ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1022/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 22.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: echilibrarea contractului de credit nr. x/23.06.2008 și continuarea acestuia; totodată, au solicitat adaptarea contractului de credit la noua realitate economică/juridică, sens în care negocierea va urmări eliminarea riscului valutar, suportat în mod exclusiv de către reclamanți, respectiv stabilirea unui curs mediu de 2,7219 RON/CHF (2,2683 RON/CHF - data acordării creditului + 20%), eliminarea penalităților și restituirea sumelor, ca urmare a echilibrării contractului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 77/2016, modificată și completată prin Legea nr. 52/2020, ale art. 970 C. civ. din 1864, precum și Deciziile Curții Constituționale a României nr. 623/2016 și nr. 62/2016, respectiv Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale.

Prin sentința civilă nr. 3107/12.12.2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepțiile inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea ca nefondată.

Această sentință civilă a fost atacată cu apel de A. și B., iar prin decizia civilă nr. 1376A/05.10.2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe pentru a analiza argumentele invocate de reclamanți în susținerea impreviziunii în raport cu dispozițiile legale și deciziile Curții Constituționale invocate.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2009/17.07.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate, A. și B. au formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 1757/21.11.2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile au formulat recurs A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 483 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea și, în rejudecare, admiterea acțiunii cu consecința echilibrării contractului de credit și restituirea sumelor începând cu 21.02.2011 și până la data plății efective.

În motivare, în esență, au susținut că este greșită mențiunea "definitivă" din decizia recurată, că instanțele devolutive au interpretat în mod eronat dispozițiile art. 4 și art. 5 din Legea nr. 77/2016, respectiv că nu au corelat dispozițiile art. 970 C. civ. din 1864 cu cele cuprinse în art. 4 și art. 5 din Legea nr. 77/2016.

Au mai afirmat că instanța de apel, deși a fost învestită cu o cerere de echilibrare a contractului, a analizat o cerere de dare în plată, pe care a respins-o în considerarea faptului că dispozițiile Legii nr. 77/2016 nu sunt incidente, întrucât reclamanții nu au depus notificarea care să ateste că au decis să transmită creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului, în vederea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit ipotecar.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului din perspectiva faptului că acțiunea decurge din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepția nulității recursului întrucât, distinct de faptul că recurenții-reclamanți nu și-au întemeiat în drept cererea de recurs, criticile expuse în cuprinsul acesteia nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea excepției inadmisibilității, precum și a apărărilor intimatei-pârâte, ca nefondate.

Prin rezoluția din 07.04.2025, s-a fixat termen de judecată la 05.06.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului, invocată în cuprinsul întâmpinării de către intimata-pârâtă.

Analizând memoriul de recurs și având în vedere dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție va examina, cu prioritate, potrivit art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (2) din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimata-pârâtă C. S.A., cu privire la care reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

În speță, reclamanții au învestit Tribunalul București, la 22.11.2021, cu o cerere prin care au solicitat adaptarea (echilibrarea) contractului de credit nr. x/23.06.2008, respectiv stabilirea unui curs mediu de 2,7219 RON/CHF (2,2683 RON/CHF - data acordării creditului + 20%), eliminarea penalităților și restituirea sumelor ca urmare a echilibrării contractului, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 77/2016, modificată și completată prin Legea nr. 52/2020, pe cele ale art. 970 C. civ. din 1864, fiind invocată, totodată, și Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că obiectul contractului de credit l-a reprezentat acordarea unui credit în cuantum de 339.099 CHF, cu garanție imobiliară, precum și că, prin cererea înaintată pârâtei la 21.02.2021, în vederea echilibrării contractului și continuării acestuia, au solicitat stabilirea unei situații favorabile acestora, care să conducă la diminuarea obligației de plată/echilibrarea contractului și din care să rezulte și eliminarea riscului valutar din contract.

Cu privire la încadrarea în cazul de impreviziune statuat prin Legea nr. 77/2016, reclamanții au invocat dispozițiile art. 4 alin. (4) și, în raport cu variația cursului valutar de peste 52,6% față de cursul de la data semnării contractului, au învederat că sunt prioritare echilibrarea și continuarea contractului; totodată, față de dispozițiile art. 970 C. civ. din 1865, au susținut că, în numele bunei-credințe, creditorul trebuie să renegocieze contractul devenit dezechilibrat.

În acest context, constatând că reclamanții, prin cererea introductivă, au înțeles să invoce instituția impreviziunii și mecanismul de aplicare al acestei instituții, prevăzut de Legea nr. 77/2016, Înalta Curte reține că protecția dreptului subiectiv invocat a fost solicitată în condițiile acestui act normativ cu caracter special, edictat în domeniul protecției consumatorilor și nu dreptului comun în privința teoriei impreviziunii în raporturi juridice civile obișnuite.

Așadar, litigiul dedus judecății este un litigiu în materia protecției dreptului consumatorului întrucât, deși se invocă teoria impreviziunii, a cărei aplicabilitate era recunoscută și raporturilor juridice născute sub imperiul C. civ. din 1864, reclamanții nu solicită verificarea îndeplinirii condițiilor generale ale acesteia, ci aplicarea prezumției absolute de impreviziune prevăzută de Legea nr. 77/2016.

Așa fiind, Înalta Curte reține că acțiunea ce face obiectul litigiului pendinte a fost introdusă de reclamanți în considerarea calității lor de consumatori și a prezumției absolute de impreviziune consacrate de un act normativ special edictat în acest domeniu.

Ca atare, indiferent de temeiul de drept invocat de reclamanți (art. 970 C. civ. din 1864, prin raportare la art. 4 din Legea nr. 77/2016), în cauză trebuie să se țină cont de faptul că aspectele deduse judecății au survenit în contextul unui raport juridic reglementat de legislația privind protecția consumatorului, cum, de altfel, a statuat cu caracter definitiv curtea de apel în decizia recurată.

Având în vedere aceste considerente, instanța supremă reține că recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1757/21.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă într-un litigiu în materia protecției consumatorilor.

Întrucât procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv, la 22.11.2021, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, "Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019".

Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21.12.2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată deduse judecății, 22.11.2021, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele pronunțate în materia protecției consumatorilor.

Având în vedere că, în cauză, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1757/21.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 2009/17.07.2024, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, într-o cerere în materia protecției consumatorilor, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., raportat la alin. (2) al aceluiași articol, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, mențiunea "definitivă" fiind corect înscrisă în dispozitivul deciziei atacate.

Față de considerentele expuse, întrucât în litigiile declanșate în materia drepturilor consumatorilor, legea de procedură nu mai permite exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1757/21.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1757/21.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2025.