ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 469/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019/a2, petentul A. a solicitat completarea/lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 4640 din 21 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 C. pen.

Prin încheierea din 7 septembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale și a respins ca neîntemeiată cererea de completare/lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 4640 din 21 octombrie 2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 9 septembrie 2020, sub nr. x/2019/a2, A. a declarat recurs împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 7 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin decizia nr. 154 din 28 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a anulat recursul declarat de recurentul A..

Împotriva acestei din urmă decizii, A. a formulat contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă sub nr. x/2021.

Prin decizia nr. 1524/16.06.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a anulat contestația în anulare.

Împotriva deciziei nr. 1542/16.06.2021, A. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

În motivare, contestatorul a arătat că a fost încălcată ordinea de drept intern sens în care a invocat dispozițiile art. 11, art. 20, art. 124, art. 126, art. 131, art. 147 din Constituția României, ale Legii nr. 590/2003 privind tratatele, ale C. pen. și ale Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.

La 02.03.2022 contestatorul a depus note scrise denumite "completare la motivele contestației" prin care a susținut că au fost încălcate prevederile art. 1 din Constituție.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității contestației în anulare, asupra căreia, în temeiul art. 248 C. proc. civ., reține, cu prioritate, următoarele:

Principiul legalității căilor de atac constituit de art. 457 (1) C. proc. civ. impune ca o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată decât pe căile expres prevăzute de lege și în condițiile prevăzute de actele normative care le reglementează.

Potrivit art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În virtutea acestui mandat, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situații, în mod egal pentru toți cei interesați în exercitarea acelorași categorii de drepturi sau în îndeplinirea acelorași categorii de obligații.

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de normele legale imperative ce o instituie.

Ipoteza de la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., pe care contestatorul și-a fundamentat demersul judiciar, instituie un caz de contestație în anulare specială ce poate fi exercitată în situația în care hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Așadar, în cazul contestației în anulare speciale, condiția de admisibilitate are în vedere doar obiectul acesteia, respectiv cerința ca aceasta să fie formulată împotriva hotărârilor instanțelor de recurs.

Cu titlu de excepție, obiectul contestației în anulare speciale declarate de contestator a fost extins prin Legea nr. 310/2018 și la hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

În concluzie, ipoteza contestației în anulare speciale de la art. 503 alin. (2) C. proc. civ., a fost reglementată de legiuitor numai pentru hotărârile instanței de recurs și, în condițiile prevăzute de art. 503 alin. (3) din același cod, și pentru hotărârile instanței de apel.

În speță, demersul judiciar al contestatorului este îndreptat împotriva unei decizii prin care a fost anulată o contestație în anulare, declarată de aceeași parte împotriva deciziei nr. 154/28.01.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în temeiul art. 506 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, calea extraordinară de atac vizează o decizie dată în contestație în anulare, care excedează sfera celor prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. și pentru care legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac pendinte.

Așa fiind, constatând că decizia atacată nu este susceptibilă de contestație în anulare, Înalta Curte, față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 508 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1524/16.06.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.