ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1183/2025

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 05 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., C. S.A., D. S.A., E. S.A. (fostă F.), G. (fostă H.), I. S.A. în nume propriu și în calitate de succesoare a J., K. S.A., L. (succesoare a M.), N. S.A., O. S.A., P. S.A., a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin refuzul ilicit de a da curs cererilor de deschidere de conturi bancare, respectiv la plata sumei de 250.000 RON. De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtelor, în solidar, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 1349, art. 1357-1358, art. 1381 și urm. C. civ., art. 109 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 523 din 28 aprilie 2022, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele B. S.A., E. S.A. (fostă F.), L. (succesoare a M.), N. S.A., P. S.A., I. S.A. și respinsă acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu acestea, ca fiind prescrisă. A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. S.A., G., K. S.A., O. S.A., I. S.A. (succesoare a J.). Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligat reclamantul A. să plătească pârâtei B. S.A. suma de 8.502,21 cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat în sumă de 7.202,21 RON și suma de 1.300 RON contravaloare onorariu expert.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., pârâta L. S.A. formulând întâmpinare și apel incident. Prin decizia civilă nr. 45 din 1 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a fost respins, ca neîntemeiat, apelul incident formulat de pârâta L. S.A. și admis apelul principal declarat de reclamant, cu consecința anulării sentinței apelate și trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Constanța.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 10.05.2023, sub numărul x/2018*. Prin sentința civilă nr. 992 din 26 septembrie 2023, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtele B. S.A., E. S.A. (fostă F.), L. (succesoare a M.), N. S.A., P. S.A. A respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., E. S.A. (fostă F.), L. (succesoare a M.), N. S.A., P. S.A., ca fiind prescrisă. A respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele C. S.A., D. S.A., Q. (absorbantă a G.), K. S.A., O. S.A., I. S.A. în nume propriu și în calitate de succesoare a J. A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. A obligat reclamantul să plătească pârâtei B. S.A. suma de 8.503,14 cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat în sumă de 7.203,14 RON și suma de 1.300 RON, contravaloare onorariu expert, aferente primului ciclu procesual și suma de 5.799,35 RON constând în cheltuieli de judecată cu titlul de onorariu avocat avansate în apel. De asemenea, a obligat reclamantul să plătească pârâtei Q. (absorbantă a G.) suma de 7.652,39 RON cu titlul de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat avansat în al doilea ciclu procesual.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat apel reclamantul, iar pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare și apel incident. Prin decizia civilă nr. 71/LP din 13 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți au fost respinse ca nefondate atât apelul principal, cât și apelul incident, fiind obligat reclamantul A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel de intimata K. S.A., în sumă de 8.867,17 RON, reprezentând onorariu de avocat. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea intimatei Q. S.A. de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primul ciclu procesual. De asemenea, a fost respinsă ca nefondată cererea apelantei-intimate B. S.A. de obligare a apelantului A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariul de avocat.

Împotriva acestei decizii, la data de 29 aprilie 2024, a formulat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare și admiterea acțiunii deduse judecății, cu consecința obligării în solidar a intimatelor la acoperirea prejudiciului creat ca urmare a refuzului acestora de a deschide conturi bancare. De asemenea, recurentul-reclamant a solicitat obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Din perspectiva motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a invocat recurentul-reclamant nemotivarea sau motivarea contradictorie a deciziei atacate, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a criticilor ce au vizat momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție. În acest sens, s-a arătat că instanța de apel nu a analizat argumentele sale aduse în susținerea incidenței în cauză a dispozițiilor art. 2528 alin. (1) C. civ., cu privire la momentul curgerii termenului de prescripție, respectiv rămânerea definitivă a cauzelor care au avut ca obiect obligarea intimatelor la deschiderea conturilor bancare, întrucât acela a fost momentul cunoașterii atât a prejudiciului, cât și a persoanelor care se fac vinovate de producerea lui. Pe de altă parte, s-a invocat lipsa motivării în concret în ceea ce privește criticile ce au vizat un alt moment de la care se putea aprecia curgerea termenului de prescripție a răspunderii civile delictuale, respectiv data efectivă a deschiderii conturilor de către I. și R. (2018), urmare a soluționării definitive a cauzelor ce au fost formulate în contradictoriu cu aceste două bănci. A precizat recurentul-reclamant că, deși instanța de apel a reținut deschiderea conturilor bancare în anul 2018, nu a argumentat care a fost motivul pentru care nu a luat în considerare acest moment ca fiind începutul curgerii termenului de prescripție. În ce privește considerentele apreciate de recurent ca fiind contradictorii, s-a arătat că acestea vizează existența faptei ilicite a băncilor, întrucât, pe de o parte instanța de apel a reținut că refuzul băncilor de a deschide conturi în anul 2015 a fost analizat de instanțele anterioare și s-a constatat încălcarea dispozițiilor Legii nr. 70/2015 și ale intereselor legitime ale reclamantului de a avea acces la servicii bancare, iar pe de altă parte, ignorând autoritatea de lucru judecat, a reținut că instanțele anterioare nu au analizat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, ci temeiul legislației speciale bancare. În ceea ce privește prejudiciul, a arătat titularul memoriului de recurs că, pe de o parte instanța de apel a reținut că acesta a fost cunoscut încă din momentul refuzului băncilor (2015), fiind reparat prin deschiderea conturilor bancare în anul 2018, iar pe de altă parte a susținut că fapta ilicită a pârâtelor nu există. Recurentul a criticat și considerentele instanței de control judiciar devolutiv prin care a fost analizată legătura de cauzalitate dintre refuzul băncilor și prejudiciul suferit. Astfel, a susținut că, deși instanța a recunoscut că refuzul pârâtelor a lezat interesele legitime ale reclamantului, aceasta a negat existența unei legături directe între refuz și prejudiciul material suferit. De asemenea, titularul memoriului de recurs a mai susținut că instanța de apel nu a analizat apărarea sa cu privire la imposibilitatea de a executa operațiunile previzionate de instanțe în contextul în care era deschisă o cercetare penală împotriva sa pentru săvârșirea unor fapte de evaziune fiscală alături de societățile debitoare, din această perspectivă hotărârea fiind considerată nemotivată. Recurentul-reclamant a considerat ca fiind contradictorie și statuarea instanței de apel cu privire la necesitatea formulării unei noi cereri pentru deschiderea conturilor, deși instanțele anterioare au constatat definitiv refuzul nejustificat al băncilor de a da curs cererilor inițiale, această concluzie ignorând autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare. În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a invocat autorul memoriului de recurs încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune și răspunderea civilă delictuală. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune a susținut recurentul încălcarea prevederilor art. 2523 și art. 2528 alin. (1) C. civ., întrucât momentul cunoașterii efective a prejudiciului și a persoanei responsabile a fost cel al soluționării definitive a litigiilor prin care s-a constatat refuzul nejustificat al băncilor și nu data formulării cererilor de deschidere a conturilor bancare și primirea refuzurilor din partea băncilor, cum eronat a reținut instanța de apel. În opinia recurentului, demersurile judiciare anterioare prin care s-a urmărit recunoașterea unui drept subiectiv contestat de către intimate au avut ca efect întreruperea termenului de prescripție în condițiile art. 2537 alin. (2) C. civ. Printr-o altă critică a fost invocată încălcarea prevederilor art. 1349 privind răspunderea civilă delictuală și ale Legii nr. 70/2015, în contextul în care instanța de control judiciar devolutiv a negat existența faptei licite, deși aceasta fusese constatată prin hotărârile judecătorești anterioare definitive, fiind astfel încălcat principiul puterii de lucru judecat și al caracterului executoriu. Sub un alt aspect, recurentul-reclamant a contestat reținerea instanței de apel cu privire la natura obligațiilor asumate față de promitentul-vânzător conform căreia aceste obligații puteau fi executate și de către terți. În acest sens, a precizat titularul memoriului de recurs că obligația de plată era una intuitu personae. De asemenea, recurentul a susținut că, fără a ține cont de contextul legal și de situația sa financiară, în mod greșit a reținut instanța de apel că obligația de plată putea fi efectuată și în numerar, întrucât plafonul stabilit de Legea nr. 70/2015 se aplica doar societăților comerciale. În final, titularul memoriului de recurs a precizat că instanța de apel a ignorat probatoriul de la dosar care atesta existența și cuantumul prejudiciului, aplicând greșit normele de drept material privind răspunderea civilă delictuală. La data de 12 august 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă D. S.A., (fosta S.), prin care s-a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, ca netimbrat sau insuficient timbrat, sub rezerva lipsei dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru, iar, pe fond, respingerea recursului. La data de 21 august 2024 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A., prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 494 raportat la art. 482 și art. 248 C. proc. civ., iar, pe fond, respingerea recursului, ca neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea excepției nulității recursului, s-a arătat că aspectele invocate de recurent vizează chestiuni de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei recurate, reclamantul reluând în mare parte argumentele expuse în cadrul apelului, fără a combate considerentele deciziei atacate. La data de 26 august 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata- pârâtă N. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. La data de 27 august 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă C. S.A., prin care s-a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) raportat la art. 488 C. proc. civ., iar pe fond respingerea recursului, ca neîntemeiat. În susținerea excepției nulității recursului s-a arătat că, prin motivele formulate, recurentul își exprimă nemulțumirea cu privire la aspectele de fapt reținute de instanța de apel, contestând modul de interpretare a probelor administrate, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. La data de 29 august 2024 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata- pârâtă O. S.A., prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond, respingerea acestuia, ca neîntemeiat. În dezvoltarea excepției nulității recursului, a arătat intimata-pârâtă că argumentele expuse în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nemulțumirea recurentului cu privire la soluția instanței de apel, iar criticile formulate din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ privesc aspecte care țin de situația de fapt și de probatoriul administrat în cauză, chestiuni de netemeinicie ce exced controlului de legalitate efectuat în calea extraordinară de atac a recursului. La 5 septembrie 2024 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimata Q., fostă T. în calitate de bancă absorbantă în cadrul fuziunii intervenite cu G., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, fără a fi anexată dovada acestora. În data de 6 septembrie 2024 intimata-pârâtă L. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, precizând, totodată, că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 lin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este vădit netemeinic, întrucât recurentul nu a formulat critici concrete referitoare la considerentele străine de natura cauzei sau care ar avea caracter contradictoriu, aspectele invocate având caracter general și confuz. La data de 10 septembrie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă K. S.A., prin care a solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, iar, pe fond, respingerea recursului, ca neîntemeiat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea excepției nulității recursului s-a arătat că, prin motivele formulate, recurentul își exprimă nemulțumirea cu privire la modul în care instanțele de fond au stabilit și interpretat elementele de fapt și relevanța probelor administrate. La data de 10 septembrie 2024 a fost înregistrată la dosar și întâmpinarea formulată de intimata I. S.A., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin rezoluția din 13 noiembrie 2024 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 21 ianuarie 2025, constatându-se întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. La data de 4 martie 2025, intimata-pârâtă C.. a depus la dosar note de ședință, prin care a învederat că, în urma unui proces de fuziune transfrontalieră, finalizat la data de 01.01.2025, C. (România) S.A. a fost absorbită de C.. Intimata-pârâtă E. S.A. (fostă, F.) a depus punct de vedere în scris la raport, înregistrat la data de 07.03.2025, prin care, în esență, a arătat că motivele de nelegalitate indicate de recurent, prin raportare la soluția pronunțată de instanța de apel, au fost invocate într-o manieră pur formală și nu vizează chestiuni de nelegalitate, astfel că, se impune anularea recursului, ca nemotivat. În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că recursul este admisibil în principiu, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat. În data de 7 martie 2025 intimata-pârâtă N. S.A. a transmis la dosar punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității recursului, solicitând să se constate că recursul este nul, pentru neachitarea taxei judiciare de timbru. Prin rezoluția din data de 5 mai 2025 a fost stabilit termen pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, în complet de filtru, la 16 septembrie 2025. La data de 21 mai 2025 au fost înregistrate la dosar punct de vedere privind raportul și note scrise formulate de intimata-pârâtă U. S.A., prin care, ca și chestiune prealabilă, a învederat instanței fuziunea prin absorbție intervenită între aceasta, în calitate de societate absorbantă, pe de o parte, și P. S.A., în calitate de societate absorbită, pe de altă parte, în urma finalizării căreia intimata a preluat toate drepturile și obligațiile P. S.A. A solicitat, astfel, actualizarea citativului, în sensul menționării sale U. S.A., ca având calitatea procesuală în cauza de față și comunicarea tuturor actelor de procedură pe numele său. Totodată, s-a arătat că susține excepțiile reținute prin raport, solicitând respingerea concluziei de admisibilitate în principiu a recursului, cu consecința anulării recursului, pentru ambele considerente.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, pentru netimbrare și respectiv în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată prin întâmpinări, constată următoarele: În ce privește excepția nulității recursului pentru netimbrare, constatându-se că recurentul-reclamant a înaintat la dosar, în data de 16 septembrie 2025, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 9.459,56 RON, datorată conform art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, se va respinge această excepție. Examinând, în continuare, cea de-a doua excepție de nulitate a recursului invocată prin întâmpinări, Înalta Curte reține următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalitățile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului. În cauză, deși recurentul-reclamant a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate privitoare la decizia instanței de apel, în sensul acestor dispoziții, și nici care să poată fi încadrate în vreunul din celelalte motive prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea rezumându-se la enunțarea unor susțineri lipsite de caracter concret și aplicat și reluând, în mare parte, motivele de apel formulate. Astfel, se constată că argumentele expuse de recurentul-reclamant în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează, în realitate, nemulțumirea acestuia cu privire la soluția instanței de apel, iar criticile expuse în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aspecte ce țin de situația de fapt și de probatoriul administrat în cauză: natura refuzului de deschidere a contului bancar; condițiile în care băncile intimate au fost obligate la deschiderea unui cont pe numele recurentului; posibilități de stingere a obligațiilor acestuia către proprii creditori și de încasare a debitelor cuvenite, etc. Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurentul și-a îndeplinit obligația de motivare a recursului. Recurentul a făcut referire și la probațiune, însă, probele și modul de apreciere a acestora în cadrul judecății pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent și a motivelor de casare prevăzute de lege. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii în raport cu soluția atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părții, a fost pronunțată o hotărâre nelegală. În concluzie, se reține că recurentul nu critică considerentele instanței de apel și nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, susținerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În consecință, dat fiind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de lege. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 71/LP din 13 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți. Referitor la cererile formulate de intimatele-pârâte prin întâmpinări, privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, Înalta Curte reține următoarele: Art. 452 C. proc. civ. statuează că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu, la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Pentru acordarea cheltuielilor de judecată nu este suficient să existe o parte căzută în pretenții și o cerere în acest sens provenind de la partea potrivnică, ci să existe la dosar, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, și dovezile privind sumele solicitate cu acest titlu. Or, la dosarul cauzei nu se regăsesc dovezi cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererile formulate de intimatele- pârâte D. S.A., B. S.A., N. S.A., Q. - absorbantă a G., L. S.A. și K. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.