ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, la 4 ianuarie 2022, a fost înregistrată sub nr. x/2022 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. și cu intervenientul forțat D., reclamanții solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, despăgubiri civile cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de tată al victimei E., împreună cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 18.07.2018, în principal, și de la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză, în subsidiar; 500.000 RON despăgubiri civile, cu titlu de daune morale pentru B., în calitate de frate al victimei E., împreună cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 18.07.2018, în principal, și de la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză, în secundar; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la 6 ianuarie 2022, pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2022, reclamantele F. și G., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. și cu intervenientul forțat D., au solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 500.000 RON, despăgubiri civile cu titlu de daune morale pentru A., în calitate de tată al victimei E., împreună cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 18.07.2018, în principal, și de la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză, în subsidiar; 500.000 RON despăgubiri civile, cu titlu de daune morale pentru B., în calitate de frate al victimei E., împreună cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 18.07.2018, în principal, și de la data rămânerii definitive a sentinței ce se va pronunța în prezenta cauză, în secundar; cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamantele au arătat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a strecurat o eroare materială, și că daunele sunt solicitate în nume propriu, în calitate de mamă și, respectiv, de soră a victimei E..

Prin încheierea din 6 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr. x/2022, a fost admisă excepția necompetenței funcționale materiale a secției Conflicte de Muncă și a Asigurări Sociale a Tribunalului Dolj, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă la 30 mai 2022 sub dosar nr. x/2022.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalului Dolj, secția I civilă în dosar nr. x/2022, s-a constatat că pârâta C. S.R.L. este decăzută din dreptul de a mai invoca excepția conexității, fiind admisă excepția litispendenței, invocată de aceeași parte, dispunându-se trimiterea dosarului primei instanțe învestite din cadrul secției a II-a Civile cu dosarul nr. x/2022.

Prin sentința nr. 117 din 18 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții F., G., A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. S.R.L. și D..

Au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamanta F. a sumei de 30.000 de RON, către reclamanta G. a sumei de 20.000 de RON, către reclamantul A. a sumei de 30.000 de RON, către reclamantul B. a sumei de 20.000 de RON, cu titlu de daune morale, la toate aceste sume urmând a se calcula dobândă legală penalizatoare de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.

Prin decizia nr. 270 din 16 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanții B., A., F., G., de pârâta C. S.R.L. și de intervenientul D. împotriva sentinței nr. 117 din 18 mai 2023, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei decizii, au formulat cereri de recurs intervenientul D. și pârâta C. S.R.L.

În motivarea recursului declarat, intervenientul a arătat că, la 18 iulie 2018, a survenit decesul lui E. în incinta H., aparținând C. S.R.L.

A mai precizat recurentul-intervenient că, în cauză, s-a deschis dosarul penal nr. x/2021, în care s-au constituit părți civile F., G. și I., aceasta din urmă depunând declarație notarială de renunțare la acțiunea civilă, iar cu privire la celelalte părți civile constatându-se că acțiunea este tardivă.

Ulterior, au existat două dosare depuse la Tribunalul Dolj, respectiv nr. 26/63/2022, în care A. și B. (tatăl și fratele decedatului) au solicitat daune morale și, respectiv, dosarul nr. x/2022, în care F. și G. au solicitat, pentru A. și B., daune morale.

Recurentul-intervenient susține că s-a invocat conexitatea celor două dosare, care a fost admisă în mod greșit de către instanță, în condițiile în care în cele două cauze nu sunt aceleași părți, reținându-se existența unei erori materiale. În realitate, fiind o cerere de modificare a acțiunii inițiale, aceasta trebuia comunicată și pusă în discuția părților.

Recurentul-intervenient concluzionează în sensul că, urmare a acestor greșeli, s-a ajuns la acordarea de despăgubiri unor persoane care nu aveau calitatea de parte în dosar.

Cu privire la prescripția dreptului la acțiune, recurentul-intervenient susține că instanța de fond a interpretat greșit art. 1.394 C. civ., fiind important a se reține că părțile au depus cerere de constituire parte civilă în dosarul penal, care a fost respinsă ca fiind tardivă, iar acestea au promovat ulterior o nouă acțiune civilă.

Recurentul-intervenient apreciază că, dacă a existat o sancțiune de respingere a laturii penale, aceștia nu mai pot beneficia de dreptul de a depune o nouă acțiune civilă în temeiul art. 1.394 C. civ., astfel că Tribunalul Dolj trebuia să constate că a intervenit prescripția.

Mai arată recurentul-intervenient că încheierile de ședință nu puteau fi apelate separat și că nu poate fi vorba despre puterea de lucru judecat a acestor încheieri și că a declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului Dolj.

Afirmă, de asemenea, că deși F. și G. au interes în cauză, acestea nu au formulat cerere în nume propriu, acțiunea fiind formulată în numele altor persoane, fără a exista dovada calității de reprezentant.

Mai precizează recurentul-intervenient că, odată cu apelul, a atacat toate încheierile de ședință, iar cadrul procesual nu a fost stabilit, în condițiile în care reclamanții nu au înțeles să modifice cererea.

Recurentul-intervenient susține că apărătorul reclamanților nu putea schimba cadrul procesual, invocând o greșeală materială, eroarea neputând să vizeze persoane care nu au formulat niciodată pe parcursul procesului cerere de chemare în judecată.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În susținerea recursului declarat, pârâta, după expunerea situației de fapt și a parcursului litigios, arată că instanța de apel, în raport de art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) Cod procedură civilă, a reținut că nu a formulat apel și împotriva încheierii din 21 decembrie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2022, privind admiterea excepției de litispendență, și nici împotriva încheierii din 16 ianuarie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2022, privind respingerea excepțiilor lipsei de interes a reclamanților și a prescripției dreptului material la acțiune, apelul fiind formulat apel împotriva sentinței nr. 117 din 18 mai 2023.

Ca atare, instanța de apel a apreciat că problemele de drept dezlegate de prima instanță prin respectivele încheieri și criticate prin motivele de apel au intrat în puterea de lucru judecat, nemaiputând face obiectul analizei pe fond în cadrul apelurilor.

În acest sens, recurenta-pârâtă precizează că, prin motivele de apel, nu a formulat critici cu privire la soluția dată excepției de litispendență, ci că a criticat soluția instanței de fond care a depășit limitele învestirii și a acordat în mod nelegal despăgubiri în favoarea unor persoane ce nu au calitatea de parte, prin nesocotirea dispozițiilor legale exprese ce vizează modificarea cadrului procesual, critici ce nu au fost avute în vedere de către instanța de apel.

Totodată, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv, în condițiile în care, în cadrul motivelor de apel a fost indicată și criticată în mod expres încheierea din 16 ianuarie 2023.

Ca atare, recurenta-pârâtă consideră că hotărârea atacată, respectiv încheierea din 16 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, se identifică fără dubiu, vătămarea presupusă de lege fiind înlăturată, și că instanța de apel în mod greșit a făcut aplicarea dispozițiilor art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) Cod procedură civilă, înțelegând să nu analizeze criticile referitoare la soluțiile dezlegate prin hotărârea respectivă, fapt ce reprezintă și o încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă precizează că, așa cum a arătat deja, instanța a interpretat eronat și faptul că ar fi criticat soluția privind admiterea excepției de litispendență prin încheierea din 21 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, criticile sale vizând, în realitate, faptul că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, principiul contradictorialității și a interpretat greșit prevederile art. 204 Cod procedură civilă.

Ca atare, instanța de apel a lăsat nemotivat acest motiv de apel, fapt pentru care înțelege să reia criticile expuse în fața instanței de prim control judiciar, respectiv faptul că în dosarul nr. x/2022, cererea de chemare în judecată a fost formulată de F. și G., pentru A. și B., acestea neurmărind să valorifice în cadrul acțiunii un drept propriu. Aceasta a fost, de altfel, rațiunea pentru care a fost admisă excepția litispendenței.

Or, admițând excepția litispendenței invocată, Tribunalul Dolj a stabilit că în dosarele nr. x/2022 și nr. y/2022 este vorba despre aceeași cauză, același obiect și aceleași părți, respectiv A. și B., apărătorul din ambele cauze precizând că F. și G. nu au calitatea de părți.

Mai precizează recurenta-pârâtă că, față de solicitarea sa de rectificare a citativului, prin încheierea din 27 martie 2023, instanța a apreciat că a fost o eroare materială și că cererea de chemare în judecată a fost formulată și de F. și de G..

Ca atare, recurenta-pârâtă susține că a fost încălcat art. 204 C. proc. civ., dar și principiul disponibilității și principiul contradictorialității, neputând fi vorba despre o eroare materială, în condițiile în care a fost modificat cadrul procesual.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel în mod nelegal a reținut cu privire la interesul numitelor F. și G., în sensul că instanța de fond a constatat în mod just calitatea acestora, întrucât încheierea din 16.01.2023 a fi dobândit autoritate de lucru judecat, chestiune în contradicție cu realitatea faptică și juridică, atât timp cât a înțeles să atace cu apel și respectiva încheiere, așa cum a arătat anterior.

În raport de dispozițiile art. 33 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că a invocat excepția lipsei de interes a reclamantelor F. și G., care nu justifică un interes personal, instanța de apel neanalizând excepția în raport de criticile invocate.

Potrivit recurentei-pârâte, aceeași critică se aduce și cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel considerând că nu a formulat apel și cu privire la încheierea din 16 ianuarie 2023.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă susține că a invocat această excepție prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului nr. x/2022, deoarece fapta cauzatoare de prejudicii la care se raportează reclamanții a avut loc la data de 18.07.2018, iar de la această dată și până la 04.01.2022 (data formulării prezentei cereri), aceștia nu au înțeles să facă niciun demers pentru repararea prejudiciului pe care îl pretind.

Ca atare, recurenta-pârâtă susține că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 2.517 C. civ. se calculează în conformitate cu prevederile art. 2.528 din același cod și că instanța de fond în mod nelegal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de art. 1.394 C. civ.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-pârâtă arată că, în mod eronat instanța de fond a extins aplicarea prevederilor art. 1.394 C. civ. și în ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale formulată de moștenitorii persoanei vătămate, în condițiile în care, din interpretarea textului legal și din interpretările existente în doctrină și în practica judiciară, prorogarea termenului de prescripție operează doar în ceea ce o privește pe persoana vătămată, nu și în ceea ce privește celelalte părți civile, ce nu au calitate în cadrul acțiunii penale.

Recurenta-pârâtă susține că doar persoana vătămată de săvârșirea faptei penale este cea care poate exercita atât acțiunea penală, cât și acțiunea civilă, justificându-se, astfel, prorogarea termenului de prescripție, atât doctrina, cât și jurisprudența fiind în acest sens.

Un ultim motiv de recurs vizează daunele morale, cu privire la care recurenta-pârâtă consideră, pe de o parte, că hotărârea instanței de apel este insuficient motivată, fiind reluate considerentele primei instanțe, iar, pe de altă parte, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a normelor de drept material aplicabile în domeniul răspunderii civile delictuale, respectiv art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.386, art. 1.387 C. civ.

În acest sens, recurenta-pârâtă susține că, deși instanța de fond a stabilit cuantumul daunelor morale acordate părinților victimei și raportat la vârsta acestora, acesta nu poate fi considerat un criteriu ce poate fi avut în vedere. De asemenea, mai arată că instanța de fond nu a avut în vedere susținerile sale la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri, făcând referire exclusiv la depozițiile martorilor.

Recurenta-pârâtă apreciază că, promovând acțiunea la o distanță ce depășește 4 ani de la producerea evenimentului, instanța avea obligația de a stabili cuantumul daunelor astfel încât acestea să nu genereze o îmbogățire fără justă cauză.

Mai susține recurenta-pârâtă că, nici prima instanță, nici instanța de apel nu a analizat apărările sale referitoare la persoanele îndreptățite să solicite despăgubiri, indicând, în acest sens, hotărâri pe care le consideră relevante.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Cererile de recurs au fost comunicate părților la 20.09.2024.

La 23.09.2024, intimata F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 31.10.2024, iar recurentului-intervenient la 01.11.2024.

Recurenții nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurentul-intervenient, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că susținerile pe care le-a dezvoltat recurentul-intervenient în memoriul de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488, acesta reiterând criticile din apel.

Susținerile recurentului-intervenient prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurentul-intervenient tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Totodată, Înalta Curte reține că aspectele invocate de recurentul-intervenient referitoare la interesul reclamantelor F. și G., la excepția prescripției dreptului material la acțiune și la modificarea cadrului procesual sunt, în realitate, critici ce vizează hotărârea primei instanțe, nefiind indicat niciunul din motivele de casare, în raport de decizia pronunțată de instanța de apel.

Întrucât calea de atac a recursului vizează exclusiv decizia instanței de apel, criticile referitoare la hotărârea primei instanțe nu pot face obiectul analizei în recurs.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Din perspectiva incidenței motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, ca urmare a încălcării de către instanța de apel a prevederilor art. 476 alin. (1) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă precizează că în apel nu a criticat soluția pronunțată cu privire la excepția de litispendență, ci faptul că prima instanță a acordat despăgubiri unor persoane care nu aveau calitatea de parte, depășind limitele învestirii și nesocotind dispozițiile legale referitoare la modificarea cadrului procesual.

Potrivit recurentei-pârâte, aceste critici nu au fost analizate de către instanța de apel, fiind incident și motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și mai mult decât atât, Curtea de apel, dând dovadă de formalism, a reținut că nu a criticat și nu a indicat în mod expres încheierea din 16 ianuarie 2023.

Contrar afirmațiilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că, la termenul de judecată din 29 februarie 2024, instanța de apel, considerând necesară stabilirea cadrului procesual, a dispus efectuarea unei adrese către reclamanți, prin apărătorul ales, în sensul de a preciza dacă despăgubirile solicitate de reclamantele F. și G. sunt solicitate pentru suferințele proprii sau pentru reclamanții B. și A..

A reținut instanța de apel că, față de precizarea depusă la dosar la 12 martie 2024, cadrul procesual stabilit de prima instanță este corect, judecătorul fondului constatând că au calitatea de reclamanți, atât A. și B. care au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022, cât și F. și G., care au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022.

Înalta Curte va înlătura și critica recurentei-pârâte ce vizează faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la criticile ce vizau încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 204 Cod procedură civilă, respectiv a principiului contradictorialității și a disponibilității.

Înalta Curte reține că asupra acestor critici instanța de apel s-a pronunțat prin considerentele care se regăsesc la filele x din hotărârea apelată.

A mai susținut recurenta-pârâtă că instanța de apel a făcut o pseudomotivare asupra interesului numitelor F. și G., respectiv că instanța de apel nu a prezentat motivele pe care și-a întemeiat soluția, motivele fiind contradictorii și străine de natura cauzei.

Contrar alegațiilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reține că instanța de apel a analizat și a reținut, în raport de dispozițiile art. 33 C. proc. civ., că reclamantele F. și G. au în cauză un interes personal, legitim și actual, demonstrând formularea cererii de chemare în judecată în nume propriu și nu în numele altor persoane.

Faptul că instanța de apel nu a validat opinia pârâtei nu se circumscrie unei critici de nelegalitate.

Din perspectiva excepției prescripției dreptului material la acțiune, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel nu a analizat criticile sale, considerând că nu a declarat apel și împotriva încheierii de ședință din 16 ianuarie 2023, motiv pentru care a înțeles să reitereze criticile dezvoltate în calea ordinară de atac.

În speță, Înalta Curte constată că apelul exercitat de către pârâtă vizează exclusiv sentința nr. 117 din 18 mai 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022, astfel cum reiese din cererea de apel, prin care pârâta a solicitat schimbarea hotărârii apelate și respingerea cererii privind acordarea daunelor morale formulată de către reclamanți.

Astfel, cu respectarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că "Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată", instanța de apel s-a pronunțat în limitele hotărârii apelate.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că nu poate analiza criticile ce vizează cuantumul daunelor morale acordate.

Astfel, deși recurenta-pârâtă invocă încălcarea și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1.349, art. 1.357, art. 1.381, art. 1.386, art. 1.387 C. civ., aspecte care se circumscriu motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la cuantificarea efectivă a daunelor morale, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurile de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ.

Aceste critici se situează în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate și la cuantificarea despăgubirilor pretinse pentru acoperirea prejudiciului creat, toate fiind elemente de apreciere, nu de legalitate.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-intervenient și va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 270 din 16 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-intervenient D. împotriva deciziei nr. 270 din 16 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2025.