ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2456/2022

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel București – secția a VII-a, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 14 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva doamnelor judecător B. și C..

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs, petentul A., întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului.

Recurentul a relevat, pe larg, situația de fapt a cauzei și, în dezvoltarea motivelor invocate, a susținut, în esență, următoarele:

Instanța de recuzare a considerat, dincolo de cele învederate de recurent, că judecătorul cauzei este suveran în aprecierea asupra probatoriului, fără ca soluția dispusă să poată fi considerată un motiv de părtinire.

Instanța admite posibilitatea unei judecăți netemeinice și nelegale, în condițiile în care judecătorul apelului refuză, după propria prerogativă suverană de apreciere asupra probelor, dreptul său la apărare prin administrarea unei contraprobe.

Analizând conduita instanței, recurentul consideră că motivarea acesteia este criticabilă sub aspectul încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil, pentru următoarele motive:

Instanța i-a încălcat dreptul la administrarea de probe contrare în cadrul procedurii judiciare, celelalte mijloace de probă neputând suplini rolul esențial al înscrisului constând în condica de prezență, iar fișa colectivă de prezență administrată în dovedire la cererea apelantei-intimate nu poate rezulta decât din condica de prezență (este înscris derivat).

Recurentul arată că, în condițiile în care a susținut caracterul nereal al fișei colective, era de esența dreptului său la apărare ca instanța de recuzare să observe inechitatea de tratament față de poziția exprimată de apelantă. Mai mult, se află într-o poziție vulnerabilă (conform CEDO), poziție care obliga instanța să administreze această probă chiar din oficiu, aspect de care instanța de recuzare trebuia să țină cont, analizând conduita completului recuzat.

Mai arată recurentul că instanța omite să observe că refuzul instanței de apel de a administra proba decisivă echivalează cu un refuz de a permite accesul la justiție în mod efectiv, cu atât mai mult cu cât instanța admite posibilitatea unei judecăți nelegale și netemeinice în apel.

Sub un alt motiv, cu privire la antepronuntarea privind contrafacerea unui înscris ca formă a falsului, respectiv, contrafacerea de către angajator a fișei colective de prezență, recurentul a susținut că instanța încalcă, o dată în plus, dreptul la apărare al angajatului, erijându-se în instanța de control și stabilind că fapta de contrafacere a unui înscris nu se circumscrie falsului material.

În esență, față de garanțiile unui proces echitabil, recurentul susține că există în cauză o dublă încălcare, respectiv: din partea primei instanțe, care înlătura dreptul său la contraproba capabilă să combată susținerile apelantului, practic, o proba esențială pentru silogismul judiciar și pentru deznodământul procesului (condica de prezență constituind singurul înscris a cărui putere doveditoare este stabilită de art. 32 din Regulamentul de Ordine Interioară al Cooperației), și din partea instanței care a judecat cererea de recuzare, care, văzând inechitatea înlăturării contraprobei solicitate, refuză să admită cererea, asumând, inclusiv, ideea unei soluții nelegale și netemeinice pe fond, motivând pur formal că soluțiile instanței asupra probelor nu pot fi cenzurate pe calea unei cereri de recuzare.

În fine, recurentul susține, cu atât mai mult că, având în vedere caracterul definitiv al deciziei, este în mod flagrant încălcată garanția unui proces echitabil, în condițiile în care de această probă depinde soarta procesului, iar lipsa acesteia este acceptată fără rezerve de instanța de recuzare, care omite să cenzureze această încălcare și, mai mult, admite ideea unei soluții definitive nelegale și netemeinice.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, la data de 31.05.2022, sub nr. x/2020/a1.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 11 iulie 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată, prin întâmpinare, raportat la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 483 C. proc. civ.., recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și care trebuie motivat în condițiile art. 486 C. proc. civ., prin chiar cererea de recurs, motivele invocate trebuind să fie dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ca motive de casare.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât, să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu nulitatea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât, aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția instanțelor devolutive.

Pornind la aceste considerații, Înalta Curte reține că autorul recursului, în speță, deși și-a întemeiat, în drept, recursul, pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., acesta nu conține critici care să poată fi încadrate în textul legal invocat, și nici în vreunul din celelalte cazuri prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ..; aceasta, în condițiile în care recurentul reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în cererea de recuzare formulată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc încheierea recurată.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel București asupra cererii de recuzare, ci s-a limitat la prezentarea situației de fapt a cauzei și expunerea nemulțumirilor sale cu privire la modul de derulare a litigiului.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt, ori a probatoriului administrat și modalității de apreciere a acestuia, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Cât privește motivul pe care și-a întemeiat recursul, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care se referă la casarea hotărârii pentru motivul de nelegalitate, "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte reține că acest motiv de recurs invocat nu a fost dezvoltat, în scris, în sensul cerinței de nelegalitate, recurentul limitându-se la a cita și reda conținutul anumitor norme legale și care, din perspectiva acestuia, fac dovada încălcării dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Se constată, astfel, că acest motiv de recurs, care ar fi presupus indicarea, punctuală, de către recurent, a modalității în care instanța a încălcat sau aplicat greșit norme de drept material, a fost invocat pur formal, nefiind formulate critici, în sensul cerinței de nelegalitate.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurent pe calea recursului pe care l-a promovat nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurent la plata către intimata D. a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 4.741,12 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 14 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurentul A. să plătească intimatei D. suma de 4.741,12 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2022.