ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1276/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1276/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă, la 5 iunie 2025, sub nr. x/2025, petentul SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI A., a solicitat, la cererea creditorului B., încuviințarea executării silite a debitoarei C. S.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 8016/2024 din 26 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2024, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului rezultat din titlul executoriu, respectiv plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 RON.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 651 alin. (3) și ale art. 666 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 9121/2025 din 19 iunie 2025, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță sesizată a reținut că din interogarea bazei de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului a rezultat că, la data sesizării organului de executare, debitoarea C. S.A. figura cu sediul în localitatea Șcheia, județul Suceava, astfel încât, raportat la dispozițiile art. 666 alin. (1) și ale art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, secția Civilă, iar prin sentința civilă nr. 4126 din 4 iulie 2025, această instanță a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Tribunalul Suceava în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
În motivarea soluției, s-a reținut că sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în baza cărora competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite revine instanței de executare de la sediul debitorului care, la data sesizării organului de executare, era situat în municipiul Iași, județul Iași, conform informațiilor din Registrul comerțului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă, instanță care, prin sentința civilă nr. 127 din 10 iulie 2025, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a conflictului negativ de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În considerentele sentinței, tribunalul a reținut că nu este competent material să soluționeze conflictul negativ de competență ivit în cauză, întrucât nu este instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, potrivit art. 135 alin. (1) C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 23 iulie 2025.
Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența să judece litigiul, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă, pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii deduse judecății îl constituie încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 8016/2024 din 26 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2024, la cererea creditorului B. împotriva unui debitor persoană juridică.
Se constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport cu prevederile art. 651 C. proc. civ., în ce privește sediul debitorului societate pe acțiuni.
În privința încuviințării executării silite, instanța de executare, la care face referire art. 666 C. proc. civ., se determină conform art. 651 din același cod, prin luarea în considerare a domiciliului/sediului debitorului.
Potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.", iar alin. (3) stabilește că instanța de executare soluționează, printre altele, cererile de încuviințare a executării silite.
Întrucât, în ceea ce privește debitorii persoane juridice, dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului, Înalta Curte reține că, potrivit art. 227 C. civ. "(1) Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. Dispozițiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător."
Sediul societății pe acțiuni este unul dintre elementele de identificare a acesteia, potrivit art. 8
1
din Legea nr. 31/1990, fiind cuprins în actul constitutiv, conform art. 8 din aceeași lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 228 C. civ., "Persoana juridică poate să își schimbe denumirea sau sediul, în condițiile prevăzute de lege.", iar la art. 229 se prevede că, în raporturile cu terții, dovada acestor elemente se face cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidență prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.
Din certificatul constatator privind societatea C. S.A., emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aflat la dosarul cauzei, rezultă că, la 20 martie 2025, a intervenit o modificare în ceea ce privește sediul actual al debitoarei, acesta fiind situat în municipiul Iași.
De asemenea, Înalta Curte constată că dosarul de executare nr. 2617/N/2025 a fost deschis prin încheierea din 22 mai 2025, pronunțată de SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI A., ca urmare a cererii de executare silită formulate de creditorul B., la aceeași dată.
Prin urmare, având în vedere că sediul societății debitoare C. S.A., la data sesizării organului de executare, respectiv 22 mai 2025, era situat, din 20 martie 2025, în municipiul Iași, Înalta Curte constată că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite formulată în cauză revine, în temeiul art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., judecătoriei care funcționează în aceeași localitate, respectiv Judecătoriei Iași.
Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2025.