ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1715/2022

HOTĂRÂRE

21.09.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1715/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2020, la data de 12.11.2020, reclamantul CABINET MEDICAL VETERINAR A., in contradictoriu cu: pârâta Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA a solicitat obligarea pârâtei să plătească suma de 70.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării in vigoare a legii nr. 236/2019 si pana la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adica de la data de 16.12.2019 - pana la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, precum si dobanda legala calculata asupra sumelor datorate lunar, de la data scadentei acestora si pana la data plații efective, sume ce urmeaza a fi actualizate cu rata inflației calculate pentru fiecare perioada de la data scadentei acestora pana la data plății efectiv.

În drept, a invocat prevederile din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 236/2019 si O.U.G. nr. 117/2020.

Pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARA VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului București, secția A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL în soluționarea prezentei spețe.

Prin cererea depusă la data de 02.02.2021, reclamantul și-a modificat acțiunea, arătând că înțelege să se judece, în calitate de pârâtă și cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleroman.

Prin sentința civilă nr. 1555/09.03.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis necompetenței materiale a Tribunalului Bucuresti, invocată de parata și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost înregistrată la data de 07.04.2021 sub nr. x/2020.

La termenul din 05.10.2021, Curtea a repus cauza pe rol în vederea citării în calitate de pârâtă în proces și a Direcției Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Teleorman, cu privire la care reclamantul și-a completat acțiunea la data de 01.02.2021.

Pârâta Direcția Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Teleorman a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește cererea prin care reclamanta înțelege să se judece și cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Teleorman pentru faptul că așa cum precizează și reclamanta Cabinet Medicale Veterinar Dr. A. în acțiune, își are sediul în comuna Frumoasa, județ Teleorman, iar locul de executare a serviciilor pe care le prestează conform contractului de concesiune aferent CSV Frumoasa, Teleorman este comuna Frumoasa, județ Teleorman.

Prin sentința civilă nr. 315 din 22 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției s-a reținut că suma de 10.000 RON lunar pretinsă de reclamant reprezintă onorariul prevăzut de lege pentru executarea contractelor ce urmează a fi încheiate de direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor cu medicii veterinari organizați în condițiile legii, având ca obiect prestarea activităților constând în transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării.

Instanța a apreciat că suma pretinsă în prezentul litigiu este o acțiune în plata unui onorariu contractual, respectiv o acțiune în executarea contractului, iar nu o acțiune în despăgubiri, solicitate ca efect al anulării unui act administrativ tipic sau asimilat.

Curtea a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea în pretenții de competența instanței de contencios administrativ nu poate fi formulată, de regulă, decât ca rezultat al anulării unui act administrativ, suma solicitată la plată reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin emiterea actului nelegal.

Or, în cauză, reclamantul nu a solicitat anularea unui act administrativ tipic sau asimilat. Deși a invocat existența unui refuz, din modul de formulare a cererii nu rezultă că ar fi solicitat inclusiv anularea acestui refuz și plata de despăgubiri, ci direct plata onorariului.

Pe de altă parte, "refuzul" de plată al autorității publice nu reprezintă un act administrativ asimilat, în sensul legii nr. 554/2004, nefiind emis "în regim de putere publică", potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, ci un act în legătură cu executarea contractului.

În realitate, reclamantul se plânge de neexecutarea de către pârâți a unor obligații contractuale având ca obiect plata onorariului de 10.000 RON/lună, dat fiind că invocă drept temei juridic al acțiunii Legea nr. 236/2019, iar potrivit normei "beneficiarii contractelor încheiate în vederea realizării activităților prevăzute la alin. (2), (...) primesc lunar pentru fiecare contract suma de 10.000 RON din bugetul Autorității (...)".

În aceste condiții, Curtea a reținut că dosarul nu privește anularea unui refuz al autorității publice, ca act administrativ asimilat, ci obligarea pârâților la executarea obligațiilor contractuale, cu conținut determinat, stabilit în baza legii.

S-au reținut dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(2)Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.(...)"

Pe cale de consecință, Curtea a statuat că în cauză devin incidente dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., potrivit cărora "judecătoriile judecă (...): k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști".

Fiind vorba despre o acțiune în pretenții derivând din executarea unui contract, valoarea pretențiilor fiind de 70.000 RON, Curtea a apreciat că revine judecătoriei competența de soluționarea a acestuia.

În determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.".

Observând că reclamantul a ales să se adreseze instanței din București, de la sediul unuia dintre pârâți - mai exact al pârâtei ANSVSA, care are sediul în sector 1, București - precum și în considerarea dispozițiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel București, în temeiul art. 132 C. proc. civ. a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 6610/2021 din 1 iulie 2022, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În motivarea soluției de declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut, în esență, că obiectul dedus judecății vizează refuzul nejustificat al autorității de a soluționa într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor adminsitartive.

La art. 8 din Legea nr. 554/2004 se statuează că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Prin urmare, întrucât pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are calitatea de organ de specialitate al administrației publice centrale (calitatea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de autoritate centrală, organ al administrației publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) și Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. 1 alin. (1) și (3), iar obiectul principal al cererii de chemare în judecată privește constatarea existenței unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri care i-a fost anterior adresată de către societatea reclamantă (aspect menționat, de altfel, expres în petitul acținii) din perspectiva prevederilor art. 1, 2 și 8 din Legea nr. 554/2004, instanta a reținut că litigiul de față cade sub incidența prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din aceeași lege, ceea ce atrage competența curții de apel.

Nu în ultimul rând, s-a reținut că însuși reclamantul a înțeles să opteze pentru calea reglementată de Legea nr. 554/2004, dorind ca procesul său să se judece ca litigiu de contencios administrativ, atât prin sesizarea făcută în acest sens, parcurgând procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 7 din acest act normativ, cât și prin fundamentarea în drept a pretențiilor sale pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ, astfel încât, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, curții de apel îi revine competența materială să soluționeze cauza. În acest sens, prezintă relevanță și alin. (2) al art. 9 din C. proc. civ., potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Având în vedere cele reținute, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că nu este competentă să soluționeze cererea formulată de către reclamant, sens în care a admis la rândul său, excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind instanța învestită cu fondul cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

În speță, se constată că prin prezentul demers judiciar, reclamantul a solicitat în baza Legii nr. 554/2004, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor si Directia Sanitara Veterinara pentru Siguranta Alimentelor Teleorman, obligarea pârâtelor la achitarea sumei de 70.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative prevede că:

"Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

În speță, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părți se circumscriu noțiunii de contract de concesiune de servicii publice, altfel spus, obiect al contestării, în acțiunea de față, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, executarea contractelor de concesiune/contract cadru de servicii și al contractelor subsecvente, încheiate cu DSVSA/ANSVSA.

Așadar, litigiul dintre părți privește executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenței materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu și cele ale art. 10 din același act normativ, consecința fiind aceea că le revine instanțelor civile de drept comun competența materială de soluționare a prezentei cauze.

Se mai reține faptul că, analizând cuprinsul acțiunii cu care a fost învestită instanța de judecată, se constată că reclamantul nu face referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri sau la vreo vătămare adusă acestuia printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestor concepte.

Astfel, obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de dispozițiile exprese ale art. 52 din Constituția României și de cele ale art. 1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Prin urmare, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competența revenind instanțelor civile.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menționate, precum și dispozițiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, apreciat de către reclamant sub 200.000 RON, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze cauza este instanța de drept comun, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București, secția Civilă.