ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 244/2021

Ședința publică din data de 4 februarie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 26.10.2018, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună adaptarea contractului de credit ipotecar x nr. 19663 încheiat la data de 14.02.2008, în sensul ca toate sumele datorate de reclamant în baza convenției de credit să se calculeze raportat la valoarea CHF de la momentul contractării prin stabilizarea cursului CHF, ca efect al aplicării teoriei impreviziunii; să dispună restituirea tuturor prestațiilor excedentar încasate anterior datei soluționării cauzei, în raport de formula de calcul menționată anterior, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile legale și contractuale menționate în cuprinsul prezentei cereri, precum și pe orice alte dispoziții legale incidente.

Prin precizarea depusă la data de 16 noiembrie 2017, reclamantul a indicat valoarea primului capăt de cerere ca fiind suma de 130.000 CHF, echivalentul a 293.033 RON (curs de schimb 1 CHF=2,2541 RON), valoarea celui de-al doilea capăt de cerere ca fiind suma de 77.962,67 RON (curs de schimb 1 CHF=2,2541 RON).

Prin sentința civilă nr. 4893/19.04.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei spre competentă soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului București, unde a fost înregistrat pe rolul secției a VI-a Civilă la data de 20.06.2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 2871/02.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 12 februarie 2019, a declarat apel reclamantul, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 05 martie 2019.

Prin decizia civilă nr. 539/A din 19 iunie 2019 Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a Civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 2871 din data de 02.10.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant aduce critici deciziei instanței de apel raportat la faptul că nu au fost reținute decât o parte din articolele de lege relevante și din considerentele Curții Constituționale și au fost interpretat greșit normele de drept material. Se mai reproșează că instanța a făcut trimiteri de ordin general și nu a analizat în concret pricina.

Se susține că instanța de apel ignoră obiectul acțiunii care nu este darea în plată, ci adaptarea contractului, considerentele Deciziei nr. 623/2016 a Curții Constituționale nefiind incidente.

Situația personală a debitorului, analizată drept condiție pentru aplicarea impreviziunii, reprezintă situația premisă pentru cererile de dare în plată.

Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016 a fost invocată în sprijinul argumentului că instituția impreviziunii este aplicabilă și în cazul contractelor încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011.

În esență, se arată că impreviziunea nu era condiționată de situația personală, particulară, a unei părți sau a alteia, ci are la bază criterii obiective.

Contrar opiniei instanței de apel, reclamantul a justificat situația sa personală și buna-credință în sprijinul faptului că buna-credință invocată și cerută de Curtea Constituțională se circumscrie elementelor de mai sus, situația patrimonială fiind un element relevant pentru cererile de dare în plată.

Se mai susține în motivarea recursului, că instanța de apel nu a pus în discuția părților noile argumente de drept invocate și nu a dat posibilitatea reclamantului să formuleze apărări corespunzătoare, încălcând în acest fel dreptul la apărare.

Prevederile invocate de instanță sunt greșit interpretate, străine de natura cauzei și au legătură strict cu situația cererilor de dare în plată.

Astfel, decizia Curții Constituționale nr. 62/2017 și în special cele din cuprinsul paragrafului 48 sunt considerate ca fiind aplicabile și cererilor de adaptare contract. Ele sunt însă analizate rupte din context, iar conținutul este preluat în mod deformat.

În consecință, se reproșează instanței de apel că preia o condiție cerută de Curtea Constituțională pentru aplicarea prevederilor legale privind darea în plată și o extinde nepermis tuturor situațiilor întemeiate pe teoria impreviziunii.

În raport de aceste considerente, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., a fost întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru a fost comunicat părților la 30.01.2020.

Prin încheierea din 04.06.2020, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant și s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac, cu citarea părților.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 970 C. civ., critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate vizează decizia pronunțată în apel prin care s-a menținut hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii ca neîntemeiată.

Contractul de credit bancar ipotecar x nr. 19663 a fost încheiat la 14.02.2008, fiind guvernat de prevederile C. civ. de la 1864.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de adaptarea contractului de credit în sensul ca toate sumele datorate de reclamant în baza convenției de credit să se calculeze raportat la valoarea CHF de la momentul contractării, față de împrejurarea că la data încheierii contractului, valoarea unui franc elevețian era de 2.2541 RON, iar în prezent valoarea acestuia este de 3,9774 RON, executarea contractului devenind excesiv de oneroasă pentru reclamant.

Se constată că ceea ce pretinde recurentul este de fapt o necesitate a revizuirii efectelor contractului de credit, argumentată atât pe creșterea cursului de schimb valutar care l-ar fi pus într-o situație de inferioritate față de bancă, cât și pe imposibilitatea de executare a obligațiilor generată de reducerea veniturilor reclamantului.

În ceea ce privește riscul valutar, se reține că acesta ține efectiv de natura împrumutului în moneda străină, fiind definit în Normele Băncii Naționale a României nr. 17/2003 ca o componentă a riscului de piață, care apare din fluctuațiile pe piață ale cursului valutar, dar și în Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Orice contract de credit încheiat în monedă străină poartă amprenta riscului valutar, iar clauzele contestate au caracter clar, fiind inteligibile pentru un consumator mediu avizat, iar caracterul clar nu implică detalierea modului în care va fluctua cursul valutar pe toată perioada contractuală, întrucât acest element este deopotrivă necunoscut intimatei-pârâte.

Revizuirea efectelor contractului, bazată pe instituția impreviziunii nu a avut o consacrare expresă în C. civ. de la 1864, însă ea a fost recunoscută pe cale doctrinară și jurisprudențială, așa încât, aplicabilitatea a fost cercetată și în prezenta speță. Cu toate acestea, spre deosebire de caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se analizează pentru motive concomitente încheierii convenției, impreviziunea privește un contract valabil încheiat care, ca urmare a unor împrejurări independente de acțiunea/inacțiunea părților produce alte efecte decât cele avute în vedere la momentul încheierii sale valabile.

În cauză, nu se poate da curs solicitării de aplicare a efectelor teoriei impreviziunii, așa cum urmărește în fapt recurentul care dorește stabilizarea/înghețarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului, care să fie valabil pe toată perioada derulării convenției.

Aceasta întrucât, teoria impreviziunii are scopul de a reforma drepturile și obligațiile părților, întinderea lor, iar prin modul de exprimare a acestui capăt de cerere nu se tinde spre un astfel de scop, ci spre dezechilibrarea contractului în sens invers, în defavoarea pârâtei, deși nicio dispoziție legală sau clauză contractuală nu o justifică.

Cât privește pretinsa aplicare a dispozițiilor art. 970 C. civ. și a teoriei impreviziunii, reflectată în Decizia Curții Constituționale nr. 623/2016, criticile formulate de recurentul-reclamant sunt nefondate.

Potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 623/2016, revine obligația instanței să analizeze dacă în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului, ceea ce conduce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contrar bunei-credințe.

În aprecierea sintagmei "eveniment excepțional" în mod corect a apreciat instanța de apel că riscul valutar deși este exterior contractului, nu reprezintă o situație excepțională, ci din contră constituie un risc asumat de părțile unui contract în monedă străină.

Raportat la existenta impreviziunii, este necesar ca circumstanțele noi să creeze un dezechilibru major si evident între prestațiile pe care părțile le au de efectuat, adică acest dezechilibru să fie atât de pregnant, încât l-ar pune pe debitorul obligației respective într-o situație extrem de gravă, dezavantajoasă, dacă si-ar îndeplini prestația.

De altfel, reclamantul și-a asumat riscul deprecierii monedei naționale în raport cu francul elvețian, obligându-se să ramburseze creditul și să plătească dobânzile în moneda în care s-a acordat împrumutul, adică în franci elvețieni, conform art. 5.1 din contractual de credit ipotecar nr. x din 14.02.2008.

În aceste condiții, se constată că nu ne aflăm în prezența unui risc supraadaugat al contractului de credit, care nu a putut fi prevăzut de părțile contractante la data încheierii contractului de credit.

Curtea Constituțională a României a arătat atât în Decizia nr. 623/25.10.2016 (pct. 96 și 98 din Decizie) cât și în Decizia nr. 62/07.02.2017 (pct. 45 și 46 din decizie) că, în fapt, orice contract de credit în valută presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părți ale contractului, în baza autonomiei lor de voință, principiu care caracterizează materia încheierii contractului" și un " risc supraadăugat' care nu a putut face obiectul unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanților și care ține de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a inițial.

Potrivit Deciziei nr. 623/2016, instanțele devolutive au analizat condițiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor sau la cuprinsul contractului, precum și condițiile subiective referitoare la conduita părților sau la efectele schimbării circumstanțelor, apreciind în mod legal că nu sunt îndeplinite condițiile aplicării teoriei impreviziunii. se constată că în mod corect au reținut instanțele că în cauză nu s-au produs suficiente dovezi în acest sens și că recurentul nu a justificat intervenția unui risc supra-adăugat contractului de credit încheiat, nefiind astfel făcută dovada întrunirii condițiilor sale de existență.

Modificarea clauzelor contractuale privind rambursarea creditului, în sensul avut în vedere de recurentul-reclamant nu poate interveni nici prin aplicarea teoriei impreviziunii, astfel cum această instituție este reglementată în prezent de art. 1271 C. civ. pentru următoarele considerente.

În cuprinsul Deciziei nr. 62/07.02.2017 a Curții Constituționale a României, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, decizie publicată în Monitorul Oficial al României nr. 161/03.03.2017, se arată că: "în virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia.

În accepțiunea Curții Constituționale, riscul inerent este expresia oricărui contract de credit în valută, deoarece împrumutatul consumă suma de bani acordată și trebuie să restituie întocmai suma acordată, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia.

Cât despre critica referitoare la neanalizarea, de către instanța de apel, a criteriilor impuse de decizia Curții Constituționale nr. 62/2017, Înalta Curte constată că aceasta este subsumată, în realitate, motivului de casare prescris de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care nu pot fi reținute, întrucât instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantului și de menținere a hotărârii instanței de fond.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost invocat din punct de vedere formal, fără a fi expuse în concret criticile subsumate acestui motiv.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 825 A din 13 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 825 A din 13 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A. (FOSTĂ B.), D. S.A. și E..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2021.