ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1879/2023

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., solicitând obligarea pârâtelor la înlocuirea autoturismului x, cu un alt autoturism cu aceleași caracteristici, cu fixarea unui termen rezonabil de către instanță în acest sens; obligarea pârâtelor la restituirea contravalorii autoturismului, în cazul în care nu își îndeplinesc obligația de înlocuire a autoturismului în termenul fixat de instanță, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1716 alin. (2) C. civ. La 26.10.2017, reclamanta A. S.R.L. a depus o cerere adițională prin care a învederat că extinde cadrul procesual pasiv, în sensul chemării în judecată a unui nou pârât, societatea D., producătorul autoturismului. Prin întâmpinările depuse, toate cele trei pârâte au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 1910/19.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte. S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., B. S.R.L. și D., pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.325 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta C. S.R.L.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta A. S.R.L. Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 176/2020 din 2 martie 2020, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1910/19.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.R.L., C. S.R.L. și D.. A anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Hotărârea pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual Împotriva deciziei nr. 176/2020 din 2 martie 2020 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, recurentele-pârâte B. S.R.L., C. S.R.L. și D. au declarat recurs. Prin decizia nr. 1266 din 20 mai 2021, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2017, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 176/2020 din 02 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. Au fost admise recursurile declarate de recurentele-pârâte D. și B. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. A fost casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Soluția din apel, în rejudecare: Prin încheierea din 28 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepția lipsei de interes a apelantei în formularea căii de atac a apelului, invocată de pârâtele D. și B. S.R.L. Prin decizia civilă nr. 454/2022 din 14 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1910/19.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.R.L., C. S.R.L. și D.. A fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. II. Recursurile Împotriva acestei decizii și a încheierii din 28 februarie 2022, au declarat recurs pârâtele D. și B. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecare, respingerea apelului formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., ca neîntemeiat. Au mai solicitat casarea încheierii de ședință din 28 februarie 2022 și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes invocată de recurente, cu consecința respingerii apelului declarat de reclamant A. S.R.L., ca lipsit de interes. De asemenea, în cauză a declarat recurs și pârâta C. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., împotriva încheierii din 28 februarie 2022 și a deciziei civile nr. 454/14.03.2022 a Curții de apel București, secția a V-a civilă, prin care a solicitat casarea celor două hotărâri recurate, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Dosarul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 24 iunie 2022, sub nr. x/2017*. 1. Recursurile declarate de pârâtele D. și B. S.R.L. Pornind de la considerentele deciziei de casare, recurentele invocă faptul că, în rejudecarea apelului, instanța de prim control judiciar ar fi încălcat dispozițiile art. 501 C. proc. civ. și, implicit, pe cele ale art. 7 din același cod, fiind incident motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, au susținut că instanța de apel a nesocotit considerentele obligatorii statuate în recurs de instanța supremă. În acest sens, după ce au fost evocate o serie de considerente ale instanței de apel privind analiza excepției lipsei calității procesuale pasive, recurentele-pârâte au arătat că raționamentul este contrar deciziei de casare, prin care Înalta Curte a stabilit că, în ipoteza în care instanța de apel reține că este justificată calitatea procesuală a tuturor pârâtelor sau cel puțin a unora dintre acestea, are obligația să motiveze în drept cu privire la răspunderea solidară a tuturor pârâtelor, în baza unei presupuse garanții a producătorului, luând în considerare că pârâtele au calități diferite care generează raporturi juridice specifice. Procedând contrar indicațiilor care i-au fost trasate, recurentele consideră că instanța de apel ar fi stabilit că toate pârâtele justifică o calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, deci și o răspundere solidară, prin raportare la pretențiile deduse judecății, pentru simplul motiv că apelanta-reclamantă a descris o serie de elemente factuale cu privire la fiecare pârâtă. Recurentele susțin că instanța de apel ar fi trebui să analizeze și să motiveze ea însăși dacă, prin raportare la obiectul și cauza acțiunii, chiar ar putea să existe o răspundere solidară a pârâtelor, iar nu să delege această atribuție în sarcina primei instanțe. În continuare, recurentele susțin că, și considerentele instanței de apel referitoare la normele de drept substanțial aplicabile cauzei sunt contrare îndrumărilor din decizia de casare, potrivit căreia, "argumentele referitoare la legea aplicabilă nu constituie simple apărări, aflate la latitudinea părții și opțiunii sale de a le invoca sau nu, pentru a fi supuse limitărilor și sancțiunii prevăzute de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ci sunt chestiuni ce se impune a fi verificate din oficiu de instanțele de fond, având atribuții exclusive în identificarea și aplicarea normelor de drept incidente raportului juridic dedus judecății". În concret, arată că, deși instanța de apel ar fi reținut că este justificată calitatea procesuală pasivă în persoana tuturor celor trei pârâte în temeiul "viziunii reclamantei", totuși nu a stabilit normele substanțiale aplicabile cauzei, în raport de care prima instanță ar urma să analizeze pe fond eventuala răspundere a pârâtelor, ci a lăsat acest "detaliu" în sarcina primei instanțe. O altă critică subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. o reprezintă încălcarea efectului devolutiv al apelului, în ce privește limitele acestui efect, respectiv prin raportare la ceea ce s-a supus judecății la prima instanță. În dezvoltarea acestei critici, recurentele susțin că instanța a nesocotit dispozițiile art. 478 C. proc. civ., permițându-i apelantei-reclamante să își modifice temeiul pretențiilor sale direct în calea de atac a apelului. În acest sens, precizează că, la primul termen de judecată acordat în rejudecare, respectiv cel din 06.12.2021, instanța de apel a pus în vedere reprezentantului convențional al apelantei să clarifice și să precizeze, în concret, temeiul de drept substanțial invocat în susținerea pretențiilor deduse judecății. Față de precizările reclamantei, recurentele arată că au formulat note de ședință la termenul din 28.02.2022, prin care au solicitat înlăturarea susținerilor apelantei de la termenul din 06.12.2021, întrucât, în realitate, apelanta și-a modificat în apel cauza și temeiul juridic al acțiunii. Prin decizia recurată, instanța de apel ar fi reținut, în mod nelegal, că reclamanta invocă, în realitate, fie o răspundere a producătorului în temeiul dispozițiilor contractuale (deci o răspundere contractuală la care reclamanta nu a făcut nicio minimă referire), fie că ar invoca răspunderea producătorului, însă fără să precizeze temeiul de drept, respectiv dacă ar fi vorba despre normele generale ale C. civ. ori despre normele speciale ale Legii nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele cauzate de produsele cu defecte. Totodată, recurentele invocă faptul că ar fi fost încălcate și dispozițiile art. 36 C. proc. civ., întrucât, prin raportare la actul de învestire a instanței și la calitatea pârâtelor (niciuna dintre acestea neavând calitatea de vânzător într-un raport juridic încheiat cu reclamanta), prima instanță în mod legal și temeinic a admis excepția lipsei calității procesuale pasive. Dintr-un alt punct de vedere, se arată că, prin faptul că a reținut în privința C. S.R.L. (în continuare, "RMB") că, în rejudecare, instanța nu se poate pronunța tocmai datorită rămânerii definitive a soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și a soluției de trimitere spre rejudecare, instanța de apel ar fi încălcat, pe de o parte, dispozițiile art. 500 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin decizia din recurs a fost casată în întregime decizia atacată, iar pe de altă parte, că sunt obligatorii dezlegările din cuprinsul decizie de casare, prin care Înalta Curte a reținut că, "sunt redate o serie de considerente de fapt, dar nu există o veritabilă motivare în drept asupra răspunderii solidare a tuturor pârâtelor în baza unei presupuse garanții a producătorului, deși acestea aveau calități diferite, care generau raporturi juridice specifice", de unde rezulta obligația instanței de apel, ca în rejudecare, să analizeze eventuala răspundere/calitate a fiecărei pârâte în parte, deci inclusiv cu privire la pârâta RMB. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele învederează că instanța de apel nu ar fi motivat în fapt și în drept de ce a reținut că toate pârâtele au calitate procesuală pasivă. Apreciază că motivarea unei asemenea statuări este necesară, pe de o parte, pentru ca pârâtele să cunoască motivele de fapt și de drept pentru care este justificată calitatea lor procesuală pasivă și, pe de altă parte, pentru ca prima instanță să poată cerceta cauza pe fond, prin raportare la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive. În concret, arată că, deși s-a reținut că temeiul acțiunii reclamantei ar fi reprezentat de "garanția contra producătorului", instanța de prim control judiciar nu ar fi motivat care sunt normele de drept care reglementează aceasta pretinsă formă de garanție și în raport de care poate fi reținută calitatea procesuală pasivă a tuturor pârâtelor, deși avea această obligație prin raportare la considerentele obligatorii ale deciziei de casare. Mai mult, instanța a făcut referire la "viziunea apelantei", dar nu a fost preocupată să stabilească și să motiveze ea însăși care este temeiul de drept care ar impune producătorului să ofere o garanție pentru buna funcționare a bunului produs și care sunt normele substanțiale care ar reglementa respectiva garanție, în contextul în care a reținut că producătorul este și primul vânzător al bunului, coroborat cu faptul că producătorul D. este o societate de naționalitate germană, iar bunul a fost vândut, pentru prima dată, pe teritoriul Germaniei. Totodată, trebuia stabilit care sunt normele de drept în raport de care vor fi soluționate pe fond pretențiile reclamantei, mai ales în contextul în care instanța de apel ar fi reținut fie că reclamanta solicită aplicarea remediilor prevăzute de dispozițiile art. 1716 C. civ., fie că reclamanta solicită aplicarea dispozițiilor contractuale, sugerând deci ipoteza unei răspunderi contractuale, neinvocate de partea reclamantă, fie că nemulțumirile reclamantei ar viza răspunderea producătorului. Recurentele susțin că instanța de apel nu a arătat care sunt normele substanțiale în temeiul cărora, dacă ar fi fost într-adevăr emisă, garanția acordată de producător s-ar fi transmis în patrimoniul reclamantei, care a achiziționat autovehiculul de la societatea germană E., și în ce temei este reținută calitatea procesuală a tuturor pârâtelor pentru pretinsa garanție a producătorului, deci cel puțin posibilitatea teoretică a unei răspunderi solidare a acestora. Această conduită a instanței de apel ar vădi arbitrariul acestei instanțe, de natură să încalce dreptul recurentelor la un proces echitabil și accesul la o instanță independentă și imparțială. Dintr-un alt punct de vedere, recurentele învederează că decizia atacată cuprinde considerente contradictorii. O primă contradicție ar avea legătură cu stabilirea normelor substanțiale în raport de care urmează să fie analizate pretențiile reclamantei, în contextul în care instanța de apel ar fi reținut fie că reclamanta solicită aplicarea remediilor prevăzute de dispozițiile art. 1716 C. civ., fie că reclamanta solicită aplicarea dispozițiilor contractuale, sugerând deci ipoteza unei răspunderi contractuale, neinvocate de partea reclamantă, fie că nemulțumirile reclamantei ar viza răspunderea producătorului. O altă contradicție ar exista între considerentele prin care instanța de prim control judiciar ar fi reținut pe de o parte că modul de redactare al acțiunii principale poate părea defectuos în încercarea de clarificare a petitului acesteia, iar pe de altă parte că, "în mod contrar susținerilor intimatelor pârâte, această ipoteză a fost prezentată cu claritate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, etapele raționamentului său fiind cronologic și neechivoc prezentate". Cu privire la încheierea din 28 februarie 2022, recurentele reiau motivele pentru care au susținut excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea apelului, depuse la dosarul de apel prin notele de ședință din 31 ianuarie 2022 și arată că, prin notele de ședință din 28 februarie 2022, apelanta-reclamantă A. ar fi recunoscut că a vândut autovehiculul, însă a formulat motive în sensul respingerii excepției lipsei de interes. După ce prezintă considerentele instanței de apel care au condus la respingerea excepției, recurentele învederează că hotărârea încalcă dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 și art. 458 C. proc. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Arată că, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile sau, după caz, a unei căi de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. Or, întrucât intimata-reclamantă a înstrăinat autovehiculul și nu mai poate exercita niciunul dintre atributele dreptului de proprietate cu privire la acest bun, este limpede că aceasta nu mai justifică un interes în susținerea cererii de apel, nemaiputând să obțină niciun folos practic, respectiv înlocuirea autovehiculului cu un altul având aceleași caracteristici ori, în subsidiar, restituirea contravalorii acestuia, luând în considerare că ambele pretenții presupun, prin natura lor, ca apelanta-reclamantă să restituie, la rândul său, pârâtelor (sau celei căzute în pretenții) autovehiculul. 2. Recursul declarat de pârâta C. S.R.L. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta RMB susține că instanța de apel a nesocotit considerentele obligatorii statuate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a reținut că nu se poate pronunța asupra calității procesuale pasive a recurentei, "datorită rămânerii definitive a soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și a soluției de trimitere spre rejudecare". Or, arată că, prin decizia nr. 1266/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost casată în integralitate decizia nr. 176/2020 a Curții de Apel București, prin urmare, instanța de apel trebuia să se pronunțe și asupra calității procesuale pasive a RMB. Prin urmare, consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 500 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea casată nu are nicio putere. Dintr-un alt punct de vedere, arată că au fost încălcate și considerentele instanței de recurs, prin care aceasta a stabilit că instanțele de fond au sarcina să verifice din oficiu care sunt normele de drept incidente raportului juridic dedus judecății. Se mai susține că instanța de apel nu ar fi motivat în drept considerentele privind reținerea răspunderii solidare a tuturor pârâtelor, în baza unei garanții a producătorului, deși instanța de recurs a impus motivarea în drept a acestei răspunderi, mai ales în contextul în care pârâtele au calități diferite care generează raporturi juridice specifice. Recurenta-pârâtă învederează că instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile care reglementează efectul devolutiv al apelului, respectiv art. 477-478 C. proc. civ. Astfel, arată că apelanta-reclamantă și-ar fi modificat temeiul pretențiilor sale direct în calea de atac a apelului, arătând că temeiul de drept este unul care "nu își găsește o reglementare propriu-zisă", însă remediile sunt date de art. 1716 C. civ., chiar dacă acest articol nu are în vedere producătorul autovehiculului. Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că decizia cuprinde motive contradictorii. Astfel, raportat la considerentele din decizia de casare, apreciază că instanța de apel a admis apelul, fără să motiveze în fapt și în drept de ce toate pârâtele au calitate procesuală pasivă. Deși instanța de apel s-ar fi referit la garanția contra producătorului, nu motivează care ar fi temeiul de drept aplicabil acestei garanții și de ce raportat la această garanție toate pârâtele ar avea calitate procesuală pasivă, fiind evident că recurenta nu este producător al autovehiculului. În plus, instanța de apel nu a motivat temeiul unei eventuale răspunderi solidare a tuturor pârâtelor, având în vedere că au calități diferite. Nu în ultimul rând, raportat la faptul că, la termenul din 28.02.2022, intimata-reclamantă a recunoscut că a vândut autovehiculul, fiind evidentă lipsa de interes în susținerea pretențiilor formulate prin cererea introductivă de instanță, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 28.02.2022 a Curții de Apel București. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă învederează că încheierea din 28.02.2022 este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 și art. 458 C. proc. civ.. În concret, cum intimata-reclamantă nu mai este proprietar al vehiculului pentru care a solicitat înlocuirea sau contravaloarea lui, consideră că în mod greșit ar fi fost respinsă excepția lipsei de interes în promovarea apelului. Prin raportul întocmit la data de 30.12.2022, s-a concluzionat că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursurile sunt declarate în termen legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Raportul a fost comunicat părților la data de 25.04.2023, fără ca acestea să formuleze puncte de vedere. Recursurile au fost admise în principiu prin încheierea din data de 20.06.2023, prin care s-a stabilit termen de judecată la data de 26.09.2023. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursurile declarate împotriva încheierii din 28.02.2022 Recurenții pârâți au criticat soluția de respingere a excepției lipsei de interes, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., apreciind că sunt încălcate art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 și art. 458 C. proc. civ., susținând că intimata reclamantă a înstrăinat autovehiculul și nu mai poate exercita niciunul dintre atributele dreptului de proprietate cu privire la acest bun. Definit de art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. drept o condiție de exercițiu a acțiunii civile, interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin promovarea acțiunii judiciare, respectiv a căii de atac. Și, întrucât potrivit art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, el trebuie menținut pe întreaga perioadă a procedurii judiciare. Prin încheierea de dezbateri din 28.02.2022, instanța de apel a făcut o analiză corectă a interesului reclamantei în promovarea căii de atac a apelului, precizând că susținerile apelantei vizează cererea de chemare în judecată, iar consecințele înstrăinării autoturismului pot fi evaluate doar la momentul soluționării cererii introductive, motivele de apel vizând calitatea părților, legitimitatea procesuală și alte aspecte ce exced analizei pe fond. Ordinea soluționării excepțiilor, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ., impunea soluționarea cu prioritate a lipsei calității procesuale pasive față de excepția lipsei de interes. Deși ambele aspecte constituie condiții de exercitare a acțiunii civile, față de enumerarea prevăzută la art. 32 alin. (1) lit. b) și d) C. proc. civ., este justificată examinarea prioritară a calității procesuale. Situația invocată de pârâte, în sensul că reclamanta nu mai este proprietar al autoturismului pentru care a solicitat înlocuirea sau contravaloarea lui, nu era de natură a înlătura interesul în exercitarea căii de atac a apelului, față de soluția pronunțată de prima instanță, de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive. Dincolo de faptul că excepția lipsei de interes viza în realitate cererea de chemare în judecată și nu a fost invocat un motiv de apel sub acest aspect, verificarea interesului reclamantei rămâne subsidiară rezolvării chestiunii calității procesuale pasive, ce face obiectul apelului. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâte împotriva încheierii din 28 februarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondate. 2. Recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 454 din 14.03.2022 Prin intermediul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-pârâte au invocat faptul că, în rejudecare, se impunea să fie analizată și calitatea procesuală pasivă a RMB. Decizia de casare nu a fost respectată, nefiind analizate criticile privind garanția oferită prin certificatul extins de garanție și nici aspectele ce țin de menționarea societății germane ce asigură garanția, ceea ce ar fi putut pune în discuție inclusiv aplicarea în cauză a legii germane, sub care a fost convenită garanția extinsă. De asemenea, s-a susținut că au fost încălcate considerentele obligatorii ale deciziei instanței de casare, în cuprinsul căreia au fost trasate trei direcții principale, necesare a fi lămurite. Astfel, cu prilejul rejudecării, trebuia lămurit izvorul de drept al răspunderii solidare a celor trei pârâte, raportat la fiecare dintre ele, legea aplicabilă raportului de drept substanțial, temeiul juridic al formei de garanție a producătorului și clarificată situația de fapt. 2.1. În primul rând, în considerentele deciziei atacate, instanța de apel a reținut că, în privința pârâtei RMB, soluția de anulare a sentinței și de trimitere spre rejudecare a rămas definitivă ca urmare a anulării ca netimbrat a recursului declarat de această parte. În consecință, instanța de apel a notat că nu se poate pronunța asupra calității procesuale pasive a RMB. Această concluzie a instanței de apel este nelegală. Prin decizia nr. 1266/20.05.2021 a fost casată în tot decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Or, potrivit art. 500 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea casată nu are nicio putere. Analizând consecințele juridice ale anulării ca netimbrat a recursului pârâtei RMB, Înalta Curte constată că soluția casării integrale era întemeiată pe extinderea efectelor admiterii celorlalte recursuri, în temeiul art. 60 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât casarea deciziei să nu fie limitată de principiul independenței procesuale. Astfel, excepția prevăzută de art. 60 alin. (2) C. proc. civ. era aplicabilă în cauză față de natura raporturilor juridice de solidaritate pasivă deduse judecății, ceea ce înseamnă că admiterea recursurilor doar unora dintre debitorii solidari profită și celuilalt recurent, al cărui recurs a fost anulat în temeiul excepției de netimbrare. Prin urmare, instanța de apel a încălcat normele de procedură anterior menționate, cu consecințe asupra stabilirii limitelor rejudecării după casare. 2.2. În al doilea rând, Înalta Curte constată că prin decizia de casare nr. 1266/20.05.2021, s-au reținut următoarele: "Verificând subzistența în cauză a calității procesuale pasive din perspectiva art. 36 C. proc. civ. raportat la art. 1716 C. civ. privitor la garanția vânzătorului pentru buna funcționare a bunului, considerat a constitui temeiul pretențiilor reclamantei potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, prima instanță a reținut inexistența identității dintre pârâte și debitorii din raportul juridic dedus judecății, câtă vreme niciuna dintre acestea nu are calitatea de cumpărător în contractul de vânzare încheiat de reclamantă, iar garanția emisă acesteia provine sau a fost prelungită de altă societate, de naționalitate germană."; "…nu există o veritabilă motivare în drept asupra răspunderii solidare a tuturor pârâtelor în baza unei presupuse garanții a producătorului, deși acestea aveau calități diferite, care generau raporturi juridice specifice."; "Totodată, lipsește orice referire cu privire la temeiul juridic al unei asemenea forme de garanție și/sau actul juridic care consfințește nașterea sau transmiterea acesteia, deși, în cauză, pârâtele au contestat existența acesteia, inclusiv prin indicarea unei societăți de naționalitate germană care ar fi emis o prelungire a garanției inițiale…"; "În absența lămuririi motivate a cadrului procesual, a raportului juridic dedus judecății și a normelor de drept incidente, precum și a unei situații de fapt coerente, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate realiza un veritabil control de legalitate a soluției pronunțate…". În raport de statuările din decizia de casare și de dispozițiile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de apel, în rejudecare, avea obligația legală de a stabili, în mod clar și coerent, izvorul de drept al răspunderii solidare a celor trei pârâte, legea aplicabilă raportului de drept substanțial, temeiul juridic al formei de garanție a producătorului, fiind necesară și clarificarea situației de fapt, pe care instanța de casare a apreciat-o ca fiind contradictorie/incoerentă. Or, instanța de apel, după ce a explicat că temeiul acțiunii este reprezentat de garanția contra producătorului, nu s-a preocupat să stabilească, prin raportare la situația de fapt, temeiul juridic al acestui tip de garanție și legea aplicabilă din punct de vedere a raportului de drept internațional privat. În acest context, deși decizia de casare conținea referiri la indicarea unei societăți de naționalitate germană care ar fi emis o prelungire a garanției inițiale, instanța de apel nu s-a preocupat să stabilească dacă prezintă relevanță faptul că autoturismul a fost cumpărat de la societatea E. din Germania, iar în certificatul de garanție extinsă emis de vânzător se menționează că garanția este asigurată de către F. și cumpărătorul se obligă să se adreseze în primul rând către societatea care asigură garanția . Totodată, raționamentul instanței de apel este contradictoriu, întrucât, pe de o parte, reține că temeiul acțiunii este garanția contra producătorului, iar pe de altă parte, consideră aplicabile prevederile art. 1716 C. civ. privind garanția pentru buna funcționare contra vânzătorului, iar apoi răspunderea contractuală, deși reclamanta nu a cumpărat autoturismul de la pârâte și în discuție era o prelungire convențională, acordată de un terț, a garanției inițiale a producătorului (garanției de fabrică). Mai mult, în contra îndatoririlor trasate prin decizia de casare, instanța de apel a apreciat că solidaritatea/stabilirea proporției responsabilității fiecărei pârâte constituie chestiuni de fond și nu pot fi abordate decât de prima instanță, cu ocazia rejudecării, conduită ce contravine dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.. Din moment ce decizia de casare a statuat obligația instanței de rejudecare de a stabili temeiul juridic al garanției producătorului și/sau actul juridic care consfințește nașterea sau transmiterea acesteia, precum și legea aplicabilă raportului juridic cu element de extraneitate, instanța de apel nu putea delega aceste verificări primei instanțe. În consecință, constatând întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se mai impune analiza celorlalte critici. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 și art. 497 teza I C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentele-pârâte D.., B. S.R.L. și C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 454/2022 din 14 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.