ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1049/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1049/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 5 mai 2022
Deliberând asupra cererii de completare, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2797 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2020 s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 5008 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Casa de Pensii a Municipiului București și Casa Locală de Pensii Sector 4.
La data de 10 februarie 2022, petenta A. a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 442, art. 443 și 444 C. proc. civ., o cerere de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului deciziei nr. 2797 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2020.
În motivarea cererii, petenta a solicitat soluționarea celor șase excepții de neconstituționalitate invocate în dosarele de fond ale cauzei, făcând referire la excepția de neconstituționalitate a art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 raportat la art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1), art. 47 alin. (2) din Constituția României.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Analizând cererea privind completarea hotărârii, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să o respingă ca inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Din cuprinsul acestui text de lege, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a hotărârii judecătorești este admisibilă numai atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilității în procesul civil, în sensul soluționării tuturor capetelor de cerere formulate în cauză.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că examenul argumentelor prezentate de petentă permite concluzia că aceasta solicită instanței să completeze hotărârea nr. 2797 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2020 cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 raportat la art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1), art. 47 alin. (2) din Constituția României.
Înalta Curte mai reține că recursul ce a format obiectul deciziei nr. 2797 din 16 decembrie 2021 a vizat decizia civilă nr. 5008 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de recvizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 1707 din 23 iunie 2020 a Curții de Apel București.
Totodată, se reține că instanța de recurs s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, respingând ca inadmisibilă calea de atac promovată de recurenta A..
Prin urmare. Înalta Curte constată că aspectele care se solicită a fi completate în prezenta cauză, nu au format obiectul analizei instanței de recurs, care a respins calea extraordinară de atac, ca inadmisibilă, raportat la dispozițiile art. 457 Cod procedură acivilă, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, petenta urmărind pe calea procedurii de față, să obțină pronunțarea unei soluții favorabile în ceea ce privește cererile/excepțiile formulate în cadrul dosarelor de fond.
În speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile doar în ipoteza în care instanța a omis să se pronunțe asupra capetelor de cerere principale sau accesorii, ori cererilor conexe sau incidentale.
Față de cele anterior expuse, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petenta A. privind completarea deciziei nr. 2797 din 16 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de petenta A. privind completarea deciziei nr. 2797 din 16 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele CASA LOCALĂ DE PENSII SECTOR 4 și CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2022.