ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.11.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2476/2021

HOTĂRÂRE
17.11.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2476/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 30 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia să-i recalculeze drepturile de pensie, începând cu luna octombrie 2018, în baza Legii nr. 221/2018.

Pârâta Casa de Pensii Dolj a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 45 din 14 ianuarie 2020, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins exceptia inadmisibilitatii invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Prin încheierea de ședință din 8 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a recalificat calea de atac exercitată ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 18/2020 din 2 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant.

Împotriva acestei decizii și a sentinței nr. 45/2020 din 14 ianuarie 2020 a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac formulate.

Prin memoriul de recurs autorul căii de atac susține că instanțele de fond și de apel nu au respectat dispozițiile Legii nr. 221/2018.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul vizează sentința nr. 45 din 14 ianuarie 2020 a Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și decizia civilă nr. 18/2020 din 2 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale, pronunțate într-un litigiu având ca obiect solicitarea recurentului-reclamant de a îi fi recalculate drepturile de pensie.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței nr. 45 din 14 ianuarie 2020, Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 153 și art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.

Referitor la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 18/2020 din 2 septembrie 2020, instanța supremă reține că această decizia a fost pronunțată în cadrul unei acțiuni din materia asigurărilor sociale, în calea de atac a apelului.

Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 45 din 14 ianuarie 2020, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și a deciziei civile nr. 18/2020 din 2 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 45 din 14 ianuarie 2020, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și a deciziei civile nr. 18/2020 din 2 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1303/2022
Județeană de Pensii Dolj, a schimbat în tot sentința civilă nr. 954/2021 din 24 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și a respins contestația. Împotriva acestei decizii a declarat recurs
ÎCCJ 2021-10-14
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2131/2021
Ședința publică din data de 14 octombrie 2021 Asupra excepției inadmisibilității recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigu
ÎCCJ 2020-04-29
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 775/2020
Ședința publică din data de 29 aprilie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 august 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017, contestator
ÎCCJ 2022-10-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1913/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 29.05.2020 sub nr. x/2020, A., în contradict
ÎCCJ 2021-09-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1645/2021
Ședința publică din data de 16 septembrie 2021 După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Craiova la data de
Sursă