ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1674/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față, reține constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 13.01.2023, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. (Romania) S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să constate că nu datorează pretinsul debit de 2.030.998 RON, pe care pârâta îl solicită, această prestație fiind o plată nedatorată, corelativă unei îmbogățiri fără justă cauză și fără temei legal.

Prin sentința civilă nr. 1569/14.06.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanții au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 515A/2024 din 22.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanții au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut că soluționarea cauzei prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și, implicit, refuzul instanței de a judeca fondul, atrage sancțiunea nulității deciziei.

Recurenții au afirmat că nu sunt incidente dispozițiile art. 431-432 C. proc. civ., în condițiile în care niciunul din elementele triplei identități - de părți, obiect și cauză - nu este întrunit în prezenta cauză, astfel că, în opinia lor, această excepția trebuia respinsă.

În ceea ce privește reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat, recurenții au subliniat că aspectul litigios dezlegat anterior nu ar fi contrazis hotărârea pe care instanța ar pronunța-o în litigiul de față pe fond. Astfel, chiar dacă există o legătură între cele două cauze, în raport cu art. 431 alin. (2) C. proc. civ., această legătură nu presupune că instanța ar fi chemată să tranșeze aceleași chestiuni juridice.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat nu este incidentă și nu poate constitui un temei suficient pentru admiterea excepției inadmisibilității, ci cel mult ar putea constitui o apărare de fond.

Recurenții au mai arătat că motivarea instanței, în sensul că orice problemă litigioasă legată de imobilul în discuție putea și trebuia rezolvată exclusiv în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Brașov, este nefondată. Aceasta deoarece, prezenta cauză are ca obiect împrejurări juridice și factuale distincte, fiind invocată inclusiv trecerea timpului și efectele acesteia asupra unor eventuale drepturi de creanță ale intimatei, astfel că pretinsa autoritate de lucru judecat se află sub semnul regulii rebus sic stantibus.

În final, recurenții au afirmat că, în măsura în instanța ar fi analizat fondul cauzei ar fi putut constata temeinicia demersului lor; în acest context, au expus mai multe aspecte legate de fundamentul acțiunii introductive.

La 06.06.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că recurenții își fundamentează argumentația pe o premisă eronată, invocând inexistența autorității de lucru judecat din perspectiva lipsei triplei identități de părți, obiect și cauză. Or, aceste afirmații nu vor fi luate în analiză, în condițiile în care în cauză nu s-a reținut incidența autorității de lucru judecat în sensul strict al art. 431 alin. (1) C. proc. civ., ci efectul pozitiv al lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care operează chiar și în absența triplei identități atunci când între cele două litigii există o legătură suficient de strânsă, iar o chestiune de drept sau de fapt a fost deja soluționată definitiv într-un prim proces.

Totodată, instanța supremă observă că recurenții nu conceptualizează o critică de nelegalitate ce ar putea fi examinată în recurs, atunci când afirmă că autoritatea de lucru judecat nu este incidentă și că, în consecință, aceasta nu ar putea justifica admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, ci, cel mult, ar constitui o apărare de fond. Această susținere reflectă mai degrabă o nemulțumire față de soluția pronunțată, fără a se contesta raționamentul instanței de apel cu privire la analizarea de către tribunal a apărărilor formulate de intimată prin prisma excepției inadmisibilității.

Analiza deciziei recurate impune concluzia că instanța de apel în mod corect a menținut soluția dată de tribunal, de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, având în vedere incidența efectului pozitiv al puterii de lucru judecat.

Astfel, între părțile litigante s-a mai purtat un litigiu, prin care s-a dispus, printre altele, obligarea recurenților din prezenta cauză la plata către intimată a sumei de 2.030.998 RON, reprezentând echivalentul valoric al construcției "D.", pe care au dat-o în plată în contul unui împrumut, iar ulterior s-a constatat că nu erau proprietarii respectivului imobil.

În cadrul acelui litigiu, dosarul nr. x/2015, chestiunea juridică referitoare la existența și întinderea obligației de plată în sarcina recurenților a sumei de 2.030.998 RON a fost analizată și tranșată definitiv prin sentința civilă nr. 106S/25.05.2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, rămasă definitivă prin decizia nr. 819/12.04.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Recurenții urmăresc, prin prezenta acțiune, reexaminarea aceleiași obligații, în sensul constatării inexistenței debitului respectiv, în argumentarea căreia invocă aspecte de natură economică - suma la care au fost obligați în litigiul anterior nu ar reprezenta valoarea reală a imobilului, contabilă - amortizarea imobilului în perioada 2010-2016 sau aspecte ulterioare - acoperirea valorii imobilului prin asigurarea deținută de intimată ori alte împrejurări intervenite între 2018 și prezent.

Însă, astfel cum a reținut și curtea de apel, aceste motive puteau fi aduse la cunoștința instanței în litigiul anterior, astfel că o concluzie contrară echivalează cu posibilitatea nesocotirii unei hotărâri judecătorești și încălcarea autorității sale de lucru judecat; în privința motivelor ce vizează aspectele intervenite ulterior soluționării definitive a litigiului anterior, acestea nu pot justifica o acțiune nouă care tinde să contrazică statuările definitive ale hotărârii pronunțate anterior. Așadar, din perspectiva conținutului, acțiunea urmărește negarea unei obligații deja statuate printr-o hotărâre judecătorească, ceea ce contravine principiului securității raporturilor juridice și autorității de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv.

În concluzie, instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., iar refuzul de a intra în cercetarea fondului nu echivalează cu o nulitate a hotărârii, ci este o consecință a inadmisibilității primirii unei astfel de cereri.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte va înlătura motivul de casare examinat și, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 515A/2024 din 22.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. (Romania) S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2024.