ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1884/2024

HOTĂRÂRE
17.10.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1884/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 30 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 263.886 RON, reprezentând daune-interese compensatorii, datorate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25 februarie 2022, cu cheltuieli de judecată.

La rândul său, pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune aferente prejudiciului înregistrat ca urmare a nerespectării de către reclamantă a datelor stabilite pentru încărcarea cantității de 900 tone în perioada 28 februarie 2022 - 2 martie 2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 393 din 10 aprilie 2023, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri, ambele părți au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 193/LP din 13 decembrie 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 15 decembrie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis apelul apelantei-reclamante A. S.R.L., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 263.886 RON, reprezentând daune-interese contractuale, a menținut soluția primei instanțe asupra cererii reconvenționale, a respins apelul declarat de apelantei-pârâte ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ B. și a obligat-o pe aceasta la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 24.240,79 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond și apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ B. a declarat recurs, solicitând casarea ei și, în principal, reținerea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei pentru o nouă judecată curții de apel.

În motivare, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a ignorat complet mijloacele de probă depuse în susținere, prin care s-a dovedit faptul ca reclamanta a fost reprezentată la discuțiile premergătoare încheierii contractului domnul C., că societatea cumpărătoare a agreat graficul de încărcare fără obiecțiuni.

A mai arătat că recurenta și-a îndeplinit obligațiile asumate, în condițiile în care în perioada agreată pentru livrare, 28 februarie 2022-2 martie 2022, a deținut resursele pentru a onora comanda asumată și că în mod greșit, s-a reținut culpa exclusivă a recurentei pentru neîndeplinirea obligației de livrare a cantității de grâu, în măsura în care intimata a refuzat în mod nejustificat încărcarea produsului, întrucât aceasta, cu rea-credință a avizat și a prezentat la încărcare doar un număr de 3 autocamioane în intervalul programat pentru livrare. Astfel, a apreciat că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 1.517 și ale art. 1.519 C. civ.

De asemenea, a arătat că instanța de apel a ignorat și împrejurarea că intimata nu a răspuns la interogatoriu, deși s-au acordat 2 termene în acest sens.

În ceea ce privește prejudiciul, a arătat că acesta a fost indicat și a constat în blocarea activității recurentei pentru o perioadă de 3 zile în vederea onorării obligației de livrare a cantității de grâu contractate, instanțele de fond apreciind eronat că nu s-a probat.

În continuare, a susținut că, pentru egalitate de șanse, se impunea ca și intimata să dovedească că dispunea de capacitatea financiară și logistică pentru a achita și transporta întreaga cantitate de grâu.

Conchizând, a afirmat că instanța de apel a evidențiat numai probatoriul administrat de intimată, ignorând mijloacele de probă invocate de recurentă și a evocat și aplicat în mod discreționar dispozițiile legale indicate, cu încălcarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv art. 6-8 C. proc. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Ulterior, la 27 septembrie 2024, recurenta a depus note scrise denumite "precizări privind recursul și motive de recurs de ordine publică", în cuprinsul cărora a arătat, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., faptul că hotărârea este nemotivată în ceea ce privește modalitatea de avizare a camioanelor pentru încărcarea cantității de grâu și că aceasta nu cuprinde referiri la apărările recurentei privind împrejurarea că avizarea autocamioanelor pentru încărcare era atributul recurentei, că recurenta avea pregătită întreaga cantitate de grâu ce urma a fi încărcată în 11 camioane, iar la depozit s-au prezentat pentru intimată numai 3 camioane și că prezentarea intimatei pentru încărcare a fost ulterioară perioadei stabilite de părți pentru aceasta.

A mai susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât, contrar corespondenței dintre reprezentanții părților, nu se putea reține că aceștia nu aveau cunoștință de data stabilită pentru încărcarea și preluarea cantității de grâu și că incapacitatea logistica se circumscrie situației de neîndeplinire a obligației prevăzute de art. 1.719 lit. a) C. civ.

De asemenea, a afirmat că instanța de apel a confundat perioada agreată de părți pentru livrarea produselor, 28 februarie 2022-2 martie 2022, cu durata contractului, 25 februarie 2022-31 martie 2022.

Cu referire la excepția neexecutării, recurenta a precizat că instanța de prim control judiciar nu a avut în vedere dispozițiile art. 1.517 C. civ., respectiv împrejurarea că intimata nu putea opune neexecutarea obligațiilor de către recurentă, în măsura în care aceasta nu și-a îndeplinit propria obligație de preluare a cantității de grâu în perioada stabilită de părți.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din același Cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă criticile de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Sancțiunea nulității este incidentă nu numai în cazul în care lipsesc motivele de nelegalitate, ci și în situația în care acestea sunt invocate formal sau vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, iar în cadrul recursului se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 - nemotivarea hotărârii recurate - și 8 din același Cod - încălcarea normelor de drept material, inclusiv în ceea ce privește motivele de recurs depuse la 27 septembrie 2024.

Legala motivare a recursului circumscris primului motiv de nelegalitate impune individualizarea situației de nemotivare de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizată contrarietatea sau caracterul străin al considerentelor, precizarea inechivocă a motivelor împotriva cărora se îndreaptă critica.

Cerința motivării ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune argumentarea în concret a modului în care instanța de apel a încălcat normele de drept material prin raportare la dezlegările date de către aceasta chestiunii litigioase, însă fără a aduce în discuție aspecte de netemeinicie sau a relua întocmai susținerile expuse în etapele procesuale anterioare.

Verificând memoriul de recurs în aceste coordonate, Înalta Curte constată că acesta nu relevă incidența vreuneia dintre ipotezele nemotivării hotărârii, argumentele dezvoltate de autoarea căii de atac neputând fi integrate cazului de casare reglementat de legiuitor în mod limitativ la cele trei situații enunțate mai sus.

Toate susținerile recurentei vizează netemeinicia deciziei recurate, ca o consecință a evaluării greșite ori ignorării probelor, or, lipsa motivării, pentru a justifica casarea hotărârii, presupune demonstrarea lipsei raționamentului juridic care să susțină decizia atacată.

În recurs, deși pârâta afirmă că decizia recurată aplică greșit art. 1.517 și art. 1.519 C. civ., precum și art. 1.719 lit. a) din același act normativ, singura susținere pe care o expune în argumentare se referă, în realitate, la aplicarea legii la o situație de fapt greșit stabilită, circumstanță, de asemenea, atașată netemeiniciei și nu nelegalității deciziei recurate.

Dezlegările instanței în evaluarea îndeplinirii condițiilor răspunderii contractuale sunt consecința exclusivă a analizei probatoriului și reprezintă aprecieri cu grad înalt de factualitate, care, în raport cu prevederile art. 483 alin. (3) și ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.

Susținerile recurentei se referă la interpretarea elementelor probatorii și contestă concluziile instanței de apel cu privire la starea de fapt reținută, tinzând să repună în discuție temeinicia judecății, respectiv provocarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura recursului, astfel cum aceasta este stabilită prin art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În acest context, instanța supremă conchide în sensul că argumentele sintetizate anterior, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din același Cod, nu pot fi nici analizate din perspectiva acestor cazuri de casare și nici încadrate într-un alt motiv de nelegalitate, în privința lor fiind incidentă sancțiunii nulității, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile recurentei din notele scrise depuse la 27 septembrie 2024 nu vor fi analizate, întrucât au fost invocate cu depășirea termenului legal pentru motivarea recursului, prevăzut de art. 487 alin. (1) C. proc. civ.. Aceasta, în condițiile în care, contrar autoarei căii de atac, prin argumentele expuse în dezvoltarea acelorași cazuri de casare, recurenta deduce verificării alte chestiuni litigioase decât cele indicate prin memoriul de recurs.

Cum noile motive de recurs au fost invocate ulterior împlinirii termenului imperativ de 30 de zile de la comunicare deciziei recurate, verificarea lor prin prisma art. 483 alin. (3), coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu este posibilă.

Astfel, reamintind că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea unei căii de atac nu poate fi realizată decât în condițiile și termenele stabilite de lege, și constatând că motivele de recurs, invocate în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) din același Cod, nu respectă cerințele art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2), cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a anula recursul.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă ÎNTREPRINDEREA INDIVIDUALĂ B. împotriva deciziei civile nr. 193/LP din 13 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cupri
ÎCCJ 2024-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 166/2024
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024 Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprin
ÎCCJ 2022-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 917/2022
dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., pentru că ignorarea unor astfel de dezlegări sau o motivare formală, care nu ține seama de aspectele ce s-a statuat că trebuie lămurite la rejudecarea cauzei și de argumentele invoc
ÎCCJ 2023-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2324/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Asupra cererilor de recurs de față: Prin sentința civilă nr. 159/03.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea civilă formulată, precizată de reclamanta S
ÎCCJ 2022-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2545/2022
, susține că nu și-a asumat cumularea ambelor penalități, cu atât mai mult cu cât este evident că, în discuție, este o despăgubire vădit excedentară a debitoarei, ce depășește limitele art. 1531 și art. 1533 C. civ. În continuare, subsumat
Sursă