ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 868/2024

Ședința publică din data de 17 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin contestația înregistrată la 12.11.2021, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea deciziei nr. x/24.09.2021, privind respingerea pensiei pentru limita de vârstă și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care pensia pentru limită de vârstă să îi fie acordată începând cu 30.08.2021.

Prin sentința civilă nr. 1031/18.04.2022, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația.

Împotriva acestei sentințe, contestatorul A. a declarat apel, ce a fost înaintat Curții de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierea din 19.10.2022, curtea de apel a suspendat judecarea apelului declarat de către apelantul-contestator A., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1191/17.05.2023, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de apel.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei Curții de Apel Craiova, pentru continuarea judecății.

În motivare, recurentul a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; a invocat, astfel ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dintr-o primă perspectivă, autorul căii de atac a susținut că data îndeplinirii ultimului act de procedură în dosar nu este 19.10.2022, când s-a pronunțat încheierea de suspendare, ci 01.11.2022, când a avut loc comunicarea acesteia, în raport cu care, la data formulării cererii de repunere pe rol - 25.04.2023 -, termenul de perimare nu era împlinit.

Pe de altă parte, recurentul a invocat și dispozițiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ., susținând că în perioada 14.04-26.04.2023 a fost spitalizat și supus unei intervenții chirurgicale, astfel încât a existat un motiv temeinic justificat care l-a împiedicat să stăruie în judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 19.07.2023, intimata Casa Județeană de Pensii Dolj a invocat excepția nulității recursului și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin încheierea din 14.02.2024, Înalta Curte a suspendat judecata recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar o zi mai târziu, recurentul a formulat cerere de redeschidere a judecății, pe care instanța supremă a încuviințat-o la termenul de astăzi.

Examinând prioritar, potrivit art. 248 raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția de procedură a nulității recursului, invocată de intimata Casa Județeană de Pensii Dolj și fundamentată pe art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte constată că recursul deduce instanței de control judiciar încălcarea normelor de drept procesual care reglementează perimarea cererilor, cuprinse în art. 416 și urm. C. proc. civ.

În consecință, excepția nulității nu este fondată și va fi respinsă, câtă vreme calea de atac promovată se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmărind să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În continuare, analizând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar în conformitate cu alin. (2) al aceluiași articol, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Ca sancțiune procesuală, perimarea lipsește actul de sesizare a instanței de efecte, din pricina conduitei procesuale neglijente, marcată de lipsa de stăruință a părții care a învestit instanța; de aceea, ea poate interveni numai în situația identificării, în mod incontestabil, a unei culpe procesuale a părții.

Controlul legalității unei hotărâri de natura deciziei recurate presupune verificarea condițiilor cuprinse în art. 416 C. proc. civ. și anume, rămânerea în nelucrare timp de 6 luni a procesului, care să se fi datorat culpei părții, ca și absența unei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare.

Instanța de control judiciar devolutiv a reținut că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la 19.10.2022, când cauza a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților, legal citate la termenul de judecată.

A constatat că termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății și s-a împlinit la 19.04.2023, în timp ce cererea de repunere pe rol a fost formulată la 25.04.2023.

A apreciat că dispozițiile art. 418 alin. (3) C. proc. civ. nu sunt incidente, întrucât apelantul nu a dovedit, prin înscrisurile care certifică spitalizarea în perioada 14.04-26.04.2023, o imposibilitate obiectivă de a face acte de întrerupere a termenului de perimare.

Printr-o primă critică, recurentul afirmă că, începând să curgă de la comunicarea încheierii prin care a fost suspendată judecata recursului - 01.11.2022 -, termenul de perimare nu era împlinit la 25.04.2023, când a fost formulată cererea de redeschidere a judecății.

Critica este nefondată.

Cum perimarea sancționează lipsa de stăruință a părților în soluționarea procesului, sensul art. 416 alin. (2) C. proc. civ., înțeles pentru a produce efecte, este acela ca "ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță" să fie unul făcut în vederea reluării judecății.

Or, comunicarea încheierii, în condițiile prevăzute de art. 427 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă un act de procedură făcut în vederea reluării judecății.

Cu titlu general, comunicarea oricărei hotărâri are o utilitate practică pentru părți, care iau cunoștință de motivele adoptării soluției, având apoi dreptul de a formula căi de atac ori cereri de îndreptare a unor greșeli materiale, de completare sau de lămurire a hotărârii.

Susținerea recurentului va fi respinsă, de vreme ce curgerea termenului de perimare nu este legată de momentul comunicării încheierii de suspendare, astfel încât acest moment procesual este lipsit de relevanță.

A doua critică vizează refuzul aplicării de către instanța de apel a dispozițiilor art. 418 alin. (3) C. proc. civ., refuz întemeiat pe aprecierea că situația invocată nu reprezintă o împrejurare temeinic justificată pentru suspendarea termenului de perimare.

Opus acestei dezlegări, recurentul afirmă că spitalizarea în perioada 14.04-26.04.2023, în care a fost supus unei intervenții chirurgicale, reprezintă un motiv temeinic justificat, care l-a împiedicat să stăruie în judecată.

Acest motiv este fondat.

Potrivit art. 418 alin. (3) C. proc. civ. "Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege".

Sintagma motive temeinic justificate nu poate fi redusă la forța majoră, ci include orice alte circumstanțe factuale - care se dovedesc cu orice mijloace de probă -, neimputabile titularului dreptului procesual și având aptitudinea să împiedice exercitarea actului de procedură în termenul legal imperativ.

Contrar statuărilor instanței de prim control judiciar, Înalta Curte reține că motivul invocat de recurent - împrejurarea că a fost spitalizat în perioada 14.04-26.04.2023 - a fost dovedit și a intervenit în cadrul termenului de perimare de 6 luni, care a început să curgă din 19.10.2022 și ar fi urmat să se împlinească la 19.04.2023.

În consecință, instanța de apel a reținut greșit că, la 25.04.2023, termenul de perimare era împlinit, din moment ce curgerea acestuia a fost suspendată la 14.04.2023 - data intervenirii motivului temeinic justificat -, iar cererea de redeschidere a judecății a fost formulată anterior datei de 26.04.2024, când a încetat cauza de suspendare.

Astfel, curtea de apel a pricinuit recurentului o vătămare - constând în pronunțarea unei hotărâri nefavorabile - ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea deciziei, în condițiile art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) și art. 179 alin. (1) C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același act normativ.

Având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte, în baza art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant B., va casa decizia recurată și va trimite cauza instanței de apel pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei nr. 1191/17.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite cauza instanței de apel pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2024.