ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1795/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 16.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.N. AEROPORTUL INTERNAȚIONAL TIMIȘOARA - TRAIAN VUIA S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea pârâtului la plata sumei totale de 22.085,00 RON cu titlu de prejudiciu și actualizarea debitului cu indicele de inflație, până la plata efectivă a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 152 alin. (1), art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2022, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a încuviințat pentru reclamantă și pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosar și a respins proba cu expertiză în specialitatea contabilitate ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 720/2022 din 29 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A.; a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.N. AEROPORTUL INTERNAȚIONAL TIMIȘOARA - TRAIAN VUIA S.A., în contradictoriu cu pârâtul A. și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 17810,48 RON reprezentând despăgubiri, sumă ce se va actualiza cu rata inflației până la plata efectivă a debitului principal.

A respins în rest cererea ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul A., prin avocat, a declarat apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulată de către S.N. Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia S.A., în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În probațiune, a arătat că înțelege să se folosească de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de proba cu expertiza judiciară în specialitatea construcții civile pentru stabilirea suprafețelor efectiv închiriate și care nu făceau parte din spațiul public destinat pasagerilor și o expertiză în specialitatea contabilitate având ca obiectiv calcularea pretinsului prejudiciu raportat la clauzele Contractelor de închiriere nr. x/01.11.2010 și nr. y/03.11.2010, astfel cum acestea au fost modificate, în sensul de a stabili totalul sumelor încasate de Aeroport în temeiul acestor contracte și eventualele sume stabilite în plus, probă respinsă de judecătorul fondului.

La primul termen de judecată acordat în cauză (23.10.2023), instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul asupra apelului părții prezente (reclamantei) și a dispus amânarea pronunțării la data de 6 noiembrie 2023.

Prin cererea depusă la 01.11.2023, apărătorul pârâtului a solicitat redeschiderea dezbaterilor motivat de faptul că a fost în imposibilitate reală de a să prezenta în cauză și de a depune o cerere de amânare, arătând, totodată, că, prin apelul formulat, a invocat excepții și a solicitat încuviințarea de probe noi care nu au putut fi analizate în condiții de contradictorialitate.

Prin decizia civilă nr. 534/A din 6 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de către pârâtul A. în contradictoriu cu intimatul reclamant S.N. Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia S.A., împotriva sentinței civile nr. 720/29.11.2022 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, pârâtul A., prin avocat, a declarat recurs, prin care a solicitat, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 497 din C. proc. civ., admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 534/A din 06.11.2023 și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea întregului probatoriu solicitat în cauză, dat fiind faptul că, prin apelul formulat, a solicitat și efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate, fără ca această cerere să fi fost dezbătută, analizată și nici soluționată de către instanța de apel, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv încălcarea dreptului la apărare prin neanalizarea tuturor solicitărilor de probe și nerespectarea principiului oralității și al contradictorialității procesului civil; în subsidiar, a solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) coroborat cu cele ale art. 497 din C. proc. civ., admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 534/A din 06.11.2023 și, rejudecând cauza, admiterea apelului formulat, în principal, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar, în subsidiar, admiterea apelului, cu consecința respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

I. În motivare, după expunerea succintă a cauzei, printr-o primă critică, recurentul a susținut caracterul neîntemeiat al soluțiilor pronunțate atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel în ceea ce privește excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Detaliind, a arătat că, la termenul din 10.05.2022, în fața instanței de fond, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la faptul că prejudiciul pretins de Aeroport vizează perioada august- noiembrie 2012, perioadă în care nu a mai deținut calitatea de director al Aeroportului.

Totodată, a învederat că, raportat la faptul că pretinsul prejudiciu aferent perioadei ianuarie 2011- iunie 2012 cât recurentul a îndeplinit funcția de director al Aeroportului, atât din perspectiva Aeroportului - suma de 239.570,30 RON (inclusiv TVA), cât și a Raportului de expertiză contabilă întocmit în cauza penală - suma de 216.930 RON (inclusiv TVA) a fost deja recuperată de către Aeroport prin plata acestor sume direct de către chiriașul B. S.R.L., solicitarea obligării sale la plata sumei de 22.085 RON cu titlu de prejudiciu apare ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Susținând că nu-i pot fi imputate pretinsele diferențe de chirie aferente unei perioade în care nu a mai avut calitatea de director, recurentul arată că Aeroportul trebuia să se îndrepte împotriva chiriașului, așa cum procedase deja și, în subsidiar, împotriva succesorului său, care a îndeplinit funcția de director în perioada în discuție (18 iunie - octombrie 2012) și care, la începutul lunii noiembrie, a procedat la modificarea Contractelor de închiriere.

Totodată, a arătat că împrejurarea constând în faptul că a semnat respectivele contracte de închiriere nu poate constitui temei al atragerii răspunderii sale, câtă vreme societatea a stat în pasivitate și s-a mulțumit doar cu recuperarea prejudiciului estimat de către Curtea de Conturi, fără a întreprinde alte măsuri de remediere în perioada iunie - noiembrie 2012.

În continuare, recurentul a arătat că înțelege să își întemeieze recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și 5 C. proc. civ.

II. Subsumat ipotezei prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a învederat că, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) și (7), art. 237 alin. (2) pct. 7 coroborate cu cele ale art. 174 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea de a se pronunța asupra tuturor cererilor și probelor solicitate de părți în condiții de legalitate. Or, potrivit susținerilor recurentului, a nu pune în discuția părților, a nu analiza și a nu se pronunța cu privire la proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, solicitată prin chiar cererea de apel, echivalează cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În acest sens, a învederat că, la termenul când instanța a rămas în pronunțare, apărătorul său ales a fost nevoit să lipsească, motiv pentru care, până la data pronunțării hotărârii recurate, a formulat o cerere de repunere pe rol, care a fost respinsă prin chiar hotărârea recurată.

Astfel, în virtutea principiului contradictorialității, recurentul apreciază că se impunea ca cererea de redeschidere a dezbaterilor/repunere pe rol a cauzei să fi fost admisă, cu atât mai mult cu cât, prin apelul formulat, a invocat excepții și a solicitat încuviințarea de probe noi care nu au putut fi analizate în condiții de contradictorialitate.

De asemenea, a mai arătat că inclusiv în calea de atac a apelului încuviințarea probelor este suspusă condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 255 C. proc. civ., însă instanța de apel a omis a analiza solicitarea de încuviințare a probei în specialitatea contabilitate pentru a stabili întinderea exactă a pretinsului prejudiciu, în condițiile în care susține că, în principal, pretinsul prejudiciu nu există în ceea ce îl privește și, în subsidiar, nu a fost corect cuantificat, sens în care a reiterat argumentele arătate în fața instanței de apel.

III. Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că:

III. 1. Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici.

Detaliind, recurentul a arătat că, deși potrivit acestei dispoziții legale, Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia Aeroportul funcționează, avea obligația de a urmări lunar execuția Contractului său de mandat și avea posibilitatea de a face aplicarea art. 4 alin. (1) din același act normativ în cazul în care constata neîndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță asumate, acest fapt nu s-a întâmplat niciodată pe parcursul derulării relațiilor contractuale, neexistând nicio probă în acest sens.

De asemenea, a mai arătat că, așa cum rezultă și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, intimata-reclamantă a invocat încălcarea art. 9 din Contractul de mandat, însă, în speță, nu poate fi vorba de încălcarea acestei prevederi contractuale, dat fiind faptul că cele două contracte imputate nu exced obiectului de activitate al Aeroportului și nici competențelor ce i-au fost atribuite prin Contractul de mandat, contrar celor reținute de către instanța de apel.

În continuare, printr-o altă critică, recurentul a susținut că:

III. 2. Hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 21 și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 care dispune că:

"în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate".

Mai mult, față de considerentul prin care instanța de apel a afirmat că "apelantul nu se poate prevala de descărcarea de gestiune efectuată de adunarea generală a acționarilor pentru anii 2010 și 2011, câtă vreme prejudiciul care i s-a imputat a rezultat în urma unui control ulterior al Curții de Conturi", recurentul, evocând considerentele 55-60 din Decizia RIL nr. 19/2019 din 3 iunie 2019, a arătat că, în condițiile în care Ministerul Transporturilor și Adunarea Generală a Acționarilor au stat în pasivitate, fără a întreprinde vreo măsură împotriva sa, în prezent, nu i se poate solicita acoperirea unui prejudiciu care a fost produs din cauza pasivității conducerii Aeroportului din perioada iunie- noiembrie 2012, cât recurentul nu a mai îndeplinit nicio funcție în cadrul intimatei-reclamante.

Apreciiind că argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție își găsesc aplicabilitatea și în speță, recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 21 coroborate cu cele ale art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 atunci când a afirmat că Aeroportul nu a acționat prin invocarea propriei culpe pentru imputarea pretinsului prejudiciu după descărcarea de gestiune aferentă anilor 2010 și 2011, dat fiind că acest prejudiciu a rezultat în urma unui control al Curții de Conturi.

În continuare, printr-o altă critică, recurentul a susținut că:

III. 3. Hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 143

1

alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Detaliind, recurentul a arătat că, în motivarea hotărârii recurate, instanța de apel a afirmat că "(….) închirierea spațiilor Aeroportului la valoarea de piață și nu la tariful minim aprobat nu poate constitui o decizie de afaceri luată cu loialitate și bună-credință, așa cum susține apelantul, ci dimpotrivă, este de natură să atragă răspunderea acestuia, potrivit disp. art. 143

1

alin. (1) din Legea nr. 31/1990".

De asemenea, recurentul apreciază că instanța de apel, ca și instanța de fond, au respins în mod neîntemeiat apărarea sa cu privire la necunoașterea Hotărârii nr. 28/2005 a Consiliului de Administrație al Aeroportului prin care a fost aprobată o grilă minimă a tarifelor de închiriere, sens în care a reiterat argumentele aduse prin întâmpinarea de la fond și din cererea de apel.

Astfel, a solicitat să se ia act de faptul că instanța de apel a înlăturat în mod netemeinic apărarea sa referitoare la necunoașterea Hotărârii nr. 28/2005, deși a probat această realitate, inclusiv cu depozițiile de martor ale angajaților Aeroportului și semnatari ai Contractelor de închiriere în discuție, care au arătat că, până la controlul Curții de Conturi din anul 2012, nu au avut cunoștință de existența Hotărârii nr. 28/2005 a Consiliului de Administrație al Aeroportului care stabilea grilele minime de închiriere, sens în care face trimitere la Anexa nr. 3 a întâmpinării depuse la dosarul de fond.

Totodată, recurentul afirmă că nu a acționat cu intenția de a frauda interesele reclamantei, așa că, în lumina prevederilor art. 144

1

din Legea nr. 31/1990, deciziile de afaceri luate în interesul societății nu atrag răspunderea administratorilor, oricât de mare ar fi prejudiciul suferit de societate, mai ales că suma ce îi este pretinsă a fost generată sub o altă conducere, după încetarea contractului său de mandat, fără ca Aeroportul să fi făcut vreun demers pentru recuperarea integrală a pretinsului prejudiciu de la chiriașul B. S.R.L. De asemenea, contrar celor susținute de către Curtea de Apel Timișoara, arată că Aeroportul nu s-a înscris la masa credală a B. S.R.L. cu suma pe care i-o impută și pe care trebuia și putea să o pretindă de la chiriașul său, așa cum, de altfel, a mai procedat cu sumele indicate de către Curtea de Conturi, sumele înscrise la masa credală fiind aferente perioadei 27.01.2014 - 04.03.2016.

În plus, solicită a se lua act de faptul că, la nivelul Aeroportului, în anul 2011, nu exista o evidență și nici un Registru al hotărârilor Consiliului de Administrație, această evidență fiind demarată doar în cursul anului 2011, așa cum rezultă și din cuprinsul Raportului auditorului independent - Raport de auditare a situațiilor financiare întocmite pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2010, Anexa nr. 5 a întâmpinării depuse la dosarul de fond.

Prin urmare, susține că, la data încheierii Contractului de închiriere care îi este imputat, recurentul, ca de altfel toți semnatarii contractului, nu a avut cunoștință despre invocata Hotărâre nr. 28/2005, dat fiind faptul că la nivelul Aeroportului nu exista un Registru al acestor hotărâri și, așa cum rezultă din tabelul inserat de Curtea de Conturi în Raportul de control, chiar și anterior datei numirii sale ca director al Aeroportului, contracte de închiriere au fost semnate de inițiatorul și semnatarul Hotărârii nr. 28/2005 pentru prețuri mai mici decât cele invocate.

În continuare, printr-o ultimă critică, recurentul a susținut că:

III. 4. Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI - taxa pe valoare adăugată, coroborate cu prevederile hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-249/12 și C-250/12.

Detaliind, recurentul arată că prețul include următoarele componente: tarif + alte taxe, astfel încât, atunci când este vorba de preț, se înțelege valoare totală, adică cu TVA inclus.

De asemenea, arată că, în același timp, și deciziile C.J.U.E în domeniu spun că, în situațiile de acest tip, conform dispozițiilor art. 23 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI - Taxa pe valoare adăugată, coroborate cu prevederile hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-249/12 și C250/12, prețul care nu specifică nimic în legătură cu TVA trebuie considerat ca incluzând TVA. Așadar, TVA se va calcula prin aplicarea procedeului sutei mărite, fapt ce, în speță, nici nu a fost analizat.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, pe motiv că recursul nu conține critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, excepție respinsă de instanța de recurs, conform celor reținute în practicaua prezentei decizii.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte urmează a admite recursul pentru considerentele ce succed:

Prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a criticat decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., însă, printr-o primă critică, recurentul și-a exprimat nemulțumirea față de hotărârea instanței de apel care a validat raționamentul primei instanțe cu privire la excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Această critică nu poate fi primită și urmează a fi respinsă pentru motivele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Așadar, pe baza acestor elemente, calitatea procesuală pasivă poate fi definită ca fiind aptitudinea persoanei de a sta în proces în calitate de pârât și se verifică prin identitatea dintre persoana pârâtului și persoana titulară a obligației corelative dreptului litigios dedus judecății sau, mai exact, cel care este ținut să răspundă civilmente.

Identitatea dintre persoana pârâtului și persoana titulară a obligației corelative dreptului litigios dedus judecății sau a celui care este ținut să răspundă civilmente a fost verificată, în cauză, concomitent cercetării pe fond a cauzei, în baza unui probatoriu administrat, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind unită cu fondul, conform art. 248 alin. (4) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile prin care recurentul susține lipsa calității sale procesuale pasive, raportat la faptul că prejudiciul pretins de reclamantă vizează o perioadă în care acesta nu a mai fost director al Aeroportului, nu reprezintă motive de nelegalitate care pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie, care nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs, întrucât presupun și o reevaluare/reapreciere a probatoriului administrat în cadrul cercetării pe fondul cauzei, aspecte incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Procedând, în continuare, la analiza motivelor de casare, se constată că, în argumentarea incidenței primului motiv de casare, recurentul a susținut că decizia este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (sens în care a indicat dispozițiile art. 22 alin. (2) și (7), art. 237 alin. (2) pct. 7 coroborate cu cele ale art. 174 C. proc. civ.), prin aceea că instanța nu a pus în discuția părților, nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la proba cu expertiza în specialitatea contabilitate, probă solicitată de apelant prin chiar cererea de apel.

Analizând motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că, prin apelul formulat, pârâtul a arătat că înțelege să se folosească de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de proba cu expertiza judiciară în specialitatea construcții civile pentru stabilirea suprafețelor efectiv închiriate și care nu făceau parte din spațiul public destinat pasagerilor și o expertiză în specialitatea contabilitate al cărei scop să fie acela de a calcula pretinsul prejudiciu raportat la clauzele Contractelor de închiriere nr. x/01.11.2010 și nr. y/03.11.2010 astfel cum acestea au fost modificate, în sensul de a stabili totalul sumelor încasate de Aeroport în temeiul acestor contracte și eventualele sume stabilite în plus, probă respinsă de judecătorul fondului (mențiuni existente la finalul cererii de apel aflate la dosar apel).

Totodată, se observă că, la primul termen de judecată din 23.10.2023, potrivit încheierii de ședință de la acea dată, instanța, reținând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, a declarat deschise dezbaterile, a acordat părții prezente (intimatei-reclamante) cuvântul asupra apelului și a dispus amânarea pronunțării la data de 6 noiembrie 2023.

De asemenea, analiza actelor dosarului relevă și faptul că:

- prin cererea depusă la 01.11.2023, apărătorul pârâtului a solicitat redeschiderea dezbaterilor motivat de faptul că a fost în imposibilitate reală de a se prezenta și de a depune o cerere de amânare, arătând, totodată, că, prin apelul formulat, a invocat excepții și a solicitat încuviințarea de probe noi care nu au putut fi analizate în condiții de contradictorialitate;

- instanța de apel a respins cererea de redeschidere a dezbaterilor ca nedovedită.

Or, prin cererea de redeschidere a dezbaterilor, apărătorul apelantului (recurent) nu a arătat doar că a fost în imposibilitate de a se prezenta la termen, ci a învederat că prin apelul formulat, a solicitat încuviințarea de probe noi care nu au putut fi analizate în condiții de contradictorialitate.

Înalta Curte subliniază că art. 482 C. proc. civ. prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor din urmă.

Potrivit art. 470 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de apel va cuprinde, sub sancțiunea decăderii, probele invocate în susținerea apelului, iar potrivit dispozițiilor comune din C. proc. civ. privind cercetarea procesului - art. 237 alin. (2) pct. 7 din același Cod - instanța va încuviința probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului (...).

Totodată, dispozițiile art. 14 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 22 alin. (6) din același Cod statuează că instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate și că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Nu în ultimul rând, dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. obligă instanța de judecată să își întemeieze hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Așadar, numai în felul acesta instanța de judecată își poate forma un raționament care să reflecte o veritabilă cercetare judecătorească a pricinii.

Aceste reguli de drept fundamentale trebuie respectate în toate etapele judecății, constituind o garanție a unui proces echitabil prin prisma exigențelor cerute procedurii de judecată de către art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

În speță, se constată că normele de procedură sus-menționate au fost nesocotite de instanța de apel, întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor propuse de apelant prin memoriul de apel, nu le-a pus în discuția contradictorie a părților, nu a respectat dreptul la apărare al apelantului pârât, cu toate că, prin cererea depusă la 01.11.2023, respinsă de instanța de apel, apărătorul apelantului a semnalat în mod judicios necesitatea redeschiderii dezbaterilor.

Vătămarea concretă produsă recurentului-pârât prin această conduită procesuală nelegală a instanței de apel constă în pronunțarea unei soluții defavorabile acestuia, în condițiile în care nu au fost analizate și soluționate toate cererile de probe ale apelantului, cu respectarea dreptului la apărare.

Or, această vătămare procesuală nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei pronunțate în aceste condiții procedurale de nelegalitate.

În rejudecare, instanța de apel va pune în discuția contradictorie a părților, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (5) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și cu respectarea dreptului la apărare, conform art. 13 C. proc. civ., se va pronunța motivat asupra necesității încuviințării tuturor probelor propuse prin cererea de apel.

Având în vedere că, în cauză, se verifică incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a reține ca fondat acest prim motiv de casare.

Întrucât a fost găsit întemeiat motivul de casare privind încălcarea normelor de procedură sancționate cu nulitatea hotărârii pronunțate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și având în vedere că proba cu expertiza în specialitatea contabilitate a fost solicitată de pârât pentru a dovedi, în principal, inexistența pretinsului prejudiciu în ceea ce îl privește, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea motivelor de nelegalitate invocate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, aceste aspecte urmând a fi examinate, cu ocazia reluării judecății, de către instanța devolutivă de control judiciar.

În temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 534/A din 6 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, va casa în tot decizia recurată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 534/A din 6 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Casează în tot decizia atacată și trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.