ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra plângerii din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 teza II din C. proc. civ., acesta a arătat, în esență, că, în cauză, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a nesocotit obligația de a înainta dosarul instanței ierarhic superioare, în vederea judecării recursului formulat împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimată cererea de lămurire.

Curtea de apel a reținut în considerentele încheierii că împotriva deciziei civile nr. 3948 din 03 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, petentul a formulat recurs la 10 noiembrie 2020 iar dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 3 decembrie 2020.

Prin urmare, curtea de apel a motivat că și-a îndeplinit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil și a luat măsurile ce cădeau în sarcina sa, în vederea judecării recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 3948 din data de 03.11.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., art. 1, 11 și 20 din Constituția României, Convenția internațională privind drepturile civile și politice, Convenția internațională privind drepturile economice, sociale și culturale, Rezoluția 60/147 din 16 decembrie 2005 a Adunării generale a ONU și Convenția de la Viena asupra tratatelor.

În motivarea plângerii, petentul A. a suținut că instanța de apel nu a luat toate măsurile ce cădeau în sarcina acesteia în vederea judecării recursului. Măsurile luate de curtea de apel nu au fost suficiente pentru finalizarea procedurii de punere pe rol a cauzei, în termen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 16 august 2021.

Analizând plângerea formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție o va respinge, pentru următoarele considerente:

Procedura instituită de legiuitor la Titlul IV al Cărții a II-a din C. proc. civ. intitulat "Contestatia privind tergiversarea procesului" reprezintă una dintre mijloacele procesuale puse la îndemâna părților pentru a urmări evoluția cauzei în raport cu art. 6 alin. (1) C. proc. civ., precum și cu estimarea temporală realizată potrivit art. 238 din același cod.

Natura contestației nu este aceea a unei căi de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțate, ci a unui remediu procesual care să dinamizeze judecarea cauzei, pe de o parte, prin identificarea punctelor în care instanța care judecă cererea principală nu a îndeplinit în termenul prevăzut de lege anumite acte ce țin de judecata cauzei, nu a luat măsurile legale pentru a responsabiliza participanții la proces sau nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil și, pe de altă parte, prin luarea măsurilor necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății.

Astfel, scopul instituirii procedurii a fost acela de a se remedia rapid și eficient situațiile în care judecarea cauzei stagnează fie din motive neimputabile instanței, dar cu privire la care aceasta nu a luat măsurile legale necesare dinamizării procesului, fie din motive imputabile instanței care nu a efectuat lucrările cauzei în termenul defipt de lege.

În cauză, contestația privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. referitoare la ipoteza în care instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că argumentele expuse de petent în susținerea plângerii formulate împotriva încheierii de soluționare a contestației vizează neîndeplinirea măsurilor necesare de către curtea de apel în vederea judecării recursului.

Din verificările efectuate, Înalta Curte constată că, pe de o parte, la 10 noiembrie 2020 petentul A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 3948 din 03 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, iar, pe de altă parte, dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 decembrie 2020, în prezent fiind în procedura de filtrare a recursului.

Prin urmare, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut, în mod corect, în încheierea atacată, faptul că și-a îndeplinit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil și a luat măsurile ce cădeau în sarcina sa, în vederea judecării recursului declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 3948 din data de 03.11.2020, pronunțată de aceeași instanță.

Având în vedere cele evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din 15 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din 15 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.