ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1152/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 228/2023 din 01 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă contestația formulată de contestator, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1583/2024 din 17 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a constatat perimat apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 228/01.02.2023 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dolj.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A., la data de 20 iunie 2024.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 04.07.2024, sub nr. x/2022.

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât procesul a fost început după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 1 octombrie 2024, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 29 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Legal citate, părțile nu s-au înfățișat în instanță la termenul de judecată din 29 octombrie 2024, stabilit pentru judecarea recursului, termen la care, constatându-se că niciuna dintre părți nu a solicitat, în scris, judecarea cauzei în lipsă, în considerarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea judecății recursului.

De la această dată și până în prezent nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură, cauza rămânând în nelucrare din vina părților.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 416 alin. (1) C. proc. civ., incidentul perimării recursului, reține următoarele:

Prin C. proc. civ. legiuitorul a instituit, referitor la buna administrare a justiției, exigențe care privesc, între altele, ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni".

Perimarea este, deci, sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni. Acesteia i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, de desistare, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Termenul de perimare începe să curgă, așadar, de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

În speță, se constată că încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2024, prin care s-a dispus suspendarea judecății recursului în cauză, reprezintă ultimul act de procedură efectuat, de la această dată începând să curgă termenul de perimare de 6 luni, prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 29 aprilie 2025.

De la data suspendării judecății (29.10.2024) și până la data constatării perimării (16.09.2025) nu s-a efectuat niciun act procedural cu eficiența prevăzută de lege, din care să rezulte intenția de a continua judecata, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 C. proc. civ., în virtutea cărora cursul perimării ar fi putut fi întrerupt.

Se constată, astfel, că părțile nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., și nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din același Cod.

Prin referatul întocmit la data de 30 aprilie 2025, s-a propus să se fixeze termen în vederea discutării perimării, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ. și, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv pricina a rămas în nelucrare în tot timpul de la momentul suspendării și până la data repunerii pe rol, trecând, astfel, mai mult de 6 luni, perioadă în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă, și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, dintre cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării de drept a recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (1) și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1583/2024 din 17 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.