ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1189/2025

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 29 aprilie 2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta societatea de asigurare B., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata către C., a sumei de 1.448.000 euro (7.163.980 RON), reprezentând contravaloare marfă distrusă, obligarea pârâtei la plata către C., a sumei de 12.821,15 euro (63.432.590,15 RON), reprezentând contravaloarea costurilor de îndepărtare a mărfii distruse, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat convenția CMR, art. 1.350, art. 2.199-2.211 C. civ.

La 8 februarie 2023, societatea C. a formulat o cerere de intervenție accesorie prin care a înțeles să intervină în demersul judiciar al reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 165 din data de 9 martie 2023, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamantă, precum și cererea de intervenție accesorie formulată de C.; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.629,51 euro, în echivalent RON la data plății, onorariu de avocat.

Prin decizia civilă nr. 533/A din 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și, respectiv, de intervenienta accesorie C., a anulat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 182 din 20 martie 2024, pronunțată în dosarul cu nr. x/2022, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și cererea de intervenție accesorie și a obligat pârâta să plătească intervenientei C., la solicitarea acesteia, suma de 192.622,92 euro, cu titlu de despăgubiri.

A respins cererea în rest, ca nefondată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 19.778,73 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins restul cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 502/A din 23 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, a fost respins apelul declarat de apelantele A. S.R.L. și C., în contradictoriu cu intimata B., împotriva sentinței civile nr. 182 din 20 martie 2024, pronunțate de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă, în dosarul cu nr. x/2022

A fost respins apelul declarat de apelanta B. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, reclamanta și intervenienta au declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, a afirmat că instanța de apel a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 1 din Convenția privind contractul de transport rutier internațional de mărfuri, semnată la Geneva la data de 19 mai 1956 (Convenția CMR).

Au arătat recurentele că, instanța de apel a considerat că, în condițiile în care pentru transportul mărfii constând în vopsea ecologica pe baza de apă, a fost întocmită scrisoarea de trăsură utilizată în transportul internațional de mărfuri, ar fi convenit în mod tacit ca, în ceea ce privește relația lor contractuală, să se aplice prevederile acestei convenții.

Recurentele consideră că ceasta concluzie a instanței de apel este greșită, întrucât, așa cum se poate constata din conținutul comenzii de transport aflată la dosar prim ciclu procesual, rezultă că locul încărcării mărfii și al descărcării se aflau ambele pe teritoriul Austriei, nefiind astfel întrunite condițiile aplicării prevederilor Convenției CMR.

În acest sens, recurentele subliniază că simplul fapt că transportatorul a fost o societate din România sau că avizul de expediție (scrisoarea de trăsură) a fost întocmit pe un formular tipizat în care apare mențiunea CMR, nu poate atrage aplicabilitatea Convenției CMR, cât timp nu sunt întrunite condițiile de aplicare a acesteia menționate în art. 1 din Convenție, locul de încărcare și locul de descărcare nefiind pe teritoriul a două state diferite.

Potrivit recurentelor, aplicarea unei legislații specifice este condiționată de îndeplinirea condițiilor legale care guvernează raportul juridic dintre părți, art. 1 din Convenția CMR nepermițând derogări și nici aplicarea în funcție de convenția părților.

În dezvoltarea acestui argument, recurentele arată că o astfel de concluzie a instanței contravine in mod flagrant voinței exprimate în mod expres de către părțile implicate, neputându-se aprecia ca părțile s-ar fi înțeles în mod tacit ca în cazul acestui transport să se aplice Convenția CMR (care limitează răspunderea transportatorului în cazul transporturilor internațional la suma de 192.622,92 euro), deoarece marfa ar fi rămas neasigurată și răspunderea asigurătorului nu ar fi fost acoperită, ceea ce contravenea intereselor părților.

Sub un ultim aspect, recurentele arată că hotărârea atacată este în contradicție cu considerentele deciziei civile nr. 533/A/2023 pronunțată în primul ciclu procesual în același dosar, de către același complet de judecată, care a stabilit faptul că, în speță, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 2.562 C. proc. civ., adică în rejudecare, instanța de fond urma să aprecieze dacă în speța se va aplica legea germană sau legea romană și nicidecum Convenția CMR.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 7 martie 2025, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, a tardivității și a nulității recursului, iar pe fond respingerea cererii și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea excepției tardivității, intimata-pârâtă a arătat că decizia atacată a fost comunicată la 29 noiembrie 2024, termenul împlinindu-se la 30 decembrie 2024, iar recursul a fost înregistrat la 3 ianuarie 2025. În susținerea excepției inadmisibilității, s-a arătat că hotărârea nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, astfel cum reiese din dispozitivul acesteia. Se arată, de asemenea, că motivele dezvoltate în cerere nu se circumscriu motivelor de casare, recursul fiind nul.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentelor la 18 martie 2025, iar acestea nu au formulat răspuns la întâmpinare.

La 7 august 2025, intimata-pârâtă a depus la dosar note scrise.

La 15 septembrie 2025, recurentele au depus la dosar concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimata-pârâtă.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, neputând exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Convergent acestui principiu, admisibilitatea căii de atac va fi în continuare examinată raportat la obiectul și natura pricinii, prin aplicarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., care dispunând că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (…) în cererile pronunțate în materia (…) asigurărilor (…)", suprimă dreptul la recurs împotriva actelor jurisdicționale pronunțate în această materie.

Hotărârile instanțelor de fond reflectă că reclamanta și pârâta au încheiat un contract de asigurare de răspundere civilă, polița globală nr. 419403-801-125/09.04.2021, având ca obiect acoperirea răspunderii legale a transportatorului pentru executarea contractelor de transport pe care urma să le încheie cu titlu oneros în calitate de transportator de marfă, urmat de încheierea între intervenienta cu titlu accesoriu și reclamantă a unui contract de transport, la 11.12.2021. Pretențiile reclamantei, deduse judecății, sunt determinate de deteriorarea mărfii transportate în cursul transportului, din cauza unui accident de circulație, cu consecința nepredării mărfii către beneficiar.

Se impune a se mai reține că în cauză, reclamanta (asigurat) a solicitat obligarea pârâtei (asigurator) la plata către C. (intervenient accesoriu și terț păgubit), a sumei de 1.448.000 euro (7.163.980 RON), reprezentând contravaloare marfă distrusă și a sumei de 12.821,15 euro (63.432.590,15 RON), reprezentând contravaloarea costurilor de îndepărtare a mărfii distruse.

Totodată, astfel cum reiese din decizia civilă nr. 533/A/2023 din 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în primul ciclu procesual, instanța de apel a reținut că raportul juridic dedus judecății este unul complex, întrucât, prin contractul de asigurare, pârâta s-a obligat să preia obligația de despăgubire pe care reclamanta o datorează unei terțe persoane în caz de accident.

Astfel, raportul din reclamantă (transportator) și pârâtă (societatea de asigurare) derivă din contractul de asigurare, în timp ce relațiile dintre reclamantă și intervenienta cu titlu accesoriu izvorăsc din contractul de transport.

Ca atare, acțiunea dedusă judecății se plasează în categoria cererilor decurgând din executarea unui contract de asigurare și se circumscrie, deci, materiei asigurărilor, în cazul cărora hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă numai apelului, cale de atac pe care recurenta a și exercitat-o.

Trebuie conchis, așadar, reținând art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, că decizia civilă recurată este definitivă de la data pronunțării.

Așa fiind, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge, în baza art. 496 alin. (1) din același cod, ca inadmisibil, recursul. În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentele la plata, în solidar, către intimata-pârâtă B., a sumei de 5.796,18 euro, plătibilă în RON la cursul B.N.R. de la data plății și a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă B..

Respinge recursul declarat de recurența-reclamantă A. S.R.L. și de recurenta-intervenientă C. împotriva deciziei civile nr. 502/A din 23 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, ca inadmisibil.

Obligă recurența-reclamantă A. S.R.L. și recurenta-intervenientă C. la plata în solidar, către intimata-pârâtă B., a sumei de 5.796,18 euro, plătibilă în RON la cursul B.N.R. de la data plății și a sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2025.