ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 124/2025

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată:

În susținerea cererii, s-a arătat că procesul-verbal invocat a fost emis în contextul verificării îndeplinirii obligațiilor aferente contractului de finanțare nerambursabilă, cod SMIS 38139, încheiat între Ministerul pentru Societatea Informațională, în calitate de organism intermediar și reclamant, în calitate de beneficiar și lider de proiect. Verificările efectuate au relevat folosirea de către pârât, partener al reclamantului în cadrul consorțiului, a echipamentelor în alt scop decât cel al proiectului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998-999 C. civ., art. 1.350 C. civ., art. 1.357 C. civ.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1154 din 13 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Prin încheierea din 25 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 8 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă a fost respinsă ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocată de reclamant.

A fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea.

A fost suspendată judecata cauzei, fiind înaintat dosarul Curții de Apel Galați în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 107/F- C. civ. din 21 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Vrancea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secția a II-a civilă la data de 20 decembrie 2018 sub nr. x/2017**.

Prin sentința civilă nr. 88/2023 din 1 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 190.466,125 RON.

Prin decizia civilă nr. 102/2024 din 3 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admis apelul pârâtului, fiind schimbată sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

S-a arătat că prima instanță a reținut corect faptul că acțiunea este fundamentată pe răspunderea contractuală ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de implementare a echipamentelor și software-ului aferent proiectului "Sănătatea în spitale", izvorul pretențiilor fiind Acordul de parteneriat încheiat între reclamant, în calitate de lider de proiect și pârât, în calitate de partener, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (10) și art. 6 alin. (8) din Acord care stabilesc răspunderea solidară a liderului de proiect și a partenerului în cazul producerii unui prejudiciu, prevederi contractuale care au drept corespondent dispozițiile art. 1.456 C. civ. - regresul între codebitori.

Totodată, s-a învederat că instanța de apel a avut în vedere lipsa dovezii de plată a sumei de 387.177,04 RON, reprezentând valoarea imputată prin sentința nr. 271/28.01.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitivă ca urmare a respingerii recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 6201/19.11.2020.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., apreciind că soluția primei instanțe este cea corectă.

La data de 27 august 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni, prin care a fost invocată excepția nulității recursului, deoarece recurentul nu a indicat cazurile de casare incidente în cauză, în finalul cererii făcându-se trimitere în mod generic la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. S-a mai arătat că, deși recurentul a indicat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., nu a formulat critici concrete din perspectiva acestui text de lege.

La data de 11 septembrie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul Spitalul de Boli Cronice Smeeni, prin care s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare, arătându-se că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei. De asemenea, a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Prin rezoluția din 11 septembrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 29 octombrie 2024, constatându-se întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluția din data de 2 decembrie 2024 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, în complet de filtru, la 21 ianuarie 2025.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalitățile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, prin cererea de recurs nu a fost indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. În egală măsură, examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate privitoare la decizia instanței de apel, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea rezumându-se la enunțarea unor susțineri lipsite de caracter concret și aplicat.

Astfel, recurentul face trimitere la clauzele art. 5 alin. (10) și art. 6 alin. (8) din acordul încheiat între părți, dispozițiile art. 1.456 C. civ., precum și la cele ale art. 22 C. proc. civ., fără să se raporteze propriu-zis la considerentele instanței de apel care au determinat soluția de admitere a apelului pârâtului, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin simpla enunțare a unor dispoziții contractuale sau a unor norme legale, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurentul și-a îndeplinit obligația de motivare a recursului.

De asemenea, se susține temeinicia soluției favorabile primite în primă instanță, cu toate că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent și a motivelor de casare prevăzute de lege.

Recurentul face referire și la probațiune, arătând că instanța de apel s-ar fi raportat în cadrul analizei sale la lipsa dovezii de plată a sumei de 387.177,04 RON, reprezentând valoarea imputată în dosarul nr. x/2018, deși probele și modul de apreciere a acestora în cadrul judecății pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii în raport cu soluția atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părții, a fost pronunțată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reține că recurentul nu critică considerentele instanței de apel și nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susținerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, prin răspunsul la întâmpinare, partea a susținut incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., imputându-se instanței de apel că nu ar fi cercetat fondul cauzei. De asemenea, a mai alegat recurentul, fără a argumenta, faptul s-ar fi încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Raportat la dispozițiile art. 487 alin. (1) prima teza C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) din același cod, susținerile din cuprinsul răspunsului la întâmpinare, fiind formulate în afara termenului de 30 de zile, de motivare a căii de atac, nu pot completa valabil motivele de recurs.

În consecință, dat fiind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul SPITALUL DE BOLI CRONICE SMEENI împotriva deciziei civile nr. 102/2024 din 3 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul SPITALUL DE BOLI CRONICE SMEENI împotriva deciziei civile nr. 102/2024 din 3 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.