ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1388/2025

HOTĂRÂRE

25.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1388/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, la data de 26.06.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Argeș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la emiterea unei adeverințe din care să rezulte nivelul veniturilor majorate, așa cum au fost ele recunoscute prin sentința civilă nr. 875/CM din 12 decembrie 2007, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 223/R/CM/2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, prin care i s-au acordat majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, după cum urmează: 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, 2% de la 1 ianuarie 2007, față de nivelul lunii martie 2007 si cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul lunii septembrie 2007, urmând ca majorările ulterioare, produse anterior eliberării sale din funcție, să pornească de la acest nivel al valorii de referință sectorială.

Prin sentința civilă nr. 2090/14.11.2024, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., având în vedere că norma din Codul muncii care este, în mod evident, derogatorie de la dreptul comun, stabilește competența teritorială exclusivă, pe care nici părțile și nici instanța nu o pot înlătura.

A mai reținut același tribunal că partea reclamantă este pensionară și a avut calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Câmpulung și deci nici nu se pune problema, prin ipoteză, ca instanța pârâtă să reprezinte instanța competentă la care aceasta și-a desfășurat activitatea.

Totodată, s-a constatat că nu sunt aplicabile nici alin. (2) și (3) ale articolului 127 C. proc. civ. întrucât instanța pârâtă este doar una din instanțele care ar fi deopotrivă competente, însă în nicio situație și instanța la care și-a desfășurat activitatea partea, astfel cum impun în mod expres dispozițiile menționate prin sintagma "își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza".

În consecință, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3), raportat la art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița a fost admisă, iar competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Argeș, raportat la domiciliul/reședința reclamantei A..

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 31.12.2024, sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 1969/29.05.2025, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția propriei sale necompetențe sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., conform cărora în cazul cererilor introduse împotriva unei instanțe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

În aceste condiții, același tribunal a constatat că reclamanta a ales să sesizeze Tribunalul Dâmbovița, cu respectarea prevederilor legale menționate mai sus, așa cum reiese din concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

Drept urmare, instanța a constatat că Tribunalul Argeș nu este competent teritorial să judece prezenta cauză și a declinat soluționarea acesteia în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 16.07.2025.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Argeș - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că, prin cererea formulată, reclamanta, grefier pensionar la data introducerii acțiunii, a învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârât fiind Tribunalul Argeș.

Regula de drept comun în jurisdicția muncii - art. 269 alin. (2) din Codul Muncii - atribuie asemenea litigii în competența tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului, care, în speță, ar fi Tribunalul Argeș.

Însă, pentru situația particulară a unor litigii inițiate de sau în contradictoriu cu un judecător, procuror, grefier sau o instanță de judecată, legiuitorul a stabilit, la art. 127 C. proc. civ., reguli de competență speciale.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul grefierilor, potrivit normei de trimitere cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

În conformitate cu art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât.

Raportând aceste norme la speța de față, Înalta Curte reține, pe de o parte, că regulile de la art. 127 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi avute în vedere la determinarea competenței teritoriale în cauză, întrucât calitatea reclamantei de grefier a încetat prin pensionare anterior datei înregistrării procesului pe rolul Tribunalului Dâmbovița.

Pe de altă parte, însă, constată că în calitate de pârât, figurează o instanță de judecată, Tribunalul Argeș, care, în acord cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, ar fi competentă teritorial să judece cauza în primă instanță.

În atare condiții, la determinarea competenței trebuie avute în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

) C. proc. civ., alegerea instanței competente aparținând titularului acțiunii, în temeiul art. 116 din același Cod.

Astfel, instanța supremă constată că Tribunalul Dâmbovița - una dintre cele două instanțe aflate în conflict și, totodată, instanță către care a înțeles să se îndrepte titulara acțiunii - este una dintre instanțele judecătorești competente alternativ, potrivit legii, fiind o instanță de același grad cu Tribunalul Argeș (instanța competentă, potrivit legii, de la domiciliul reclamantei), aflată în circumscripția unei curți de apel (Curtea de Apel Ploiești) învecinate curții de apel (Pitești) în a cărei circumscripție se află instanța competentă, potrivit legii (Tribunalul Argeș), motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Prin urmare, dând eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (2) și alin. (2

) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din același Cod, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.