ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1118/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se dispună rezilierea contractului nr. x din 19 noiembrie 2015, încheiat între reclamantă și pârâta B. S.R.L. în temeiul dispozițiilor art. 15.4 din contract, ca urmare a suspendării lucrărilor obiect al contractului pentru o perioadă mai lungă de 45 de zile; obligarea pârâtei să preia, pe bază de proces-verbal, atât lucrările executate de reclamantă până la momentul suspendării lucrărilor de către Inspectoratul de Stat în Construcții - Inspectoratul Regional în Construcții București - Ilfov - Inspectoratul în Construcții al Municipiului București, cât și materialele livrate în șantier pentru edificarea lucrărilor contractate; obligarea pârâtei să-i elibereze suma de 132.794,06 RON, reprezentând 70% din garanția de bună execuție constituită de reclamantă potrivit dispozițiilor contractului nr. x din 19 noiembrie 2015, împreună cu dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2)

1

din O.U.G. nr. 13/2011, pentru perioada dintre data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată și data plății efective; obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 85.870,30 euro, la cursul de schimb leu/euro din ziua plății, la care se adaugă cota legală de TVA de la momentul plății efective și împreună cu dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2)

1

din O.U.G. nr. 13/2011, pentru perioada dintre data înregistrării prezentei cereri de chemare în judecată și data plății efective, din care suma de 47.672 euro, la care se adaugă cota legală de TVA, reprezintă costurile de staționare ale utilajelor de foraj BG24 și C., împreună cu anexele acestora; suma de 19.762,10 euro, la care se adaugă cota legală de TVA de 20%, reprezintă costuri cu materialele achiziționate, confecționate, prelucrate și livrate în șantier, dimensionate exclusiv pentru lucrările contractate, care nu pot fi folosite la altă lucrare și care nu au mai putut fi puse în operă ca urmare a suspendării lucrărilor și suma de 18.436,20 euro, la care se adaugă cota legală de TVA de 20%, reprezintă costul serviciilor operațiunilor îndeplinite de reclamantă până la data demobilizării, inclusiv cele ocazionate de demobilizare, ca urmare a suspendării lucrărilor; cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere reconvențională și întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate nulitatea absoluta a anexei nr. 2 prezentată de reclamantă la contractul nr. x din 19 noiembrie 2015, anexă denumită "Obiectiv consolidare și extindere A.S.E. - București ofertă buget execuție lucrări speciale", iar pe calea întâmpinării a invocat excepția netimbrării/insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată la valoarea pretențiilor.

Pârâta B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanție în contradictoriu cu Academia de Studii Economice din București solicitând ca, în cazul admiterii cererii principale formulate de A. S.R.L. împotriva pârâtei, să fie admisă cererea de chemare în garanție și să fie obligată chemata în garanție Academia de Studii Economice să preia, pe bază de proces-verbal, atât lucrările executate de A. S.R.L. până la data suspendării lucrărilor de către Inspectoratul de Stat în Construcții - Inspectoratul Regional în Construcții București - Ilfov - Inspectoratul în Construcții al Municipiului București (1 aprilie 2016), cât și materialele livrate în șantier pentru executarea lucrărilor ce fac obiectul contractului de execuție lucrări nr. x din 26 mai 2015 și obligarea chematei în garanție la plata către pârâta a următoarelor sume de bani: 13.360 euro + TVA cu titlu de costuri de staționare a utilajului de forat piloți D. în perioada 1 aprilie 2016 - 14 aprilie 2016; 11.600 euro + TVA cu titlu de costuri de staționare a utilajului de forat minipiloti C. în perioada 1 aprilie 2016 - 14 aprilie 2016; 19.762,10 euro + TVA cu titlu de costuri cu materialele achiziționate, confecționate, prelucrate și livrate în șantier, dimensionate exclusiv pentru lucrările ce fac obiectul contractului de execuție lucrări nr. x din 26 mai 2015, care nu pot fi folosite la altă lucrare și care nu au mai putut fi puse în operă ca urmare a suspendării lucrărilor la 1 aprilie 2016 de Inspectoratul de Stat în Construcții; 18.436,12 euro + TVA reprezentând costuri demobilizare șantier solicitate de reclamantă, servicii prestate în vederea executării contractului de execuție lucrări nr. x din 26 mai 2015, proiect tehnic de epuizmente; cu cheltuieli de judecată.

Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. S.R.L. a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea interlocutorie pronunțată la 18 decembrie 2017, soluție menținută de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 557 din 19 martie 2018.

Prin sentința civilă nr. 2530 din 9 decembrie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea principală și cererea reconvențională, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și cu chemata în garanție Academia de Studii Economice, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta pe aspectul respingerii cererii de chemare în judecată și pârâta pe aspectul respingerii cererii reconvenționale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.R.L., a admis apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2530 din 9 decembrie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat rezilierea contractului nr. x din 19 noiembrie 2015 în temeiul art. 15.4., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 17.368 euro, la care se adaugă TVA, reprezentând cost staționare utilaj, 97.725,63 RON reprezentând contravaloarea materialelor și 10.893,19 euro, la care se adaugă TVA, reprezentând costuri de mobilizare/demobilizare utilaje. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 46.510,14 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 27.525,07 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin decizia civilă nr. 75A din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamanta A. S.R.L., a dispus completarea deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei și dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2)

1

din O.G. nr. 13/2011, calculată la sumele acordate cu titlu de cost staționare utilaj, contravaloare materiale și costuri de mobilizare-demobilizare utilaje, începând cu 17 martie 2017 și până la data plății efective.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta B. S.R.L. și reclamanta A. S.R.L.

Pârâta B. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 75A din 18 ianuarie 2023, solicitând casarea acesteia.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâta B. S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac formulate și casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Referitor la soluția de respingere a apelului pârâtei, se arată că decizia atacată este nemotivată și a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură și a normelor de drept material. Astfel, recurenta susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de nulitate absolută prin care autoarea căii de atac a invocat lipsa semnăturii sale pe devizul prezentat de reclamantă. Mai susține că nu au fost respectate dispozițiile art. 1179 alin. (1) pct. 2 coroborat cu art. 1246 C. civ., ale art. 209 alin. (1) și art. 218 alin. (1) C. civ., precum și ale art. 55 alin. (1) și art. 75 raportat la art. 197 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, în sensul că nu s-a constatat lipsa consimțământului pârâtei la încheierea devizului.

Recurenta-pârâtă apreciază că motivarea este străină de natura cauzei deoarece curtea de apel a invocat dispozițiile art. 1247 C. civ., deși autoarea căii de atac a indicat art. 1246 și art. 1179 din același cod. Arată că instanța nu s-a pronunțat asupra celorlalte norme de drept care au fost invocate și că prevederile referitoare la depășirea limitelor puterilor nu sunt incidente în cauză întrucât administratorul societății pârâte nu a semnat deloc actul în discuție.

Susține că interpretarea curții de apel în sensul existenței unei nulități relative constituie o încălcare a prevederilor art. 7 și art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Autoarea căii de atac afirmă că statuările curții de apel în sensul că anexa face parte integrantă din contractul însușit de pârâtă și existența semnăturii unor prepuși ai societății pe devize reprezintă o motivare incompletă, contradictorie și străină de natura cauzei. Precizează că au existat două variante de deviz și că numai cel semnat de administratorul pârâtei și de persoanele desemnate să reprezinte reclamanta face parte integrantă din contract.

Referitor la soluția de admitere a apelului reclamantei, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arătând, în esență, că au fost încălcate prevederile art. 1270 alin. (1), art. 1266, art. 1267, art. 1267 și art. 1272 C. civ. în sensul că instanța de apel a ignorat forța obligatorie a contractului și a aplicat art. 15.4 din contract, care prevede rezilierea, interpretând în mod greșit noțiunea de "cererea antreprenorului". Susține că a fost ignorat conținutul adresei nr. x din 8 aprilie 2016, care menționa expres intenția părților și că era aplicabil art. 19.1 din contract. Afirmă că nici dispozițiile art. 1269 alin. (1) și art. 1309 alin. (1) C. civ. nu au fost corect aplicate, devizul prezentat de reclamantă nefiind opozabil pârâtei și neavând forța probantă a unui înscris sub semnătură privată în sensul art. 268 alin. (1) și art. 273 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai arată că instanța de apel nu a motivat de ce nu a ținut cont de devizul depus de pârâtă. Susține că au fost ignorate clauzele contractuale de la art. 8.4, 8.7, 8.8, 8.9 și 8.29 potrivit cărora obligațiile privind organizarea șantierului și a lucrărilor reveneau reclamantei, inclusiv aducerea sau ridicarea utilajelor din șantier. În opinia aceleiași părți, soluția de reziliere este greșită deoarece nu se poate reține culpa pârâtei, cu obligarea acesteia la achitarea unor costuri care nu îi incumbau.

Autoarea căii de atac invocă încălcarea principiilor procesului civil, respectiv art. 5 - art. 7 C. proc. civ., art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO, apreciind că instanța a constatat în mod greșit că se poate reține culpa sa, dar chestiunile legate de culpa reclamantei depășesc cadrul procesual.

Se arată că nu este corectă nici soluția referitoare la capătul de cerere privind plata contravalorii materialelor, motivarea fiind străină de natura cauzei și construită cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurenta menționează că suma la plata căreia a fost obligată a fost calculată eronat și că nu au fost avute în vedere prevederile art. 1270 și art. 1556 C. civ. privind invocarea culpei reclamantei. De asemenea, susține că instanța de apel nu a analizat motivele invocate referitor la nerespectarea clauzelor contractuale și la probatoriul administrat (expertiză tehnică în construcții, notificări, corespondență, alte înscrisuri). Afirmă că a achitat deja reclamantei mobilizarea utilajului C., astfel că nu poate fi obligată să plătească din nou.

Referitor la cheltuielile de judecată, autoarea căii de atac susține că nu au fost respectate dispozițiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. deoarece, deși acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, pârâta a fost obligată la plata integrală a taxelor datorate pentru capetele de cerere și la o dublă plată a taxei din apel. De asemenea, arată că nu poate fi obligată la plata integrală a taxei de timbru achitate de reclamantă în apel deoarece nu toate motivele de apel au fost considerate fondate. Apreciază că valoarea onorariului de avocat este excesivă.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac formulate și casarea în parte a deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs se arată că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material edictate de art. 1272, art. 1871 alin. (2) C. civ. și art. 31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 273/1994 atunci când a decis să respingă apelul reclamantei cu privire la petitul secund al cererii de chemare în judecată prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei să preia lucrările executate până la momentul suspendării activității în șantier de către Inspectoratul de Stat în Construcții și materialele livrate în șantier pentru edificarea lucrărilor contractate. Pentru a respinge acest capăt de cerere, curtea de apel a reținut că art. 31 din Regulamentul de recepție a lucrărilor s-ar aplica doar la solicitarea investitorului de a prelua parțial lucrarea, că art. 15.4 din contract nu justifică admiterea acestui capăt de cerere și că același articol reglementează situația lucrărilor și a costului materialelor fără a fi condiționată de preluarea formală a lucrărilor.

Autoarea căii de atac consideră că această interpretare este greșită și că motivarea curții de apel este incompletă pe aspectul neaplicării art. 1272 alin. (1) C. civ. și contradictorie pe aspectul preluării formale a lucrărilor și restituirii garanției de bună execuție.

În opinia aceleiași părți, curtea de apel a reținut că obligația pârâtei de a restitui garanția de bună execuție nu ar fi devenit scadentă la data cererii de chemare în judecată fără a arăta care este scadența acestei obligații, decizia fiind nemotivată sub acest aspect. Se arată că au fost greșit interpretate dispozițiile art. 11 alin. (2) și ale art. 8.20 din contract raportat la art. 1272 C. civ. întrucât pârâta nu avea dreptul de a reține garanția, chiar și în lipsa unui proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, atât timp cât instanța a constatat încetarea contractului. De asemenea, recurenta-reclamantă consideră că soluția de respingere a cererii de acordare a dobânzii legale penalizatoare aferente eliberării cu întârziere a cotei de 70% din valoarea garanției este nelegală și contradictorie cu soluția de a dispune rezilierea contractului.

Referitor la capătul de cerere ce vizează obligarea intimatei la plata costurilor de staționare ale utilajului de foraj BG24, admis doar în parte, autoarea căii de atac susține că nu este corectă excluderea zilelor nelucrătoare și a perioadei 9 aprilie - 14 aprilie 2016, fiind încălcate prevederile art. 1267 C. civ. raportat la art. 5.2 din contract.

Referitor la capătul de cerere ce vizează obligarea intimatei la plata costurilor de staționare ale utilajului de foraj C., recurenta-reclamantă afirmă că soluția de respingere este eronată deoarece reclamanta a prezentat dovezi pentru justificarea acestor costuri, sumele fiind reținute și în raportul de expertiză, dovezi pe care curtea de apel le-a ignorat, încălcând prevederile art. 265 și urm., art. 330 și urm. și art. 264 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea căii de atac formulate și casarea hotărârii atacate, invocând, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs se arată că au fost încălcate dispozițiile art. 444 C. proc. civ. deoarece curtea de apel s-a pronunțat prin decizia civilă nr. 1541 din 26 octombrie 2022 asupra aspectelor ce se cer completate. Astfel, prin dispozitiv, instanța de apel a decis să mențină soluția tribunalului cu privire la respingerea restului pretențiilor reclamantei.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinări prin care a invocat excepția nulității recursurilor formulate de recurenta-pârâtă, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursurilor, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, cu mențiunea că va solicita onorariul de avocat pe cale separată.

Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinărilor depuse și a răspunsurilor la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursurile sunt admisibile în principiu.

Prin încheierile din 25 octombrie 2023 și 17 ianuarie 2024 s-a dispus comunicarea către părți a raportului completat asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 20 martie 2024 a fost respinsă excepția nulității recursurilor declarate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022 și a deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, cu motivarea că prin cererile de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Prin aceeași încheiere au fost admise în principiu recursurile declarate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. și de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022 și recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. S-a fixat termen pentru judecarea acestora la 12 iunie 2024, cu citarea părților. Acest termen a fost preschimbat prin rezoluția instanței la 22 mai 2024.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, instanța supremă observă că această parte a criticat atât soluția de respingere a apelului său, cât și soluția de admitere a apelului reclamantei.

Criticile referitoare la încălcarea art. 7 și art. 22 alin. (4) C. proc. civ. vor fi înlăturate deoarece instanța de apel a avut în vedere realizarea drepturilor părților din proces, astfel cum impune principiul legalității, și a respectat calificarea juridică a faptelor și actelor deduse judecății, așa cum a fost indicată de parte în cererea reconvențională. Astfel, curtea de apel a analizat susținerile pârâtei în calea de atac și a stabilit că aceasta nu a solicitat constatarea nulității contractului nr. x din 19 noiembrie 2015 și nici nu a contestat existența anexei nr. 2 la acesta, ci numai conținutul acestei anexe, susținând că există diferențe de conținut între variantele prezentate de cele două părți. Aprecierea curții de apel, pe baza probelor din dosar, privind neîndeplinirea condițiilor nulității absolute, nu echivalează cu o nerespectare a normelor de procedură, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă critică soluția de respingere a apelului său și din perspectiva motivării insuficiente, contradictorii și străine de natura cauzei, iar Înalta Curte va înlătura aceste critici deoarece din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a construit un raționament logico-juridic corect și complet, pe baza temeiurilor de drept indicate de parte și a dovezilor pe care aceasta le-a administrat în devoluțiunea procesului.

Astfel, curtea de apel a observat că pârâta a solicitat constatarea nulității absolute a anexei nr. 2 la contract pentru lipsa consimțământului, respectiv a semnăturii reprezentantului legal pe una dintre variantele acestei anexe. A constatat că din probele dosarului reiese că ambele devize emană de la prepuși ai societății, ca urmare a concluzionat că este în discuție un interes privat, și nu unul public, care să justifice intervenirea nulității absolute. În susținerea raționamentului său, curtea de apel s-a referit la prevederile art. 1247 C. civ., potrivit căruia "Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes general." Acest temei legal face superfluă analiza dispozițiilor art. 1246 C. civ., indicat de parte, text de lege care reglementează regimul general al nulității și față de care articolul subsecvent indicat de instanță are caracter special.

Se constată astfel că sunt îndeplinire exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar nemulțumirea părții față de soluția adoptată de curtea de apel nu reprezintă un motiv de reformare a hotărârii, în sensul pct. 6 al art. 488 alin. (1) din același cod.

Nu vor fi analizate susținerile prin care autoarea căii de atac contrazice cele reținute de curtea de apel referitor la raportul dintre contract și anexa în discuție și la calitate persoanelor care au semnat cele două variante de deviz deoarece acestea reprezintă aspecte de fapt care nu pot fi avute în vedere în cadrul controlului de nelegalitate exercitat de instanța de recurs.

Înalta Curte va înlătura criticile recurentei-pârâte referitoare la soluția de admitere a apelului reclamantei prin care autoarea căii de atac invocă încălcarea sancțiunea nulității hotărârii deoarece nu au fost încălcate norme de procedură. Art. 268 alin. (1) și art. 273 C. proc. civ. reglementează forța probatorie a înscrisurilor în procesul civil, iar recurenta-pârâtă le invocă pentru a justifica o presupusă nerespectare a principiilor procesului civil cauzată de modul în care instanța de apel a stabilit sumele la plata cărora a fost obligată pârâta. Din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 15.4 din contract pe care le-a coroborat cu dovezile de plată și cu corespondența dintre părți și astfel a stabilit care este valoarea probatorie a anexei la contract. În mod corect curtea de apel a acordat acele sume pe care reclamanta a dovedit că le-a achitat în mod efectiv, apelul acesteia fiind admis doar în parte.

Nu vor fi reținute criticile referitoare la modul de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru deoarece curtea de apel a aplicat corect art. 453 alin. (2) C. proc. civ. și a stabilit măsura în care pârâta va fi obligată la plata sumelor reprezentând taxă judiciară de timbru pentru stadiile procesuale ale fondului și apelului, raportat la capetele de cerere care au fost admise. Din paragrafele finale ale hotărârii atacate rezultă cu claritate care sunt sumele defalcate pe fiecare capăt de cerere, iar obligarea părții care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor efectuate cu titlu de taxă de timbru în etapele procesuale anterioare nu echivalează cu o dublă plata a taxei datorate în apel.

Instanța supremă va înlătura criticile prin care se invocă lipsa motivării, sub aspectul neanalizării de către curtea de apel a anumitor susțineri, și motivarea străină de natura cauzei, subsumate pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Considerentele deciziei reflectă o analiză completă și detaliată a susținerilor părților, în limitele efectului devolutiv, particularizată la actele dosarului. Astfel, instanța a constatat că reclamanta a învestit tribunalul cu o cerere de reziliere a contractului nr. x din 19 noiembrie 2015, în temeiul art. 15.4 din contract. Interpretarea diferită pe care acest articol a primit-o în apel, raportat la soluția tribunalului și la opinia părții, nu reprezintă o motivare străină. De asemenea, nu poate fi considerată străină nici motivarea referitoare la capătul patru de cerere prin care reclamanta a solicitat plata contravalorii staționării utilajelor și a materialelor achiziționate, precum și a costurilor de mobilizare și demobilizare a utilajelor. Curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 15.4 din contract și, ținând cont de cazul special de reziliere care a intervenit, a stabilit că scopul clauzei este acela de a acoperi costurile subantreprenorului, respectiv acele sume pe care acesta a dovedit că le-a achitat. Astfel, devizul care a constituit anexa nr. 2 la contract are o valoare probatorie subsidiară, care completează cadrul factual rezultat ca urmare a interpretării clauzelor contractuale coroborat cu înscrisurile din dosar. Se constată, astfel, că au fost respectate exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar obligația de motivare a unei hotărâri nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.

Înalta Curte nu va analiza susținerile privind aplicarea greșită a normelor de drept material edictate de art. 1179 alin. (1) pct. 2 coroborat cu art. 1246 C. civ., ale art. 209 alin. (1) și art. 218 alin. (1) C. civ., precum și ale art. 55 alin. (1) și art. 75 raportat la art. 197 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990, ale art. 1270 alin. (1), art. 1266, art. 1267 și art. 1272 C. civ. și ale art. 1269 alin. (1), art. 1309 alin. (1) și art. 1556 C. civ. întrucât acestea nu constituie veritabile critici de nelegalitate.

Sub aparența invocării nerespectării normelor de drept material referitoare la intrepretarea contractelor, culpă, valabilitatea actelor juridice, partea își exprimă nemulțumirea față de interpretarea dată de curtea de apel prevederilor contractuale (în special art. 15.4) și probelor din dosar (înscrisuri, raport de expertiză) în ceea ce privește stabilirea, în esență, a valabilității devizului prezentat de reclamantă din perspectiva existenței consimțământului, a obligației pârâtei de a achita contravaloarea materialelor, a costurilor de mobilizare a utilajelor, a stabilirii culpei și a obligațiilor privind organizarea șantierului și a lucrărilor. Recurenta contestă și modul de calcul al sumelor la plata cărora a fost obligată, cu trimitere la corespondența dintre părți. Aceste chestiuni nu pot face obiectul examenului de nelegalitate din recurs deoarece reprezintă aspecte de fapt asupra cărora instanțelor devolutive deja s-au pronunțat și care nu mai pot fi redefinite în calea extraordinară de atac.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere susținerile prin care recurenta-pârâtă contestă valoarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat la plata cărora a fost obligată prin decizia instanței de apel.

Afirmațiile referitoare la valoarea cheltuielilor de judecată prin care se invocă cuantumul excesiv al onorariului de avocat nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac deoarece, așa cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 3/2020, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.."

În ceea ce privește recursul declarat recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, instanța supremă va înlătura criticile prin care autoarea căii de atac invocă lipsa motivării, respectiv motivarea contradictorie pe aspectul preluării formale a lucrărilor, a restituirii garanției de bună execuție și a soluției de respingere a cererii de acordare a dobânzii legale penalizatoare aferente eliberării cu întârziere a cotei de 70% din valoarea garanției.

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Din considerentele deciziei se constată că instanța de apel a analizat temeiurile indicate de parte, respectiv art. 31 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și art. 15.4 din contract și a concluzionat, în mod argumentat, că nu există un temei pentru ca pârâta, în calitate de antreprenor, să fie obligată la o preluare formală a lucrărilor deja executate. Faptul că instanța de prim control judiciar nu a interpretat dispozițiile legale astfel cum a dorit reclamanta nu echivalează cu o motivare deficitară.

Referitor la stabilirea datei de la care devenise scadentă obligația de restituire a garanției de bună-execuție, respectiv la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, Înalta Curte reține că și sub aceste aspecte soluțiile instanței de apel sunt corect și logic motivate, prin raportare la intenția părților, materializată în art. 11 alin. (2) din contract. Curtea de apel nu a omis să stabilească data scadenței obligației de restituire a garanției, ci a considerat că, în lipsa încheierii procesului-verbal de recepție a lucrărilor, această obligație nu a devenit scadentă, iar pârâta a restituit de bună-voie 70% din garanție, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi acordată dobânda legală. Mai mult decât atât, soluția de constatare a rezilierii contractului în temeiul art. 15.4, pe care curtea de apel a calificat-o ca o cauză specială de încetare a contractului, nu contrazice soluția de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011, atât timp cât nu s-a stabilit o culpă a pârâtei referitor la nerestituirea garanției.

Instanța supremă nu va analiza afirmațiile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material edictate de art. 1272, art. 1871 alin. (2) C. civ. și art. 31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 273/1994 raportat la clauzele contractului întrucât autoarea căii de atac se referă la modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt, inclusiv la reținerea garanției de bună-execuție, modul în care au fost calculate costurile pentru mobilizarea/demobilizarea utilajelor, cu sau fără luarea în considerare a zilelor nelucrătoare și a perioadei 9 aprilie - 14 aprilie 2016 și la interpretarea art. art. 8.20, art. 11 alin. (2) și art. 15.4. Autoarea căii de atac aduce în discuție regulile de interpretare a convențiilor și raportul de expertiză, fără a ține seama de faptul că instanța de recurs poate examina numai aspectele de nelegalitate, nu și pe cele de netemeinicie referitoare la stabilirea contextului factual și interpretarea probelor.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, instanța supremă constată că susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 444 C. proc. civ. pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod și că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici care să poată fi examinate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 444 C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii."

Textul de lege indicat mai sus prevede că încuviințarea unei cereri de completare a hotărârii judecătorești este admisibilă numai atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilității în procesul civil, în sensul soluționării tuturor capetelor de cerere formulate în cauză.

Înalta Curte va înlătura criticile potrivit cărora cererea de completare ar fi trebuit respinsă deoarece curtea de apel se pronunțase asupra capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente sumelor la plata cărora a fost obligată pârâta ca urmare a admiterii în parte a apelului reclamantei. Din considerentele și dispozitivul deciziei recurate nu rezultă că instanța ar fi analizat acest capăt de cerere accesoriu, deși partea solicitase acest lucru. În mod corect curtea de apel a admis cererea și a dispus completarea deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, contrar opiniei recurentei care susține că menținerea restului dispozițiilor sentinței include și soluționarea acestui aspect.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. și de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-pârâtă B. S.R.L. și de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1541/2022 din 26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 75/A din 18 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.