ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1266/2021

Ședința publică din data de 20 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1910/19.06.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâte, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.R.L. și D., pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtelor și a fost obligată reclamanta la plata sumei de 2.325 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta B. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 176/2020 din 02 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.R.L., B. S.R.L. și D., a anulat sentința civilă nr. 1910/19.06.2018 și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în esență, urmîtoarele:

Reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele C. S.R.L. și B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtelor la înlocuirea autoturismului x, cu seria de șasiu x, cu un alt autoturism cu aceleași caracteristici, cu fixarea unui termen rezonabil de către instanță în acest sens; obligarea pârâtelor la restituirea contravalorii autoturismului, în cazul în care nu își îndeplinesc obligația de înlocuire a autoturismului în termenul fixat de instanță, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În principal, solicitarea reclamantei din cererea introductivă este în sensul dispozițiilor art. 1716 alin. (2) C. civ., respectiv ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la înlocuirea bunului cu unul având aceleași caracteristici și fixarea în mod expres de către instanța de judecată a unui termen rezonabil în acest sens. S-a apreciat că fixarea termenului de îndeplinire a obligației este esențială tocmai din cauza specificității bunului vândut: există șansa reală ca pârâții să nu reușească să identifice un autoturism având aceleași caracteristici pe care să îl propună spre înlocuire.

De asemenea, există șansa reală ca pârâții să refuze înlocuirea autoturismului, chiar și în cazul pronunțării unei hotărâri în acest sens, ipoteză în care reclamanta ar rămâne lipsită de remediul de ultim rând stipulat de art. 1716 C. civ., mai precizează reclamanta.

Tocmai din cauza aspectelor mai sus arătate, acțiunea vizează și ipoteza subsecventă, respectiv situația în care pârâtele nu își îndeplinesc obligația de înlocuire a bunului în termenul stabilit de instanță. În atare ipoteză, se impune obligarea acestora la restituirea contravalorii bunului, mai menționează reclamanta în acțiunea formulată.

Curtea reține că, în speță, la data de 07.12.2015, reclamanta a achiziționat autoturismul x (denumit în continuare autoturismul), cu seria de șasiu x, în valoare de 96.250 EURO1 de la societatea E., acesta fiind în perioada de garanție. La data de 07.07.2016, reclamanta a achiziționat prelungirea garanției autoturismului, pentru o perioadă de încă 12 luni, respectiv până la data de 07.07.2017, prin intermediul dealerului Mercedes local: B. conform certificatului de garanție nr. x.

Reclamanta apelantă a invocat faptul că la câteva săptămâni după achiziționarea autoturismului, a constatat existența unor probleme, în concret, pe timp friguros, la deschiderea portierelor, geamurile autovehiculului fiind înghețate, nu executau mișcările necesare pentru a se detașa de chedere, iar din aceasta cauză, apărea, in mod aleator, unul din cele patru fenomene defectuoase de mai jos: imposibilitatea închiderii portierelor, acestea lovind in chederul superior montat pe caroserie; portierele se închideau, dar după închiderea acestora; geamul se ridica, dar închidea peste (in exteriorul) chederul superior, sau, câteodată chiar forța chederul, deformandu-l iremediabil; geamul nu mai executa cursa de ridicare finala (de cea 1 cm) pt putea realiza etanșeitatea si rămânea un luft prin care pătrundea apa si frigul in habitaclu; geamurile nu mai răspundeau la comanda de acționare a butonului de coborâre/ridicare. Toate aceste defecțiuni făceau practic imposibila utilizarea autoturismului pe timp de iarna, fiind in imposibilitatea de a închide portiera si astfel de a utiliza autoturismul.

Având în vedere defecțiunile respective, constatate și de către reprezentanții B., autoturismul a fost introdus în service in mod repetat pentru remedierea defecțiunilor, în virtutea garanției în vigoare, fiind efectuate o serie de reparații. In cadrul acestor lucrări de reparații, a fost efectuată schimbarea totală a subansamblelor și pieselor care prezentau simptomele descrise mai sus. Menționează că această schimbare a subansamblelor menționate mai sus a avut loc atât în perioada februarie- martie 2016, cât și în luna februarie 2017, însă defecțiunea nu a fost niciodată remediată.

Simplul motiv pentru care defecțiunea nu a persistat în perioada cuprinsă între cele două introduceri în service a fost faptul că perioada rece a trecut și, în mod implicit, simptomele autoturismului au dispărut, revenind însă odată cu instalarea perioadei de iarnă 2016- 2017.

Cu toate că s-a intervenit în repetate rânduri asupra autoturismului, simptomele prezentate nu au fost remediate, motiv pentru care societatea B. a solicitat expertiza unui reprezentant din echipa tehnică a Mercedes Benz. Ulterior inspecției efectuate de către acest reprezentant tehnic la începutul anului 201 7 și doar după repetate insistențe din partea reclamantei, atât telefonic, cât și prin e-mail, i-a fost comunicat prin e-mail un răspuns din partea C., prin care i se comunică următoarele: producătorul și alte departamente tehnice au fost sesizați cu problema autoturismului; nu a fost identificată nici o soluție tehnică pentru remedierea defecțiunilor identificate de către B. și reprezentantul Mercedes Benz; se propune o soluție total hilară privind dezghețarea manuală a chederului de pe rama inferioară a geamului, înainte de a deschide portiera.

În esență, prin răspunsul furnizat se transmite în mod efectiv refuzul Mercedes Benz de a repara defecțiunile pe motivul comunicat de către acesta al existenței unui defect ireparabil al autoturismului, neexistând nici o soluție de remediere viabilă. Reclamanta susține că a informat reprezentantul societății B. cu privire la starea autoturismului, transmițând acestuia inclusiv o serie de filmări care atestă defecțiunile menționate (anexează cererii întreaga corespondență cu reprezentantul dealer-ului). De altfel, defecțiunile au fost constatate chiar și la momentul efectuării reparațiilor asupra autoturismului.

Într-un final, văzând lipsa totală de interes sau asumare a oricăreia din părțile implicate, s-a adresat o notificare (anexată cererii) către dealer-ul german de unde a fost achiziționat autoturismul, societatea E., societatea C. și societatea B., prin care îi informa cu privire la poziția sa și prin care le solicita schimbarea autoturismului cu unul lipsit de defecțiuni, precum și repararea prejudiciului cauzat de imposibilitatea folosirii autoturismului în perioada rece, de iarnă. Răspunsurile tuturor părților notificate vizau o disculpare față de subscrisa, fiecare dintre acestea indicând culpabilitatea celeilalte părți.

Verificând temeinicia excepției lipsei calității procesuale pasive invocate în cauză, instanța de apel a stabilit că raportul juridic dedus judecății se bazează pe garanția de producător și a apreciat că prima instanță era ținută de limitele învestirii sale, neputând să recalifice temeiul cererii reclamantei apelante, iar excepția lipsei calității procesuale pasive trebuia analizată prin raportare la garanția furnizată de către Producător.

Pretențiile reclamantei nu se întemeiază pe vicii ascunse sau pe garanția de bună funcționare, reglementate de C. civ., ci aceste pretenții se bazează pe garanția de funcționare oferită de producător, garanție care nu a fost remisă în momentul achiziționării autoturismului de către vânzătorul E., aceasta existând însă în baza de date a producătorului. Ceea ce prezintă relevanță în speță, este faptul că Producătorul, respectiv intimata pârâtă C. S.R.L., a oferit o garanție, care a fost transmisă vânzătorului și apoi reclamantei, in abstracto, în momentul achiziționării autoturismului. Garanția există și este dovedită în sensul de negotium chiar dacă în sensul de instrumentum, ea nu a fost remisă apelantei de către vânzător, afirmație care este întărită și de faptul că intimatele au intervenit asupra autoturismului în baza garanției de producător. De aici se poate trage concluzia că acestea și-au recunoscut obligația care decurge din această garanție, în caz contrar nu ar fi încercat o remediere a autoturismului.

Curtea de Apel a reținut că asupra autoturismului s-a intervenit de mai multe ori în service-ul autorizat din Cluj-Napoca, existând mențiuni exprese că lucrările au fost efectuate în garanție, iar ca și client (debitorul garanției) figurează C.. Chiar dacă prelungirea garanției de producător a fost încheiată cu societatea germană F., defecțiunile au apărut în perioada în care garanția de bază oferită de producător era încă efectivă, astfel că, F. nu este ținută să răspundă pentru defecțiunile survenite în perioada la care a făcut referire apelanta reclamantă.

În cauză, au fost chemate în judecată în calitate de pârâte, atât D., cât și C., societăți care acționează față de apelantă în calitate de producător al autoturismului. D., prin poziția sa procesuală nu își neagă calitatea de producător, iar pe autoturism, apar înscrise datele acestei societăți. C. figurează pe toate fișele de reparație ale autoturismului în garanție, în calitate de client. De asemenea. C. a fost entitatea care i-a confirmat apelantei că defecțiunile existente nu au soluție tehnică.

La data achiziționării, autoturismul beneficia încă de garanția de 2 ani oferită de Producător, care este și primul vânzător al automobilului. Prin răspunsul dat la interogatoriu, intimata pârâtă B. S.R.L. a confirmat existența garanției oferite de către producător.

În consecință, instanța de apel a constatat că reclamanta apelantă a argumentat și a dovedit existența raportului juridic de garanție oferită de către Producător, excepția invocată urmând a fi considerată neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, intimatele-pârâte au declarat recurs, solicitând deopotrivă casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost efectuat și comunicat părților la 19.11.2020.

Prin încheierea din data de 18.02.2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., a admis excepția netimbrării recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., a admis în principiu recursurile declarate de pârâtele C. S.R.L. și D., constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

Înalta Curte luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula cererea de recurs ca netimbrată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Dispozițiile art. 197 C. proc. civ. prevăd că "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

De asemenea, prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Dispozițiile art. 32 ale O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a stabilit în sarcina recurentei-pârâte B. S.R.L. obligația de a plăti taxa judiciară de timbru în cuantum de 4.230,64 RON.

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Înalta Curte, constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat și că părțile nu s-au conformat obligațiilor ce le reveneau, deși s-a pus în vedere acestora să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 4230,64 RON, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosar.

În aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu art. 197 C. proc. civ., care stabilesc că netimbrarea sau insuficienta timbrare atrag anularea cererii.

Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) și art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 raportate la art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea ca netimbrată a cererii de recurs.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează a proceda la anularea ca netimbrată a cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L..

Prin memorii de recurs distincte, dar cu un conținut similar, recurentele - pârâte C. S.R.L. și D. au invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând nemotivarea de către instanța de apel a soluției asupra excepției insuficientei timbrări și asupra întregului apel, precum și motivarea contradictorie a soluției pronunțate.

În ceea ce privește timbrajul cererii de apel formulate de reclamantă, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, apelanta - reclamantă ar fi trebuit să achite o sumă calculată la 50% din taxa datorată pentru suma contestată, în cauză nefiind incidente cazurile prevăzute la art. 25 alin. (2) din același act normativ, pentru care se instituie o taxă fixă în cuantum de 50 de RON. Aspectele au fost invocate în fața de apel, dar au fost înlăturate în mod nejustificat, în opinia recurentelor, fără indicarea cazului concret în care s-ar încadra demersul apelantei, pentru a beneficia de taxa fixă. Prin încălcarea dispozițiilor art. 23 și 25 din O.U.G. nr. 80/2013, se apreciază că ar fi atrasă și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește considerentele deciziei atacate, recurentele - pârâte au susținut că instanța de apel nu a expus în mod clar și coerent motivele pentru care a considerat că raportul juridic dedus judecății se întemeiază pe garanția producătorului (pentru care nu a fost indicat temeiul juridic al răspunderii), și nu pe garanția vânzătorului pentru buna funcționare a bunului, în condițiile în care dispozițiile art. 1716 C. civ. erau enunțate în mod repetat în cuprinsul cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă, apreciindu-se nejustificat că prima instanță a recalificat în mod greșit temeiul pretențiilor reclamantei.

Totodată, recurentele au arătat că decizia atacată nu cuprinde motivele pentru care calitatea procesuală pasivă este justificată pentru fiecare din pârâtele chemate în judecată în raport de temeiul răspunderii reținut de către instanța de apel. În acest cadru, recurenta - pârâtă C. S.R.L. a susținut că nu deține calitatea de producător, fiind doar importator al autoturismelor produse de D., iar pârâta B. S.R.L. este dealerul local din Cluj, invocându-se și neanalizarea apărării referitoare la lipsa acțiunii directe a reclamantei împotriva împotriva primului vânzător.

În egală măsură, recurentele - pârâte au susținut ca nefiind motivate aspectele referitoare la răspunderea solidară a celor trei pârâte în virtutea presupusei garanții a producătorului sau la transmiterea in abstracto a garanției oferite de producător de la primul cumpărător al autovehiculului, neținându-se cont că noțiunile de deținător al mărcii, producător, respectiv debitor al garanției sunt distincte și nu se regăsesc automat în patrimoniul aceleiași persoane, precum și de faptul că achiziționarea autovehicului de către reclamantă s-a realizat pe teritoriul Germaniei, generând un raport de drept internațional privat guvernat de anumite seturi de norme.

În legătură cu ultimul aspect menționat anterior, recurentele au invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a aplicat în mod implicit legea română și nu a ținut cont de apărările sale potrivit cărora contractul de vânzare - cumpărare încheiat de reclamantă este guvernat de legea germană, conform art. 2640 alin. (1) C. civ. raportat la art. 4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CE 593/2008 (Roma I).

De asemenea, au invocat și încălcarea de către intanța de apel a principiului relativității contractelor, prin reținerea răspunderii pârâtelor în temeiul unei garanții stabilite doar în sarcina producătorului.

Recurentele - pârâte au indicat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticând faptul că instanța de apel a reținut în considerentele sale un presupus răspuns al pârâtei B. S.R.L. la interogatoriu, deși proba cu acest obiect propusă de reclamantă nu a fost încuviințată de prima instanță.

Prin întâmpinările depuse la data de 10.08.2020, intimata - reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Prioritar apărărilor pe fondul recursurilor, intimata a invocat inadmisibilitatea soluției de casare în raport de criticile referitoare la insuficienta timbrare a apelului, susținând că pentru situația în care o asemenea aserțiune ar fi găsită ca întemeiată singura măsură legală ar fi cea prevăzută de art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, care permite instanței de control judiciar stabilirea cuantumului taxei de timbru datorate pentru etapa procesuală anterioară fără pronunțarea unei soluții radicale de admitere a căii de atac.

Totodată, a solicitat înlăturarea unor critici care, sub aparenta argumentare a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu fac decât să conteste modalitatea de interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, aspecte ce tind la netemeinicia hotărârii atacate și nu constituie motive de nelegalitate a acesteia, precum și a argumentelor referitoare la legea germană aplicabilă contractului de vânzare - cumpărare, care au fost invocate omisso medio direct în recurs, în absența unor apărări cu privire la acest aspect, ce ar fi putut fi formulate în fața instanțelor de fond.

Pe fondul recursului, intimata - pârâtă a susținut înlăturarea argumentelor recurentelor, apreciind că instanța de apel a făcut o corectă analiză a pricinii sub aspectul existenței calității procesuale pasive raportat la continutul cererii de chemare în judecată, raportul juridic dedus judecății, poziția părților și probele administrate în cauză, argumentând în mod judicios decizia pronunțată.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurentele - pârâte D. și C. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul fondat al recursului pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. acoperă situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei. Acesta are în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorești, trebuie să se arate situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe acre se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, fapt ce presupune, o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin continutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția. Pentru a constitui garanția asigurării unui proces echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, hotărârea instanței trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile/apărările părților. Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară și precisă, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate aspectele incidente în cauză, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, dreptul la un proces echitabil putând fi considerat efectiv doar dacă sustinerile partilor sunt examinate de catre instanta, aceasta având obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba.

Analizând considerentele deciziei atacate din perspectiva cerințelor de calitate enunțate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de apel nu a analizat efectiv toate susținerile părților și nu a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar.

Verificând subzistența în cauză a calității procesuale pasive din perspectiva art. 36 C. proc. civ. raportat la art. 1716 C. civ. privitor la garanția vânzătorului pentru buna funcționare a bunului, considerat a constitui temeiul pretențiilor reclamantei potrivit mențiunilor din cererea de chemare în judecată, prima instanță a reținut inexistența identității dintre pârâte și debitorii din raportul juridic dedus judecății, câtă vreme niciuna dintre acestea nu are calitatea de cumpărător în contractul de vânzare încheiat de reclamantă, iar garanția emisă acesteia provine sau a fost prelungită de altă societate, de naționalitate germană.

Având de analizat apelul reclamantei care tindea la înlăturarea soluției de admitere a excepției, instanța de apel pornește de la a reține că prima instanță a încălcat principiul disponibilității prin luarea în considerare a garanției vânzătorului pentru buna funcționare a bunului drept temei juridic al pretențiilor reclamantei, deși raportul juridic dedus judecății era fundamentat pe garanția de funcționare oferită de producător. Or, din considerentele deciziei atacate, exceptând această critică adusă sentinței primei instanțe, nu se poate extrage motivul pentru care instanța de apel a ajuns la această concluzie, actele de procedură ale reclamantului care ar conduce la această concluzie, în condițiile în care acesta constituia un element esențial pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale active și ambele instanțe erau ținute să pornească de la același act de învestire al reclamantei.

În continuare, cercetând justificarea calității procesuale pasive a pârâtelor indicate de reclamantă prin acțiunea inițială și completarea ulterioară, după enunțarea unei situații de fapt cel puțin aparent contradictorii, fără trimitere la probele administrate în cauză, instanța de apel concluzionează că toate pârâtele ar putea fi ținute să răspundă în temeiul garanției producătorului. Cu acest prilej, sunt redate o serie de considerente de fapt, dar nu există o veritabilă motivare în drept asupra răspunderii solidare a tuturor pârâtelor în baza unei presupuse garanții a producătorului, deși acestea aveau calități diferite, care generau raporturi juridice specifice.

Totodată, lipsește orice referire cu privire la temeiul juridic al unei asemenea forme de garanție și/sau actul juridic care consfințește nașterea sau transmiterea acesteia, deși, în cauză, pârâtele au contestat existența acesteia, inclusiv prin indicarea unei societăți de naționalitate germană care ar fi emis o prelungire a garanției inițiale, aspect, de altfel, menționat și de instanța de apel, dar înlăturat prin simple afirmații, nefundamentate în fapt și în drept, ce țineau de momentul apariției defecțiunilor.

În absența lămuririi motivate a cadrului procesual, a raportului juridic dedus judecății și a normelor de drept incidente, precum și a unei situații de fapt coerente, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate realiza un veritabil control de legalitate a soluției pronunțate fără lipsirea părților de un grad de judecată devolutivă, impunându-se casarea în baza motivului de recurs invocat de recurente.

În ceea ce privește criticile referitoare la insuficienta timbrare a apelului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu pot atrage incidența aceluiași motiv de casare, apelanta achitând taxa în cuantumul stabilit de instanță. Pentru situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, dispozițiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 au lăsat acesteia posibilitatea de a dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Având în vedere soluția deja enunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se impune aplicarea directă a acestei măsuri, ce are caracter de excepție, pentru situațiile în care nu mai există un alt remediu pentru complinirea obligației legale, dar verificând legalitatea stabilirii timbrajului pentru calea de atac a apelului, instanța de recurs subliniază caracterul limitativ al cazurilor pentru care dispozițiile art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 au prevăzut plata unei taxe fixe de 50 RON pentru soluționarea căii de atac. În raport de caracterul acestora de excepții de la regula prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la calculul taxei de timbru datorate pentru căile de atac, nu este posibilă extinderea prin analogie la alte situații în care s-ar aprecia că subzistă premisa nejudecării fondului. În consecință, instanța de apel va reevalua modalitatea de stabilire a taxei de timbru luând în considerare aceste statuări.

În ceea ce privește aspectele invocate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dată fiind soluția formulată cu privire la precedentul motiv de recurs și considerentele acesteia, ele vor fi avute în vedere de instanța de apel cu prilejul rejudecării. În acest cadru, subliniem că argumentele referitoare la legea aplicabilă nu constituie simple apărări, aflate la latitudinea părții și opțiunii sale de a le invoca sau nu, pentru a fi supuse limitărilor și sancțiunii prevăzute de art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ci sunt chestiuni ce se impune a fi verificate din oficiu de instanțele de fond, având atribuții exclusive în identificarea și aplicarea normelor de drept incidente raportului juridic dedus judecății.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza instanței de apel spre rejudecare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 176/2020 din 02 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte D. și C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 176/2020 din 02 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Fară nicio cale de atac în ceea ce privește recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

Definitivă în ceea ce privește recursurile declarate de pârâtele D. și C. S.R.L.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2021.