ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2025

HOTĂRÂRE
18.09.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:

Prin decizia nr. 2136 din 20 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2024, s-a anulat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 58/2024 din 12 martie 2024 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2025, la data de 28 mai 2025.

Constatând că autorul prezentului demers judiciar nu a timbrat cererea cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON, conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, prin adresa emisă la 23 iunie 2025, comunicată contestatorului la 27 iunie 2025, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, i s-a pus în vedere să ducă la îndeplinire această obligație, sub sancțiunea anulării cererii.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula contestația în anulare promovată de contestatorul A., ca netimbrată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 RON".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței".

Înalta Curte constată că prezenta cerere de contestație în anulare nu a fost timbrată anticipat și că autorul acestei căi extraordinare de atac în retractare nu s-a conformat obligației ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în valoare de 100 RON, conform art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosar.

Împotriva modului de stabilire a obligației de timbrare nu a fost formulată cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar la plata taxei judiciare de timbru, în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Reținând că, în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să facă aplicarea prevederilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, precum și a dispozițiilor art. 508 alin. (1) raportate la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora cerința achitării taxei de timbru pentru calea extraordinară de atac este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va anula, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2136 din 20 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2136 din 20 noiembrie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-26
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 637/2025
Ședința publică din data de 26 martie 2025 Din examinarea actelor din dosar, constată și reține următoarele: Prin decizia nr. 1712 din 8 octombrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr.
ÎCCJ 2025-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1346/2025
Ședința publică din data de 12 iunie 2025 Deliberând asupra contestației în anulare deduse judecății, reține următoarele: 1. Hotărârea supusă contestației în anulare Prin decizia nr. 691 din 15 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de C
ÎCCJ 2018-09-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3631/2018
Ședința publică din data de 25 septembrie 2018 Asupra contestației în anulare de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele. Prin decizia nr. 1919 din 15 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Jus
ÎCCJ 2025-06-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1345/2025
ării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței." În speță, prin rezoluția din 10 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a stabilit în sarcina contestatorului ta
ÎCCJ 2024-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4280/2024
Ședința publică din data de 3 octombrie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin decizia nr. 2491 pr
Sursă