ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 431/2025

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 18.10.2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 390.539 RON, cu titlu de plată nedatorată, la plata dobânzii legale penalizatoare calculată asupra debitului principal, începând cu 16.05.2018 și până la achitarea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 713/03.04.2024, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.774,50 RON.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta, prin lichidator judiciar C.. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1350/02.10.2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a sumei de 1.183,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt și a parcursului procesual, recurenta a susținut că a fost împiedicată să formuleze o acțiune privind plata nedatorată, având în vedere refuzul administratorului judiciar de a face demersuri în acest sens; de altfel, a arătat că administratorul special a sesizat judecătorul sindic cu o astfel de cerere, însă aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată - dosar nr. x/2012.

Recurenta a mai susținut că a putut formula acțiunea privind restituirea plății nedatorate împotriva pârâtei la data pronunțării sentinței civile nr. 720/10.11.2020, prin care judecătorul sindic a dispus reinserția societății în activitatea economică. În aceste condiții, consideră că data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii de insolvență - 06.01.2021 - reprezintă momentul de la care se calculează termenul de prescripție.

În continuare, a susținut că instanța de apel a reținut greșit că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2.532 pct. 4 C. proc. civ.

În susținerea acestei critici, recurenta a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorul judiciar este singura persoană care formulează acțiuni în pretenții în numele debitorului și urmărește încasarea creanțelor.

Recurenta a evidențiat existența unor divergențe între administratorul judiciar și administratorul special cu privire la suma de 390.539 RON, subliniind că instanța de apel greșit a reținut că "societatea, prin administrator special, nu și-a exercitat dreptul de a-l contesta în fața judecătorului sindic". Aceasta deoarece, prin contestația ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 a adus la cunoștința judecătorului sindic, prin administratorul special, măsurile administratorului judiciar referitoare la refuzul de actualizare a dreptului de creanță a pârâtei și obligarea pârâtei la plata sumei de 390.534 RON; de altfel, a solicitat sesizarea din oficiu a instanței privind înlocuirea administratorului judiciar. Însă, prin sentința nr. 150/CC/09.07.2019 a Tribunalului Argeș, rămasă definitivă prin decizia nr. 1476/R-COM/06.11.2019 a Curții de Apel Pitești, contestația a fost respinsă ca tardiv formulată, iar cererea de înlocuire ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă.

În opinia recurentei, un astfel de impediment constituie un motiv de repunere în termenul de prescripție, începând cu data reinserției societății în activitatea economică, respectiv 06.01.2021 - data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii de insolvență.

Totodată, recurenta a mai afirmat că, chiar și în ipoteza în care s-ar lua ca punct de referință data pronunțării sentinței nr. 720/10.11.2020 - avută în vedere de instanța de apel - raportat la faptul că hotărârea judecătorului sindic este executorie de la pronunțare, acțiunea introdusă la 18.10.2023 este anterioară împlinirii termenului general de prescripție de 3 ani.

Evidențiind că instanța de apel greșit a reținut că în mod ipotetic ar putea fi în situația unui motiv de repunere în termen, recurenta a precizat că nu a solicitat repunerea în termen, întrucât, la momentul introducerii acțiunii, termenul de prescripție calculat de la data reinserției și a redobândirii organelor statutare nu era împlinit.

Conchizând, a susținut că în perioada cuprinsă între data de 18.09.2019 - data pronunțării deciziei nr. 2360/R-COM, prin care s-a constatat achitarea în plus a sumei de 390.539 RON către B. - și data de 10.11.2020 - când a fost pronunțată sentința nr. 720 privind reinserția societății în activitatea economică - față de dispozițiile art. 2.532 pct. 4 C. civ., nu a curs termenul de prescripție, societatea fiind lipsită de capacitate de exercițiu cât timp nu avea un reprezentant legal care să îi apere interesele.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 31.01.2025, intimata a depus la dosar întâmpinare, invocând excepțiile netimbrării recursului și a lipsei calității de reprezentant a recurentei motivând că societatea se află în faliment; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Ulterior, în ședința publică când au avut loc dezbaterile, intimata a invocat și excepția nulității recursului, susținând că recurenta a formulat critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate.

Prin practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a reținut că nu poate fi pusă în discuție excepția netimbrării recursului, întrucât recurenta nu datorează taxă de timbru, aceasta fiind în procedura de insolvență.

Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a recurentei, Înalta Curte a luat act de declarația intimatei conform căreia aceasta nu o mai susține, motiv pentru care nu se mai impune o analiză.

Deliberând asupra excepției nulității recursului, Înalta Curte urmează să o respingă, întrucât din conținutul memoriului de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate fi reținută incidența art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată, în urma sintetizării circumstanțelor litigiului, că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în restituire întemeiată pe plata nedatorată a sumei de 390.539 RON, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului principal, începând cu 16.05.2018 și până la achitarea efectivă a sumei.

Prima instanță a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Sentința astfel pronunțată a fost păstrată în apel, prin decizia care formează obiect al recursului de față, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este fondată.

O primă critică vizează momentul de la care curge termenul de prescripție, care în viziunea recurentei ar urma să curgă de la momentul reinserției societății în activitatea economică, respectiv 06.01.2021 - data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii de insolvență; argumentația recurentei se bazează pe existența unui impediment în valorificarea dreptului său, având în vedere refuzul administratorului judiciar și divergențele apărute între acesta și administratorul special, precum și respingerea demersului său împotriva administratorului judiciar în baza unor excepții procesuale; în acest context, se prevalează de dispozițiile art. 2.532 pct. 4 C. civ. și susține că pe perioada insolvenței persoana juridică are o capacitate de exercițiu restrânsă.

Preliminar, Înalta Curte constată că recurenta nu prezintă critici referitoare la caracterul prescriptibil al acțiunii privind plata nedatorată și nici critici care să reflecte modul de aplicare a art. 2.528 C. civ.

Altfel spus, recurenta nu critică interpretarea sau aplicarea legii, ci urmărește să obțină deplasarea în timp a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata nedatorată, invocând ca justificare o pretinsă incapacitate juridică temporară pe durata procedurii insolvenței în baza Legii nr. 85/2006, determinată de existența unei capacități de exercițiu restrânse.

Potrivit art. 2.532 pct. 4 C. proc. civ., prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă în cazul celui lipsit de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care există o dispoziție legală contrară.

Înalta Curte notează că recurenta pornește de la o premisă eronată, întrucât societatea în insolvență are capacitate de exercițiu, astfel că pe durata procedurii persoana juridică rămâne subiect de drepturi și obligații și poate sta în judecată fie prin administratorul judiciar, fie administratorul special, după caz, în raport cu art. 209 C. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Argumentele recurentei se bazează pe un impediment de ordin factual, constând în divergențele dintre administratorul judiciar și cel special, și anume refuzul primului de a promova o cerere de restituire a unei sume plătite excedentar, respectiv respingerea unei cereri în acest sens ori de schimbare a administratorului judiciar pe fondul admiterii unor excepții procesuale.

Însă, aceste aspecte nu reprezintă o cauză legală de suspendare a cursului prescripției și de repunere în termen, având în vedere că divergențele dintre cei doi administratori nu reprezintă un impediment în exercitarea dreptului, ci eventual o dificultate de ordin intern și care nu poate fi echivalată cu imposibilitatea obiectivă de valorificare a dreptului de a acționa în instanță în termenul legal.

Așadar, întrucât recurenta nu se află în ipoteza limitativă reglementată de art. 2.532 pct. 4 C. proc. civ., iar interpretarea extensivă care o propune și în recurs contravine caracterului special al normei, Înalta Curte notează că termenul de prescripție a început să curgă de la momentul la care recurenta a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că a efectuat o plată nedatorată, conform art. 2.528 C. civ.

În cauză, statuându-se că acest moment este cel reprezentat de 18.09.2019 - data pronunțării deciziei nr. 2360/R-COM de către Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a constatat că reclamanta a achitat pârâtei o sumă excedentară față de creanța aprobată prin planul de reorganizare, și anume 390.539 RON, instanța de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 2.528 alin. (1) C. civ.

Astfel, având în vedere considerentele expuse, sunt nefondate criticile recurentei privind stabilirea unui alt moment de la care să curgă termenul de prescripție, respectiv data reinserției societății în activitatea economică, întrucât nici data reinserției societății în activitatea economică - 06.01.2021, data rămânerii definitive a hotărârii de închidere a procedurii de insolvență -, nici data de 10.11.2020 - data pronunțării sentinței nr. 720, prin care judecătorul sindic a dispus reinserția și descărcarea administratorului judiciar - nu pot constitui repere legale pentru modificarea momentului de început al cursului prescripției.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul și, întrucât recurenta a pierdut procesul, aceasta urmează să fie obligată, la cererea intimatei la plata sumei de 1.184,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 451, art. 452 și 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 1350/02.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1.184,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2025.