejurarea reținută de instanța de apel că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că nu a cunoscut existența contractelor, a mai susținut recurenta, întrucât cunoașterea/necunoașterea contractelor nu poate avea nicio influență atâta timp cât lipsa manifestării de voință la data încheierii lor echivalează cu lipsa consimțământului și este lovită de nulitate absolută.

În același sens, a arătat recurenta, este străină de natura pricinii și motivarea instanței cum că nu s-ar fi dovedit împrejurarea că recurenta-reclamantă ar fi fost prejudiciată prin cele două contracte contestate.

În măsura în care instanța de apel ar fi aplicat corect prevederile art. 1166, art. 1179 și art. 1254 C. civ., ar fi trebuit să constate că în contractele contestate dl. C. Florin Leonard nu a acționat ca mandatar ci a semnat în locul d-lui A., în fals, astfel încât manifestarea de voință nu poate aparține societății recurente-reclamante, prin mandatar, a susținut recurenta-reclamantă.

A mai criticat recurenta-reclamantă decizia instanței de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 1236 - 1237 C. civ., referitoare la cauza actului juridic, atunci când a procedat la respingerea motivului de apel care viza soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului x din 8 octombrie 2008 pe motiv de cauză ilicită și imorală, precum și pentru frauda la lege.

Astfel, a susținut recurenta-reclamantă, prin probatoriul administrat în fața primei instanțe, precum și în fața instanței de apel, aceasta a răsturnat prezumția caracterului licit al cauzei contractului nr. x, făcând dovada că semnătura ce apare în contract aparține d-lui C. și nu d-lui A., a faptului că acest contract a fost reziliat și nu a fost realizată nicio prestație de către B. în temeiul contractului, iar contractul nr. x a fost antedatat.

În mod greșit, a arătat recurenta-reclamantă, instanța de apel a apreciat că cele trei circumstanțe menționate anterior nu determină caracterul ilicit al cauzei contractuale nr. x, prin fraudă la lege, în sensul art. 1237 C. civ.

În mod greșit instanța de apel și-a întemeiat soluția exclusiv pe declarațiile contradictorii ale martorei F., fără să aibă în vedere prevederile imperative ale O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune servicii, potrivit cărora, întocmirea de acte în scopul obținerii experienței similare, necesară oricărui operator interesat să participe la proceduri de atribuire, este interzisă.

Însuși faptul că intimata-pârâtă B. nu a solicitat contravaloarea niciunor servicii prestate în temeiul contractului nr. x, reținut ca atare de către instanța de apel, trebuia să conducă instanța de apel la aplicarea prezumției că scopul încheierii actelor contestate a fost unul ilicit și nu a prezumției greșite în sensul că încheierea contractelor s-a datorat obținerii contravalorii serviciilor prestate.

Analiza trebuia făcută, a arătat recurenta-reclamantă, asupra scopului urmărit de părți la încheierea contractului, fiind irelevant dacă acest scop este și atins ulterior prin intermediul contractului astfel încheiat.

Așadar, a susținut recurenta-reclamantă, contractul nr. x este lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege și ambele contracte a căror validitate este contestată în cauză sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului. F. Apărările intimaților-pârâți.

Intimații-pârâți C. Florin Leonard și S.C. B. S.R.L. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus concluzii scrise.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de S.C. B. S.R.L..

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 aprilie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis în principiu recursul. G. Considerentele instanței de recurs.

Analizând decizia recurată prin raportare la criticile și apărările formulate și la temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Motivul de recurs care se circumscrie cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) este nefondat. Acest motiv de recurs vizează nemotivarea soluției date de către instanța de apel în sensul că, în speță, nu există o lipsă totală de consimțământ care să atragă nulitatea absolută. Din analiza considerentelor deciziei atacate, instanța supremă constată că instanța de apel a motivat că din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat că apelanta-reclamantă nu a reușit să dovedească faptul că nu a cunoscut existența contractelor contestate și că nu și-a dat consimțământul la încheierea lor. Dimpotrivă, din probele administrate în cauză, instanța de apel a constatat că aceste contracte au fost semnate din partea apelantei-reclamante de către intimatul C. Florin Leonard, în temeiul contractelor de mandat încheiate între părți, acesta fiind coordonatorul proiectelor derulate în România de către apelanta-reclamantă. Mai mult, apelanta-reclamantă a valorificat prestațiile efectuate de către intimata B. S.R.L.. Înalta Curte arată că motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism juridic de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la argumentele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. În cauză, din considerentele hotărârii recurate rezultă argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, situație în care motivul de nelegalitate, întemeiat pe nemotivarea hotărârii sau motivarea insuficientă, este nefondat, decizia recurată răspunzând exigențelor dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Subsumat aceluiași motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat că, în cauză, este incidentă ipoteza existenței unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, în sensul că instanța de apel a reținut faptul că încheierea contractelor s-a datorat obținerii contravalorii serviciilor prestate, dar și faptul că apelanta-reclamantă nu a achitat vreo sumă de bani în temeiul contractului, aceste susțineri nefiind combătute. Înalta Curte subliniază că, pentru a răspunde exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contradicția la care se referă textul de lege trebuie să poarte fie între considerente și dispozitiv (ceea ce nu este cazul, în speță), fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată. O asemenea situație nu se poate desprinde din considerentele deciziei adoptate de instanța de apel. Analiza argumentelor care au fundamentat silogismul judiciar relevă că instanța de apel a apreciat că, "din perspectiva pârâtei-intimate se poate presupune că încheierea contractelor s-a datorat obținerii contravalorii serviciilor prestate", întrucât apelanta-reclamantă nu a dovedit că aceste contracte ar fi fost încheiate pentru ca pârâta-intimată să-și procure anumite avantaje în viitor, iar, în ceea ce privește contractul nr. x din 8 octombrie 2008, reziliat prin actul adițional nr. x din 1 august 2014, intimatul C. a arătat prin întâmpinare că apelanta-reclamantă nu a achitat vreo sumă de bani în temeiul acesteia, "aceste susțineri nefiind combătute" de către apelanta-reclamantă. Așadar, considerentele deciziei recurate, pronunțate de instanța de apel, infirmă critica recurentei-reclamante privind ipoteza unei motivări contradictorii, extrasele din aceste considerente, mai sus prezentate, fiind redate trunchiat de către recurenta-reclamantă și scoase din contextul logico-juridic al argumentației instanței de apel.

Motivul de recurs care se circumscrie actului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează încălcarea normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, este nefondat. Subsumat acestui motiv au fost invocate critici de nelegalitate cu privire la incorecta aplicare a art. 1166, art. 1179 și art. 1254 C. civ., instanța de apel reținând în mod eronat existența consimțământului recurentei-reclamante la încheierea celor două contracte contestate, când, în realitate, acestea sunt nule absolut pentru lipsa consimțământului, și critici care vizează aplicarea greșită de instanța de apel a dispozițiilor art. 1236 - 1237 C. civ., referitoare la cauza actului juridic, în sensul că instanța de apel trebuia să constate că, în speță, contractul nr. x este lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege și nu să respingă cererea privind constatarea nulității absolute a contractului pe motiv de cauză ilicită și imorală.

Recurenta-reclamantă critică, așadar, hotărârea pronunțată de către instanța de apel pentru ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anume aplicarea greșită a legii. Înalta Curte reține că aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel. În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului și apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte reține că probatoriul administrat și evaluat de instanțele devolutive a condus la concluzia că recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească faptul că nu a cunoscut existența celor două contracte contestate și că nu și-a dat consimțământul la încheierea lor, în condițiile în care intimatul-pârât, dl. C. Florin Leonard era reprezentantul recurentei-reclamante pentru proiectele derulate de către aceasta în România și a acționat în baza contractelor de mandat acordate de însuși administratorul recurentei-reclamante, dl. A..

Din analiza aceluiași probatoriu administrat s-a concluzionat de către instanța de prim control judiciar că recurenta-reclamantă nu a dovedit existența cauzei ilicite și imorale la încheierea contractelor, neprobând că intimata-pârâtă ar fi încheiat aceste contracte pentru a-și procura anumite avantaje în viitor, atunci când urma să participe la anumite proceduri de achiziție publică, în condițiile în care o perioadă îndelungată relațiile dintre părți au fost de bună colaborare, iar serviciile prestate de către intimata-pârâtă ­­­­­­­­EUSKADI în cadrul contractului x din 20 mai 2013 au fost valorificate de către recurenta-reclamantă; în timp ce contractul nr. x din 8 octombrie 2008 a fost reziliat prin actul adițional nr. x din 1 august 2014, părțile nemaiavând vreo obligație contractuală una față de cealaltă.

Înalta Curte constată că, raportat la stabilirea situației de fapt în mod identic de către două instanțe devolutive, de fond și apel, aplicarea dispozițiilor art. 1166, art. 1179, art. 1182, art. 1254 și art. 1034 C. civ. și ale dispozițiilor art. 1235-1239 C. civ. s-a făcut în mod corect de către instanța de apel, considerentele instanței de apel infirmând argumentația recurentei-reclamante.

Se reține că în argumentarea criticilor care vizează greșita aplicare a textelor legale precitate recurenta-reclamantă face o analiză proprie a actelor încheiate între părți și a probelor administrate în cauză (mandate acordate, depozițiile martorilor ș.a) pentru a ajunge la concluzia că prin probatoriul administrat în fața primei instanțe, precum și în fața instanței de apel, a reușit să răstoarne prezumția caracterului licit al cauzei contractului, contrar celor constatate de către instanța de apel, precum și lipsa consimțământului la încheierea celor două contracte.

Înalta Curte constată că, deși a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, recurenta-reclamantă tinde la reanalizarea situației de fapt stabilite de instanța de apel în baza probatoriilor administrate, ceea ce nu se poate face în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele dezvoltate de recurenta-reclamantă nu relevă nicio încălcare sau greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente, de natură să impună invalidarea soluției adoptate. Situația de fapt stabilită de instanțele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate, iar interpretarea probelor administrate în cauză (existența procurilor, a mandatelor cu caracter general și special care puteau suplini consimțământul reclamantei la încheierea contractelor, declarațiile "contradictorii" ale martorei F. etc.) este o chestiune care ține de situația de fapt, constituindu-se în aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. Ca parte căzută în pretenții, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) și art. 494 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă S.C. B., în sumă de 3000 RON și la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât C. Florin Leonard, în sumă de 1500 RON.