ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1225/2025

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025 Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2024 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI MARAMUREȘ, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună: 1. obligarea pârâtei să stabilească și să-i acorde salariul de bază pentru perioada 13.01.2021-31.12.2021 după următoarea formulă: salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin H.G.

nr. 4/2021, respectiv 2.300 RON, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare din Anexa 3 la Hotărârea Consiliului Județean nr. 9/31.01.2018; 2. obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a aplicării formulei de calcul de la punctul 1 și salariul efectiv acordat în anul 2021, actualizate cu indicele de inflație; 3. obligarea pârâtei să stabilească și să-i acorde salariul de bază pentru perioada 01.01.2022-31.12.2022 după următoarea formulă: salariul minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin H.G.

nr. 1071/2021, respectiv 2.550 RON, înmulțit cu coeficientul de ierarhizare din Anexa 3 la Hotărârea Consiliului Județean nr. 9/31.01.2018; 4. obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a aplicării formulei de calcul de la punctul 3 și salariul efectiv acordat în anul 2022, actualizate cu indicele de inflație; 5. obligarea pârâtei la repararea integrală a prejudiciului prin actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate începând cu data scadenței și până la stingerea obligației prin plată. Tribunalul Maramureș, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 772 din 13 iunie 2024, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI MARAMUREȘ, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 1620/A/2024 din 6 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 772 din 13 iunie 2024 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, care a fost păstrată. La data de 21 ianuarie 2025 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2024, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1620/A/2024 din 6 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii nr. 1620/2024 din 6 noiembrie 2024 a Curții de Apel Cluj și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. Intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI MARAMUREȘ a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii deciziei recurate ca fiind temeinică și legală. Recurentul-reclamant nu a formulat răspuns la întâmpinare. Prin rezoluția din 31 martie 2025 s-a fixat termen la data de 18 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc.

civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului. Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente: Litigiul de față, inițiat la data de 12 ianuarie 2024, privește un conflict de muncă dintre salariat și angajator, reclamantul urmărind să-i fie acordate drepturile salariale rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă. Potrivit art. 271 alin. (2 2 ) din Codul muncii, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului", iar conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc.

civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în conflictele de muncă și de asigurări sociale". Prin urmare, în materia conflictelor de muncă, este suprimată calea extraordinară de atac a recursului. În egală măsură, art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

prevede că "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". Înalta Curte reamintește că obligația instanței este de a analiza căile de atac în limitele și în condițiile impuse de legiuitor, cu respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ". Legalitatea căilor de atac semnifică faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Respectarea principiului legalității este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Așadar, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată și a materiei juridice căreia îi corespunde acțiunea, Înalta Curte reține că decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțare, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, acesta fiind suprimat în temeiul art. 483 alin. (2) din același cod. Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a din C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1620/A/2024 din 6 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.