ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1162/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

În susținerea cererii, petentul a susținut, în esență, că membrii completului de judecată C13, domnii judecători C. și D. și-au spus părerea cu privire la soluția ce se va pronunța în pricina ce face obiectul dosarului nr. x/2020; având în vedere atitudinea acestora în timpul dezbaterilor din ședința publică din data de 18.11.2024, petentul are serioase îndoieli cu privire la imparțialitatea acestora, apreciind că nu sunt obiectivi în soluționarea cauzei în conformitate cu prevederile legale.

Petentul a mai susținut că, respingându-i-se cererea de amânare pentru lipsă de apărare, domnii judecători l-au pus în situația de nu se putea apăra efectiv și în cunoștință de cauză.

În drept, petentul a invocat prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13, coroborat cu art. 44 alin. (2) și art. 49 alin. (2) teza a II-a, art. 22 din C. proc. civ. art. 6 și art. 13 din Protocolul CEDO privind dreptul la un proces echitabil si egalitatea armelor în procesul civil, precum și egalitatea de tratament; art. 99 lit. a), e), g), h) și k) din Legea nr. 303/2004, așa cum a fost modificată și completată, precum și orice alte dispoziții aplicabile.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 02 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de recuzare formulată.

A solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar, în consecință, admiterea cererii de recuzare.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

De asemenea, prevederile alin. (2) ale aceluiași text de lege dispun că încheierea prin care s-a încuviințat sau s-a respins abținerea, cea prin care s-a încuviințat recuzarea și încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, respectiv încheierile prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care a fost soluționată cauza, are drept scop garantarea desfășurării normale și imparțiale a judecății, urmărind însă evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea unor asemenea căi de atac în cursul judecății.

Textul legal anterior redat instituie condiții speciale cu privire la momentul procesual în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării - aceasta poate fi atacată doar odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, iar atunci când hotărârea prin care s-a soluționat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

În acest context procesual, în absența unei hotărâri prin care s-a soluționat cauza sau a unei hotărâri definitive alături de care să fie exercitată, astfel cum impun dispozițiile legale în materie, calea de atac, deși reglementată din punct de vedere legal, nu e deschisă părților pe durata judecării cauzei în cadrul căreia a fost formulată cererea de recuzare respinsă, ci doar la finalul judecății, odată cu hotărârea prin care a fost soluționată cauza.

În speță, recurentul supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care i-a fost respinsă cererea de recuzare a membrilor completului C13 AS-LM, constituit din domnii judecători C. și D., cerere formulată în cadrul dosarului nr. x/2020, având ca obiect apel.

Din verificările efectuate în cauză, se constată că nici la data declarării căii extraordinare de atac a recursului, respectiv 07 februarie 2025, nici la momentul soluționării recursului cauza nu este încă soluționată, având acordat termen de judecată la data de 6 octombrie 2025.

Având în vedere cele constatate, cum prezenta cale de atac prevăzută de lege este deschisă părților doar la finalul judecății, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza ori în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive de soluționare a cauzei și întrucât calea de atac a fost promovată anterior soluționării cauzei în cadrul căreia a fost formulată cererea de recuzare, față de dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază recursul ca prematur formulat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 02 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.