ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1767/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 17.10.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții B. S.A., prin administrator judiciar C.. și D., în calitate de reprezentant al societății B. S.A., solicitând instanței obligarea pârâtei la achitarea drepturilor salariale restante.

Prin sentința civilă nr. 639/08.06.2023, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă în dosarul nr. x/2022, s-a constatat încetată judecata cererii reclamantului, în baza art. 75 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 85/2014, reținându-se că, încheierea nr. 5/09.01.2017, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea B. S.A., a rămas definitivă prin neexercitarea căii de atac a apelului.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., soluționat prin decizia civilă nr. 157 din 15 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin această decizie a fost admis apelul formulat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 639/08 iunie 2023, pronunțate de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. S.A., prin administrator judiciar C.. și D., în calitate de reprezentant al societății B. S.A., fiind anulată sentința apelată.

Judecând procesul, instanța de apel a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. S.A., prin administrator judiciar C.. și D., în calitate de reprezentant al societății B. S.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., neîntemeiat în drept.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți, care nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Cauza are ca obiect recursul formulat împotriva unei decizii pronunțate în apel, într-un conflict de muncă, prin care reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale aferente perioadei în care a fost angajat al intimatei-pârâte.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii".

Totodată, conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, iar, potrivit art. 214 din același act normativ, hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Conform art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, dispozițiile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

În acest sens, se constată că legiuitorul a prevăzut la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. că "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în [...] conflictele de muncă și asigurări sociale [...]. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive [...] 4. hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Prin urmare, instanța are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ prevăzute de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Legea fundamentală arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, în considerarea obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv plata unor drepturi salariale, hotărârea recurată în cauză are caracter definitiv de la pronunțarea sa, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă a fi atacată cu recurs, întrucât aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) din același cod, în virtutea principiului legalității căilor de atac.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 157 din 15 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 157 din 15 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2024.