ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.09.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1379/2025

HOTĂRÂRE
25.09.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1379/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 25 septembrie 2025

Asupra cererii cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin decizia nr. 1128 din 12 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurentul-pârât A. S.A., prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 360/A din 10 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, precum și recursul declarat de intervenientul în nume propriu C. și intervenienții în interesul altei persoane Peluza Sud, D., E. și A. S.A., prin lichidator judiciar F., împotriva aceleiași decizii și a încheierii din 14 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență Neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a casat în parte decizia atacată și a trimis cauza aceleiași curți de apel pentru o nouă judecată a apelului declarat de apelantul-reclamant G. împotriva sentinței civile nr. 149 din 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2014, menținând dispoziția din cuprinsul deciziei recurate de respingere a apelului declarat de apelantul-intervenient accesoriu U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV S.A. (fostă G.).

Petenții A. S.A., prin lichidator judiciar B.., PELUZA SUD, D., E., A. S.A., prin lichidator judiciar F.. și H. S.A. (FOSTĂ C.) au formulat cerere de completare a deciziei sus-menționate, în temeiul art. 444 C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța de recurs a omis să soluționeze cererea lor privind acordarea cheltuielilor de judecată, deși acestea au fost solicitate în recurs și s-a depus dovada lor.

Înalta Curte, analizând cererea prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art. 444 C. proc. civ., urmează a o respinge pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., completarea hotărârii se poate cere dacă, prin hotărârea pronunțată, instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Cererea privind cheltuielile de judecată are, în prezenta cauză, caracter accesoriu.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) din același Cod, partea care cade în pretenții, anume partea care a pierdut procesul, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Cu toate acestea, în cazul în care instanța dispune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, nu se poate reține faptul că a fost pronunțată o soluție prin care litigiul a fost tranșat, în sensul stabilirii culpei procesuale în sarcina părții căzute în pretenții, împrejurare în care, cheltuielile de judecată aferente recursului urmează a fi avute în vedere în rejudecare, cu luarea în considerare a întregului parcurs procesual.

Altfel spus, în recurs, având în vedere soluția de desființare a hotărârii recurate și trimitere a cauzei pentru o nouă judecată a apelului curții de apel, nu se poate dispune asupra cheltuielilor de judecată pretinse de petenți, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecății, respectiv identitatea părții "care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, se au în vedere și dezlegările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justie din decizia nr. 76/2021, dată în recursul legii, care stabilesc că "obligarea la plata cheltuielilor de judecată este permisă în acele etape procesuale în care are loc o soluționare a pricinii pe fondul ei sau chiar în baza unei excepții procesuale, însă nu și în etapele intermediare ale judecății în care, prin raportare la specificul soluției pronunțate, nu s-ar putea încă determina nici partea care a pierdut, nici partea care a câștigat procesul, litigiul nefiind încă tranșat".

În consecință, nu se poate reține omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în rejudecare, instanța de apel urmând a statua și asupra lor.

De aceea, constatând că motivele invocate de petenți nu pot fi circumscrise ipotezei omisiunii instanței de a se pronunța asupra cererii accesorii având ca obiect cheltuielile de judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 444-446 C. proc. civ., va respinge cererea de completare a dispozitivului hotărârii.

Respinge cererea formulată de petenții A. S.A., prin lichidator judiciar B.., PELUZA SUD, D., E., A. S.A., prin lichidator judiciar F.. și H. S.A. (FOSTĂ C.) privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1128 din 12 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimații G., U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV S.A., GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL EDUCAȚIEI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1661/2020
pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamantul Clubul Sportiv A., în contradictoriu cu intimatul pârât S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar B. SPRL, intimata intervenientă în interes propri
ÎCCJ 2025-05-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1044/2025
Ședința publică din data de 8 mai 2025 Deliberând, asupra cauzei de față reține următoarele: I. Circumstanțele litigiului 1. Cererea de revizuire Cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 803 din 3
ÎCCJ 2021-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 654/2021
3 februarie 2015, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul Clubul Sportiv Universitatea Craiova, în contradictoriu cu A. S.A. prin lichidator judiciar C. și a respins cererea de intervenție principa
ÎCCJ 2025-02-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 356/2025
Ședința publică din data de 25 februarie 2025 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului. Hotărârea recurată. Prin decizia civilă nr. 326/A din 25 iunie 2
ÎCCJ 2024-02-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 207/2024
adunarea generala. A fost respinsă, în rest, cererea. 2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel C., în calitate de membru cooperator fondator al B., în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor cooperatori D., E. și F.. P
Sursă