Decizia nr. 1512/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3046/2015 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.09.2015, reclamantul Spitalul B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate, suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/10.07.2015 privind proiectul "Implementarea unui sistem integrat de e-sănătate în cadrul Spitalului B. pentru facilitarea accesului cetățenilor la servicii medicale de calitate", cod SIMS 37824, prin care a fost stabilită în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei totale de 260.762,29 RON, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 3046 din 17.11.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea privind acțiunea formulată de reclamantul Spitalul B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate și s-a dispus suspendarea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/10.07.2015 până la pronunțarea instanței de fond.

Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., sentința atacată fiind dată pe baza unor motive contradictorii și străine de natura cauzei și cu aplicarea greșită a normelor de drept material. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, arătându-se că arătându-se că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut în esență că, din considerentele hotărârii recurate, nu rezultă că la pronunțarea acesteia instanța a analizat apărările formulate de pârât prin întâmpinare. Mai mult, din analiza considerentelor hotărârii judecătorești rezultă că argumentele instanței de fond se limitează la câteva fraze, care, însă, nu pot acoperi cerința motivării hotărârii, în sensul reglementat de art. 425 alin. (1) li.b) din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că în cauză nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, instanța de fond având obligația să verifice argumentele reclamantului în raport de înscrisurile depuse la dosar. A mai susținut recurentul că reclamantul a invocat în susținerea cererii de suspendare motive ce țin de fondul cauzei. În fine, a susținut recurentul că instanța de fond a procedat la constatarea îndeplinirii celei de-a doua condiții de către reclamant, în condițiile în care susținerile acestuia nu au fost dovedite.

Apărările intimatului Intimatul-reclamant Spitalul B. a depus întâmpinare, la data de 19.02.2016, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din 30 ianuarie 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată că recursul este fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează. În ceea ce privește criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, instanța de recurs constată că, într-adevăr, potrivit prevederilor acestuia o hotărâre poate fi recurată atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Or, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele pentru care prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru a se putea proceda la suspendarea executării Notei de constatare, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. În ceea ce privește, însă, criticile subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, instanța de recurs constată că acestea sunt întemeiate, instanța de fond interpretând și aplicând în mod greșit dispozițiile legale incidente în cauză, adică art. 14, respectiv, art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, având în vedere conținutul prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu. Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ). Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc. Intimatul-reclamant a motivat existența cazului bine justificat pe împrejurarea că, în cadrul procedurii de atribuire, ofertantul A. SA a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006, prin depunerea Declarației inițiale privind îndeplinirea cerințelor de clarificare în forma regăsită de comisia de evaluare, o detaliere excesivă a modului concret de îndeplinire a criteriilor de calificare fiind de natură să deturneze o procedură care, deși se dorește a simplifica formalitățile de participare la achizițiile publice, impune condiții de participare similare procedurii obișnuite. A susținut, de asemenea, că în calitate de autoritate contractantă, apreciază că a respectat întocmai prevederile O.U.G. nr. 34/2006 și ale H.G. nr. 925/2006, astfel cum prevede art. 10 pct. 18 din Contractul de finanțare. Or, se observă că, în susținerea cererii de suspendare a executării actului contestat, în realitate reclamantul s-a referit la aspecte de nelegalitate cu privire la fondul cauzei, aspecte ce nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare. Astfel, verificarea susținerilor reclamantului referitoare la aplicarea art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 925/2006 presupune o veritabilă judecată a fondului prin analizarea în detaliu a ofertei depuse de ofertantul în cauză, a mențiunilor efectuate pe formularul de ofertă și a datei de depunere a tuturor înscrisurilor relevante de către ofertantul în cauză. Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente și să nu implice examinarea fondului cauzei. În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, Înalta Curte observă că instanța de fond a argumentat, fără just temei, îndeplinirea acestei cerințe pe baza supoziției că punerea în executare a actului atacat ar determina producerea unei pagube, deși nu s-a făcut dovada pagubei iminente, greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenți subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de recurentul-pârât, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul Spitalul B., ca nefondată.