ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1190/2025

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 18 iunie 2021, în dosar nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ALBA și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, a solicitat instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună: obligarea A.N.S.V.S.A. să aloce către D.S.V.S.A. Alba, din bugetul propriu, fondurile necesare efectuării plății sumelor prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, conform petitului 2; obligarea D.S.V.S.A. Alba la plata în favoarea reclamantei (pentru fiecare contract de concesionare/acord-cadru) a sumei de 80.500 RON, aferentă perioadei 16 decembrie 2019 și până la data de 31.08.2020, precum și a dobânzii legale, calculată de la data scadenței fiecărei sume, până la data plății efective, sume actualizate cu rata inflației de la data de 16.12.2019 până la data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2795 din 10 decembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței, invocată prin întâmpinare și a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Alba sub același număr.

Prin sentința administrativă nr. 76/CAF din 15 februarie 2022, pronunțată în dosarul x/2021, a fost admisă excepția necompetenței funcționale a completului de contencios administrativ din cadrul secției a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a Tribunalului Alba și s-a declinat în favoarea unui complet specializat în litigii cu profesioniști, din cadrul secției a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a Tribunalului Alba, competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința comercială nr. 19/COM din 15 martie 2022, s-a admis excepția necompetenței materiale funcționale a completului specializat în litigii cu profesioniști din cadrul secției a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență din cadrul Tribunalului Alba, invocată din oficiu de către instanță. A fost declinată competența de soluționare a cererii deduse judecății în favoarea completului de contencios administrativ din cadrul secției a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență din cadrul Tribunalului Alba. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului Curții de Apel Alba Iulia, secția a II -a civilă pentru a decide asupra conflictului de competență.

Prin decizia nr. 4 din 30 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2021, s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Completului de litigii cu profesioniști din cadrul secției a II-a Civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență din cadrul Tribunalului Alba.

În consecință, dosarul a fost restituit acestei instanțe și reînregistrat la data de 3 mai 2022.

Prin încheierea nr. 58/COM din 7 iunie 2022, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, excepție invocată de pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ALBA prin întâmpinare.

Prin sentința nr. 45/COM din 23 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, în dosar nr. x/2021, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR și a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia nr. 346 din 11 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2021, a fost respins apelul declarat de reclamantă, precum și apelul incident declarat de AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR împotriva sentinței primei instanțe.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, arătând că hotărârea este nelegală, întrucât a fost dată fără drept de recurs, astfel cum rezultă din dispozitivul hotărârii recurate.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ., speța dedusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre situațiile în care hotărârile date în apel să nu fie supuse recursului.

Un alt motiv de nelegalitate vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor prevăzute de Ordonanța de Guvern nr. 42/2004 din 29 ianuarie 2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, sens în care recurenta-reclamantă face trimitere la dispozițiile art. 15 și art. 7 din acest act normativ.

Menționează recurenta-reclamantă că a încheiat cu intimata-pârâtă un contract de concesiune în temeiul O.G. nr. 42/2004, acest act normativ fiind modificat ulterior prin Legea nr. 236 din 11 decembrie 2019, care a menținut dreptul beneficiarilor contractelor la a primi lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON.

Mai arată că ulterior a intervenit O.U.G. nr. 117 din 22 iulie 2020 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din O.G. nr. 42/2004, iar condițiile de aplicare a acestor dispoziții, instituite prin O.U.G. nr. 117 din 22 iulie 2020 nu pot fi aplicate decât ulterior datei la care au intrat în vigoare.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă arată că a prestat activitatea în perioada solicitată și corespunzător clauzelor cuprinse în contractul de concesiune/acord-cadru, aspect dovedit prin înscrisurile anexate la dosarul cauzei, contractele de concesiune nefiind reziliate.

În drept, recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

Intimata-pârâtă DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ALBA a depus întâmpinare, prin care a invocat aceeași excepție, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinări.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, invocată de intimatele-pârâte, urmând a respinge recursul declarat în cauză, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.

Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 18 iunie 2021.

Potrivit art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că legiuitorul a instituit o regulă de competență specială, derogatorie de la regulile instituite de art. 10 din același act normativ, astfel că, ori de câte ori este incidentă ipoteza prevăzută la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ criteriile valoric și cel privind rangul autorității emitente pe care le consacră art. 10 din același act normativ nu își mai găsesc aplicabilitatea pentru stabilirea instanței competente să judece litigiul.

Plecând de la această premisă, instanța supremă constată că în speță este incidentă ipoteza prevăzută de la art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice.

Or, contractele de concesiune prin care se asigură prestarea unui serviciu public, în speță, serviciul de supraveghere, prevenire și control a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, sunt definite, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c)

1

) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, ca fiind contracte administrative.

Faptul că temeiul juridic al pretinsei obligații de plată care formează obiectul contractelor încheiate între părți îl constituie o prevedere legală, reține Înalta Curte că nu este de natură a determina concluzia că litigiul dintre părți nu ar fi unul privind executarea contractului administrativ, de vreme ce atât temeiul juridic invocat de reclamant în susținerea acțiunii cât și legea în sine, are ca premisă conferirea unui drept în favoarea titularilor contractelor de concesiune.

Or, un astfel de drept, chiar dacă nu a fost inițial prevăzut expres în contract în favoarea concesionarului, ci a fost instituit de legiuitor ca normă supletivă la contract, este un drept izvorât din contract și care privește executarea contractului în sine, în lipsa unui contract de concesiune neputându-se pune problema existenței unei astfel de obligații de plată în sarcina pârâtelor.

Prin urmare, litigiul dintre părți este unul care privește executarea unui contract administrativ, iar regimul juridic al căilor de atac pentru litigiile având acest obiect este reglementat de Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, aplicabilă în cauză prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (18 iunie 2021), conform art. 27 C. proc. civ.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în mod unitar și valabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică și cererilor privind executarea contractelor sus-menționate, categorie de litigii în care se include și cererea dedusă judecății.

Potrivit art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 32 din O.U.G. nr. 114/2020, "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția civilă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul".

Conform art. 55 alin. (3)

1

din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin art. IV pct. 34 din O.U.G. nr. 114/2020, hotărârea pronunțată în cazul litigiilor prevăzute la art. 53 alin. (1)

1

poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:

"Sunt hotărâri definitive: (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Având în vedere că prezentul litigiu se circumscrie celor reglementate de art. 53 alin. (1)

1

raportat la art. 55 alin. (3)

1

din Legea nr. 101/2016, în forma modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, rezultă că sentința primei instanțe putea fi atacată numai cu apel.

Notează Înalta Curte că instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțare potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală din același cod, coroborat cu art. 55 alin. (3)

1

și art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va admite excepția inadmisibilității recursului și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatele-pârâte DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR ALBA și AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 346 din 11 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2025.