ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 102/2025

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra recursurilor, din actele dosarului, constată următoarele:

La termenul din 11 octombrie 2021 reclamanta a depus cerere modificatoare sub aspectul cuantumului obiectului acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la constituirea garanției de 78.155.242,27 RON.

La termenul din 17 ianuarie 2022 reclamanta a depus cerere modificatoare sub aspectul cuantumului obiectului acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la constituirea garanției de 145.823.383,50 RON.

Prin sentința civilă nr. 2781 din 21 noiembrie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a fost respinsă cererea, ca nefondată.

Prin încheierea din 25.01.2024 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a calificat excepția inadmisibilității acțiunii ca fiind o apărare de fond.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de obiect și lipsei interesului, invocate prin întâmpinare.

A fost respinsă cererea de suspendare formulată de către intimata-pârâtă, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 295/2024 din 22 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de reclamantă, fiind schimbată în tot sentința primei instanțe.

A fost admisă în parte cererea, astfel cum a fost precizată.

A fost obligată pârâta la constituirea garanției la încheierea contractului nr. x/2019, în cuantum de 77.348.773 RON.

A fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 388.546,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru proporțional pretențiilor admise.

După expunerea situației de fapt și a istoricului litigios dintre părți, s-a susținut, în esență, că, în ceea ce privește cuantumul garanției, instanța de apel s-a raportat greșit la momentul încheierii contractului nr. x/2019, stabilind că valoarea garanției este cea prevăzută de Decizia ANRE nr. 189/27.06.2023, emisă ca urmare a punerii în aplicare a Deciziei nr. 1054/27.02.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, decizie prin care se stabilește valoarea garanției ca fiind 77.348,773 RON, prin luarea în considerare a prețurilor pentru energia termică vândută în perioada 01.12.2019 - 31.12.2020, aprobate prin Decizia Președintelui ANRE nr. 2002/27.11.2019.

Potrivit recurentei-reclamante, interpretarea instanței de apel încalcă dispozițiile Ordinului Președintelui ANRE nr. 122/2013 privind aprobarea Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a ANRE, prevederile contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019 încheiat între părți, precum și Deciziile Președintelui ANRE nr. 56/17.10.2020 și nr. 189/27.06.2023.

S-a arătat, în acest sens, că dispozițiile contractului nu prevăd o interdicție de actualizare a garanției, ci doar că vânzătorul are dreptul să solicite cumpărătorului constituirea unei garanții la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice, precum și faptul că, potrivit contractului-cadru, valoarea garanției se raportează la Anexa nr. 6, cu consecința că orice modificare a prețurilor în temeiul cărora a fost stabilită garanția conduce și la modificarea cuantumului acesteia.

Ca urmare, a învederat, cu trimitere la situația de fapt, că, în urma negocierilor purtate între părți la 07.02.2020 și 21.02.2020, recurenta-reclamantă a acceptat ca valoarea garanției să fie stabilită la plafonul minim prevăzut prin Decizia Președintelui ANRE nr. 56/17.01.2020, corespunzător mediei aritmetice a consumului prevăzut în Anexa nr. 6, calculat la nivelului unui an calendaristic, astfel că, în urma modificărilor de preț, s-a modificat și cuantumul garanției pe care cumpărătorul este obligat să o constituie.

Astfel, recurenta-reclamantă a susținut că, urmare a modificării prețului energiei prin Decizia Președintelui ANRE nr. 1084/29.06.2022, contractul de vânzare-cumpărare a fost modificat prin actul adițional nr. x/2021, act ce conține prețurile modificate pentru perioada iulie - octombrie 2022, cât și cuantumul garanției, în valoare de 143.790.383,50 RON, cuantum determinat conform plafonului minim prevăzut în Decizia Președintelului ANRE nr. 56/17.01.2020, anulate în recurs, corespunzător mediei aritmetice consumului prevăzut în Anexa nr. 6, calculat la nivelul unui an calendaristic.

Prin urmare, reclamanta este îndreptățită la actualizarea cuantumului garanției pe care partea adversă s-a obligat să o constituie la încheierea contractului și, ca o consecință, în mod greșit a fost înlăturat modul de calcul al garanției expus de reclamantă, stabilindu-se cuantumul garanției contractuale la suma fixă stabilită prin Decizia ANRE nr. 189/27.06.2023.

La data de 4 iulie 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă COMPANIA MUNICIPALĂ TERMOENERGETICA BUCUREȘTI S.A., prin care au fost invocate excepțiile netimbrării, inadmisibilității, lipsei de obiect și lipsei de interes. De asemenea, s-a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2023, nr. y/2023 și nr. z/2023, aflate pe rolul Curții de Apel București.

La data de 28 august 2024 recurenta-reclamantă ELECTROCENTRALE BUCUREȘTI S.A. a formulat răspuns la întâmpinare.

De asemenea, împotriva aceleiași decizii, precum și a încheierii din 25 ianuarie 2024 a formulat recurs pârâta COMPANIA MUNICIPALĂ TERMOENERGETICA BUCUREȘTI S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În esență, recurenta a susținut că instanța de apel și-a depășit atribuțiile judecătorești acordând reclamantei ceva ce nu a cerut, aplicând, totodată, greșit normele de drept material, fiind incidente cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Dezvoltând aceste critici, a arătat că, deși prin acțiunea dedusă judecății s-a solicitat obligarea pârâtei la constituirea garanției la încheierea contractului în cuantum de 70.952.830,54 RON, în apel fiind majorat cuantumul garanției la 140.790.254,96 RON, instanța de apel a obligat pârâta să constituie garanția în cuantumul indicat prin Decizia ANRE nr. 189/2023 - 77.348,773 RON.

Totodată, s-a criticat ignorarea existenței contractului de cont escrow, impunându-se pârâtei constituirea a două garanții pentru derularea aceluiași contract, fiind încălcate dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 115/2001.

Circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., s-a imputat instanței de apel că decizia și încheierea nu cuprind argumentele de fapt și de drept pentru care instanța a respins cererea de suspendare a cauzei și excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâtă, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

La termenul din 21 ianuarie 2025, cu referire la recursul reclamantei, s-a luat act că recurenta-pârâtă nu mai susține excepția netimbrării, a fost calificată drept apărare de fond excepția inadmisibilității și au fost respinse excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes.

Prin urmare, instanța de recurs a rămas în pronunțare asupra recursului reclamantei și asupra excepției netimbrării recursului pârâtei.

În ceea ce privește recursul reclamantei, se reține că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Instanța încalcă dreptul material atunci când nu identifică regula sau regulile de drept aplicabile în cauză ori, deși le identifică, le încalcă în litera sau spiritul lor, interpretându-le eronat, ori, deși le interpretează corect la nivel abstract, aplicarea lor situației de fapt reținute în speță se face într-o manieră eronată, contrară sensului și scopului regulilor de drept respective.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține încălcarea dispozițiilor Ordinului Președintelui ANRE nr. 122/2013 privind aprobarea Contractului-cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice produse de operatorii economici aflați în competența de reglementare a ANRE, a prevederilor contractului de vânzare-cumpărare a energiei termice nr. 1/2019 încheiat între părți, precum și a Deciziilor Președintelui ANRE nr. 56/17.10.2020 și nr. 189/27.06.2023.

În concret, referitor la cuantumul garanției pe care intimata-pârâtă a fost obligată să o încheie, arată că instanța de apel s-a raportat greșit la momentul încheierii contractului nr. x/2019, stabilind că valoarea garanției este cea prevăzută de Decizia ANRE nr. 189/27.06.2023, emisă ca urmare a punerii în aplicare a Deciziei nr. 1054/27.02.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a stabilit valoarea garanției ca fiind 77.348,773 RON, prin luarea în considerare a prețurilor pentru energia termică vândută în perioada 01.12.2019 - 31.12.2020.

Potrivit recurentei, urmare a modificării prețului energiei prin Decizia Președintelui ANRE nr. 1084/29.06.2022, contractul de vânzare-cumpărare a fost modificat prin actul adițional nr. x/2021, act ce conține atât prețurile modificate pentru perioada iulie - octombrie 2022, cât și cuantumul garanției actualizate, în valoare de 143.790.383,50 RON, cuantum determinat conform plafonului minim prevăzut în Decizia Președintelului ANRE nr. 56/17.01.2020, corespunzător mediei aritmetice consumului prevăzut în Anexa nr. 6, calculat la nivelul unui an calendaristic.

Înalta Curte constată că, în raport cu soluția instanței de apel de admitere a apelului reclamantei, fiind schimbată sentința primei instanțe, cu consecința admiterii în parte a cererii având ca obiect obligația de a face, recurenta-reclamantă își exprimă dezacordul față de cuantumul garanției de 77.348,773 RON, pe care intimata-pârâtă a fost obligată să o constituie în favoarea sa conform art. 15 lit. c) din contractul nr. x/2019.

Verificând considerentele deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a reținut, în ceea ce privește cuantumul garanției, că reclamanta s-a adresat ANRE cu o cerere de soluționare a neînțelegerilor dintre părți, fiind emisă Decizia ANRE nr. 56/17.01.2020.

S-a arătat că, prin decizia nr. 1054/27.02.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, constatându-se încălcarea art. 1 și art. 2 din Procedura privind soluționarea, de către Comisia ANRE, a neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor în domeniul energiei electrice și termice, a fost casată în parte sentința civilă nr. 1447/22.12.2020 și a fost anulat art. 2 din Decizia ANRE nr. 56/17.01.2020, fiind obligată pârâta ANRE la emiterea unei noi decizii de soluționare a diferendului dintre părți prin stabilirea în concret a valorii garanției la încheierea contractului.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța supremă a reținut, în esență, că prin Decizia ANRE nr. 56/17.01.2020 s-a recunoscut dreptul reclamantei de a solicita constituirea garanției, însă nu s-a soluționat problema supusă medierii, Comisia din cadrul ANRE transferând, practic, obligația de a tranșa divergențele apărute la încheierea contractului, către părți, acestea fiind trimise din nou la negociere. Or, s-a arătat, această manieră de soluționare a conflictului nu a fost una aptă să pună capăt în mod concret și efectiv neînțelegerilor asupra cuantumului garanției.

În continuare, a argumentat instanța de apel că, în vederea punerii în aplicare a deciziei instanței supreme, ANRE a emis Decizia nr. 189/27.06.2023, stabilindu-se valoarea garanției prevăzute la pct. 2 din Anexa 10 la contractul de vânzare-cumpărare ca fiind de 77.348.773 RON, prin luarea în considerare a prețurilor pentru energia termică vândută cumpărătorului în perioada 01.12.2019-31.12.2020, aprobate prin Decizia Președintelui ANRE nr. 2002/27.11.2019. Referitor la Decizia ANRE nr. 189/27.06.2023 s-a reținut că nu a fost desființată printr-o hotărâre judecătorească iar cererea de suspendare a executării acesteia a fost respinsă.

Instanța de apel, în raport cu această situație de fapt, stabilită pe baza probelor, a reținut că Decizia ANRE nr. 189/27.06.2023, emisă în vederea aducerii la îndeplinire a deciziei Înaltei Curți, prin care a fost stabilit cuantumul garanției datorate de către intimata-pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 15 lit. c) din contractul nr. x/2019, produce efecte între părți, având caracter obligatoriu conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007.

Cât privește precizările aduse valorii garanției corespunzător majorării prețurilor din contract, instanța de apel nu le-a putut avea în vedere, reținând că, astfel cum rezultă din prevederile Ordinului ANRE nr. 122/2013, precum și ale art. 15 lit. c) din contractul nr. x/2019, intimata-pârâtă avea obligația constituirii acestei garanții la încheierea contractului - 01.12.2019.

Prin urmare, a reținut că valoarea garanției pe care intimata-pârâtă trebuie să o constituie, raportat la data încheierii contractului, este cea stabilită prin Decizia ANRE nr. 189/27.06.2023, în cuantum de 77.348.773 RON, în funcție de prețurile pentru energia termică vândută în perioada 01.12.2019-31.12.2020, aprobate prin Decizia Președintelui ANRE nr. 2002/27.11.2019.

Constatând, astfel, că prin Decizia ANRE nr. 189/27.06.2023 s-a stabilit valoarea garanției pe care intimata-pârâtă trebuia să o constituie la încheierea contractului, instanța de apel a înlăturat modul de calcul indicat de către apelanta-reclamantă prin cererile precizatoare depuse la dosar. De altfel, a reținut că, la termenul de judecată din data de 25.01.2024, apelanta-reclamantă a menționat că lasă la aprecierea instanței de judecată cuantumul garanției, având în vedere Decizia ANRE nr. 189/27.06.2023.

În alți termeni, instanța de apel, având de decelat între susținerile apelantei-reclamante asupra actualizării valorii garanției pe fondul majorării prețurilor, pe de o parte și decizia emisă de ANRE ca urmare a dispozițiilor obligatorii ale instanței supreme, decizie la emiterea căreia au fost avute în vedere dispozițiile Ordinului ANRE nr. 122/2013 și ale art. 15 lit. c) din contractul nr. x/2019, stând la baza pretențiilor recurentei-reclamante, pe de altă parte, în mod corect a dat prevalență Deciziei ANRE nr. 189/27.06.2023, stabilind obligația intimatei-pârâte de a constitui garanția de 77.348.773 RON.

În raport cu aceste dezlegări judicioase ale instanței de apel, se constată caracterul nefondat al criticilor părții, care susține, fără temei, că este îndreptățită la actualizarea valorii garanției la încheierea contractului corespunzător modificărilor de preț intervenite succesiv ca urmare a deciziilor autorității de reglementare în domeniu.

Prin urmare, în cauză nu este relevată nelegalitatea deciziei din perspectiva modului de aplicare a dispozițiilor Ordinului ANRE nr. 122/2013, a contractului nr. x/2019 încheiat de părți ori a Deciziilor ANRE nr. 56/17.10.2020 și nr. 189/27.06.2023.

Distinct de aceste critici, se reține că, în rest, susținerile recurentei-reclamante asupra modului de determinare a cuantumului garanției raportat la majorările de preț intervenite și în conformitate cu actele adiționale ulterioare ale contractului, întrucât au un pronunțat caracter de factualitate și pun în discuție probatoriul administrat, vizează temeinicia deciziei atacate, și nu legalitatea acesteia.

Or, în considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate proceda la reaprecierea situației de fapt litigioase și a probelor, controlul judiciar exercitat în recurs fiind unul exclusiv de legalitate.

Față de toate aceste argumente, Înalta Curte impune observația că în cauză nu se verifică teza încălcării dispozițiilor de drept material, nefiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, recursul reclamantei va fi respins.

În ceea ce privește excepția netimbrării recursului pârâtei, care vizează atât decizia nr. 295/2024 din 22 februarie 2024, cât și încheierea din 25 ianuarie 2024, se reține că, în virtutea principiului constituțional al egalității persoanelor în fața legii și al autorităților, prevăzut la art. 16 din legea fundamentală, instanța este obligată să examineze cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesual civilă.

În cauză, se constată că una dintre aceste condiții nu este îndeplinită.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Art. 32 din același act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

În egală măsură, art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ. prevede că cererii de recurs i se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța supremă reține că, în cauză, recursul nu a fost timbrat anticipat, precum și că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației ce îi revenea în acest sens, deși i s-a trasat obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 388.646,37 RON aferente recursului formulat.

Astfel, obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 388.646,37 RON a fost adusă la cunoștința recurentei-pârâte prin adresa emisă la 30 mai 2024, comunicată la data de 04.06.2024, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, vol. I).

Se reține și faptul că, împotriva modului în care a fost stabilită taxa judiciară de timbru, partea a formulat cerere de reexaminare, înregistrată sub nr. x/2021/a2, prin încheierea din 12 iunie 2024, definitivă, fiind respinsă cererea.

Ca urmare, prin citația aferentă termenului de judecată din 21 ianuarie 2025, comunicată recurentei la data de 19.12.2024, conform dovezii aflate la dosarul de recurs, vol. II, a fost readusă la cunoștința părții obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.

În consecință, se impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmând a fi anulat recursul ca netimbrat.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei împotriva deciziei nr. 295/2024 din 22 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și va anula ca netimbrat recursul pârâtei împotriva aceleiași decizii, precum și a încheierii din 25 ianuarie 2024.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta ELECTROCENTRALE BUCUREȘTI S.A. împotriva deciziei nr. 295/2024 din 22 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta COMPANIA MUNICIPALĂ TERMOENERGETICA BUCUREȘTI S.A. împotriva aceleiași decizii, precum și a încheierii din 25 ianuarie 2024.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2025.