ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 362/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea promovată la 14 noiembrie 2017, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub număr de dosar x/2017, precizată la 28 noiembrie 2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună adaptarea contractului de credit ipotecar nr. x din 17.06.2008, în sensul restabilirii echilibrului contractual, prin reducerea cursului valutar al CHF la valoarea de la momentul contractării creditului, majorată cu 20%.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 1860 din 22 februarie 2018, Judecătoria Sectorului 2 București a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București,

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2018

Prin sentința civilă nr. 1309 din 2 mai 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a Vl-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată. Totodată, a respins cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin convenția de credit nr. x din 17.06.2008, C. S.A. a acordat reclamantului A. un credit în cuantum de 326.000 CHF (350.694,74 RON) pentru re finanțarea unui alt credit de nevoi personale și pentru satisfacerea unor nevoi personale nenominalizate ale împrumutatului.

Printr-o notificare întocmită de un avocat, expediată prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, reclamanții au solicitat C. S.A. să renegocieze contractul de credit nr. x din 17.06.2008 în sensul recalculării ratelor rămase de achitat prin aplicarea cursului de schimb CHF - RON de la data încheierii contractului la care să se adauge 20%, deoarece "riscul survenit din contract a fost suportat în mod exclusiv" de către ei.

Urmare pasivității pârâtei, reclamanții au învestit instanța cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată prin care au solicitat adaptarea contractului de credit pe cale judiciară, susținând că executarea contractului a devenit extrem de oneroasă pentru ei din cauza schimbării excepționale a împrejurărilor de fapt existente la data încheierii contractului, în concret din cauza scăderii veniturilor obținute și a creșterii exorbitante a cursului CHF în raport cu moneda națională în care sunt realizate și veniturile lor.

Instanța de fond a considerat că o astfel de cerere nu are drept fundament prevederile Legii nr. 77/2016, deoarece reclamanții nu au solicitat să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit, ci adaptarea acestuia, în temeiul teoriei impreviziunii, care, deși nu este reglementată de lege lata de C. civ. din 1864, a fost aplicată în jurisprudență, ca o excepție de la principiul forței obligatorii a contractelor.

Contrar susținerilor reclamanților, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele impreviziunii, deoarece, pe de o parte, variația cursului de schimb al unei monede pe piață nu este o împrejurare extraordinară și exterioară contractului, ci una curentă și firească oricărei piețe pe care prețul se formează liber pe baza raportului dintre cerere și ofertă, iar pe de altă parte, nici scăderea veniturilor realizate de reclamanți, corelată cu creșterea cheltuielilor pentru întreținerea membrilor familiei nu constituie o asemenea împrejurare, de natură să justifice aplicarea teoriei impreviziunii.

În termen legal, împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 2368 A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a considerat, în esență, că argumentele pentru care prima instanță a respins cererea formulată de către apelanții-reclamanți sunt temeinice și legale.

În plus, cu privire la susținerea apelanților-reclamanți referitoare la acordul exprimat de reprezentantul băncii pârâte, cu privire la achitarea de către aceștia a cursului de la data semnării plus 50%, instanța de apel a apreciat că în speță nu s-a dovedit împrejurarea că părțile au ajuns la acest acord sau că intimata pârâtă a achiesat parțial la cererea apelanților reclamanți, deoarece o asemenea achiesare nu a fost consemnată în încheierea de ședință și nici nu s-a solicitat îndreptarea eventualelor erori materiale din cuprinsul acestei încheieri, în sensul consemnării acestei poziții a intimatei pârâte.

Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și decizia nr. 623/2016 a Curții Constituționale a României, reclamanții B. și A. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2368 A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, au susținut, în esență, că analiza primei instanțe este total greșită, fiind încălcate normele de drept care specifică destul de clar că impreviziunea poate fi constatată inclusiv în raport de creșterea valorii CHF, dacă acest prag depășește pragul inerent contractelor de credit.

Apreciază că în mod greșit au stabilit instanțele de fond și apel că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impreviziunii, că prin hotărârea recurată au fost încălcate considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016, care impun necesitatea stabilirii de către instanțe a intervenirii, în executarea contractului, a unui eveniment excepțional și exterior, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de contract.

În ceea ce privește susținerea de către reprezentantul pârâtei a ofertei de împărțire a riscului valutar, formulată oral în fata instanței de fond, în ședința publică din 17.04.2018, în etapa dezbaterilor pe fond, a depus un CD în dovedire, adăugând că prin încheierea de ședință nu s-a consemnat respectiva ofertă.

Solicită a se constata că sunt îndeplinite cerințele impreviziunii, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că nu există norme de drept care să prevadă aplicarea impreviziunii în raport de situația invocată în speță (creșterea cursului CHF), iar, pe de altă parte, că teoria impreviziunii a fost corect aplicată de către instanța de apel.

În ceea ce privește aplicarea celor statuate de Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 623/2016, a invocat, în sens contrar, decizia aceleiași instanțe nr. 62/2017, care stabilește, pe de o parte, că părțile sunt ținute de executarea cu bună credință a obligațiilor ce le revin, iar pe de altă parte, că prestațiile executate rămân câștigate contractului, o eventuală conversie a ratelor urmând a restabili echilibrul obligațiilor contractuale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 iunie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul de judecată din 6 decembrie 2019, a fost admis în principiu recursul, fiind acordat termen pentru judecarea acestuia la 8 noiembrie 2019.

Prin încheierea din 3 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

La 16 iunie 2020, după repunerea cauzei pe rol, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecata recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 2368 A din 22 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, până la soluționarea cauzei C-81/19 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Ca urmare a soluționării cauzei C-81/19 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, constatându-se că motivul care a stat la baza suspendării judecății nu mai subzistă, la termenul din 17 februarie 2021 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În speță, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția, motivarea fiind clară și concisă.

Este știut că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurenților cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În acest context, se impune a se preciza că aducerea în discuție a unei impreviziuni contractuale, pe lângă faptul că analiza îndeplinirii condițiilor impreviziunii presupune o evaluare a unor împrejurări de fapt, pe baza cărora să se stabilească existența condiției riscului supra-adăugat, și că o reevaluare a acestor temeiuri de fapt nu este compatibilă cu etapa recursului, în cadrul căreia se verifică doar aspecte de nelegalitate, se constată și inexistența oricăror critici concrete în recursul de față.

Instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în limitele motivelor de apel formulate de reclamanți (aplicarea teoriei impreviziunii prin raportare, pe de o parte, la creșterea CHF, pe de altă parte la scăderea veniturilor acestora, corelate cu creșterea cheltuielilor pentru întreținerea membrilor familiei), a avut în vedere apărările părților, stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele cauzei.

Or, simpla nemulțumire a recurenților cu privire la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a susținerilor formulate de către părți nu reprezintă motive de nelegalitate care să conducă la casarea decizie recurate.

Argumentat și legal motivat, instanța de control judiciar a reținut cu justețe că impreviziunea este o instituție ce operează atunci când dezechilibrul contractual este determinat de împrejurări excepționale, exterioare și complet independente de culpa părților, iar majorarea continuă a costului contractului, în raport de creșterea valorii CHF, prin diferențele de curs, nu reprezintă o schimbare excepțională a împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii contractului.

Înalta Curte subliniază că impreviziunea produce efecte doar pentru viitor, nu are drept scop revenirea la prestațiile ad-quo, astfel încât pe calea unei astfel de cereri, nu se pot dispune soluții de stabilizare a cursului de schimb CHF - RON de la momentul acordării creditului, astfel cum au solicitat recurenții-reclamanți.

Altfel spus, cererea reclamanților, de înghețare a cursului de schimb Leu/Chf la valoarea de la data încheierii contractului, nu se putea întemeia, ab initio, pe instituția juridică a impreviziunii.

Instanța de control judiciar a arătat legal că, deși vechiul C. civ. nu reglementa în mod expres teoria impreviziunii, aceasta a cunoscut o consacrare doctrinară și jurisprudențială, neputând fi fi exclusă, de plano, aplicabilitatea ei, pe temeiul lipsei de consacrare legală, aplicarea teoriei impreviziunii fiind permisă, în reglementarea C. civ. din 1864, în temeiul art. 969 și art. 970, care consacră forța obligatorie a contractului.

Este de necontestat că prin contractul de credit încheiat, părțile au agreat clauza de risc valutar, clauză ce reflectă principiul nominalismului monetar, astfel cum era reglementat de art. 1578 din C. civ. din 1864, aplicabil raportului juridic dedus judecății.

Prin art. 1578 C. civ. legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar în materia contractului de împrumut potrivit căruia o sumă de bani trebuie restituită la aceeași valoare așadar, indiferent de evoluția cursului valutar. În virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia, legiuitorul urmărind ca evoluțiile economice să nu influențeze obligațiile asumate de împrumutat, fiind astfel asigurată securitatea raporturilor juridice.

Conform textului legal menționat:

"debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății".

Părțile ar fi putut deroga de la aceste prevederi legale, dar nu au făcut-o, astfel că norma menționată se aplică în lipsa unei alte înțelegeri a părților. Mai mult decât atât, recurenții-reclamanți s-au obligat în mod expres prin convenția încheiată să restituie creditul în moneda în care le-a fost acordat, respectiv în CHF.

Astfel, în condițiile în care prin contractul de credit încheiat consimțind la contractarea unui credit în valută și asumându-și obligația de plată a ratelor în aceeași valută, reclamanții și-au asumat în mod liber și conștient riscul valutar.

Clauza contractuală care prevede că rambursarea creditului urmează să se realizeze în moneda în care a fost contractat creditul, chiar și în condițiile aprecierii/deprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională, reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar, într-o atare situație, ambele părți asumându-și riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puțin sau mai mult la momentul restituirii decât la momentul acordării.

Pretinzându-se eliminarea riscului valutar, prin înghețarea cursului de schimb al monedei creditului la data încheierii contractului, se solicită, în realitate, nesocotirea principiului nominalismului monetar, prevăzut de art. 1578 din C. civ. din 1864.

Prin urmare, nu s-ar putea aplica teoria impreviziunii în modalitatea solicitată de recurenții-reclamanți, respectiv stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.

Invocarea de către recurenți a Deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016 este lipsită de relevanță în speță, întrucât, potrivit acestei decizii, condițiile specifice impreviziunii presupun condiții cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului) și condițiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părților contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanțelor (caracterul licit al neexecutării obligațiilor contractuale).

Or, astfel cum în mod corect s-a arătat, aspectele invocate în cauză (creșterea cursului valutar, schimbarea situației veniturilor și cheltuielilor recurenților-reclamanți) nu pot fi asimilitate unor împrejurări excepționale, exterioare și complet independente de culpa părților pentru a putea opera impreviziunea, acestea fiind aspecte asumate de împrumutați cu ocazia încheierii contractului de împrumut.

Cât privește susținerea referitoare la acordul exprimat de reprezentantul băncii pârâte, cu privire la achitarea de către aceștia a cursului de la data semnării plus 50%, doar încheierea de ședință poate atesta susținerile părților în cadrul dezbaterilor, or, astfel cum rezultă din actele aflate la dosar, această pretinsă achiesare nu a fost consemnată în încheierea de ședință, și nici nu s-a solicitat îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul acesteia în sensul consemnării acestei poziții a intimatei pârâte, aspect reținut în mod corect și de instanța de apel.

Pentru rațiunile înfățișate, se constată că nu se confirmă nici motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.

Așa fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate de recurenții-reclamanți, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 2368 A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva deciziei civile nr. 2368 A din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2021.