ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.06.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1348/2022

HOTĂRÂRE
07.06.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1348/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 7 iunie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 14 august 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.R.L., C. și D. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 16819 din 06.08.2020 aparținând pârâtului B. S.R.L., solicitând anularea deciziei, obligarea la plata de despăgubiri reprezentând salariul și celelalte drepturi cuvenite, precum și obligarea pârâților la plata de daune morale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, 196, 200, 205 și 254 C. proc. civ., art. 49, 50 și 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii; art. 1326 C. civ., Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 197 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 24.05.2021, reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecată față de pârâții C. și D..

Prin sentința civilă nr. 1317/PI din 29 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Timiș, secția I civilă a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

Totodată, instanța a luat act de renunțarea la judecată a cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâții C. și D.; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale la 26 august 2021, sub același număr de dosar.

Prin cererea înregistrată la data de 7 februarie 2022, apelantul A. a formulat cerere de recuzare a domnilor judecători E. și F., membri ai completului de judecată LA9 învestit cu soluționarea apelului formulat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1317/29.06.2021 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2020.

Prin încheierea din 15 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția de netimbrare a cererii de recuzare, invocată din oficiu, și a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a domnilor judecători E. și F., membri ai completului de judecată LA9 învestit cu soluționarea apelului formulat de către reclamant.

Împotriva încheierii mai sus amintite, la 16 februarie 2022, reclamantul A. a declarat recurs, fără a fi motivat.

Recursul a fost comunicat la 8 martie 2022, iar, la 11 martie 2022, intimatele-pârâte au formulat în termen legal, întâmpinări, prin care au solicitat în principal, anularea recursului, ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., prematuritatea declarării căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca prematur formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect încheierea din 15 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția de netimbrare a cererii de recuzare, invocată din oficiu, și a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare a domnilor judecători E. și F., membri ai completului de judecată LA9 învestit cu soluționarea apelului formulat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1317/29.06.2021, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2020.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ.:

"Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Textul legal anterior redat instituie condiții speciale cu privire la momentul procesual în care poate fi promovată calea de atac împotriva încheierii de respingere a recuzării. Aceasta poate fi atacată doar odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, iar atunci când hotărârea prin care s-a soluționat pricina are caracter definitiv, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare este aceea a recursului, în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

Având în vedere că litigiul în care a fost formulată cererea de recuzare are ca obiect un conflict de muncă, iar decizia pronunțată în apel este o hotărâre definitivă conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., prin urmare, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, se constată că, în speță, această din urmă hotărâre la care face referire textul legal enunțat este o hotărâre definitivă, motiv pentru care încheierea din 15 februarie 2022 prin care s-a soluționat cererea de recuzare putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei pronunțate în apel.

Din verificările efectuate în cauză în sistemul informatizat al instanțelor, se constată că, la 16 februarie 2022, dată la care reclamantul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 15 februarie 2022 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare, apelul reclamantului nu era soluționat. Așa fiind, încheierea prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea deciziei de soluționare a apelului declarat de reclamantul A..

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Totodată, este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În acest context procesual, în absența unei hotărâri prin care să se fi soluționat cauza, respectiv a unei hotărâri definitive, astfel cum impun dispozițiile legale în materie, prezenta cale de atac, deși reglementată de lege, nu e deschisă părților pe durata judecării cauzei în cadrul căreia a fost formulată cererea de recuzare anulată/respinsă, ci doar la finalul judecății, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive.

Drept urmare, cum în speță, calea de atac a fost promovată anterior soluționării apelului în cadrul căruia a fost formulată cererea de recuzare, în temeiul în temeiul art. 496 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din 15 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Respinge, ca prematur formulat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de ședință din 15 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-03-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 644/2025
Ședința publică din data de 26 martie 2025 Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1431 din 8 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I-a civilă în dosar nr. x/2022, a fost admisă în
ÎCCJ 2024-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2024
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 17.10.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. i-a chemat în jude
ÎCCJ 2023-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 13/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Timiș, secția I civilă, la data de 17 august 2020, sub dosar nr. x/2020, recl
ÎCCJ 2023-09-26
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1780/2023
Ședința publică din data de 26 septembrie 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș, secția I civilă,
ÎCCJ 2022-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2404/2022
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 17 august 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A.,
Sursă