ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1670/2024

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra recursului de față, reține constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 03.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administrarea Domeniului Public București S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 682.302,26 RON încasată cu titlu de garanție de bună execuție, în baza contractului nr. x/16.02.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, secția Civilă la 08.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta Administrarea Domeniului Public București S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 59.672,96 RON, cu titlu de penalități pentru executarea în mod defectuos a lucrărilor care au făcut obiectul contractului nr. x/16.02.2016, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 14.12.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă a admis excepția conexității și a conexat dosarul nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Prin sentința civilă nr. 1425/07.08.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea formulată de A. S.R.L. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 682.302,26 RON, cu titlu de garanție de bună execuție aferentă contractului nr. x/16.02.2016; a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Administrarea Domeniului Public București S.A., pe care a obligat-o la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 10.428,02 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Administrarea Domeniului Public București S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1095A/27.06.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei-pârâte A. S.R.L., a admis acțiunea conexată a pârâtei-reclamante Administrarea Domeniului Public București S.A. și a obligat-o pe reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumelor de 59.672,96 RON, cu titlu de penalități și dobânzi datorate în temeiul contractului nr. x/16.02.2016 și de 21.921,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță și în apel.

Împotriva acestei decizii, A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivare, a prezentat sumar cadrul contractual și situația de fapt, precum și modalitatea de soluționare a pretențiilor deduse judecății și a căii ordinare de atac, argumentând că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 1.852 și art. 1.862 C. civ., coroborat cu art. 1.861 C. civ., cu aplicarea art. 1.270 și art. 1.350 C. civ., cu consecința constatării unei abateri contractuale de natură să conducă la angajarea răspunderii sale contractuale pentru neexecutarea unor obligații neasumate în temeiul contractului de subantrepriză și imposibil de realizat.

Redând conținutul normelor de drept evocate, recurenta a afirmat că beneficiarul avea posibilitatea legală și contractuală nu numai de a refuza recepționarea lucrărilor, dar și de a activa clauza de reziliere a contractului, în situația în care ar fi constatat că lucrările executate nu respectă standardul tehnic, calitativ și cantitativ.

Recurenta a subliniat că lucrările sale efectuate au fost confirmate de către beneficiarul final, Primăria Sectorului 3 București, sub aspectul calității și cantității, prin semnarea proceselor-verbale de recepție a lucrărilor de către acesta; arată că această chestiune ridicată în apărare nu a făcut obiectul analizei în considerentele deciziei recurate.

De asemenea, a susținut că instanța de apel a restabilit cadrul contractual, atribuind părților din contractul de subantrepriză obligații pe care acestea nu și le-au asumat sau că ar fi avut obligația de a respecta întocmai prevederile din contractul principal - neopozabile societății prestatoare - cum ar fi cele din Propunerea financiară.

În continuare, a argumentat că interpretarea contractului de subantrepriză trebuie să fie în concordanță cu intențiile părților la momentul încheierii acestuia și că beneficiarii au recepționat fără rezerve lucrările executate, fără a ridica observații cu privire la modalitatea și procesul tehnic de execuție aplicat în fapt, astfel că, în opinia recurentei, nu pot fi primite ca fiind legale considerentele decizorii, potrivit cărora ar fi avut posibilitatea de a solicita lămuriri de la beneficiar în privința Propunerii financiare ori a modului de execuție în fapt a lucrărilor.

Pentru a își întări poziția, recurenta a subliniat că relația comercială dintre părți a fost de lungă durată, iar executarea lucrărilor s-a realizat în modalitatea în care ele s-au executat și până la momentul respectiv.

Recurenta a criticat interpretarea forțată și nepermisă a prevederilor contractului principal, și, în particular, ale celui de subantrepriză, susținând că instanța de apel a extins efectele raportului juridic derivat din contractul principal asupra părților din raportul subsecvent de subantrepriză, în sensul că a impus prestatorului obligații imposibil de executat, derivate din contractul principal și care nu îi erau opozabile.

În acest context, recurenta a argumentat că nu și-ar fi asumat obligații imposibil de executat, care ar fi condus la nulitatea absolută a actului juridic încheiat, în condițiile în care materialul a cărui lipsă s-a constatat în teren (dale 50x50x5mm) nu se folosește în mod curent în execuția unor astfel de lucrări, aspect confirmat și de martorul audiat și de expertul tehnic, care a relevat imposibilitatea folosirii acestuia în execuția lucrărilor de montare pavele, indiferent că se face referire la cele montate pe strat de nisip sau la cele pe strat de șapă; mai mult, materialul pretins de instanța de apel să fie folosit ca "strat suport" nu este menționat în Propunerea tehnică a pârâtei.

Recurenta a contestat ideea că Propunerea financiară - anexă a contractului principal - ar putea să-i fie opusă și angajantă în raportul subsecvent de subantrepriză, argumentând că interpunerea subantreprenorului nu s-ar mai justifica în măsura în care raporturile comerciale derulate de antreprenor nu ar mai procura acestuia din urmă marja de profit urmărită.

De asemenea, recurenta a criticat faptul că instanța de apel nu a luat în considerare acceptarea de către beneficiari, pe bază de recepție, a lucrărilor executate, limitându-se la a presupune că facturile emise au inclus costurile suplimentare pentru materialele - dale de 50x50x5mm; or, chiar și raportul de expertiză administrat în apel a confirmat că facturile menționează doar tipuri de pavele care coincid cu cele instalate, fără menționarea dalelor pretinse.

În continuare, a mai arătat că obiectul contractului încheiat cu partea adversă a fost stabilit strict în baza Propunerii Tehnice, iar prețul a fost stabilit în funcție de aceasta și de caietul de sarcini; în plus, contractul încheiat nu a inclus costurile pentru montajul și execuția dalelor de 50x50x5mm, așa cum au constatat și experții desemnați în cauză.

Sub acest aspect, recurenta a subliniat că intimata nu a solicitat niciodată și nici recurenta nu a furnizat materialul "dale pref. beton uzin. pt. pavat grosime 50x50x5mm" pentru operațiunea de montare a pavelelor pe strat de nisip sau șapă, evidențiind că nu a avut o astfel de obligație în contractul de subantrepriză. Ca urmare, astfel cum rezultă și din interpretarea art. 10.3 din contract, instanța eronat a dispus reținerea garanției de bună execuție, aceasta putând fi legal restituită în alte circumstanțe.

Prin urmare, invocarea de către intimată a lipsei unor cantități de material care nu erau specificate în Propunerea tehnică, ce a stat la baza semnării contractului între părți pentru lucrările de întreținere și amenajare a spațiilor verzi în anumite locații indicate, cum ar fi stratul de suport "dale prefabricate de beton pentru pavat cu grosimea de 50x50x5mm" pentru operațiunea de "montare a pavelelor pe strat de nisip/sapă" pentru anul 2016, nu este justificată și nu se încadrează în scopul pentru care a fost constituită garanția de bună execuție.

Recurenta a mai învederat că, singurul document care menționează acest tip de material este Propunerea Financiară, greșit redactată, înscris care nu este obligatoriu pentru subcontractant și nu este opozabil acestuia; argumentează că subcontractantul are obligația de a executa lucrarea conform prevederilor Propunerii Tehnice, care este esențială în procesul de execuție, iar recepția lucrării se realizează efectiv prin compararea prevederilor Propunerii Tehnice cu situația reală din teren.

Totodată, a subliniat că prevederea din Anexa nr. 2 care descrie modul de calcul al lucrării subcontractate, inclusiv costurile compuse aferente tuturor materialelor întrebuințate și modalitatea de calcul a costului final, nu poate fi interpretată astfel încât să implice includerea în facturi a elementelor și materialelor care nu au fost utilizate în teren sau nu au fost necesare în procesul de execuție.

În privința relațiilor juridice dintre părți, recurenta a argumentat că acestea ar trebui analizate în conformitate cu art. 1.350 C. civ., care prevede că "orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat"; astfel, instanța de apel a făcut o evaluare greșită în acest sens, determinând ca recurenta să suporte anumite obligații care nu au fost convenite în mod expres în contextul contractual asumat.

În final, a arătat că societatea prestatoare nu și-a asumat obligații care exced limitelor impuse de contractul de subantrepriză încheiat cu intimata, conform art. 1.852 C. civ., deoarece nu putea să-și asume obligații ale căror executare era îndoielnică sau chiar imposibilă din punct de vedere tehnic, mai ales că dalele respective nu se folosesc în procesul tehnic de execuție al lucrărilor de montaj pavele și nici nu avea posibilitatea legală de a amenda/modifica prevederile contractului principal în absența unei relații contractuale directe cu beneficiarul final, modificarea contractului putându-se realiza numai conform art. 1.270 C. civ., normă de drept material interpretată greșit de instanța de apel.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 12.03.2024, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Între pârâta - Administrarea Domeniului Public București S.A. și Sectorul 3 al Municipiului București a fost încheiat contractul de delegare a gestiunii serviciului de amenajare și întreținere a spațiilor verzi din Sectorul 3 al Municipiului București prin concesiune nr. x/29.04.2015.

În vederea realizării serviciilor ce fac obiectul contractului enunțat, între reclamantă, A. S.R.L. și pârâta, Administrarea Domeniului Public București S.A. a fost încheiat contractul de prestări servicii zona II+III nr. 534/15.02.2016, pentru executarea serviciilor individualizate în Anexa 1 la contract, contract reglementat de dreptul comun, ce nu atrage regimul special prevăzut în materia achizițiilor publice.

Prin acțiunea formulată, reclamanta urmărește recuperarea sumei de 682.302,26 RON încasată de pârâtă cu titlu de garanție de bună execuție, în timp ce pârâta, prin cererea conexă, solicită ca reclamanta să fie obligată la plata diferenței de 59.672,96 RON, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate până la 19.12.2017.

Disputa poartă asupra contravalorii lucrărilor aferente operațiunii nr. 877 din Anexa 1, cu titlul "Montat pavele pe strat nisip/sapa", lucrare în cadrul căreia era prevăzută utilizarea ca material a dalelor prefabricate din beton uzinat pentru pavat de dimensiunea 50x50x5mm. Pârâta susține că reclamanta nu le-a folosit la execuția lucrării, însă acestea au fost incluse în situația de plată și achitate; în acest context, se invocă neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor asumate prin art. 2.3, art. 2.5 și art. 6 din contract, Anexa 1 și pct. 2 din Anexa 3, cu referire la devizul constând în Formularul C6, precum și a dispozițiilor art. 11.4 din contract, situație față de care pârâta a activat clauza prevăzută la art. 10.4, reținând din garanția de bună execuție constituită în baza art. 10.3 suma de 682.302,26 RON, în vederea acoperirii prejudiciului total estimat la 728.608,74 RON. De cealaltă parte, reclamanta contestă reținerea sumei aferentă garanției de bună execuție și solicită restituirea acesteia, susținând că nu a existat nicio încălcare a obligațiilor contractuale care să justifice executarea acesteia de către pârâtă.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la restituirea sumei reținute cu titlu de garanție de bună execuție; totodată, a respins cererea conexă formulată de pârâtă.

Sentința astfel pronunțată a fost schimbată în apel, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și admiterii cererii conexate, reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 59.672,96 RON reprezentând penalități și dobânzi datorate în baza contractului nr. x/2016, prin decizia care formează obiect al recursului de față, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin prima critică, recurenta impută instanței de apel încălcarea și aplicarea greșită a art. 1.852 și art. 1.862 C. civ., coroborat cu art. 1.861 C. civ., cu aplicarea art. 1.270 și art. 1.350 C. civ., atunci când a constatat o abatere contractuală de natură să atragă răspunderea contractuală a recurentei pentru neexecutarea unor obligații ce nu au fost asumate prin contractul de subantrepriză și care, în plus, erau imposibil de realizat.

Autoarea recursului susține că instanța de apel a restabilit în mod nelegal cadrul contractual convenit de părți în baza convenției de subantrepriză, atribuindu-i obligații suplimentare, derivate din contractul principal, încheiat între pârâtă și o altă parte contractantă, contract care îi este inopozabil. În acest sens, susține că nu i se poate opune Propunerea financiară, anexă a contractului principal, întrucât aceasta nu a fost asumată în cadrul convenției de subantrepriză; documentele asumate contractual de părțile litigante constau în Propunerea tehnică și Caietul de sarcini, parte integrantă a contractului subsecvent. Recurenta subliniază că orice altă interpretare ar conduce la impunerea unor obligații care excedă cadrul contractual și voința exprimată de părțile contractului de subantrepriză.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a atribuit părților obligații suplimentare față de cele asumate, ci a realizat o analiză în ansamblu a documentației care a stat la baza încheierii convenției de subantrepriză care făcea trimitere la anexele contractului principal, constatând o neexecutare parțială a obligațiilor asumate prin contractul de subantrepriză, în raport cu conținutul efectiv al lucrărilor agreate și recepționate scriptic.

Astfel, potrivit art. 2.3, art. 2.5 și art. 6 din contractul de prestări servicii nr. x/16.02.2016 și Anexa 1 la contract, recurenta avea obligația de a respecta standardele din Anexa 3, cu referire la cerințele tehnice și cantitative impuse de documentația contractuală, inclusiv cele privind materialele utilizate în execuția lucrărilor indicate în devizele aferente fiecărei operațiuni conform contractului principal, menționate la pct. 2 din Anexa 3 și cuprinse în Propunerea financiară; în acest sens, în devizul aferent operațiunii nr. 877 (Formularul C6) sunt prevăzute la pct. 2 "dale pref. beton uzi. pt. pavat 50x50x5 mm" drept resursă materială care trebuia folosită pentru montajul pavelelor pe strat de nisip.

În aceste condiții, argumentul recurentei potrivit căruia acest material nu se folosește în mod curent în execuția lucrărilor de montare a pavelelor, indiferent de stratul de suport - nisip sau șapă - și că acesta nu a fost menționat în Propunerea tehnică, nu este de natură să o exonereze de la răspunderea contractuală, în condițiile în care acceptarea documentației și semnarea contractului echivalează, potrivit art. 1.270 C. civ., cu asumarea voinței contractuale și cu înțelegerea integrală a obligațiilor ce decurg din convenția încheiată. În plus, astfel cum a apreciat și curtea de apel, recurenta nu a solicitat clarificări sau modificări ale conținutului din Propunerea financiară, în cazul în care aprecia că a fost greșit redactată sau că folosirea respectivului material este inoportună ori imposibil de pus în execuție.

Mai mult, este de observat o inconsecvență în poziția recurentei, în sensul că, deși afirmă că Propunerea financiară și Formularul C6 nu îi sunt opozabile, totuși a procedat la facturarea lucrărilor cu luarea în considerare a materialelor din Formularul C6, incluzând în facturile emise contravaloarea materialului nefolosit pe care a și încasat-o.

De asemenea, susținerile recurentei referitoare la posibilitatea intimatei de a refuza recepționarea lucrărilor sau de a rezilia contractul în cazul în care ar fi constatat că lucrările executate nu respectă standardul tehnic, calitativ și cantitativ, sunt pur speculative, în condițiile în care identificarea neexecutării obligațiilor ce îi reveneau nu s-a realizat la momentul recepției lucrărilor, ci ulterior, după o perioadă de peste un an de zile de la efectuarea plăților. De asemenea, lipsa formulării imediate a obiecțiilor de către beneficiarul final al lucrării nu exclude posibilitatea constatării ulterioare a unor neconformități, cu atât mai mult cu cât unele neexecutări pot deveni vizibile după o perioadă de utilizare sau prin expertize tehnice.

Cu alte cuvinte, recepționarea fără rezerve a lucrărilor executate nu înlătură răspunderea prestatorului pentru eventuale abateri de la obligațiile asumate, mai ales în contextul în care contractul prevedea constituirea unei garanții de bună execuție, menită tocmai să acopere prejudiciile cauzate de vicii ascunse sau de o neexecutare corespunzătoare a obligațiilor contractuale.

În consecință, Înalta Curte notează că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile art. 1.350 C. civ., reținând că recurenta avea obligația de a executa întocmai obligațiile contractuale asumate.

Prin urmare, reținerea sumei din garanția de bună execuție a fost justificată în vederea acoperirii unui prejudiciu cert, în condițiile în care s-a constatat o abatere de la specificațiile asumate în cadrul convenției, iar penalitățile și dobânzile calculate își găsesc temei în clauzele agreate de părți, fără a se putea susține că acestea ar rezulta exclusiv din dispoziții ale contractului principal, inopozabil recurentei.

De aceea, criticile recurentei apar ca nefondate, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale în interpretarea și analiza raportului juridic dedus judecății.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că decizia atacată este legală, iar criticile prezentate de recurentă nu justifică adoptarea unei dispoziții de casare, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1095A/27.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrarea Domeniului Public București S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2024.